Оплаченная реклама

luni, 25 februarie 2013

Portretul fraudatorului

Portretul fraudatorului                     Având în vedere înclinatia, în general, a oricarui contribuabil spre evaziune fiscala, ca factor originar al fenomenului, este interesant de vazut care sunt trasaturile caracteristicile ale persoanelor care practica frauda fiscala. În acest sens, dl. N. Craiu, subsecretar de stat - Oficiul National pentru Combaterea si Prevenirea Spalarii Banilor, realizeaza, în articolul „Politica fiscala din perspectiva economiei subterane", publicat în numarul din septembrie 2003 al Revistei „Finante Publice si Contabilitate", un posibil portret al fraudatorului, folosindu-se de trei metode de investigatie specifice cunoscute în literatura de specialitate, si anume:
- anchetele de opinie;
- testele de psihologie economica;
- tratarea datelor de care dispun administratiile fiscale prin metode statistice adecvate.
                Urmare a anchetelor de opinie, au fost desprinse principalele motivatii si caracteristici socio-economice ale contribuabililor fraudatori. Astfel, un studiu întreprins în S.U.A., în anii '80, arata ca un contribuabil din cinci fraudeaza impozitul pe venit. Din totalul fraudatorilor, o treime îsi supraestimeaza cheltuielile profesionale, doua treimi sustragând o parte din venituri prin nedeclararea lor.
Contribuabilii care declara ca practica frauda fiscala au urmatorul profil:
* se gasesc în principal în clasa de vârsta de la 25 la 54 de ani;
* au pregatire scolara si venituri relativ ridicate;
* au o profesiune care se preteaza la o umflare a cheltuielilor profesionale sau la
omiterea unor venituri.
               În plus, acestia se disting de restul populatiei prin conceptia foarte „elastica" privind cinstea si printr-un profund scepticism privind integritatea oamenilor. Aceste trasaturi sunt, firesc, completate de o atitudine de revolta sociala - fraudatorul fiind, de cele mai multe ori, „anarhistul", protestatarul, cel care nu se supune „exploatarii" de orice fel, inclusiv celei fiscale.
   A doua metoda utilizeaza tehnicile psihologiei experimentale, fiind, în esenta, o cercetare „de laborator": se cere unui grup de persoane sa se imagineze în postura de contribuabili, având anumite caracteristici de venituri, ocupatie, vârsta si familie. Participantilor la experiment li se cere sa actioneze la variante diferite de politici fiscale.

Principalele concluzii ale acestor teste au fost:
* probabilitatea de a frauda creste o data cu venitul si descreste pe masura ce
controlul fiscal este mai probabil;
* tentatia de a frauda descreste pentru cei aflati în situatia de a beneficia, în schimb,
de cheltuieli bugetare;
* rata presiunii fiscale nu influenteaza semnificativ decizia de fraudare.
              Relatia dintre rata impozitarii, nivelul veniturilor, ocupatia profesionala si probabilitatea controlului este scoasa în evidenta cel mai bine prin intermediul prelucrarii statistice a datelor de care dispun administratiile fiscale.
              În acest context, semnificativa este frecventa controalelor fiscale, care joaca un rol determinant în atenuarea fraudei. De asemenea, mai curând tipul ocupatiei si mai putin nivelul veniturilor reprezinta conditii de influentare a frecventei si marimii fraudei.
             Exista si studii detaliate privind portretul practicantului de munca la negru. Concluziile acestor studii arata ca muncitorii „la negru" sunt:
1. persoane tinere, cu nivel redus de calificare, care nu gasesc loc de munca pe
piata oficiala si sunt constrânsi sa accepte slujbe la negru;
2. persoane care nu pot fi angajate oficial: imigranti cu situatia nereglementata si
personae care beneficiaza de prestatii sociale permanente;
3. persoane care lucreaza la domiciliu sau în mici ateliere cu localizare discreta.


36www.prezentonline.ro

Modul în care este perceputa munca la negru separa „moralistii" (persoane mai în vârsta, inactivi, provinciali, functionari, proprietari) de „toleranti" (tineri, eventual chiriasi care locuiesc în orase mari si au o pregatire universitara) si ilustreaza categoriile de persoane care ar accepta mai repede pozitia de practicant al muncii la negru.
Fraudatorul are, cel putin, urmatoarele trasaturi caracteristice: este independent, casatorit, are 3 copii, a împlinit 50 de ani, are o diploma universitara. În Franta, o astfel de persoana, ascunde circa 18% din veniturile sale totale, de altfel ridicate.38
Anchetele realizate în tarile occidentale releva ca persoanele care comit fraude sunt:39
- în proportie de 30% femei;
- cu o situatie familiala stabila;
- în general, persoane casatorite;
- putin probabil sa fie credinciosi;
- putin probabil sa aiba cazier;
- este mai putin probabil sa abuzeze de alcool;
- bine educati;
- mai optimisti, mai motivati si cu mai mult respect de sine decât ceilalti;
- tind sa para mai stapâni pe situatie, amabili si empatici, decât ostili, impulsivi si
insensibili;
- profilul se potriveste cu cel al angajatilor care sunt suprasolicitati.
             Salariatii, ale caror impozite sunt retinute la sursa, pot cu mare dificultate sa se sustraga obligatiilor fiscale - una din posibilitati fiind aceea de a creste în mod fals cheltuielile lor profesionale sau sa aiba o ocupatie suplimentara nedeclarata.
              În ceea ce priveste independentii de toate genurile, acestia au obligatia de a declara un venit cât de cât plauzibil, adica un venit care sa corespunda mediei pe care o câstiga similarii lor, care sunt deja în evidenta fiscului. Cu cât acestia câstiga peste medie, cu atât mai mult le va fi la îndemâna sa eludeze impozitul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva