Оплаченная реклама

joi, 31 ianuarie 2013

Structuralismul functionalist in sociologie

Structuralismul  functionalist in sociologie I. CATEVA PRECIZARIETIMOLOGICE
Structuralismul, ca termen, deriva din latinescul "Struere"= a cladi, a construi. Ca orientare metodologica este o creatie a secolului nostru si exprima aspiratia comunitatii stiintifice de a elabora o metoda universal valabila de abordare a fenomenelor si proceselor care compun realitatea obiectiva. Caracteristica principala o constituie prioritatea acordata evidentierii structurilor cu importanta definitorie pentru comportamentul sistemelor. Structurile sunt modelele ideale care exprima totalitatea raporturilor dintre elementele componente (diferente, opozitii, corelatii), iar sistemele definesc imaginea generica sub care poate fi prezentat ansamblul organizat al elementelor componente.
In prezent se opereaza o distinctie intre teorii structuraliste (care urmaresc premeditat eliminarea conotatiilor subiectiv-antropologiste explicand sistemele prin structurile si functiile lor, fara interes pentru continutul acestora) si metoda analizei structurale (care insista asupra procedeelor formale de evidentiere a structurilor ce confera identitate functionala sistemelor).
Criticat pentru neglijarea diacroniei in favoarea sincroniei (Gonseth, Goldman) structuralismul s-a afirmat mai intai in lingvistica (Ferdinand de Saussure si scoala lui), apoi s-a extins in toate domeniile: matematica (N.Bourbaki), biologie (Ludwing von Bertalanffy), studiul complexitatii relatiilor de rudenie dintre societatile primitive (CL Levi-Strauss), investigarea raporturilor culturale dintre subconstient si inconstient (J. Lacan) problematica filosofiei culturii (M.Faucault), geneza structurilor culturale si rolul acestora asupra sistemului social (A.Radcliffe-Brown, E.Evans Pritchard, G.Hurdock).
Dupa Cl. Levi-Strauss "esenta metodei structuraliste consta in construirea deliberata de modele abstracte prin dezmembrarea artificiala a obiectului de studiat si reconstruirea sa ulterioara in termenii unor proprietati relationale esentiale".(32)
STRUCTURALISMUL FUNCTIONALIST AMERICAN
Aparut ca replica la marginirea empirista care domina sociologia americana, si, din dorinta manifesta de a solutiona "criza explicatiei sociologice", structuralismul functional reprezinta o prima mare incercare de sinteza doctrinar-teoretica a contributiilor europene si americane la dezvoltarea sociologiei. De aceea, unii exegeti au si avansat ideea identificarii acestei orientari cu un adevarat compendiu de istorie a sociologiei.
Sintetic, aportul european apare prin categoriile sociologic elaborate de E. Durkheim (institutiile, normele, valorile = elemente coercitive de socializare), V.Pareto (structura actiunii sociale, echilibrul social, caracterul variabil si independent al functiilor), Max Weber (ideal-tipurile), A. R .Brown si B. Malinowski (functionalismul), autori pe care T. Parson I-a studiat chiar in Europa, la London Scool of Economics si la Universitatea din Heidelberg, iar aportul american prin particularitatile gandirii sociale americane in care s-a format.
In datele sale esentiale, structuralismul functionalist ramane, insa, o expresie teoretica a
mentalului colectiv american in care toate influentele straine au fost asimilate critic, novator si cu
mijloacele "tradiţionale" ale pragmatismului ._______________________________________________
(32) G.T.:Studii documentare, Teorii si curente in filosofia si sociologia contemporana(5), Bucuresti, 1970, p.12, Studiu asupra lui Runciman; G.W.: What is structuralist?, The British Journal or sociology London, 20, nr. 3, September, 1969
In acest sens, analistii americani(33) ai locului si rolului lui T.Parsons in istoria sociologiei americane delimiteaza trei etape mai importante:
1. intre 1840 (inceputul "miscarii de stiinta sociala" americana) si 1865 (incheierea razboiului
civil in America) cand se apreciaza ca au inceput sa se constituie premisele care vor conduce la
constituirea sociologiei americane.
Caracterizata prin ecletism si preponderenta a elementelor de filosofie sociala, aceasta etapa a fost dominata de evolutionismul organicist a lui H. Spencer ale carui principii coincideau cu aparitiile de reforma sociala ale americanilor orientati spre schimbarea sociala (social change) a vechii Americi coloniale. Afirmarea teoretica si legitimarea sociologica a "ordinii sociale" (William Graham Sumner, Lester Frank Ward, Albion Woodbury Small, Franklin H. Gidings) continua pana la primul razboi mondial, incheind o perioada pe care Talcott Parsons o denumeste "protosociologie".
2. Perioada interbelica a ramas in istorie prin emenciparea sociologiei americane de sub
influenta teoriilor europene si orientarea in exclusivitate asupra solutionarii problemelor sociale (social problems) majore care confruntau societatea americana. Meopozitivismul (G.Lundberg, Stuart Dodd), behviorismul (J.B.Waston, E.a.Ross, F.G. Chopin, M.F.Nimcoff), ecologia umana (Scoala de la Chicago) reprezinta treptele de coborare de la teoria sociologica la preocuparile concrete ale investigatiei de teren. Sociometria si microsociologia au dat expresie practica acesteri orientari spre abordarea "in adancime" a fenomenalitatii sociale (W.Thomas si Fl.Znaniecki - taranulpolonez in Europa si America; soti Lynd: problematica orasului mic Gunar Myrdal: situatia negrilor;).
_____ Proliferarea metodelor si tenicilor de cercetare concreta ramane nota dominanta a acestei perioade.
(33) L. L. Bernard and Jessie Bernard: Origins of American Sociology. The Socila Science Movement in the United States, Thomas y Crowel Company, N. York, 1944

