joi, 31 ianuarie 2013

Referat Televiziunea

Referat Televiziunea Deceniul al treilea al secolului al XX-lea este epoca de aur a mediei care-şi reinventa statutul, tehnologiile, audienţa şi capacitatea de a modela, fie prin manipulare, opinia publică. În anii ’20 explodează tirajele presei, ceea ce duce la ieftinirea acesteia şi la creşterea influenţei în rândul publicului larg, radioul capătă extindere rapidă şi concurează tot mai vizibil presa scrisă, cinematograful devine sonor şi se profesionalizează, mutându-şi locul de desfacere din bâlci în săli speciale: Hollywood-ul detronează supremaţia franceză antebelică din cinematografe prin profesionalismul accentuat al producţiilor sale. Toate condiţiile erau astfel pregătite pentru apariţia televiziunii, adică transmiterea sunetului şi a imaginii la distanţă fără fir pentru tot ceea ce inovaseră presa scrisă, radioul şi

cinematografia sonoră să se regăsească în noul sistem pe care şi avântul economicului îl susţinea şi-l impulsiona să apară mai repede pe piaţă.
În 1926, John Baird realizează primele demonstraţii publice cu televizorul său instalat în magazinul Selgrides din Oxford Street, folosindu-se însă de sistemul discului perforat inventat de Nipkov. Tot Baird este cel care realizează în 1929 prima transmisie televizată în culori. Pionieratul acestuia s-a dovedit însă infructuos, căci sistemul mecanic gândit de el era prea voluminos şi prea costisitor. Televiziunea, ca sistem performant, va apela la realizarea tubului catodic, pusă la punct de Boris Rosing încă din 1907 şi bazată pe baleiajul unui fascicol de electroni. Iconoscopul („ochiul electronic”) şi kinescopul inventate de Vladimir Zworykin în 1933 rezolvau problema transmiterii şi receptării imaginii, astfel că primele emiţătoare apar imediat în New York, iar instituţii speciale (Communication Act şi Federal Communication Commision – FCC) legiferează şi organizează sistemul tehnic de organizare a radioului şi televiziunii, inclusiv eliberarea de licenţe. Doar războiul blochează avântul pe care televiziunea americană îl luase în anii postbelici însă sistemul se va generaliza cu o viteză uluitoare.
În interbelicul european, „bătălia liniilor”de pe ecranele aparatelor antrenează Franţa şi Marea Britanie care-şi creează propriile sisteme. Cea dintâi apelează în 1932 la invenţia lui Rene Barthelemy – un program de radioteleviziune pe 30 de linii. Un an mai târziu, Henri de France propune un program în 120 de linii; guvernul francez decide, în consecinţă, instalarea unui nou post emiţător pe Turnul Eiffel în 1935; până toamna, se trece la 180 de linii. Cu toate aceste progrese rapide, numărul de receptoare rămâne redus (câteva sute), iar durata programelor săptămânale era limitată la 15 ore. În Marea Britanie, sistemul lui Baird este abandonat definitiv în 1927, în schimb cel bazat pe principiul fascicolului de electroni se impune, astfel încât în 1936 se difuzează prima emisiune în 405 linii către BBC, programul fiind iniţial de 12 ore săptămânal, extins apoi la 24 în 1939 când televiziunea înregistrează aproape 25000 de telespectatori, cifră ce depăşeşte cu mult pe cea din SUA (în 1941 existau aproximativ 5000 de utilizatori). Toate cele trei ţări cu inovaţii şi realizări semnificative în noul sistem vor fi obligate de război să-şi întrerupă experimentele, reluate însă imediat după încheierea ostilităţilor cu şi mult succes.
Rănile războiului au lăsat urme chiar şi la nivelul aparenţei puterii, inovatorilor şi publicului în ce priveşte televiziunea care-şi va relua greu rolul de prim plan în noul sistem media. În SUA, naţiune beligerantă dar neafectată direct de război, televiziunea numără deja în 1948 în jur de 500000 de receptoare, odată cu legiferarea ei prin Final Television Allocation Report, televiziunea americană întră într-o nouă eră, astfel că în 1952 (anul primei legături transcontinentale) numărul de televizoare depăşeşte 15 milioane. Curând îşi fac apariţia marile reţele (CBS, NBC, ABC) care vor difuza informaţii, sport şi spectacole, completate cu teatru televizat şi filme hollywoodiene. În Marea Britanie, programele de televiziune ale BBC se reiau în 1946, în 1954 pronunţându-se apariţia serviciului public de televiziune indepenendentă şi comercială. Acest serviciu public va fi construit din 14 companii private, din care cinci regionale, toate supravegheate

:::::::::::::
 de un consiliu de administraţie numit de guvern. Ulterior, presiuni economice duc la apariţia emisiunilor comerciale, mai puţin controlabile de către puterea ce rămâne totuşi principalul factor pe piaţa televiziunii britanice, fie ea centrală sau regională. Şi televiziunea franceză îşi reia emisia după 1945, dar vocaţia etatistă duce la o politică de monopol: Radiodifuziunea şi Televiziunea Franceză (RTF) îl exercită fără nicio breşă. Din 1949, se trece de la emisiunile pe 441 linii la cele pe 819 linii cu impact calitativ evident. În forme diferite, acest monopol supravieţuieşte până în 1984 când apar primele posturi de televiziune concesionate unor agenţii sau companii, fără însă ca statul francez să renunţe la formele de control prin oficii, comisii şi consilii numite de către puterea politică sau legislativă. Germania federală, cea mai marcată de război, mizează pe politica dezvoltării televiziunii în landuri, şi de aceea sunt puţine posturi centrale controlate de stat.
În ţările comuniste, controlul statului, care face corp comun cu partidul unic, este total, televiziunea deenind şi ea un instrument eficient de propagandă şi manipulare. Televiziunile centrale cu unul sau două programe au acoperire în întreg teritoriul, studiourile regionale doar produc emisiuni, fără a avea însă şi drept de difuzare. În imensul teritoriu al URSS, televiziunile unionale retransmit posturile centrale şi au alocate câteva ore pe zi de program propriu, obedient şi controlat de la centrul de putere.
În România, televiziunea apare târziu (1956) şi a fost până în 1989 controlată în exclusivitate de statul comunist care i-a limitat posibilităţile de exprimare, obligând-o la propagandă şi cult al personalităţii, reducându-i orele de emisie şi refuzându-i sistematic deschiderile spre alte lumi şi spre inovaţie tehnologică. Istoria ei din anii comunişti concordă cu cea a întregului vieţii sociale şi politice: un exerciţiu permanent de automistificare şi de mimare a entuziasmului pentru lumea comunistă, deşi semnele eşecului sistemului politic erau evidente la fiecare pas. Ce s-a întâmplat după ’89 în viaţa televiziunii române ţine de logica revenirii la normalitatea refuzată atâta vreme, deşi realitatea în sine din media românească are suficiente elemente de derapaj jurnalistic.
Modernizarea sistemelor de comunicaţii duce la apariţia reţelelelor de tip Eurovision, Intervision sau Mondovision, care transmit programe comune prin relee la început şi prin sateliţi mai apoi. Anii ’70 sunt însă cei mai generoşi cu inovaţii tehnologice, care schimbă radical condiţia televiziunii: sateliţi de telecomunicaţii cu acoperire internaţională, televiziunea digitală şi cea prin cablu, noi tehnologii de producere a receptoarelor care renunţă la tubul catodic în favoarea celui cu cristale lichide (LCD), apoi, la scurtă vreme, cu plasmă. Videorecorderul, DVD-ul, Home Cinema şi digitalizarea transmisiei şi recepţiei fac din televiziune una din performerele media, fondurile puse în joc pentru producţie, difuzare şi rating aducător de publicitate sunt imense, concurând investiţiile în industrie sau în infrastructură. Tehnologii utilizate până mai ieri în sectorul militar sau în cercetarea cosmică şe transferă rapid în zona televiziunii şi radioului care nu se mai află în conflict, ci se străduiesc să atragă şi să fidelizeze cât mai mulţi ascultători sau spectatori, profitând de avantajele proprii sistemului şi de nevoia tot mai accentuată de spectacol mediatic, pe care fenomenul zapping-ului accentuat, fidelizarea fiind mult mai dificilă după ce a apărut telecomanda la începutul anilor ’80. Dincolo de ecesele ei, sancţionate deja prin refuzuri tot mai numeroase, mai ales în rândul publicului instruit, televiziunea nu şi-a spus încă ultimul cuvânt, dobândind chiar o funcţie evidentă.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Arhiva