Оплаченная реклама

luni, 25 februarie 2013

Principiul descentralizarii pe servicii

Principiul descentralizarii pe servicii                    PRINCIPIUL DESCENTRALIZĂRII  PE SERVICII


1.     Conţinutul şi rolul principiilor în drept.

În teoria dreptului se face distincţie între principiile fundamentale ale dreptului
şi principiile aplicabile unor ramuri: dreptul civil, dreptul administrativ, dreptul penal.
Un rol important în definirea principiilor fundamentale îi revine  disciplinei Teoria generală a dreptului, ea având ca obiect principal de studiu principiile determinate prin generalizarea unor idei conţinute în normele particulare ale diferitelor ramuri ale dreptului.
         Prin principii se desemnează acele “ idei , abstractizări sintetice prin care se redau trăsăturilor comune generale, proprii unui fenomen sau grup de fenomene”. Sunt astfel individualizate principiile răspunderii juridice: principiul răspunderii pentru fapte savârşite cu vinovăţie, principiul răspunderii personale, principiul justiţiei sanctiunii şi principiul celeritaţii tragerii la răspundere, ele sintetizând esenţa “fenomenului” răspunderii juridice.
         În schimb, principiile dreptului  au fost definite în felul urmăror: “ Prin principii în domeniul dreptului înţelegem atât un fundament al sistemului de drept, cât şi o modalitate de coordonare a normelor juridice în jurul  unor idei călăuzitoare”. Definiţia este urmată de distincţia dintre principiile fundamentale – care refelectă ceea ce este esenţial şi profund în cadrul unui tip de drept – şi princiliul valabile numai anumitor ramuri ale dreptului.
         Importanţa practică a principiilor în drept este analizată în două sensuri. Într-un sens, principiile dreptului asigură construcţia unitară a sistemului de drept, această latură apărând în mod pregnant în procesul de elaborare a dreptului şi constituindu-se într-un element important de tehnică legislativă. În cel de-al doilea sens, principiile de drept capătă o dimensiune cognitivă contribuind  în mod decisiv la cunoşterea sistemului”dreptului.
         Astfel, putem constata importanţa deosebită a principiilor atât în procesul de elaborare a dreptului, cât şi în cel de aplicare a normelor juridice, în acest din urmă caz, cunoşterea lor îi conferă interpretului un instrument stiinţific preţios de analiză.

2.     Prezentarea de asamblu a principiilor de organizare şi funcţionare a administraţiei publice.

Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale au o
importanţă deodebită în configurarea structurii organizatorice şi funcţionale a autorităţilor publice locale, motiv pentru care ele sunt reglementate la nivel constituţional în felul următor:
         Administraţia publică din unităţile administrativ – teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării servicilor publice”.
         Pentru înţelegerea sistemului promovat de Constituţia României în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice, arătăm că se cunosc două modalităţi principale de organizare administrativă : organizarea centralizată şi cea descentralizată la care se adaugă un sistem intermediar  şi secundar, respectiv organizarea desconcentrată.
         În cadrul centralizarii, statul îşi asumă singur sarcina administrării ( a realizării funcţiei executive), dispunând de o structură organizatorică ce promovează cu prioritate interesul general.
         Un alt element definitoriu pentru organizarea centralizată, este  acela al puterii ierarhice, definită ca un raport în cadrul căruia şrful este în măsură să se impună subordonaţilor săi.
         În cazul descentralizării, statul nu îşi  asumă singur sarcina administrării, ci o împarte, în anumite cote, cu alte categorii de persoane, cum sunt colectivităţile locale.
         Sistemul descentralizării înlocuieşte puterea ierarhică – specifică centralizării – cu controlul administrativ de legalitate.
         Desconcentrarea administrativă este considerată ca fiind o formă intermediară între organizarea centralizată şi cea descantralizată, caracterizată fiind “printr-o oarecare independenţă, bineînţeles formală, a organelor locale în fruntea cărora sunt funcţionarii numiţi de organele centrale”
         Principiul autonomiei locale – fundament al organizării şi funcţionării administraţiei publice locale.
         “Prin principii în domeniul dreptului înţelegem atât un fundament al sistemului de drept, cât şi o modalitate de coordonare a normelor juridice în jurul unei idei călăuzitoare’’.
         Pornind de la definiţia legală a acestui principiu şi de la analiza conţinutului Legii Administraţiei publice locale în corelaţie cu dispoziţiile constituţionale şi cu documentele interneţionale semnate de România, în doctrină sâa arătat că, din punct de vedere structural, principiul autonomiei locale este compus din trei elemente : organizatoric, funcţional, gestionar.
         Din punct de vedere organizatoric autonomia locală se manifestă prin alegerea autorităţilor administraţiei publice locale de către populaţia cu drept de vot care domiciliază în unitatea administrativ – teritorială respectivă, prin posibilitatea recunoscută consiliilor locale de a adopta statutul localităţii, organigramele şi numărul de personal, a orgamizării serviciilor publice locale şi a înfinţării persoanelor de drept public şi privat.
         Funcţional autonomia locală presupune determinarea atribuţiilor autoritîţiilor locale prin consacrarea plenitudinii de competenţă în soluţionarea problemelor de interes local ţi exclude ingerinţa  altor autorităţi.
         Gestionar, autonomia locală vizează competenţa autorităţilor locale de a utiliza patrimoniul persoanei juridice, respectiv a unităţii administrativ – teritoriale, în conformitate cu interenul cetăţenilor.
Alte principii ale administraţiei publice locale - Aşa-zisele principii adăugate de Legea administraţiei publice locale, alături de cele precizate în Constituţie ţi anume eligibilitate autorităţilor administraţiei publice locale, principiul legalităţii şi consultarea cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit.

