miercuri, 13 februarie 2013

Impozitul indirect

Impozitul indirect I. Noţiuni introductive



Alături de impozitele directe orice ţară apelează şi la cele indirecte care îmbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum).
Pentru a pune în evidenţă conţinutul şi necesitatea impozitării indirecte se impune compararea diferențelor ce există, atât din punct de vedere științific, cât și juridic-administrativ, între cele două mari categorii de impozite: directe și indirecte.
Din punct de vedere științific, o primă deosebire reiese din aceea că, dacă în cazul impozitelor directe obiectul acestora îl reprezintă existența venitului/averii, în cazul celor indirecte obiectul impunerii îl constituie cheltuirea/consumul venitului/averii.
O a doua diferență între cele două tipuri de impozitare rezidă în incidența și repercursiunea lor, adică a modului în care impozitele afectează pe cineva și ceva.
Impozitele directe au o incidență directă, adică plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul și nu pot fi repercutate (de regulă) asupra altor persoane.
În cazul impozitelor indirecte, incidența (sarcina fiscală) este indirectă, acest lucru fiind prevăzut prin lege.
Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o altă diferență importantă între cele două categorii de impozite.
Astfel, în cazul impozitării directe a venitului sau averii există așa numitul rol nominativ (o poziție, un fișier în memoria calculatorului); orice plătitor are o poziție deschisă la fisc. Acest lucru nu se regăsește însa și la impozitele indirecte unde nu se cunoaște dinainte contribuabilul.
Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscală și faptul că asigură statului venituri relativ stabile.
Impozitarea directă are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directă este vizibilă și, mai ales, iritabilă pentru contribuabili și, nu independent de acestea, prezintă un randament destul de scăzut.
Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un profit, un venit, o avere ci o circulație, o vânzare, o cumpărare, un consum. Un alt avantaj este rapiditatea perceperii impozitului și în același timp este și mai puțin costisitoare decât impozitarea directă.
Marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o parte, ca urmare a proporționalitatii cotei de impunere, iar, pe de altă parte, din cauza faptului că nu ține seama de situația personală a plătitorului.
Principalele categorii de impozite indirecte sunt:
- taxele de consumație;
- taxele vamale;
- monopolurile fiscale;
- taxele de înregistrare și de timbru.
Cea mai răspândită formă de așezare a impozitelor indirecte o reprezintă taxele de consumație. Poartă denumirea de taxe dintr-o simplă obișnuință, în fond acestea sunt impozite în sensul că sunt obligatorii, nu presupun o contraprestație și sunt fără o destinație specială.
Taxele de consumație se așează în două moduri:
-         fie ca taxă generală pe consum – taxa pe valoarea adaugată ;
-         fie ca un impozit (taxă) special asezat numai pe vânzarea anumitor bunuri – accizele.

                                            i.            Taxa pe valoarea adaugata (TVA)
Forma sub care există în prezent taxa generală de consumație este taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Taxa pe valoarea adăugată (impozitul unic încasat fracționat cum mai este denumit) se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări care intră sub incidența acestui impozit.
Plătitori de TVA sunt toți agenții economici care vând produse, execută lucrări sau prestează servicii.
Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor la prețurile de facturare.
Materia impozabilă este suma globală a vânzării.
Suportatorul este consumatorul final.
Pentru a determina sumele de plată către autoritatea publică orice agent economic înfiinteaza cel puțin patru conturi: TVA colectată, TVA deductibilă, TVA de plată, TVA de recuperat.
Mecanismul prin care se determină TVA datorată bugetului statului îl prezentam în continuare succint. În contul TVA colectata se înregistrează TVA încasată la vânzarea produsului sau lucrării. În contul TVA deductibilă se înregistreaza TVA plătita la cumpărarea de către agentul economic a valorilor materiale, la recepționarea lucrărilor care i s-au făcut sau la plata prestațiilor în favoarea sa. Această TVA deductibilă exprimă un drept (o creanță) al plătitorului față de stat. Scăzând din TVA colectată TVA deductibilă rezultă ceea ce are de plătit agentul economic statului (TVA de plată). Dacă această diferență este negativă, adică TVA colectată este mai mica decat TVA deductibilă, atunci înseamnă că agentul economic are de recuperat de la stat acestă sumă. Se observă ușor că agentul economic nu este afectat de TVA, acesta doar îl plătește. Cel care îl suportă efectiv este consumatorul final.
În ceea ce privește comerțul exterior, nu se plătește TVA pentru exporturi, iar la importuri există taxa de compensare. Pentru exporturile făcute statul restituie firmei TVA deductibilă (plătită în amonte). În activitățile de export datorită detaxării mărfurile acestea devin mai competitive prin preț. TVA perceput la import are rolul de a compensa pierderile la export care apar datorită detaxării. Dacă mărfurile s-ar livra la intern încasarile statului ar crește. De asemenea, prin acest TVA la importuri are loc și o egalizare a șanselor pentru firmele naționale în raport cu cele străine, pentru că dacă nu ar exista TVA de import mărfurile externe ar fi mai competitive prin preț decât cele naționale.
TVA are o mare elasticitate față de procesele economice în sensul că, dacă afacerile se dezvoltă și TVA colectatș, respectiv TVA de plată vor fi mai mari. Daca vânzările stagnează și cuantumul TVA va fi mai mic și în consecință și încasările statului. Astfel, TVA ca de altfel toate impozitele indirecte "copiază" mersul economiei.
TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, însă ca orice impozit indirect este inechitabil. Acest lucru se traduce prin aceea că devine regresiv în raport cu creșterea veniturilor și nici nu se pretează la un minim neimpozabil. Astfel, TVA afectează mai pronunțat persoanele cu venituri mici și pe cele care își afectează o mare parte a veniturilor lor pentru cheltuieli de consum (de multe ori independent de voința lor fiind vorba de cheltuieli de strictă necesitate).
                                           ii.            Accizele
Distinct de TVA în toate statele există taxe speciale de consumație care "lovesc" numai anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumație și se așează, de regulă, pe vânzarea acestor grupe aparte de produse.
În prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, în principal, de bunurile care dăunează sănătății și de produsele considerate de lux.
Spre exemplu, în țara noastră se plătesc accize pentru următoarele grupe de produse:
- alcoolul etilic alimentar, derivatele sale și orice alte băuturi alcoolice;
- produsele petroliere (excepție face păcura);
- produsele din tutun;
- alte produse și grupe de produse: cafea, bijuterii (cu excepția verighetelor), autoturisme, parfumuri, blănuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de vânătoare și de uz individual.
Prezentăm selectiv, câteva produse accizate în alte țări:
- Franța: vinul, cidru, berea, apele minerale;
- Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale;
- Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale
Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, și anume formarea de resurse la dispoziția statului. Cel puțin la fel de importantă este însă și motivația de ordin social a accizelor, prin faptul că acestea pot fi folosite ca și pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în sensul descurăjării acelora care, spre exemplu, dăunează sănătății.
Plătitorii accizelor sunt agenții economici care importă produsul respectiv pentru vânzare, producătorii sau vânzătorii acestuia. Ca și în cazul TVA, suportatorul este însa, cel care cumpără produsul respectiv, adică consumatorul final.
Acciza se calculează, de regula, în două moduri, în funcție de cum este exprimată cota de impunere pentru fiecare produs accizat în parte. Astfel, cota de impunere poate fi:
- fie o cotă fixă în lei sau în euro pe unitatea de măsura specifică (de exemplu pe litru, pe gradul de concentrație, pe cifra octanică etc);
- fie o cota procentuala care se aplică asupra bazei de impozitare.
Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a intervenției statului în comerțul internațional. Această intervenție a statului în economie se realizează pe două căi: direct și indirect.
Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor (este vorba de contingentări, prohibiții etc), fie prin reglementarea schimburilor. Intervenția directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate conturba relațiile dintre state și poate avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în perioadele următoare.
Intervenția indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea schimburilor internaționale. Ceea ce se impune este valoarea în vamă a produselor care fac obiectul tranzacției externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin lege.
Deoarece taxele vamale sunt multiple ca număr, ca mod de așezare și fiecare având efecte diferite, pentru a elabora o politică vamală corespunzătoare intereselor generale ale statului se impune o clasificare a lor. Mulțimea taxelor vamale poate fi ordonată după cel puțin patru criterii:
- în funcție de sensul fluxurilor comerciale;
- după modul de fixare;
- după modul de percepere al taxei;
- după scopul instituirii taxelor vamale.
  1. În funcție de sensul fluxurilor comerciale regăsim:
- taxe vamale de import;
- taxe vamale de export;
- taxe vamale de tranzit.
Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import și acestea se plătesc de către importatori o dată cu depunerea documentelor ce atestă efectuarea tranzacției. Această taxă vamală se adaugă la prețul de cumpărare, sporind astfel prețul la care se vor vinde aceste produse în interiorul țării importatoare. În final taxa va fi suportată de consumatorul individual, ca de altfel, în cazul tuturor impozitelor indirecte.
Taxele de export se întalnesc rar, deoarece statele sunt interesate în general în încurajarea exporturilor. Rațiunea lor este una fiscală și se întalnește în țările care au nevoie stringentă de venituri și le pot obține, în principal, doar prin taxarea exporturilor (spre exemplu în țările care exportă masiv bogații naturale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt scop al acestor taxe vamale ar fi acela al descurajării exporturilor de materii prime neprelucrate.
Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afectează nici producția, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul național, statul impune taxă. Sunt practicate în cazuri foarte rare deoarece statele sunt interesate în general în tranzitarea teritoriului lor, obținând diverse beneficii de pe urma acestui lucru.
  1. După modul de fixare taxele vamale pot fi:
- taxe vamale autonome;
- taxe vamale convenționale;
- taxe vamale autonom-convenționale;
- taxe vamale asimilate.
Taxele vamale autonome se aplică la importurile din țările cu care nu există acorduri privind "clauza națiunii celei mai favorizate".
Taxele vamale convenționale au un nivel mai redus decât cele autonome și se aplică asupra relațiilor comerciale între țările care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai numesc și taxe vamale preferențiale.
Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluîrii sistemului vamal al unei alte țări.
  1. După modul de percepere al taxei întalnim:
- taxe vamale ad valorem;
- taxe vamale specifice;
- taxe vamale mixte.
Taxele vamale ad-valorem presupun utilizarea unei cote procentuale definite care se aplică asupra bazei de impozitare (valoarea în vamă). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai întalnite. Utilizarea lor are avantajul simplității, dar prezintă neajunsul fiscal al variației randamentului, ca urmare a modificărilor frecvente a prețurilor pieței mondiale.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe unitatea de măsură a utilității importate.
  1. După scopul instituirii taxelor vamale regăsim:
- taxe vamale cu scop fiscal;
- taxe vamale cu scop protecționist;
- taxe vamale cu scop preferențial;
- taxe de sancțiune.
Taxele vamale preferențiale sunt determinate de negocierile între guverne și constau într-o reducere reciprocă a taxelor vamale.
Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:
- taxe anti-dumping (=preț mondial – prețul de dumping);
- taxe compensatorii – se aplică la produsele importate care beneficiază în țara de origine de subvenții ilegale;
- taxe de retorsiune – se aplică atunci când un stat partener în relații comerciale își ridică taxele vamale, fără a se fi căzut de comun acord asupra acestui lucru sau fără o consultare reciprocă prealabilă.
Așezarea taxelor vamale pornește de la declarația vamală de import. Fiecare declarație de import este însoțită de licență care atestă legalitatea tranzacției, factura, documentele de transport internațional, certificatul care atestă originea mărfurilor și alte documente.
Baza o reprezintă factura deoarece pornind de la aceasta se calculează valoarea în vamă.
Valoarea în vamă cuprinde prețul extern transformat în moneda națională la cursul oficial al zilei, la care se adaugă cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare și alte cheltuieli efectuate pentru transportul mărfii până la vamă.
Asupra acestei valori în vamă se aplică taxa vamală. După achitarea acesteia se primește în scris "liberul de vamă" și operația de vămuire s-a încheiat. Vămuirea se face de obicei la punctele vamale de frontieră, dar se poate face și la vămile de interior cu respectarea anumitor condiții privind garantarea efectuării plații taxelor.
Ansamblul taxelor vamale ale unei țări se constituie în tariful vamal. Tariful vamal stabilește modul concret de aplicare al taxelor vamale pe fiecare produs în parte. Practic este reprezentat de o listă vamală care cuprinde toate produsele ce fac obiectul comerțului internațional și conține precizări precise privind modul de percepere al taxelor vamale.
Prin monopol fiscal se înțelege dreptul statului de a produce și/sau comercializa, în regim de exclusivitate, anumite produse.
Veniturile realizate stat din monopolurile fiscale sunt reprezentate de profitul obținut din activitatea de producție sau comercializare în regim exclusiv și de taxa cuprinsă în prețul de vânzare încasat de la consumatori. Practic, acest impozit (taxă) fixat asupra prețului de vânzare și care se include în acesta, se numește monopol fiscal.
Aceste taxe sunt obligatorii numai în cazul în care cetățeanul solicită un serviciu din partea statului.
În prezent există o multitudine de astfel de taxe și câteva dintre ele le vom prezenta mai jos.
Taxele judecătorești și notariale sunt printre cele mai des întalnite și se plătesc pentru diferite procese. Taxele notariale reprezintă o taxă datorată bugetului statului pentru diferite înregistrari.
Pe lângă taxele de înregistrare mai există și șase tipuri de taxe de timbru: timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice, care alimentează diferite fonduri publice destinate susținerii unor activităti din domeniul culturii etc.
Deosebit de taxele de înregistrare și de timbru mai există și diverse tarife, ca de exemplu:
- tarifele pentru servicii prestate de Oficiul Național de Cadastru;
- tarifele pentru servicii prestate de Oficiul de Autorizare și Control în Turism etc.

II. Evoluţia impozitelor indirecte în Uniunea Europeană

            În ţările membre ale Uniunii Europene, politica fiscală este departe de a fi câştigat consensul tuturor, deoarece nici un stat nu este dispus să renunţe la dreptul de a încasa impozite de la cetăţenii săi în modul în care doreşte.
Pentru a exista o comparabilitate a datelor furnizate de fiecare stat membru privind impozitele a fost creat în anul 1995 Sistemul European de Conturi (European System of Accounts) – denumit ESA95, prin care s-a încercat aducerea la un numitor comun a clasificării conturilor naţionale, şi în cadrul lor, a impozitelor şi taxelor în Uniunea Europeană.
Conform clasificării ESA95, impozitele indirecte sunt definite ca fiind impozitele legate de producţie şi importuri. Acestea includ TVA, taxe vamale de import, accize şi alte impozite asupra unor servicii specifice (transport, asigurări), impozitele asupra producţiei care sunt definite ca fiind „impozite ce apar ca urmare a desfăşurării unei activităţi de producţie” (licenţe de afaceri, compensare de TVA în sistemul cu rată uniformă etc).
Reformele în domeniul impozitelor indirecte au fost destul de dure. După 1995 multe ţări membre ale UE15, au implementat o serie de reforme privind introducerea aşa numitelor „impozite verzi” – impozite menite să ajute la protejarea mediului înconjurător. Ţările care au impus aceste impozite au fost: Suedia, Danemarca, Olanda, Germania, Austria şi Marea Britanie.
Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în anul 1970 în Comunitatea Economică
Europeană şi a înlocuit o serie de taxe existente atunci asupra producţiei şi consumului, care
îngreunau schimburile comerciale între state. În anul 1977, prin Directiva a şasea, se pun bazele armonizării taxei pe valoarea adăugată în statele membre, legislaţie care a fost modificată ulterior. Statele membre pot aplica următoarele tipuri de cote de TVA: o taxă normală şi una sau două taxe reduse.
Taxa normală de TVA nu trebuie să fie mai mică de 15%, iar taxele reduse să nu fie mai mici de 5%. Principiul de taxare al TVA-ului este cel al consumului (destinaţiei bunurilor), taxa urmând a fi percepută asupra livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în statul în care se consumă. Sunt supuse TVA-ului şi importurile.
În legislaţia europeană sunt prevăzute şi o serie de regimuri speciale în ceea ce priveşte TVA pentru: societăţile mici, agricultori, bunuri second-hand, opere de artă, antichităţi, aur, agenţiile de turism.
În ţările membre ale Uniunii Europene - 154, cu excepţia Austriei, Belgiei, Franţei şi
Germaniei, societăţile comerciale care au sediul social în acel stat primesc la înregistrarea lor ca firmă un număr de înregistrare TVA, care va fiutilizat în scopul deducerii TVA-ului.
S-a creat posibilitatea ca şi societăţile comerciale care nu dispun de un sediu social într-un anumit stat membru al Uniunii Europene, dar desfăşoară activităţi acolo, să solicite un număr de înregistrare TVA, pentru a-şi putea depune declaraţiile şi de a plăti TVA direct acelui stat unde îşi desfăşoară activitatea, fără a mai apela la un reprezentant fiscal.
A mai fost introdus sistemul VIES=Vat Information Exchange System, adică Sistemul de schimb al informaţiilor în domeniul TVA, care permite verificarea numărului de identificare a TVA-ului de către cei implicaţi – societăţi comerciale, autorităţi fiscale.
Reglementările fiscale la nivelul accizelor au impus un regim definitiv şi general asupra deţinerii, circulaţiei şi controlului produselor supuse accizelor. Produsele supuse acizelor printr-un regim comun (accize armonizate) sunt: uleiurile minerale, alcoolul şi produselor din alcool, tutunul şi produsele din tutun.
Acest regim al accizelor armonizate a intrat în vigoare după 1 ianuarie 1993 şi se înscrie în strategia globală de armonizare a impozitelor indirecte. Produsele supuse accizelor sunt impozitate în statul în care acestea sunt consumate. Circulaţia produselor supuse accizării se face în regim suspensiv prin intermediul unor antrepozite fiscale şi trebuie să fie însoţită de documente fiscale.
Legislaţia privind accizele, prevede şi existenţa unei accize minime asupra fiecărei categorii de produse. Acciza minimă a fost stabilită în anul 1992 pentru alcool şi băuturi alcolice, ţigarete şi tutun, pentru celelalte produse supuse accizelor urmând să intre în vigoare mai târziu.

1. Austria

În Austria, contribuţiile provenite din impozitele indirecte se ridică la 34,2%, din care TVA-ul reprezintă mai mult de jumătate.
 








            Rata standard de impozitare a TVA-ului este de 20%. Se aplică o rată redusă de 10% alimentelor de bază, cărţilor, ziarelor, transportului public, chiriei proprietăţilor imobiliare şi medicamentelor. Accizele cele mai importante sunt aplicate asupra produselor petroliere; tutunului; energie electrică, gaz şi cărbuni(3,2%; 1,3%; 0,7%, din totalul impozitării).

2. Danemarca
           
Rata TVA-ului este de 25% şi numai ziarele sunt scutite de impozit. Începând cu anul 2008 accizele pe energie cresc anual cu 1,8%.

           

3. Finlanda

            Contribuţia impozitelor indirecte (30,9%) este sub media statelor din UE(38,4%).Din octombrie 2009 conform deciziilor şi programului de guvernare, TVA-ul la alimente a fost redus de la 17% la 12%.
            Accizele pe alcool şi tutun au crescut cu 10%, ceea ce va creşte contribuţia la bugetul statului cu aproximativ 100 milioane €.
            Rata TVA-ului este de 22% din 1998.Se aplică o rată redusă pentru o anumită listă de bunuri: medicamente, cărţi, ziare şi pentru anumite servicii.
            Accizele se aplică pentru bere,vin, petrol,tutun şi sunt printre cele mai ridicate din UE.


4. Franţa

Contribuţia taxelor indirecte este de 1% din PIB, peste media UE.
Rata standard a TVA-ului este de 19,6%. O rată redusă de 5,5% se aplică bunurilor esenţiale, anumitor periodice şi serviciilor oferite de restaurante. De asemenea, se aplică o rată redusă de 2,1% ziarelor, spectacolelor de teatru şi medicamentelor aprobate.

5.Germania

            Impozitele indirecte sunt departe de media UE(32,7%).
Rata TVA-ului a fost mărită de la 16% la 19% începând cu 1 ianuarie 2007. Alimentele de bază, transportul public,cărţile, chiriile şi serviciile medicale sunt supuse unei rate de 7%, o cotă limitată faţă de cele aplicate în celelalte state membre.


6. Italia

            Contribuţia impozitelor indirecte este de 34,6% şi se poziţionează sub media UE, ceea ce reflectă faptul că Italia se bazează pe impozitele directe.
            Cota TVA este de 20%. Există o rată redusă de 10% pentru anumite alimente, electricitate, petrol, medicamente şi diverse spectacole şi, de asemenea, o rată foarte redusă de 4% pentru alimentele de bază,ziare, anumite servicii medicale şi locuinţe rezidenţiale.

7. Spania

            Spaniei îi revine o contribuţie din impozite indirecte de 12% din PIB. Spania are a treia cea mai redusă astfel de contribuţie din UE(cu 2,3% procente mai puţin decât media UE).
            Rata TVA-ului este 16% şi există două cote reduse de 7% şi de 4% aplicabile unor anumite categorii de bunuri, activităţi sportive, alimente, produse pentru sănătate, gospodărie, servicii de divertisment, hoteluri şi restaurante, servicii de agricultură şi cărţi.

8. Suedia

            Contribuţia impozitelor indirecte este de 35,3%(sub media UE).
            Cota TVA-ului este de 25%. Există o rată redusă de 12% pentru alimente şi servicii turistice şi o altă rată de 6% pentru ziare şi periodice, transport public, cinema, circ şi bilete la concerte.
            Scutite de TVA sunt medicamentele pe reţetă, investiţiile în aur şi o serie de servicii financiare, printre care şi asigurările şi reasigurările.

9. Marea Britanie

Impozitele indirecte reprezintă 35,4%, mult mai mari fiind cele directe (46,3%).
De la 1 decembrie 2008 Tva-ul este de 15 %. O rată redusă de 5 % se aplică energiei electrice şi combustibililor, dar şi pentru instalarea anumitor materiale folosite pentru reducerea consumului de energie.
Nu se aplică TVA anumitor alimente, construcţiilot noi, transportului public, hainelor şi încălţămintei pentru copii.





















III. Concluzii

Se constată o tendinţă de diminuare, în general, a impozitelor în Europa, fapt ce poate fi interpretat ca o uşoară slăbire a modelului social european, a modelului bunăstării bazat pe taxe înalte.
Se poate observa o scădere a impozitelor directe ca urmare a aplicării unor taxe mai mici asupra impozitului pe profit și a impozitului pe venit, concomitent cu o creștere a impozitelor indirecte.
În 2007, impozitele indirecte depăşeau impozitele directe, fapt arătat de graficele de mai jos.



            Tot în 2007 se înregistrau următoarele cote ale TVA-ului în ţările membre:


România este a patra țară care se bazează pe impozitele indirecte, după Bulgaria,Cipru și Malta. Impozitele indirecte constituie 43,4 % (în comparație cu media UE de 38,4%)
            TVA-ul este de 19% și se aplică o taxă redusă de 9% anumitor bunuri cum ar fi : produsele farmaceutice, echipament medical pentru persoane cu dizabilități, cărți, ziare, admiterea la anumite evenimente culturale, cazarea la hotel. Se aplică TVA fără deduceri : tratamente medicale, activități culturale și educaționale(cu unele excepții), servicii poștale, anumite tranzacții bancare și financiare, asigurări și reasigurări, clădiri și pământuri.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Arhiva