Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Finantarea tranzactiilor internationale

 


FINANTAREA TRANZACTIILOR INTERNATIONALE



            Finantarea reprezinta totalitatea mecanismelor, tehnicilor si a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele banesti necesare pentru realizarea unor activitati economico-sociale,in particular, a afacerilor.Cand in acest proces este implicat elementul de extraneitate, vorbim de finantare internationala.

FILOSOFII GRECI ÎN CĂUTAREA ARCHE-ULUI

1. Contextul general:
- scârbiţi de o atare teogonie, care îi făcea pe zei chiar mai imorali ca oamenii, filosofii greci au încercat să canalizeze căutarea lor spre o altă realitate, considerată divină: arche-ul, ultima realitate existenţială de la care a pornit toată lumea empirică.
- filosofia este mai înainte de toate o istorie, o istorie a ideilor umane în căutarea adevărului şi a Divinului, însă ea nu este o simplă enunţare de fapte şi date istorice, ci este de asemenea analiza timpului în curgerea sa cu preocupările umane ale vremii.

Filosofia sec.xx. Principalele curente filosofice contemporane

Caracteristica principala a filosofiei moderne o constituie faptul ca ea are un caracter neclasic dar mai ales ca filosofii nu incearca crearea unui sistem ci cerceteaza doar anumite probleme.Filosofia contemporana este deseori dominata de irationalism,conform caruia ratiunea nu este singurul mijloc de descoperire a adevarului ci adevarul poate fi cunoscut si prin intuitie,inconstient,iluminare.
Filosofia occidentală contemporană are următoarele trăsături:

Filosofia renanscentista umanismul, filosofia naturii, filosofia social-politica

Umanism – este concepţia coform cărei omul este valoarea supremă şi trebuie de creat condiţii umane pentru dezvoltarea multilaterală şi armonioasă a fiecărei personalităţi. Dacă în epoca medievală omul se asemăna cu Dumnezeu, era creat de el după chipul şi înfăţişarea lui, atunci in filozofia Renaşterei omul este zeificat, maximal se apropie de Dumnezeu după activitatea sa creatoare. Dumnezeu i-a dat omului libertatea voinţei iar mai departe  el singur îşi rezolvă soarta sa. Omul este nu numai ofiinţă naturală, ci şi creatorul de sine însăşi şi stăpîn asupra întregii naturi. În sens îngust umanism înseamnă o mişcare ideologică conţinutul cărei este studierea şi popularizarea limbilor, literaturii, artei şi culturii antice.

Filosofia lui K.Marx.Crearea dialecticii materialiste si a conceptiei materialiste despre istorie

MARXISMUL  este totalitatea de idei filosofice, economice şi social-politice, formulate iniţial de Marx şi Engels şi dezvoltate mai departe de către V.Lenin. În marxism se abordează un şir de probleme extrem de importante referitor la existenţă, conştiinţă, legităţile dezvoltării şi funcţionării societăţii. Pentru prima dată a fost dată interpretarea materialistă a istoriei şi societăţii, se formulează dialectica materialistă, ideea practicii. Apariţia marxismului a fost condiţionată de următoarele premise:
·          Social-economice –generalizarea mişcării revoluţionare din acea perioadă (răscoalele din Silezia, Lion, mişcarea ciartistă).
·          Naturalist-ştiinţifice – formularea teoriei celulare, legii conservării şi păstrării energiei şi teoria evoluţionistă a lui Darvin.
·          Izvoarele teoretice – socialismul utopist francez, economia politică engleză şi filosofia clasică germană .
Dezvoltarea societăţii conform marxismului are loc ca rezultat al luptei de clasă şi contradicţiilor modului de producţie. Lupta de clasă duce la lichidarea societăţii cu clase antagoniste şi respectiv lichidarea exploatării, la eliberarea proletariatului. V.Lenin completează marxismul cu ideea posibilităţii revoluţiilor socialiste în ţările înapoiate, predominant agrare. Ideile lui Lenin au stimulat revoluţiile şi schimbările sociale în ţările subdezvoltate ca Rusia, China, Iugoslavia, democraţiile populare ş.a. Marxismul a influenţat puternic dezvoltarea gîndirii filosofice, economice şi social-politice a sec.XX.
Astăzi există o multitudine de păreri referitor la esenţa şi rolul marxismului şi aceasta este condiţionat de aceea, că marxismul nu-i o concepţie omogenă, nu-i numai o construcţie teoretică, ci şi un sistem de idei conceptuale şi abordări ideologice. Aici se referă marxismul clasic, ideile formulate de K.Marx şi F.Engels. Aici se referă şi interpretarea şi dezvoltarea marxismului de către Lenin şi aplicarea lui la realitatea rusă. Tot aici se include şi varianta totalitaristă a lui Stalin. Mai există varianta social-democratică a marxismului precum şi neomarxismul. Deci dacă criticăm marxismul, atunci trebuie să avem în vedere anumite idei concrete ce s-au învechit şi nu corespund realităţii.