3.      Principiul descentralizării pe servicii.

Descentralizarea administrativă, ca mod de organizare a administraţiei publice într-un stat, îmbracă două forme : descentralizarea teritorială şi cea pe servicii.
          “ În cazul descentralizării teritoriale tertoriul statului este împărţit în circumscripţii administrative, în care funcţionează autorităţi administrative locale, care se bucură de o oarecare indenpedenţă faţă de autoritatea centrală ”. Astfel anumite servicii publice locale sunt scoase din competenţa autorităţilor cantrale şi date în competenţa autorităţilor locale descentralizate, care girează în circumscripţiile în care au fost alese.
         Descentralizarea pe servicii  nu se referă la o grupă de servicii de interes local, date în competenţa autorităţiilor locale, ci la un singul serviciu public, care este scos din competenţa centrală sau locală, dându-i-se o organizare autonomă. În cazul acesta serviciile publice primesc un patrimoniu şi organe proprii, întrucâtva independente de organele administrative din competenţa cărora au fost scoase.


4.     Noţiunea serviciului public.

Literatura din perioada interbelică  fundamenta noţiunea de serviciu public
pornind de la nevoile sociale pe care le satisfăcea statul, serviciul public fiind mijlocul prin care administraţia îşi exercita activitatea. În această optică, prof. Paul Negulescu, prin serviciu public înţelegea un organism administrativ, creat de stat, judeţ sau comună , cu o competenţă şi puteri determinate, cu mijloace finaciare  procurate din patrimoniul general al administraţiei publice care l-a creat, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căruia iniţiativă privată nu ar putea să-i dea “decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă”.
         După acest autor, statul poate să aibă şi servicii care nu au caracter public, atunci când el se comportă ca patron. Pe când, în opinia prof. Anibal Teodorescu, care se înscrie în teoria lui G.Jeze, serviciile publice se întâlnesc pretutindeni unde este o activitate de stat. În orice caz se susţine că funcţia executivă a statului se exercită prin servicii publice ; totalitatea serviciilor publice formează administraţia.
Considerând necesar, având în vedere regimul juridic deosebit care se aplică în
legislaţia actuală, se disting două categorii de servicii publice.
       Sensul noţiunii de serviciu public este acela de activitate organizată de
autorităţile comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, destinată a satisface cu caracter de permanenţă interesuzl general, în condiţiile regimului juridic de drept public.   
         După cum se poate observa sensul dat noţiunii de serviciu public este unul limitat de satisfacerea intereselor comunelor, oraşelor, municipiilor şi  judeţelor, motiv pentru care ea nu cuprinde în sfera sa  serviciile publice de interes naţional.
O primă categorie de servicii este cea girată de autorităţile administative locale, alese în condiţiile legii, în unutăţile administartiv – teritoriale, respectiv de consiliile comunale, orăşeneşti şi municipale.
Această categorie a serviciilor publice, se subdivide în servicii publice
obligatorii şi servicii publice facultative, după criteriul obligativităţii sau lipsei condiţiei de obligativitate a constituirii lor.
Sunt servicii obligatorii, cele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii administraţiei publice, în unităţiile administrativ teritoriale. Este cazul, spre exemplu, al serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară.
Sunt servicii publice facultative, acelea a căror îănfinţare nu este obligatorie  şi care urmăresc asigurarea nevoilor cetăţenilor în funcţie de mijloacele financiare de care dispune unitatea administrativ teritorială, conform art. 84 din Legea Administraţiei publice locale.
         În afară de deosebirea ce decurge între cele două tipuri de servicii, din caracterul lor obligatoriu sau facultativ, se poate sesiza şi o altă deosebire importantă: preponderenţa reglementărilor legale în organizarea şi funcţionarea serviciilor obligatorii, generată de interesul naţional pe care îl promovează, în timp ce organizarea , funcţionarea şi competenţa serviciilor publice facultative sunt stabilite la nivel regulametar, prin hotărâra consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în condiţiile  art. 84 – 89 din Legea 215/2002.
         O a  doua categorie de servicii publice, o constituie serviciile publice  descentralizate girate, în condiţiile legii, de regii autonome şi societăţi comerciale şi care sunt cunoscute în ştiinîa dreptului administrativ sub denumirea generică de stabilimente bublice.
         Din cele prezentate până acum , se poate observa că, un serviciu public  poate fi girat  fie de către unităţiile administraţiei  publice comunale, orăşeneşti , municipale şi judeţene, fie de către regii autonome sau societăţi comerciale constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990.
         La aceste categorii se adaugă cele reglementate de Lege nr. 326/2001, cu privire la serviciile de gospodărie comunală.
         Există însă şi o a treia categorie a serviciilor bublice şi anume aceea realizată de instituţii publice . Astfel, consiliile comunale, orăşeneşti  şi nunicipale pot înfiinţa, conform Legii 215/2001 “ instituţii şi comercianţi de interes local ”, “ înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local ” iar consiliile judeţene “ hotărăsc în condiţiile legii înfinţarea de instituţii şi societăţi comerciale ” şi “ hotătăşte în condiţiile legii, asocierea cu consiliile locale , pentru relizarea unor obiective de interes comun, scop în care poate înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice ”.   





5.     Noţiunea descentralizării administrativ teritoriale şi pe servicii.

Noţiunea descentralizării are o accepţie largă şi una restrănsă.
În sens larg, prin descentralizare se înţelege orice transfer de atribuţii  din plan
central în plan local, indiferentr de procedeul folosit. În sens restrâns, descentralizarea este legată de procedeul de realizare a acestuia. Un procedeu analizat deja, este cel al transferului de atribuţii către unităţile administrativ – teritoriale ( descentralizarea teritorială). Al doilea procedeu al descentralizării este acela al serviciului public, când se realizează desprinderea unor servicii publice din competenţa centrală sau locală şi se conferă acestora personalitate juridică. 


6.     Serviciile publice locale.

Faţă de fondul comun de idei din literatura conteporană accidentală apreciem că
serviciul public ca dimensiune a administraţiei publice locale se caracterizează prin :
continuitate, egalitatea tuturor în faţa lui, un regim juridic dominat de regulile dreptului public în spatele cărora se află o autoritate a administraţiei publice.
       După natura lor serviciile publice se pot clasifica în trei categorii: tehnico – administrative, industriale şi comerciale şi socio – culturale.
       După modul în care realizează interesul general deosebim, de asemenea, trei mari categorii: servicii publice a căror scop este satisfacerea directă şi individuală a cetăţenilor,  servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod direct şi servicii publice destinate colectivităţii în asamblu.
        Cât priveşte modul de gestionare a serviciilor publice, faţă de legislaţia noastră în vigoare putem distinge:
-         administrarea printr-o regie autonomă sau o instituţie publică;
-         contract de concesionare pentru punerea în valoare a unui bun proprietate publică, fie pentru efectuarea de lucrări publice, fie pentru satisfacerea altor nevoi colective, ca de pildă transportul public;
-         contractul de închiriere;
-         locaţia de gestiune;
-         contractul civil;
-         contractul comercial.
Serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local, desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură: alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale, salubrizarea localităţilor, alimentarea cu energie termică produsă centralizat, alimentarea cu gaze naturale, alimentarea cu energie electrică, transportul public local, administrarea fondului locativ public, administrarea domeniului public.
       Serviciile publice de gospodărie comunală se realizează prin intermediul unui ansamblu de construcţii, instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice, denumite în continuare sisteme publice de gospodărie comunală; aceste sisteme fac parte integrantă din infrastructura edilitară a localităţilor.
       Serviciile publice de gospodărie comunală se organizează şi se administrează cu respectarea următoarelor principii: principiul dezvoltării durabile, principiul autonomiei locale,  principiul descentralizării serviciilor publice, principiul responsabilităţii şi legalităţii, principiul participării şi consultării cetăţenilor,  principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului, principiul corelării cerinţelor cu resursele, principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit, principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, principiul asigurării mediului concurenţial, principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.
În conformitate cu Legea nr. 326/2001, art. 6 garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală, prin: accesibilitate egală la servicii publice de gospodărie comunală, accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală, dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărarea,promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor,  dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor, strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală, dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale, autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect.
Serviciile publice de gospodărie comunală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii esenţiale: continuitate din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în condiţii
Contractuale, adaptabilitate la cerinţele consumatorilor, accesibilitate egală la serviciul public, în condiţii contractuale,asigurarea sănătăţii publice şi a calităţii vieţii.
Organizarea, exploatarea şi funcţionarea serviciilor publice de gospodărie comunală trebuie să asigure: satisfacerea cerinţelor cantitative şi calitative ale utilizatorilor, corespunzător prevederilor contractuale, funcţionarea optimă, în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficienţă economică, a construcţiilor, echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor, corespunzător parametrilor tehnologici proiectaţi şi în conformitate cu caietele de sarcini, cu instrucţiunile de exploatare şi cu regulamentele de organizare şi funcţionare, protejarea domeniului public şi a mediului prin respectarea reglementărilor legale, informarea şi consultarea cetăţenilor în vederea protejării sănătăţii populaţiei care beneficiază de serviciile respective.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva