Оплаченная реклама

luni, 25 februarie 2013

Procesul penal

Procesul penal












D R E P T    P R O C E S U A L   P E N A L


-Asistenţa juridică în procesul penal-

















Activitatea procesuală penală trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să fie trase la răspundere penală numai persoanele care se fac vinovate de comiterea infracţiunilor şi numai în măsura gravităţii făptelor săvârşite. Aceasta se realizează prin dreptul de apărare ce i se conferă inculpatului şi celorlalte părţi care participă în procesul penal.
Dreptul de apărare cuprinde atât eforturile persoanelor ce luptă pentru respectarea drepturilor şi intereselor lor procesuale, cât şi obligaţia organelor judiciare de a asigura exercitarea acestor drepturi.
Constituţia României înscrie acest drept în art.24 care consfinţeşte faptul că dreptul de apărare este garantat în tot cursul procesului. O asemenea reglementare întâlnim şi în Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.
Potrivit art.6 C.pr.pen., dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, ocazie cu care organele judiciare sunt obligate să le asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
Din conţinutul acestor reglementări rezultă  că realizarea justiţiei penale într-un stat de drept trebuie să se facă cu respectarea tuturor drepturilor şi intereselor procesuale ale părţilor, care nu este un simplu interes privat, ci este şi un interes public. În acest sens, alături de părţi şi societatea are interesul ca într-o cauză penale să se afle adevărul.
Apărarea este o activitate procesuală de necesitate publică, reflectată atât în drepturile procesuale ale părţilor, cât şi în obligaţiile organelor judiciare.
Apărarea trebuie să se refere la tot complexul cauzei, atât în fapt, cât şi în drept şi trebuie să se desfăşoare prin actele şi îndeplinită după formele procesuale prescrise de lege, ea neputând fi îndeplinită în mod temeinic şi în toată amploarea decât de un apărător cu pregătire juridică, de un avocat.
Realizarea acestei funcţii este asigurată de avocatură care la noi în ţară îşi exercită activitatea şi este organizate în baza Legii nr.51/1995, publicată în M.O nr.116 din 9 iunie 1995 şi a statului profesiei de avocat, publicat în M.O nr.237 din 17 octombrie 1995.
Profesia de avocat se exercită numai de membrii barourilor, la alegere, în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale.
În exercitarea profesiei, avocatul este independent şi se supune numai legii, statului şi eticii profesionale. Acesta trebuie să ocrotească interesele legale ale părţii pe care o apără.
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.51/1995, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor, precum şi a altor persoane, care au obligaţia să permită şi să asigure desfăşurarea nestingherită a activităţii avocatului în condiţiile legii.
Deşi se înscrie printre principalii participanţi la rezolvarea cauzei penale şi se situează pe poziţia procesuală a părţi ale cărei interese le susţine, apărătorul nu este parte în proces, ci el îndeplineşte funcţia apărării, funcţie ce reprezintă o necesitate publică.
De asemenea, avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii (art.39 alin.1 din Legea nr.51/1995).
Totodată, avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegare prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză. Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză. Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în care este angajat apărător (art.39 alin. 2-5 din Legea nr.51/1995).