Filosofia iluminista europeana omul, societatea, ratiunea

În multe ţări europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a se defini specificul unei epoci în care s-a pus accentul pe dezvoltare şi răspândirea cunoştinţelor culturale, pe ideea „luminării maselor”.
Iluminismul sau luminismul este un curent de gândire, cu multiple consecinţe pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din poziţia rigidă în care îl fixase filozofia tradiţională, pentru a-l face obiectul propriei sale activităţi: prin muncă şi cultură, omul este perfectibil, ca şi societatea pe care el o construieşte. Înlocuind concepţia statică despre om cu una dinamică, iluminismul e susţinut de ideologii claselor dinamice ale societăţii, de burghezie în primul rând. De aceea, a apărut în ţările în care burghezia a apărut mai repede ( Anglia şi Franţa ) şi s-a configurat mai târziu acolo unde forţele feudale erau mai puternice ( de ex. în S-E-ul Europei ). Lupta de emancipare a acestei clase revoluţionare s-a sprijinit pe un număr de idei orientate în întregime pe o direcţie antifeudală. Încă din 1688, în cadrul Revoluţiei burgheze din Anglia, începe să fie pus sub semnul întrebării tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat, se cristalizează o ideologie iluministă care va pregăti Marea Revoluţie Franceză din 1789.
Iluminismul a avut câteva trăsături specifice:
- caracter antifeudal si antidespotic. Toate instituţiile feudale erau supuse unei critici severe: monarhia absolută, bazată pe ideea dreptului divin, biserica, justiţia, şcoala. Gânditorii iluminişti cer anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului şi acordarea de libertăţi sociale şi politice întregului popor. Argumentele pentru justificarea acestor revendicări se bazau pe principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a contractului social, conform cărora oamenii se nasc cu aceste drepturi şi trăiesc pe baza unei înţelegeri cu monarhul, pe care pot să nu-l mai accepte dacă nu este un om „luminat”.
- spiritul raţionalist, materialist şi laic. În secolul XVIII s-a afirmat raţiunea, fenomenele vieţii au cunoscut o interpretare materialistă, iar problemele culturii şi ale ştiinţei au început să se separe de cele ale religiei, combătând fanatismul şi misticismul. Declinul autorităţii ecleziastice asupra vieţii publice nu a atras şi revalorificarea mentalităţii magice. Practicile oculte nu au mai fost satanizate ( şi condamnate juridic ), ci au început să fie depreciate raţional ( şi luate în derâdere). Magul nu mai este văzut ca un pactant cu diavolul, ci ca un şarlatan abuzând de credulitatea publicului.
- militează pentru emanciparea poporului prin cultură;
- încurajează tratarea problemelor sociale in literatură.
- generează o literatură cu caracter moralist.
În calitate de curent ideologic şi cultural, iluminismul se defineşte prin: promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului şi a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale şi morale; teme şi motive literare promovate de literatura iluministă: « monarhul luminat », « contractul social », emanciparea poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic ( povestire, nuvelă, roman ), dramatic ( tragedie, comedie )