3. Dupa cel de-al II -lea razboi mondial, ca urmare a jonctiunii dintre progresele obtinute in
rafinarea tehnicilor de investigare concreta si acumularile conceptuale cu continut eminamente sociologic, s-a declansat "revirimentul teoretic". Ca reprezentant tipic al noii tendinte de elaborare a unei conceptii globale asupra destinului omului contemporan, sistemul lui T.Parsons marcheaza cel mai semnificativ moment de discontinuitate fata de descriptivismul factologic in care a degenerat empirismul sociologic.
Sub raportul continutului de idei, sistemul sau poate fi impartit, din necesitati de analiza, in trei niveluri:
I. Teoria actiunii sociale pleaca de la premisa determinarii intregii vieti sociale de catre ideile si valorile dominante. "Actiunea este un proces in sistemul actor-situatie care are semnificatie motivationala pentru actor, sau, in cazul unei colectivitati, pentru indivizii ei componenti... Aceasta inseamna ca orientarea proceselor de actiune corespunzatoare se bazeaza pe atingerea gratificatiilor sau evitarea frustrarilor actorului respectiv"(34). In sfera actiunii sociale intra, deci, totalitatea manifestarilor prin care individul (actorul) isi adecveaza mijloacele la exigentele atingerii scopului.
Ca elemente componente actiunea sociala prezinta urmatoarea structura: scopurile umane, situatia de actiune (conditii + mijloace), orientarea normativa (valori si norme).
Mijloacele si conditiile alcatuiesc latura conditionala, iar scopurile si normele, latura normativa a actiunii. Gradul de adecvare a mijloacelor la scop defineste rationalitatea actiunii sociale care poate fi:
(34) T. Parsons: The Social System, The Free Press, New York, London, ed. 1951, p. 4 b) rationalitatea simbolica: atunci cand scopurile sunt atinse imediat si uneori, doar partial. Rationalitatea simbolica este o expresie a multiplei determinari a scopurilor care au o incarcatura nu numai rationala, ci si afectiva generata de pasiuni. Pasiunile pe care le pun actorii in atingerea scopurilor dau nastere la tensiuni intre individ si societate relevand diferenta dintre scopul individual si scopurile generale, aspect definit ca "problema hobbesiana" a ordinii. Integrarea in spatiul social este posibila prin valorile pe care societatea, in mod simbolic, le promoveaza ca legitime pentru alternativa actorului in spatiu social global. Valorile sociale circumscriu alternativele permisibile de miscare individuala in spatiul social conferind realism scopului si eficienta mijloacelor.