Asistenţa juridică

Asistenţa jurdică este una dintre cele mai importante componente ale dreptului de apărare al părţilor, alături de posibilitatea acestora de a-şi asigura personal apărarea şi de obligaţia organelor judiciare de a avea în vedere, din oficiu, toate aspectele care sunt în favoarea părţilor, iar reglementarea ei în Constituţie, în Codul de procedură penală, în Legea nr.92/1992 şi în Legea nr.51/1995 constituie o garanţie a exercitării acestui drept fundamental.
Considerată ca o activitate procesuală complexă, apărarea impune ca eforturile persoanei care îşi apără drepturile şi interesele proprii să se alăture şi un apărător. Acesta din urmă asigură în cadrul procesului penal-prin susţinerea şi valorificarea drepturilor şi intereselor părţii pe care o apără, prin mijloacele şi căile prevăzute de lege – asistenţa juridică.
Asistenţa juridică în procesul penal reprezintă activitatea complexă desfăşurată în condiţiile legii, de apărător pentru promovarea şi apărarea intereselor procesuale legitime ale învinuitului sau inculpatului în procesul penal.
Potrivit art.3 din Legea nr.51/1995, asistenţa juridică se realizează prin acordarea de consultaţii şi întocmirea de cereri cu caracter juridic, prin asistarea şi, după caz, reprezentarea juridică, a persoanelor fizice sau juridice, în faţa organelor de jurisdicţie, de urmărire penală şi de notariat, precum şi susţinerea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale acestora cu autorităţile publice, instituţiile şi orice persoană română sau străină, redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, precum şi orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.
Din conţinutul art.6 alin.4 şi art.171 alin.1 C.pr.pen cât şi din alte reglementări, rezultă că orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal, iar folosirea acestui drept este facultativă, în sensul că părţile vor aprecia dacă vor apela sau nu la apărător.
Ţinând cont de toate aceste consideraţii se poate spune că asistenţa juridică este facultativă.
Prin modificările Legii nr.32/1990, legiuitorul a înlocuit, în art.171 alin.1, formula „în tot cursul procesului penal” cu „în tot cursul urmării penale şi al judecăţii” dorind, astfel, să aducă faza urmăririi penale, pe care o numeşte expres, la aceleaşi rigori ca şi faza judecăţii, sub aspectul garanţiilor procesuale ce trebuie să apere dreptul la asistenţă juridică a învinuitului sau inculpatului. Totodată, prin aceleaşi modificări, s-a dispus obligativitatea organelor judiciare de a aduce la cunoştiinţa învinuitului sau inculpatului dreptul respectiv.
În anumite cazuri prevăzute de lege, pentru asigurarea unei apărări reale a unor persoane care, datorită situaţiilor în care se găsesc, nu se pot apăra singure, dreptul de apărare nu mai este facultativ, ci devine o condiţie legală necesară pentru normala desfăşurare a procesului penal, asistenţa juridică devenind obligatorie.
Deci, în asemenea situaţii, părţile nu mai dispun după voie de dreptul de a fi asistate de un apărător, ci, dacă nu şi-a ales un avocat i se va desemna unul din oficiu.
Prevederile legale care impun obligativitatea asistenţei juridice pentru cazurile date, sunt condiţii imperative ale valabilităţii actelor efectuate şi orice abatere de la aceste norme se sancţionează prin nulitate absolută.
În urma modificărilor art.171 alin.2 C.pr.pen., prin Legea nr.32/1990, s-au adus noi prevederi în planul drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor prin instituirea unor cazuri noi de asistenţă juridică obligatorie. Astfel, în cursul urmăririi penale, asistenţa juridică este obligatorie în următoarele cazuri: când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ ori când este arestat chiar în altă cauză. În cursul judecăţii, pe lângă aceste cazuri, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanţa apreciază că inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea. De asemenea, potrivit art.2 din Legea nr.83/1992, este prevăzută asistenţa juridică obligatorie şi în cazul procedurii urgente de urmărire şi judecare a unor infracţiuni de corupţie.
Potrivit art.171 alin 4 C.pr.pen când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
În asemenea situaţii, legea acordă prioritate alegerii făcute de învinuit sau inculpat, dispunând că delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea celui ales, făcând totodată precizarea că, dacă la judecarea cauzei, apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit, cauza se amână (art.171 alin.5 şi 6 C.pr.pen).
Din reglementările în vigoare rezultă că asistenţa juridică nu este obligatorie numai pentru învinuit sau inculpat. Astfel, potrivit art.173 alin.3 C.pr.pen, când instanţa apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.
Pentru a da suport deplin şi consistenţă reglementării asistenţei juridice, legea instituie o consolidare esenţială a drepturilor apărătorului în cazul procesului penal cu efecte directe asupra drepturilor şi intereselor învinuitului, ale inculpatului şi ale celorlalte părţi. În acest plan, noua reglementare realizează şi cele mai solide garanţii procesuale, atât în cursul urmării penale cât şi în cursul judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art.172 alin.1-6 C.pr.pen, în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, să formuleze cereri şi să depună memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actelor de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştiinţat de data şi ora efectuării actului.
Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea inculpatului.
În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător.
Inculpatul arestat are dreptul să ia contact cu apărătorul. În mod excepţional, când interesul urmăririi cere, procurorul – din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penală – poate dispune, prin ordonanţă motivată, interzicerea luării de contact a inculpatului arestat cu apărătorul, o singură dată, pe o durată de cel mult 5 zile.
Luarea de contact cu apărătorul nu poate fi interzisă la prelungirea duratei arestării de către instanţa de judecată, iar la prezentarea materialului de urmărire penală aceasta este obligatorie.
Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art.275 C.pr.pen., dacă cererile sale nu au fost acceptate, în cazul în care asistenţa juridică este obligatorie şi nu şi-a asigurat prezenţa apărătorului la ascultarea inculpatului ori a fost interzisă luarea de contact dintre inculpatul arestat şi apărător în afara situaţiilor prevăzute de lege, procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.
În cursul judecăţii, potrivit art.172 alin.7 C.pr.pen., apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.
Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi spre a lua măsuri (art.172 alin. Ultim C.pr.pen.).
Astfel, în baza art.65 din Legea nr.51/1995, avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sau ale statutului profesiei de avocat, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură a prejudicia onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei. Instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt obligate să înainteze consiliului baroului orice acţiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat.
În acelaşi timp, şi apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul de a formula cereri şi de a depune memorii. De asemenea, are dreptul să asiste la efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: ascultarea părţii pe care o apără, cercetări la faţa locului, percheziţii şi autopsii, prelungirea duratei arestării, iar la efectuarea altor acte de urmărire poate asista cu încuviinţarea organului de urmărire penală. În cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile părţii pe care o asistă (art.173 alin.1 şi 2 C.pr.pen.).
Apărătorul are o poziţie independentă faţă de parte. Deşi reprezintă interesele părţii, fiind legat sub multiple aspecte de voinţa acesteia, apărătorul devine independent prin faptul că este chemat să apere doar interesele legitime permise de lege.

Bibliografie:

„Drept Procesual Penal”-Mihai Apetrei-1998
„Drept Procesual Penal”-Partea Generala- Gheorghe Nistoreanu-1994
Monitorul Oficial nr.116/1995

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva