miercuri, 30 ianuarie 2013

Pozitia Geografica a Romaniei pe Glob si in Europa

Pozitia Geografica a Romaniei pe Glob si in Europa POZIȚIA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEI PE GLOB

ȘI ÎN EUROPA

POZIȚIA PE GLOB
România este situată în emisfera nordică aproximativ la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, astfel paralela de 45o trece prin jumătatea de sud a României (acest fapt determină un climat temperat).
Prin partea centrală a țării trece paralela de 46o pe linia localităților Variaș, Zane, Vântu de Jos, Agnița, Tg Secuiesc, Soveja, Pafești și Suceveni.
În longitudine România este situată în emisfera estică, prin centrul țării trecând meridianul de 25o longitudine estică pe linia localităților Lunca Evei, Sovata, Făgăraș, Roșiorii de Vede, Ciuperceni. Cele două linii (paralela de 46o și meridianul de 25o) se intersectează în partea centrală a României la 20km nord de Făgăraș (în Podișul Hârtibaciului).
Față de acest punct central al României distanța până la extremitățile continentului sunt aproximativ egale pe cele trei direcții (vest, nord și est).
Până la Oceanul Atlantic, pe coastele de vest ale Irlandei distanța este de circa 2700km, spre nord de 2800km (până la Capul Nord) și de 2600km până la Munții Ural. Singurul punct extrem mai apropiat este cel sudic, 1050km până la Capul Matapan.
Poziția matematică a României este legată de coordonatele punctelor extreme – în latitudine România se desfășoară între 43o37’7’’ latitudine nordică în punctul extrem sudic în dreptul localității Zimnicea și 48o15’06’’ latitudine nordică pe Prut în dreptul localității Hodoriștea. În longitudine – 20o15’44’’ longitudine estică la vest de localitatea Beba Veche și 29o41’24’’ longitudine estică la țărmul Mării Negre în dreptul localității Sulina.
România se desfășoară pe aproape 5o latitudine și peste 9o longitudine, având o extensie în latitudine de 525 km și în longitudine de 740 km.

CONSECINȚELE POZIȚIEI PE GLOB
§               Poziția în latitudine determină climatul de tip temperat.
§               Extensia pe aproape 5o latitudine determină o durată inegală a zilelor și nopților, astfel, durata cea mai mare a zilei se înregistrează la solstițiul de vară, având durata maximă în punctul extrem nordic de 16 ore și 3 minute față de 15 ore și 26 minute la Zimnicea. Ziua cea mai scurtă se înregistrează la solstițiul de iarnă când în nordul extrem durata zilei este de 8 ore față de 8 ore și 56 minute în punctul extrem sudic.
§               Poziția în longitudine determină o decalare a momentului producerii amiezii față de Sulina cu 8.5 minute la Iași, 14.5 minute la București, 24.5 minute la Cluj și 34 minute la Timișoara.

POZIȚIA PE CONTINENTUL EUROPEAN
În cadrul continentului european România este situată la nord de Dunăre, la nord de domeniul peninsular al Europei. România aparține domeniului continental al Europei. În aceste condiții este falsă idea apartenenței României la Peninsula Balcanică.
Având în vedere poziția față de punctele extreme, România este o țară central-europeană, fiind situată în partea central-sud-estică. Mult timp România a fost considerată o țară est-europeană.
Granițele actuale ale României au fost stabilite după Al Doilea Război Mondial, când a pierdut teritorii importante în partea de est, respectiv teritoriul Basarabiei, în partea de nord – Bucovina de Nord și în extremitatea sud-estică – 2 județe din Cadrilater.
În granițele actuale România are o suprafață de 238.391 km2, ceea ce reprezintă o țară de dimensiune mijlocie spre limita cu țările mici.
Vecinii actuali sunt Republica Moldova în Est, Ucraina în E, SE și în N, Serbia în SV, Bulgaria în S și Marea Neagră în SE.
Cea mai mare parte a teritoriului este limitat de granițe terestre convenționale, dar o bună parte și de granițe fluviale pe Prut și pe Dunăre (între Baziaș și Sulina) – reprezintă o limită naturală foarte bine evidențiată din punct de vedere fizico-geografic.
România este evidențiată de 3 elemente reper: este o țară carpatică, este o țară danubiană, este o țară pontică.
§                   România este o țară carpatică deoarece 2/3 din lungimea lanțului carpatic se desfășoară pe teritoriul României – Carpații pornesc din Bazinul Vienei, urmează teritoriul Slovaciei, Ucraina de Vest, România și se încheie la Sud de Dunăre în Valea Timocului. Carpații reprezintă coloana vertebrală a reliefului României.
§                   România este o țară dunăreană întrucât 1075km din acest fluviu se desfășoară pe teritoriul românesc între Baziaș și gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră.
§                   România este o țară pontică deoarece are deschidere la Marea Neagră (Pontus Euxinus), lungimea litoralului românesc fiind de 244km între gura de vărsare a brațului Chilia de la marginea Golfului Musura și până la Vama Veche (în sud).
În concluzie teritoriul românesc se individualizează cert din punct de vedere fizico-geografic, România fiind o țară europeană prin excelență care a aderat la UE în 2007, având o poziție aproximativ centrală în cadrul continentului.
Astfel, România dispune de un relief extrem de variat în care se individualizează 3 trepte majore de relief – treapta de câmpie, treapta deluroasă și de podiș și treapta montană – varietatea reliefului fiind deosebită dacă ne raportăm la suprafața totală a țării. În România coexistă delte și lungi câmpii, unități de deal și de podiș și un relief montan care continuă printr-un domeniu alpin ceea ce determină o etajare evidentă a unor componente precum clima, vegetația și solurile.
România dispune de un climat temperat – continental, de un potențial hidric remarcabil cu râuri carpatice ca obârșie și danubiano-pontice ca debușeu la care se adaugă învelișul biotic diversificat dar și învelișul pedologic extrem de favorabil pentru majoritatea culturilor și pentru principalele formațiuni vegetale ale zonei temperate.

CAP: FACTORUL TIMP ÎN FORMAREA SISTEMULUI
FIZICO-GEOGRAFIC ROMÂNESC

ETAPELE EVOLUȚIEI PALEOGEOGRAFICE ȘI ELEMENTELE
MOȘTENITE ÎN STRUCTURA SISTEMULUI
FIZICO-GEOGRAFIC

Sistemul fizico – geografic este constituit din componente abiotice sau biotice, fixe sau mobile care prezintă o anumită dinamică în timp, reflectată în evoluția sistemului în ansamblu.
Actuala configurație a teritoriului României s-a realizat de-a lungul timpului geologic în principalele ere și perioade geologice și s-a desăvârșit relativ recent, în Pleistocen.
Principalele ere geologice au fost – Precambrianul, Paleozoicul, Mezozoicul, Neozoicul, Cuaternarul.
Sistemul fizico – geografic s-a constituit prin acțiunea conjugată a unor factori interni (factori endogeni) și externi (factori exogeni).
Din diferite etape de evoluție se păstrează anumite elemente sub forma unui fond moștenit de elemente, cele mai bine păstrate fiind elementele componentelor abiotice și mai puțin mobile.
Elementul fundamental îl reprezintă relieful. Acest component se grefează pe un fond geologic care a rezultat progresiv în timp prin efortul separat al unor forțe cosmice, telurice sau de altă factură. S-au constituit progresiv, în timp, mari ansamble de relief cu o energie potențială deosebită, dar care ulterior sub acțiunea factorilor externi au fost progresiv nivelate până la distrugerea totală.
Aceste mari ansambluri de relief s-au realizat prin 3 mari categorii de mișcări ale scoarței terestre: mișcări orogenetice, mișcări epirogenetice și mișcări eustatice.

MIȘCĂRILE OROGENETICE – sunt condiționate de forțe interne, fiind născătoare de mari ansambluri de relief și anume ansambluri montane. Un ciclu orogenetic complet este constituit din mai multe etape.
a)    Faza de gliptogeneză în care se conturează în scoarța terestră mari bazine sau arii geosinclinale care sunt ocupate de apă.
b)    Faza de litogeneză în care în geosinclinale se acumulează cantități de sedimente transportate de pe uscat.
c)     Faza de orogeneză presupune cutarea și înălțarea acestor sedimente, datorită unor forțe interne foarte mari.
d)    Faza de cratonizare când un ansamblu de relief devine rigid și este supus acțiunii modelatoare a factorilor externi. Au energia maximă și entropia cea mai mică.
e)    Faza de peneplenizare în care sistemul este intens nivelat.

MIȘCĂRILE EPIROGENETICE – sunt mișcări datorate forțelor interne dar care se desfășoară numai pe verticală, fără cutări. Mișcările de înălțare sunt pozitive, iar cele de coborâre sunt negative. Unele mari unități de relief suferă mișcări de coborâre. Astfel apar structuri de tip horst-graben, în care horstul se ridică iar grabenul coboară pe linii de falie rezultând structuri faliate (structuri de tip horst-graben).