a) rationalitatea intrinseca: atunci cand scopurile sunt atinse prin mijloace optime; de exemplu, actiunile economice, iar din punct de vedere istoric, perioada clasicismului, iluminismul, economia clasica engleza, pozitivismul).
Complementar acestor "valori comune", actiunea mai este orientata si de valori motivationale in care intervin trei categorii de factori:
1. rationali cognitivi prin care este perceput gradul de adecvare a situatiei la asteptarile individuale
(need dispositions);
2.  cathetici - prin care se formuleaza reactia individuala la situatia sociala determinata;
3.  evaluativi - valorile si motivatiile constituie forta motrice a orientarii natiunii.
Pe coordonatele subiective ale actiunii T.Parsons distinge patru momente importante ale actiunii: momentul axiologic-normativ, momentul cognitiv, momentul teleologic-finalist, momentul psihologic-motivational. Sub aspectul comportamental, fiecare act uman implica o orientare motivationala si o orientare relevand faptul ca optimizarea gratificarii individuale trebuie sa aiba loc printr-un raport optim intre ego si alter-i. Evitarea mutuala a frustrarilor posibile este denumita de T.Parsons "paradigma a complementaritatii expectative". Fiecare actor are, in spatiul social global, o raza de actiune concret determinata de prescriptiile rolului prin care isi aduce contributia la mentinerea echilibrului social. Prin integrarea expectativelor de rol cu valorile si normele sociale se ajunge la institutionalizarea rolurilor, societatea definindu-se ca o structura de roluri institutionalizate. Internalizarea valorilor sociale, ca proces de socializare, este forma de optiune individuala in fata unor "alternative structurale" ale actiunii sociale, cunoscute sub numele de variabile model (pattern variables).
Libertatea de actiune este, in esenta, o relatie sociala de alegere intre alternative, nu o creatie comportamentala sau de inovare structurala. Raportarea performanta a individului la spatiul social e posibila numai prin asumarea cerintelor functionale aferente rolului. Relatiile sociale generate de actiunea sociala, T.Parsons le clasifica in: 1). Relatii comunitare (bazate pe afect si respectul traditiei) si 2). Relatii societale (bazate pe norme elaborate rational).
In studierea lor sociologul se raporteaza din necesitati metodologice la cinci perechi de tipuri abstracte de valori asemanatoare tipurilor weberine:
1.                                                                         afectivitate - neutralitate afectiva;
2.                                                                         orientare catre colectivitate - orientare spre sine;
3.                                                                         universalism - particularism;
4.                                                                         calitate - realizare;
5.                                                                         specificitate - difuziune.
Aria alegerilor posibile este reprezentata conform figurii de mai jos:

GROUPING OF PATTERN Value Orientation

Univesralism-Particularism
Ascription -Archievment


Colective - Self

Diftîserieesş-Specificity
Neutrality-'Affectivity

"Pentru a satisface imperativele functionale ale adaptarii, realizarii scopurilor, integrarii si continuitatii ei ca sistem social orice societate se structureaza in patru subsisteme: economic, politic, comunitar si socializator. Relatiile dintre aceste patru subsisteme (structuri) se desfasoara dupa legea ierarhiei cibernetice: partile cele mai bogate in energie detin cel mai mic volum de informatie si sunt factori de condiţionare a acţiunii, in timp ce partile bogate in informaţie sunt sarace in energie, avand insa rolul de factori de control al actiunii".(35)
Cu modelele structurale (pattern variables) incepe cel de al doilea nivel de analiza a sistemului sociologic al lui T.Parsons.
II. Al doilea nivel de complexitate structurala a universului social il reprezinta structurile actionaliste ale vietii sociale. Integrate functional, acestea sunt: cultura, societatea ca sistem, personalitatea si organismul behaviorial, carora le corespund functiile de mentinere a paternului, de integrare, de atingere

(35) T. Parsons: The Social System, New York, The Free Press , 1951, p.205 a scopului, de adaptare. Relaţiile dintre aceste funcţii definesc paradigma funcţionala a acţiunii, conform careia fiecare componenta a actiunii sociale trebuie abordata din punct de vedere al cerintelor functionale (functional prerequests) care-i sunt specifice. T. Parsons identifica patru imperative functionale valabile in orice sistem social: 1) atingerea scopului (goal attainment; G); 2) adaptarea (adaptation; A); 3) mentinerea modelului (latent pattern maintenance; L); 4) integrare (integration; I).
Prin corelarea imperativelor functionale cu structuralitatea actiunii in functie de doua axe ale situatiei in care se desfasoara (intern/externa si instrumental - consumatoare) se obtine urmatorul model(36):

Instrument
al
Universalis
m
Neutralitat
e
Consumator Afectivitate Particularism
Externe (nevoi)
Specificitate
Performanta
A
Adaptare
G
Atingerea Scopurilor
Interne (nevoi)
Calitate
Difuziune
Latenta L
Integrare I

Acest model releva faptul ca integrarea unitatilor functionale intr-un sistem unitar al actiunii sociale este posibila numai prin respectarea a cel putin trei tipuri de conditii:
1.        conditii de structura - care permit o stabilitate relativa a intregului sistem;
2.        conditii de "realizare a functiilor" - implica activitati "instrumentale" (de realizare a
scopurilor) si activitati de "mentinere" (adaptare);
3.        procesualitatea - defineste diferentierile de rol din interiorul sistemului.
______ In acest context actiunea sociala apare ca un subsistem al sistemului_______________________
(36) I. Ungureanu, St. Costea: Introducere in sociologia contemporana, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, p. 114
global al intregii actiuni umane. "Actiunea este, astfel, vazuta ca realizandu-se intre doua componente structurale ale unui sistem: actorul si situatia. Extinzand analiza la orice nivel al sistemului total de actiune sociala, conceptul de "actor" este extins pentru a defini nu numai personalitatile individuale in roluri, ci orice tip de unitati care actioneaza - colectivitati, organisme, sisteme culturale".(37) Componentele structurale ale actiunii, atat la nivel micro cat si la nivel macrosocial se gasesc dispuse intr-o ierarhie cibernetica in cadrul careia esentiale raman doua aspecte: schimbul de energie (input/output) si ierarhia de control prin care scopurile personalitatii coreleaza pozitiv cu comportamentul de rol. Actiunea, conceputa astfel, este un sistem ordonat de componente care se inradacineaza in lumea fizica si in organismul viu si care sunt controlate de patternuri si simboluri culturale. In scopuri analitice foarte generale, trebuie sa descompunem actiunea in patru subsisteme primare, pe care le vom numi sistemul cultural, sistemul social, personalitatea individului si organismul behaviorial. Acestea patru constituie o ierarhie de control, in ordinea enuntata, adica de la sistemul
cultural "in jos".(38)