Filosofia crestina

Filosofia creştină
Filosofia patristică- îşi are începutul de la moartea lui Isus până în sec. VII e.n. Ea se împarte în două epoci separate prin conciliul erumenic din Nicea  din anul 325 e.n. prezidat de împăratul Constantin cel Mare. La acest conciliu au fost puse temeile dogmelor şi crezul.
În I parte preniceană descoperim ca moment mai însemnat pe Isus, apostolii şi Pavel. Apoi o fază a părinţelor bisericii în frunte cu Origene din Alixandria în a II parte postniceană, dogmele săvârşite de alţi părinţi ai bisericii în frunte cu Aurelius Augustin. Patristica(lat)-tată.
În I epocă apare o persoană extraordinară – Isus. Fără Isus creşt. nu ar fi luat naştere, iar fără Pavel el nu ar fi cuprins toată lumea. Victoria creşt. nu ar fi înţeleasă fără conlucrarea acetor două persoane:
1)Genială-sfântă
2)Înflăcărată-activă
Isus sa născut în Galileia în Nasaret a fost botezat la 30 ani în Iordan de Ioan. Isus dorea să dea religiei evreieşti o nouă viaţa morală el porneşte de la Iudaism depăşindul propagând un dumnezeu drept prin iubire şi iertare. Dumnezeu este iubirea şi numai prin iubire ne putem apropia de el, pe lângă iubire Isus mai aduce un factor puternic = dependenţa om de dumnezeu. Numai în închinarea om faţă de dumnezeu omul îşi află fericirea. Isus afirmă că dumnezeu ne va salva de rău prin fiul său Isus care devine Cristos; adică mântuitorul (salvatorul). Ideea capitală a lui Isus este reâmprospătarea unei străvechi speranţe a evreilor în apariţia unui mesia adică un mijlocitor a lui dumnezeu ce va salva poporul său, dar nu prin eliberarea romană care este imposibila şi nu prin înălţare politică ci prin coborârea împărăţiei lui dumnezeu pe pământ. Această credinţa a lor este împletită cu credinţa în sfârşitul lumii. Isus urmează o revoluţie morală şi cu substrat social, curăţenia inimii cu iubire şi frăţie pentru  dumnezeu: Această concepţie are 2 noţiuni de căpetenie IUBIREA (eoritate) SFINŢENIE (resemnarea, sărăcie, umilinţă) o viaţa sfântă prin iubirea fără margini. Creştinizmul a apărut dintr-o sectă evreiască ce practica ritualul mozaic adică circumciziunea (tăierea). La început această sectă număra 500 per. Şi a fost înfiinţată în primăvara anului 30 de Galelieni din Erusalim. Lupta dintre idee şi noua religie a dus la o consecinţă gravă care se sfârşeşte cu moartea lui Isus care a fost crucificat în timpul împăratul Tiberiu. Activitatea acestor secte în frunte cu Pavel răspândesc creştinizmul în lume, dar fără mozaisme(obiceiuri evreeşti).
Pavel este fiul unui evreu din oraşul Tals care a avut o bună cultură greciască , a fost rabin(preot evreu) şi un duşman înflăcărat a creştinilor. Era slab, nervos, foarte activ şi deştept. Într-o călătorie spre Damasc a avut a viziune halucinantă  a lui Isus şi atunci sa convertit la creştinizm şi-a schimbat numele din Saul -> Pavel şi a propagat cu fidelitate, a fost omorât în 64 la Roma, pe timpul înpăratului Nero.
Cu Pavel creşt. se transformă dintr-o erezie evrească într-o religie universală, cosmopolită fără noţiune. Pavel lichidează posturile evreieşti legea lui Moise. Fără aceste simple simplificări creşt. n-ar fi câştigat adepţi în lumea grecescă. Pavel elinizează creşt. conciliază credinţa iudaică cu gândirea greciască. Grecul avea nevoie de o credinţă simplă inteligentă , fără pregătirea greciască a ogarului spiritual şi politic propaganda lui Pavel nu ar fi avut succes. Lumea grecească a servit la răspândirea creşt. în lumea pentru că ea era vorbită de toată lumea antică în această limbă vorbea şi eria Pavel. Creştinizmul lui Pavel devine religie.
La răspândirea creşt. în lume au participat şi apostolii care au fost autori a 4 evanghelii scrise în greceşte despre viaţa lui Isus. Autorii: Marco, Matei, Luca, Ioan. Evangeliile au popularizat viaţa lui Isus şi au răspândit creşt. în lume. Apostolii creştinii organizează în comunităţi autonome care se numesc biserici creştine cu preoţi, arhiepiscopi, episcop până la papa. Biserica este un mijlocitor între dumnezeu şi credincios, ea a dus la o luptă greacă contra curentelor duşmănoase din sânul creşt.
b)Filosofia scolastică, adică filosofia şcolii a fost numită astfel din cauza că ea se preda în şcolile bisericeşti care erau unicele instituţii de învăţământ în epoca medievală. Termenul Scolastică <-scola(lat)=şcoală. Filosofii popoarelor romano-germanice trec la creşt. în sec IX în timpul lui Carol cel Mare împărat a francezilor, filozofia a devenit sabia teologiei. Timp de 1000 ani sec IV-XV civilizaţia europeană se dezvoltă cu încetineală fascinată de credinţa creştină, dar credinţa pentru ca să prindă rădăcină în societate trebuia lămurită raţional o caracteristică importantă a filosofiei scolastice este explicarea credinţei a lumii supranaturale prin raţiune. Scolastica este epoca prefacerii credinţei în ştiinţă cu ajutorul unui sistem teologic ” crede pentru a înţelege” este lozinca scolasticilor. Însă şi invers 2 st. cardinale ale speculaţiei teologice scolastice.
1)Crearea lumii de dumnezeu.
2)Încarnarea, întruparea divinului Isus sau umnatura şi umanitatea om căzut în păcat şi om fost mântuit de Isus. Creaţia lui dumnezeu şi mântuirea umanităţii de către Isus. Vechiul şi noul testament sunt ideile de temelie ale filosofiei scolastice. Filosofia scolastică este epoca de înflorire a teologiei ce stăpâneşte întreaga cultură şi întreaga făptură omenească. Procesul universal de întemeere ştiinţifică a scolasticii este silogismul ce porneşte de la anumite premize socotite singure pentru a cobori la o concluzie sigură. Aşa se ocoleau contradicţiile prea stridente între adevărurile credinţei necesităţile gândirii. Scolastica a avut câteva perioade:
1)de pregătire sec 9-12
2)de înflorire şi ofilire 13-15
În răsăritul Europii filosofia se refugiază în Constantinopol  unde se păstrează până la cucerirea Cons. de turci, în 1443 are loc o divizare o bisericii în cea catolică (catolicos= general a tot cuprinzător) şi ortodoxă (orto-drept, doxo-părere).Cea catolică afirmă că duhul sfânt coboară de la tată şi fiul, iar cea ortodoxă numai de la tată. Biserica Catolică crede în purgatoriu(locul unde omul suferă după care în rai), cea ortodoxă nu crede în purgatoriu. Cea catolică afirmă că papa este fără păcat, preoţii catolici nu se căsătoresc. Această izolare de filos. Bisericii occidentale de statele civilizate a dominat filos. bizantine şi noi (rom) am suferit grav din cauza aceste schisme pentru că nu am putut culege roade filos. înainte a bisericii accidentale şi sunt în urmă cu cultura. De acea cu tot respectul: în sânul scolasticii se încing dispute arzătoare care o va rupe aceasta a fost pr. Universaliilor adică a reprezentărilor generale a noţiunilor de ex. Umanitate, animal, existentă, substanţa exista ele independente de lucrurile individuale sau există în lucruri sau sunt numai în spiritul nostru, sau  sunt simple vorbe? Care este raportul dintre ideea de umanitate şi lucrul individual om. Majoritatea scolaştilor afirmă că ideile generale (umanitare) exista independent de lucrurile particulare adică sunt reale din această cauză au fost numiţi realişti ceia ce nu corespunde adevărului de azi. Termenul realist este contrar gândirii moderne, realism scolastic admite realitatea suprasensibilă ideală a ideilor şi noţiunilor. Opus realismului este nominalismul care afirmă că universaliile nu sunt substanţe în afară  de lucruri, dar sunt nume când ne gândim la umanitate nu avem un obiect general dar un semn un cuvânt  un nume de aici a provenit şi nominalismul.

Din această cauză nominalismul era persecutat de filosofi scolastici şi de biserică.

Filosofia clasica germana-teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei

Fillosofia clasică germană ocupă  o perioadă relativ scurtă, care este mărginită cu anii 80 a sec XVIII dintr-o parte şi anul 1831 (anul morţii lui Hegel ) din altă parte. Însă din punct de vedere teoretic  ea este culmea dezvoltării gîndirii filosifice din acea perioadă. La sfîrşitul sec. XVIII  lichidînd rămînerea în urmă economică şi politică, Germania se apropia de revoluţia burgheză, la fel ca şi în Franţa veacului XVIII, în Germania din veacul XIX revoluţia filosofică a precedat revoluţiei politice. Filosofia clasică germană a fost ca o teorie germană a revoluţiei franceze. Pentru ea este caracteristic:
·          Generalizarea tuturor ideilor filosofice precedente.
·          Divizarea existenţei în lumea naturii şi lumea omului.
·          Se studiază nu numai istoria umană, dar şi esenţa omului. Principala problemă este problema omului, trecerea de la cultul omului abstract la oameni reali consideraţi în acţiunea lor istorică.
·          Se subliniază rolul filosofiei în rezolvarea problemei umanismului.
·          Înţelegerea filosofiei ca un sistem de discipline, categorii şi idei.
·          Formularea dialecticii ca concepţie integrală.

Reprezentanţii filosofiei clasice germane au fost Kant, Fichte, Schelling, Hegel, L.Feuerbach. pînă nu demult în filosofia sovietică concepţia lui K. Marx şi F.Engels era interpretată  ca ceva sinestătător, ca o etapă calitativ nouă în dezvoltarea gîndirii filosofice. Dacă să fim obiectivi, ideile filosifice a acestor mari gînditori  întocmai se înscriu în tradiţia filosifiei clasice germane şi nu-s altceva decît finalizarea ei.

Filosofia antica orientala scolile, reprezentantii, problematica.

Filozofia antică care apare în Egiptul, China, India şi Grecia antică în sec.VII – VI î.e.n. şi a existat pînă în sec. VI a e.n. Ea avea un caracter cosmocentric şi se baza ca regulă pe ştiinţă.Filozofia antică coincide cronologic cu societatea sclavagistă.
  Filozofia în India antică apare în primul mileniu î.e.n. Societatea indiană foarte timpuriu se diferenţiază în caste şi grupuri sociale: brahmani, cşatrii, vaişi şi şudri.primele idei filozofice găsim în literatura religioasă – Vede (cunoştinţe sacre). Vedele au apărut în sec.XV î.e.n. şi conţin diferite imnuri şi cunoştinţe religioase.Ele se împart în samhite, brahmane, araniachi şi upanişade. Ultimile  şi conţin cunoştinţe filozofice, comentarii la Vede.
Deosebim două grupe de şcoli: ortodoxale (care recunosc autoritatea Vedelor) şi neortodoxale (ce nu recunosc autoritatea Vedelor). Majoritatea din ele sunt ortodoxale şi religioase (şcolile vedanta, mimansa, yoga, vaişeşica, nyaya, samkhya). Mai progresive sînt şcolile  neortodoxale – jainism, buddhism, lokayata (carvaka).
Jainismul a apărut în sec. VI î.e.n. ca concepţie etică care  indica calea salvării sufletului de supunerea ei pasiunilor. Scopul filozofiei jainiste – sacralitatea, modul de comportare specific ce duce la realizarea salvării.
Buddhismul  apare în sec. VI –V î.e.n. şi era orientat contra brahmanismului, sacerdoţilor.  Ideile principale sînt sistematizate în “Tripitaca” (trei corzine). Buddhismul este răspîndit în India, China, Birma, Ceylon, Tibet, Japonia. Buddhismul este religia supuşeniei. Conţinutul ei sînt patru adevăruri sfinte. Existenţa omului este legată de suferinţe. Cauza suferinţelor este că omul are prea multe dorinţe. Lichidarea suferinţelor trebuie  să fie în lichidarea dorinţelor.  Calea spre lichidarea suferinţelor trece prin cele opt căi nobile – ideile drepte, intenţiile drepte, cuvîntul drept, acţiunea dreaptă, viaţa dreaptă, efortul drept, atenţia dreaptă şi meditaţia dreaptă. Viaţa dreaptă costă în respectarea moralităţii, a nu dăuna fiinţelor vii, a se reţine de la contactele sexsuale interzise, a nu fura, a nu folosi băuturi alcoolice. Scopul cunoaşterii – de a elibera omul de suferinţe nu iî viaţa de apoi, ci viaţa actuală. Întreruperea şi lichidarea suferinţelor se numeşte nirvana – o linişte netulbutată, o abţinere de la totul lumesc ce se atinge prin meditare. Nirvana pune capăt lanţului de veşnice reîncarnări, guvernate de sansara şi karma. Morala buddhistă predică compasiunea şi asceza, pasivitatea şi neîmpotrivirea la rău. Există două ramuri ale buddhismului – hinayana şi mahayana.
Locayata (cearvaka) este o şcoală materialistă care apare în sec. VIII – VII î.e.n. Ei negau existenţa oricărei alte lumi în afară de cea materială. Credinţa în existenţa lui Dumnezeu, a sufletului, a lumii de apoi este falsă.La baza existenşei stau elementele primare materiale. Ei considerau că lumea este compusă din patru elemente primordiale: apa, aerul, focul şi pămîntul. După moarte organismul  (inclusiv şi sufletul) se descompun în elemente primordiale. Etica acestei şcoli afirmă, că omul retrăieşte şi plăceri şi suferinţe, lichidarea lor completă este imposibil.
In Filosofia Chinei Antice se evidentiaza citeva scoli principale,printre acestea: confucianismul(“confucius”); legista; moista(“modi”); daosista(“dao”).


Arhiva