MIȘCĂRILE EUSTATICE – se referă la coborârea sau înălțarea nivelului apelor marine sau al Oceanului Planetar fiind condiționate de cauze tectonice sau climatice.

Elementele sistemului fizico-geografic moștenite astăzi sunt:
·       Rocile magmatice/metamorfice se pot moșteni din Precambrian.
·       Din Paleozoic se moștenesc roci metamorfice, magmatice cât și unele roci sedimentare, mai mult din partea a doua a Erei moștenind și sisteme de relief cum ar fi Munții Măcinului.
·       Din Mezozoic moștenite sunt unele roci magmatice cât și roci sedimentare, un rol deosebit revine calcarelor și dolomitelor. De la finele acestei ere se moștenesc primele structuri carpatice vechi pentru ca ulterior, în Neozoic, să se definitiveze toate structurile de orogen și o parte din unitățile de platformă din România.
·       În Cuaternar au loc glaciațiile moștenindu-se relieful glaciar, unele forme vulcanice, se individualizează și unitățile joase de relief de tipul podișurilor joase și a câmpiilor.
·       Din Neozoic se moștenesc elemente de floră și de faună.


ETAPA PRE – PALEOZOICĂ

Din punct de vedere morfostructural teritoriul României este constituit din două mari zone – zona de orogen și zona de platformă.
Zona de orogen a rezultat în urma unor cicluri orogenetice care s-au concretizat prin cutarea, înălțarea și metamorfozarea unor roci. Principalele unități de relief care aparțin zonei de orogen sunt unitatea carpatică și unitatea pericarpatică (Subcarpații). La acestea se adaugă și unele unități de relief care au fost constituite nu prin mișcări orogenetice ci prin mișcări epirogenetice (Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest și Câmpia Tisei). Pe lângă unitățile menționate structurile de orogen sunt întâlnite și în Dobrogea Centrală și de Nord, care astăzi funcționează ca arii de cratogen.
Unitățile de platformă se deosebesc fundamental de cele de orogen întrucât sunt alcătuite din două elemente:
·       Fundamentul/soclul care reprezintă vechi peneplene dure, constituite din roci metamorfice cu intruziuni granitice.
·       Cuvertura sedimentară – aceasta este formată din roci sedimentare, fie cu o structură monoclinală fie cu o structură orizontală/tabulară.
Structuri de platformă sunt Podișul Moldovei, Câmpia Română, o parte din Piemontul Getic. Având în vedere funcționalitatea sistemului sunt incluse în categoria unităților de platformă Dobrogea de Sud și Dobrogea Centrală.
        
TIPURI DE STRUCTURI GEOLOGICE
În orogenul carpatic și în unitatea pericarpatică specifice sunt structurile cutate, acestea pot fi normale sau simple (anticlinale/sinclinale). Dacă sunt păstrate pe distanțe mari sunt numite anticlinorii/sinclinorii. Pot fi normale, redresate sau răsturnate.
În teritoriul carpatic structurile cutate se grupează în mari sisteme de pânze de șariaj (pachet impresionant de structuri cutate care sunt împinse, revărsate). În teritoriul carpatic și subcarpatic există posibilitatea ca roci mai vechi să fie situate peste roci mai noi.

Etapa Pre – Paleozoică corespunde erei Precambriene care este formată din două perioade – Arhaic și Proterozoic.
Această primă eră este cel mai greu de reconstituit, întrucât lipsesc dovezile directe, respectiv fosilele, în acea perioadă viața nefiind posibilă cel puțin pe perioada Arhaicului.
După constituirea Terrei ca planetă a Sistemului Solar, au rezultat prin fenomene tectono-magmatice roci și formațiuni vulcanice care ulterior au fost metamorfozate în cadrul celor 3 mari cicluri orogenetice ale acestei ere. Aceste cicluri au fost – ciclul karelian, ciclul prebaikalian și ciclul baikalian.
În general, pe parcursul Arhaicului s-au format roci metamorfice în timp ce în Proterozoic au dominat rocile epimetamorfice. Spre finalul Proterozoicului apar și primele roci sedimentare, dar și primele forme de viață care fac dovada apartenenței la această perioadă geologică.
Pentru teritoriul european primele ansambluri de relief sunt cele pe care le găsim în nordul și estul continentului. Acestea formează soclul (platforma) baltică și platforma est-europeană (Rusă).
Pentru teritoriul României prezintă importanță deosebită platforma est-europeană care astăzi formează soclul unei părți din Podișul Moldovei, la care se adaugă platforme separate geologic pentru Dobrogea de Sud și Dobrogea Centrală cât și pentru actualul teritoriu al Câmpiei Române.
PLATFORMA EST – EUROPEANĂ se întinde de la marginea Munților Ural spre Vest, fiind întâlnită la zi până la malul Nistrului, dar se continuă spre Vest până la marginea Carpaților unde se scufundă sub structurile carpatice.
Pentru România interesează partea vestică a acestei platforme care formează așa-numitul bloc ucrainean situat între Nistru, Nipru și Marea Azov. La vest de Nistru formațiunile metamorfice se scufundă progresiv, fiind acoperite de formațiunile sedimentare ale cuverturii. Dovada existenței în fundament a acestei platforme a fost demonstrată prin foraje, fundamentul fiind inspectat la 950m adâncime la Todireni pe Prut, la 1121m adâncime la Nicolina în Iași, la 3950m adâncime la Bodești (Neamț) în aria subcarpatică și la peste 4500m adâncime în forajul de la Frasin.
În partea centrală a Podișului Moldovei, pe linia Plopana – Bacău, fundamentul platformei moldovenești este rupt , faliat, fiind situat la adâncimi mult mai mari, din acest motiv partea centrală a Podișului Moldovei prezintă ca fundament depresiunea Bârladului.
În partea terminal sudică a Podișului Moldovei, respectiv la Nord de falia Sf. Gheorghe – Oancea, fundamentul este asemănător cu structurile din Dobrogea de Nord, constituind așa-numita Depresiune Pre-dobrogeană.
Fundamentul platformei moldovenești este constituit din șisturi cristaline (roci epimetamorfice), dar și mezometamorfice, străbătute de intruziuni granitice. Din acest motiv putem aprecia faptul că acest vechi fundament s-a constituit în cadrul ciclurilor orogenetice foarte vechi din Arhaicul superior și din Proterozoic.
Cel mai vechi uscat de pe teritoriul României s-a realizat pe actualul teritoriu al Dobrogei de Sud, unde fundamentul s-a format probabil în urma ciclului orogenetic karelian. Această platformă este separată de cea a Dobrogei Centrale printr-o linie tectonică importantă, respectiv falia Capidava – Ovidiu.
În Dobrogea Centrală fundamentul platformei îl reprezintă șisturile verzi sub care se află șisturi metamorfice, mai vechi decât cele precedente. Dacă șisturile verzi aparțin orogenezei baikaliene, cele metamorfice s-au format în orogeneza pre-baikaliană. Această platformă este separată de Dobrogea de Nord prin falia Peceneaga – Camena.
Dobrogea de Nord moștenește șisturi cristaline epimetamorfice și mezometamorfice cu unele intruziuni de granite, gnaise fapt ce justifică existența unor faze de evoluție mai vechi decât cea hercinică.
Pe teritoriul Câmpiei Române fundamentul este dat de prezența Platformei Valahe, reprezentând terminația nordică a Platformei Moesice. Platforma Valahă este constituită din șisturi cristaline formate în timpul orogenezei baikaliene. Soclul este situat la mare adâncime, iar înclinația este de la S la N.
În teritoriul carpatic evoluția precambriană se materializează prin manifestarea a două cicluri orogenetice: ciclul pre-baikalian și ciclul baikalian.
Ciclul pre-baikalian este răspunzător de formarea șisturilor cristaline mezometamorfice, micașisturilor, gnaiselor și amfibolitelor.
Ciclul baikalian din Proterozoicul superior a contribuit la formarea șisturilor cristaline epimetamorfice, cuarțitelor, șisturilor grafitoase, șisturilor manganoase, șisturilor sericito-cloritoase.
Rocile mezometamorfice se regăsesc în munții arcului cristalin din Orientali, din Munții Rodnei până în sudul Munților Hăghimaș (valea superioară a Trotușului). În Meridionali rocile mezometamorfice intră în alcătuirea Munților Făgăraș, în gruparea Lotru-Cândrel-Șureanu, în sudul Munților Poiana Ruscă și în Semenic. În Apuseni rocile mezometamorfice se întâlnesc în blocul cristalin Gilău – Muntele Mare, parțial în Codru Moma, Munții Zarandului și zonal în Munții Bihorului.
Rocile epimetamorfice legate de orogeneza pre-baikaliană se întâlnesc în masivele cristaline Giumalău, Bistriței, Giurgeului, în timp ce în Meridionali formează o bună parte din Parâng, Retezat – Godeanu, iar în Occidentali în nordul Munților Poiana Ruscă, Munții Dognecei, Munții Almăjului.
De-a lungul acestei ere compoziția și structura verticală a Terrei erau mult diferite de structura actuală, climatul a fost variabil, majoritar cald și probabil umed ceea ce a favorizat instalarea unei rețele hidrografice cu debite bogate pe fondul unui relief extrem de variabil.
În concluzie, sistemul fizico-geografic din Precambrian a fost dominat de componentele abiotice (alcătuirea litologică, relief) la care se adaugă un înveliș gazos mult diferit de cel actual și o hidrografie cu alte particularități. Învelișul biotic a lipsit în cea mai mare parte a timpului, formele incipiente de viață fiind specifice mediului marin și cu apariții spre finalul acestei ere. Din sistemul precambrian nu moștenim decât fondul litologic dat de rocile metamorfice și de unele formațiuni magmatice.


ETAPA PALEOZOICĂ

Această a doua eră este formată din mai multe perioade: Cambrian, Ordovician, Silurian, Carbonifer, Permian.
Această eră începe printr-o secvență de răcire accentuată a climei, fapt atestat de prezența unor formațiuni glaciare datate infracambrian.
Debutul acestei ere coincide cu prezența pe teritoriul actual al României a două suprafețe mari de uscat (o primă suprafață în teritoriul actual al Podișului Moldovei, iar cea de-a doua situată în sud, respectiv în actualul teritoriu al Câmpiei Române și Dobrogei de Sud).
Pe parcursul primei părți a Paleozoicului se realizează modelarea intensă a uscaturilor preexistente cu transferul unor mari cantități de materiale terigene din ariile de uscat către bazinele marine.
În Silurian se desfășoară orogeneza caledoniană. Aceasta a cutat și înălțat sedimentele din ariile de geosinclinal producându-se și metamorfozări intense. În urma acestor mișcări de cutări s-au format cordiliere cu aspect de arc de cerc în spațiul actual al României. Se exondează actualul teritoriu al Dobrogei Centrale și de Sud. Pe fondul unui climat cald și umed cu secvențe de climă caldă și uscată, după constituirea catenelor caledonice începe o modelare intensă a acestora, faptul fiind atestat de prezența unor formațiuni sedimentare groase care repauzează (stau) discordant peste șisturile verzi.
Prin mecanismele descrise anterior se încheie ciclul caledonic pregătindu-se materialele pentru evoluția din a doua parte a erei, prin intense fragmentări tectonice, scufundări, formarea de noi geosinclinale și sedimentarea acestora, astfel, s-a pregătit materialul pentru un nou ciclu orogenetic numit ciclul hercinic. Acest ciclu se desfășoară în Carbonifer și Permian
Cutările au fost asemănătoare celor din ciclul anterior desfășurându-se însă pe o arie foarte largă în spațiul european, începând din Dobrogea de Nord și terminându-se pe actualul teritoriu al Scoției. Cutările au fost strânse în Dobrogea de Nord care astfel devine uscat și se adaugă unităților mai vechi – Dobrogea Centrală și de Sud. Practic din această orogeneză cu roci cristaline și cu intruziuni granitice păstrăm  în relieful actual Munții Măcinului din Dobrogea de Nord.
Din punct de vedere climatic s-au constatat mari variații, condiționate de modificările datorate structurii și compoziției atmosferei. Era începe printr-o secvență de climă rece și se încheie printr-o secvență de climă caldă și uscată, dar în majoritatea timpului clima a fost caldă și umedă, ceea ce a permis dezvoltarea explozivă a unor formațiuni vegetale ca ferigile arborescente și unele gimnosperme (așa cum s-a întâmplat în Carbonifer).
Ansamblurile de relief hercinice au fost intens fragmentate tectonic în Postcarbonifer, dar și intens nivelate de agenții externi ceea ce a contribuit la formarea unor roci sedimentare cu proprietăți diferite. Rețeaua hidrografică a cunoscut transformări succesive, existând și permanente modificări ale configurației bazinelor marine și teritoriilor de uscat.
Practic, din această eră geologică păstrăm mărturii litologice ale celor două mari orogeneze cu roci metamorfice, magmatice, dar și sedimentare, elementul cel mai important fiind păstrarea în relief a unui ansamblu foarte vechi cum este cel din Dobrogea de Nord.
În actualul spațiu carpatic structurile hercinice au fost distruse păstrându-se doar unele mici grupări teritoriale la nivelul Carpaților Occidentali sau chiar la nivelul Dealurilor de Vest.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Arhiva