Valorificand conceptele rezultate din construirea teoriei actiunii sociale - scopuri, situatie, orientarea normativa - care constituie cadrul de referinta (frame of referance) T. Parsons trece la "ilustrarea unor scheme conceptuale pentru analiza sistemelor sociale in termenii cadrului de referinta al
actiunii"(39)
In construirea sistemelor, T. Parsons urmareste corelatia intre imperativele normative ale functiilor
si modalitatile concrete de raportare a actorului la situatie si roluri. Sistemele sociale sunt un rezultat al
integrarii sistemelor de actiune generate de diferentierile de rol,
in urmatoarea succesiune: actorul, pe
baza rolului prescris de imperativele functionale determina o situatie prin alegerea segmentelor, ce
definesc situatia, in spatiul social. Structura raporturilor dintre actor si situatie conform orientarii
actorului, defineste un sistem de________________________________________________________
(37) T. Parsons: Sociological Theory and Modern Society, p. 194;
(38),(39) T. Parsons: Sociological Theory and Modern Society, p. 194;
actiune, iar prin interdependenta dintre aceste sisteme de actiune, ia nastere sistemul social caracterizat prin tropismul sau spre echilibrul functional. Sistemele de actiune pot fi:
1.                                          sisteme ale personalitatii;
2.                                          sisteme sociale;
3.                                          sisteme culturale.
Cand aceste sisteme se mentin integrate in raza acelorasi cerinte functionale prin resurse actionale proprii, ele alcatuiesc "o societate". Aceste resurse endogene ale sistemului sunt identificate de T. Parsons la nivelul "asteptarilor normative mutuale" care dau nastere rolurilor (ceea ce actorul face in raporturile sale cu ceilalti si care trebuie privit in semnificatia sa functionala pentru sistemul social"(40)) si statusurilor ("locul sau in relatiile din cadrul sistemului"(41)). Interdependenta dintre statute si rolurile de baza dau nastere structurilor societale si status - roluri care alcatuiesc fundamentul organismului social global. Analiza structural - functionalista (ca metodologie sociologica) vizeaza descoperirea tuturor raporturilor functionale dintre parte si intreg prin relevarea corelatiilor dintre structura statusurilor si realizarea rolurilor in raza celor patru cerinte functionale atingerea scopurilor, adaptarea, mentinerea modelului (patern) si integrarea. Ceea ce determina, in ultima instanta, actiunea, este nu motivatia individuala, ci normele "acceptate" de "cerintele functionale ale sistemului, semnificatia unei actiuni sau clase de actiuni trebuie inteleasa nu direct si primar in termenii motivatiei, ci in termenii reali sau probabili ai consecintelor pentru sistem"(42).
Fiecare componenta a sistemului social se structureaza conform functiei pe care o indeplineste in sensul exigentelor celor doua principii ale structuralismului functionalist: principiul teologic si principiul echilibrului, care actioneaza in sensul integrarii tuturor fortelor in sistem.     Mecanismele     principale     ale     inegrarii     sunt:
____________________________ institutionalizarea, internalizarea, socializarea prin adoptarea__
(40),(41),(42) T. Parsons: The Social System, p. 25;29

normelor si valorilor comune, controlul social. Relatiile interactive, desfasurate in arealul functional al imperativelor functionale, definesc esenta structurii sistemului social ca structura de roluri care se indeplinesc prin prisma "asteptarilor normative" generate de sistemul valorilor acceptate la nivel global. De aceea, imperativul functional cel mai important il reprezinta transmiterea universului simbolic creat de valorile definitaorii pentru sistem de la o generatie la alta pentru a asigura continuitatea modelelor de socializare si integrare in sistemul global.
Cultura apare, in aceasta perspectiva, un invariant structural care poate asigura perenitatea condiţiei umane dincolo de formele organizatorice episodice.
Structura globala societati se construieste pe relatiile morale care la T. Parsons sunt prezentate ca sinteza intre relatiile instrumentale generate de rationalitatea intrinseca, si relatiile expresive determinate in continutul si forma lor de manifestare de catre rationalitatea simbolica. In spatiul global relatiile dintre ego si alter-I mai comporta, insa si o incarcatura eafectiva. Cand aceasta este institutionalizata si protejata normativ, poarta numele de solidaritate, cand se mentine informala imbraca formele loialitatii. In ambele cazuri structura morala se afirma ca singura cale de transformare a societati intr-o colectivitate lipsita de antagonisme. "Solidaritatea sociala" este prezentata ca principala modalitate de realizare a "scopurilor colective" in care individul se regaseste prin optiunile valorice proprii.
O forma "netipica" de raportare a individului la structuri, anume "raportarea negativa la structuri", defineste continutul deviantei generata de o "contracultura" fata de cultura si universul simbolic existent. Ca principala forma de atenuare a deviantei T. Parsons propune "subsistemul controlurilor sociale".
Normele culturale sunt criterii de ierarhizare atat a variabilelor structurale, cat si a imperativelor functionale care determina actorii sa actioneze spre "performante necesare pentru ca sistemul in chestiune sa persiste si sa se dezvolte""-43
In analiza, atat a deviantei, cat si a controlului social T. Parsons recomanda ca punct de plecare imperativele "echilibrului social al sistemului"."444 In functie de motivatie devianta este clasificata in patru tipuri principale corelate cu patru categorii de controluri sociale:
1.                 agresivitatea (agressivness) - corelata cu diferite forme de suportare;
2.                 retragerea (withdrawal) - corelata social cu promisiunea;
3.                 indeplinirea constrangerii (compulsive performance) - controlata _social prin "negarea reciprocitatii";
4.                 acceptarea constrangerii (compulsive acceptance) - controlata social prin "manipularea situaţiei".
Cea mai eficienta modalitate de controlare a diversitatii formelor de devianta o constituie institutiile cu a caror analiza T. Parsons trece la nivelul al III-lea de abordare sociologica a fenomenalitatii sociale.
III. Evolutia structurala are ca obiectiv relevarea modalitatilor de trecere de la microstructuri generate de interferenta psihicului, socialului si axiologicului in raza de actiune a actorului, la macrostructuri rezultate prin compunerea imperativelor functionale la nivelul structurilor globale ale sistemului social.
Prin extrapolarea paradigmei complementaritatii expectativelor, specifica actorului, la nivelul relatiilor dintre componentele sistemului social global, T. Parsons identifica patru mari subsisteme: subsistemul cultural, comunitatea sociatala, politica, economia. Sintetic, paradigma structurala sistemului social se prezinta astfel:



Funcţie A.
Subsitemul B. cultural
Elemente C. Structurale
I.
Menţinerea   patternului    si atenuarea tensiunii
Subsistemul  valorilor  si normelor prin  care  se mentine patternul
VALORI
II.
Integrarea
Comunitatea societala
NORME
III.
Atingerea scopului
Politica
COLECTIVITĂŢI
IV.
Adaptarea
Economia
ROLURI

Aceste structuri sunt echivalentele, la nivel macrosocial, ale culturii, sistemului social, personalitatii si organismului behavioral care articuleaza actiunea la nivel microstructural. Aceste echivalente servesc lui T. Parsons pentru a demonstra faptul ca autoreglarea si echilibrul sistemului social global se infaptuiesc printr-o transmitere de legitimare, autoritate, energie si informatie intre subsisteme similar cu transmiterea informatiei intre actori. De aceea, ca si la nivel micro, la nivel macrostructural valorile legitimeaza normele care prescriu modele de comportament pentru fiecare colectivitate in scopul integrarii generale in sistem. Ierarhia cibernetica ce se stabileste intre subsisteme prin articularea functionala a controrilor cu resursele interne de energie consolideaza sistemul social global transformandu-l intr-o societate suficienta siesi ( a self - suficient society).
Fiecarui subsistem ii corespunde o stiinta sociala dupa cum urmeaza:
a)                            antropologia studiaza subsistemul mentinerii patternului cultural;
b)                            sociologia isi rezerva ca domeniu al competentei epistemice comunitatea societala;
c)                            sociologia politica: subsistemul politic;
d)                            economia studiaza rationalitatea instrumentala a actorilor in rolurile specifice subsistemului economic.
Dezvoltarea sistemului social global presupune, in conceptia structuralismului functional, o permanenta diferentiere de roluri in sistemele de valori cu scopul asigurarii echilibrului social si a unei structuri globale constante. In acest sens, T. Parsons identifica patru tipuri de structuri sociale in istoria societatii umane: societatea latino -americana, societatea "idealista" germana, societatea chineza traditionala, societatea americana moderna. Schimbarea sociala (social change) actioneaza numai la nivelul sistemului de a concepe lumea iar directia schimbarii este rationalizarea conceptiilor umane, nu schimbarea structurilor.
Evolutia structurala comporta o redistribuire functionala a unor structuri evolutionare universale (evolutionary universals) in sensul cresterii potentialului adaptiv al actorilor la complexul structurilor care definesc sistemul social concret determinat. Ca principale structuri universale ale societatii moderne, T. Parsons enumera: birocratia, sistemul jjuridic modern, pietele economice si democratia.
In mod rezumativ, principalele subsisteme sunt urmatoarele:
l.Subsistemul cultural cuprinde: credinte, idei, teorii si simboluri care creeaza roluri si functii sociale specializate. La baza sa sta cultura prin care T. Parsons intelege: "Scheme ordonate de sisteme de simboluri, care sunt obiecte ale orientarii actiunii ce devin comportamente internalizate ale personalitatii si tipare institutionalizate ale sistemelor sociale""-45. Cei trei factori functionali care opereaza la
nivel microstructural (cognitivi, cathetici, evaluativi) stau la baza a trei tipuri generale de forme culturale: a) sistemele de credinta  (belief sistems)  in cadrul carora credintele existentiale sunt fundamentale. Acestea pot fi: credinte empirice,
culturii; 3) organizarea birocratica a guvernului, banilor si pietei; 4) generalizarea normelor universale de comportament (norme tehnice) aferente birocratiei; 5) asociatiile democratice. Ideologia are trei functii: a) articularea sistemelor sociale cu cele culturale; b) facilitarea acceptarii profesionistilor de catre grupele non-profesionistilor; c) definirea si constientizarea rolurilor in acord cu sistemul de valori intitutionalizate.
Ca parte a sistemului social, votul are rolul de a structura mediile simbolice   care   mediaza  procesele   de   interactiune   sociala orientandu-le catre "mutatiile functionale" impuse de necesitatea echilibrului social global. 3) Subsistemul economic, ca obiect de studiu al economiei, este alcatuit din doua nivele: 1)  "sistemul social tehnic sau primar"; 2)  "sistemul managerial-institutional",   cu  atributii  exprese  in  mentinerea modelelor   de   comportament   profesional   specifice   marilor intreprinderi si organizatiilor bussinesului. "La baza structurii (at the bottom)", sistemul social isi are radacina in individul uman concret - ca organism fizic actionand intr-un mediu fizic. Acest individ ca personalitate participa in procesul interactiunii sociale prin intermediul rolurilor sale variate. Rolurile sunt organizate si dirijate in sensul formarii de colectivitati reglementate de norme tot mai institutionalizate pe masura ce urcam in ierarhia sociala. In varful sistemului (at the top) este societatea ca sistem, total organizata ca o unica colectivitate politica si institutionalizata dupa un sistem de valori, mai mult sau maiputin integral"47. Procesele economice au o importanta deosebita in trasarea "limitelor mentinerii" (boundary maintaining) sistemului in conformitate cu regulile dupa care patternurile definesc structurile relationale ale expectatiilor de rol. In acest context, cele cinci orientari de validare apar particularizate la domeniul economic ca: 1) dilema a gratificatiei si disciplinei; 2) dilema interesului privat versus colectiv; 3) dilema alegerii intre tipurile/standardele orientarii de valoare; 4) dilema alegerii intre modalitatile obiectului social; 5) definitia scopului/interesului fata de obiect.
Valorile fiind fundamentul sistemului social, explica si imperativul lui homo economicus (Pantaleone) prin "optimizarea gratificatiei" prin T.Parsons incearca o sincronizare a intereselor
individuale ale actorului supus presiunilor normative ale sistemului global de actiune.__________________
(47) T. Parsons: General Theory in Sociology today, New York, 1960, p. 9; Analiza sociologica a susbsistemului economic trebuie sa se restranga la abordarea urmatoarelor probleme: 1) problema diponibilului, adica a mecanismelor si a finalitatii schimbului de procese si servicii disponibile; 2) problema "remunerarii", respectiv definirea cuantumului de insusire legitima de catre actor a unei parti din suma de produse si servicii disponibile in societate; 3) problema accesului la bunuri si a mecanismelor care asigura competitia in productia si schimbul eficient de bunuri si servicii; 4) problema definirii drepturilor de posesiune.
Aceste patru categorii de probleme devin rezolvabile, conform teoriei lui T.Parsons, numai in cadrul "sistemului monetar de schimb" intemeiat pe exigentele rationalitatii instrumentale. Sub aspect sociologic "cooperarea este un mod mai puternic de integrare a activitatilor instrumentale decat este schimbul. Ea inseamna impletirea activitatilor sau contributiilor intr-un asemenea mod, incat produsul sa fie o unitate care poate intra intr-un proces de schimb"48.
Rationalitatea instrumentala genereaza o structurare a tipurilor de relatii pe trei nivele: 1) tehnologia: cuprinde produsele tehnologice care asigura logistica productiei moderne; 2) economia: cuprinde totalitatea relatiilor de productie si de schimb; 3) organizatia: care polarizeaza ansamblul relatiilor de cooperare. Cooperarea, ca un element indispensabil schimbului economic poate imbraca forma: loialitatii, atasamentului, sau a solidaritatii, ipostaza din urma fiind rezultatul institutionalizarii relaţiilor de cooperare. Cand interesele economice ale actorilor nu sunt afectate, sistemul social este o unitate organica, vertebrala, generand comportamente solidare din partea actorilor.
Subsistemul religios: ca parte competenta a sistemelor de credinte si idei specifice
sistemului social global, are la T.Parsons un rol important in "intemeierea semnificatiei"(grounding of
meaning) lumii reale. Religia raspunde nevoii organice a omului de a-si explica diferenta intre asteptarile
umane si cadrele normative ale existentei sale. Preluand distinctia metodologica dintre________________
(48) T. Parsons: The Social System, p. 72;
judecatile existentiale si cele de valoare de la E.Durheim, T.Parsons releva functia integratoare a religiei definita ca o structura perena, in masura sa depaseasca oscilatiile si cautarile valorice atat de caracteristice conditiei individului aflat sub semnul contingentei. Atitudinea religioasa semnifica experimentarea individuala a drumului catre aflarea sensului si valorii existentei umane in Univers.
Raspunzand criticilor sai pentru aspectele conservatoare imanente conceptiei sale, centrate pe ideea mentinerii echilibrului sistemului social global in orice conditii, T Parsons a dat o replica ce merita reflexie responsabila si incarcata de profesionalism din partea celor implicati in reconstructia epistemica a destinului sociologiei moderne: "sociologia nu este suficient de maturizata conceptual pentru a explica schimbarea sociala"... Ea poate, potrivit acumularilor teoretico-metodologice de care dispune in prezent sa explice numai schimbarile din interiorul sistemului, nu si schimbarea sistemului insasi, aspect pe care, de altfel, nici o stiinta socio-umana nu este pregatita sa-l explice.
Este aceasta problema pe care discipolii sai vor incerca sa o puna in ecuatia conceptuala si metodologica pentru a incerca unele solutii.
In istoria sociologiei, parsonsismul (cum defineste R.Friederich49) contributia lui T.Parson la dezvoltarea sociologiei a constituit "ortodoxia sociala" a deceniului cinci si sase ale secolului al XX-lea.

Arhiva