Оплаченная реклама

luni, 25 februarie 2013

Raspunderea civila contractuala si raspunderea civila delictuala

Raspunderea civila contractuala si raspunderea civila delictuala Raspunderea  civila contractuala  si              raspunderea civila delictuala

Din punct de vedere lingvistic raspunderea este constientizarea de catre personalitate a datoriei sale in fata societatii, unei colectivitati de oameni, intelegerea sensului si insemnatatii comportamentului sau.
In jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in cazul comiterii unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. Raspunderea juridica include in sine doar acele consecinte ale incalcarii de drept, care se exprima in aparitia unor noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel ce a incalcat ordinea de drept.
Evidenta raspunderii ca un sistem juridic special, in afara aplicarii masurilor de constrangere indreptate spre executarea obligatiei existente, tine de continutul relatiilor care apar in cazul dat. Constrangerea la indeplinirea obligatiei n-o putem considera raspundere, deoarece constrangerea statala e indreptata doar la asigurarea obligatiei. Cu ajutorul constrangerii participantii la raport sunt adusi la pozitia, in care ei ar trebui sa se afle in corespundere cu cerintele legale
Raspunderea juridica civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i apartine
Raspunderea civila este acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o are orice persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altua. A raspunde in mod civil inseamna, in sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil.
Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara, prin inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune la baza atat practica judiciara, cat si literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civila, ca fiind principii de baza ale raspunderii civile se refera la obligatia de reparare.
In literatura de specialitate notiunea ”raspunderii juridice civile” ramane a fi discutabila. Unii autori inainteaza notiunea de raspundere pozitiva, prin care urmeaza inteles executarea tuturor obligatiilor in mod strict, de neabatutIn sfera obligatiilor aceasta raspundere coincide de fapt cu executarea in mod corespunzator a acestora. Dar, in acelasi context, executarea corespunzatoare a obligatiilor si raspunderea juridico-civila se supun unor reguli diferite. Pana cand obligatiile sunt executate in modul corespunzator, nu putem vorbi despre raspundere, si dimpotriva, aplicarea raspunderii exclude executarea corespunzatoare a obligatiilor.
In unele cazuri incalcarea de drept serveste drept temei pentru nasterea si dezvoltarea unui raport juridic civil. Este cazul cauzarii de daune, care va servi drept temei pentru aparitia raportului juridic civil de despagubire. In asa fel, raspunderea se reduce la aparitia unui raport scopul caruia este –aplicarea masurilor corespunzatoare de influenta fata de persoanele, care au incalcat norma de drept corespunzatoare.
E diferita starea lucrurilor, cat priveste executarea necorespunzatoare a unei obligatii sau neexecutarea unei obligatii intr-un raport juridic existent. In acest caz raportul aparut deja si intre participantii acestui raport exista o anumita legatura. Masurile de raspundere sunt indreptate (in cazul cand e imposibil de a recupera in natura raportul juridic incalcat) spre a modifica drepturile si obligatiile partilor astfel, ca, in rezultatul final sa fie obtinute scopul urmarit de la bun inceput, de asemenea pierderile si prejudiciul cauzat prin incalcarea obligatiei sa fie reparate de persoana vinovata. Stabilirea clauzei penale sau repararea prejudiciului in cazul neexecutarii obligatiei contractuale in conditiile in care este reala aceasta executare, are drept scop obtinerea rezultatului concret (executarea unei lucrari, punerea in circulatie a unor marfuri, produse calitative, in baza de contract de cumparare- vanzare).
Prin urmare, raspunderea pentru incalcarea obligatiilor intr-un raport juridic existent are drept scop conformarea comportamentului real comportamentului model al unui raport juridic.
Drept cosecinta , delimitam raspunderea in baza unui fapt juridic (ilicit) si raspunderea pentru incalcarea obligatiei existente prestabilit. Deosebirea in cadrul continutului acestor relatii face sa deosebim si forme diferite de raspundere. Astfel, in cadrul raspunderii pentru un fapt ilicit (delict) subiectul, care are anterior un comportament ilegal nu se afla in nici un raport juridic anterior cu subiectul sau subiectele, drepturile carora le-a incalcat. In acest caz se incalca nemijlocit o urma de drept, stabilita pentru a ocroti drepturile si interesele subiective absolute a celor, ce au de suferit.
In cadrul raspunderii pentru incalcarea drepturilor si obligatiilor intr-un raport juridic existent, comportamentul ilegal se reduce la incalcarea unui drept relativ la o deviere a comportamentului real de la modelul, intarit intr-un raport juridic. Aceasta deosebire in literatura juridica civila capata expresia delimitarii raspunderi civile contractuale si delictuale.
Unii autori considera ca raspunderea pentru prejudiciile cauzate consumatorilor ar fi una contractuala, mai mult ca atat, daca exista un contract incheiat in mod valabil, raspunderea va fi antrenata pe temei contractual. Temeiul raspunderii pentru prejudiciile nepatrimoniale ar fi executarea necorespunzatoare a contractului. Majoritatea autorilor, insa, arata ca viata, sanatatea, integritatea corporala nu sunt susceptibile de a face obiectul negocierii contractuale si, cand ele sunt vatamate putem apela doar la normele juridice, ce reglementeaza raspunderea delictuala.
Propunem cateva aspecte privind delimitarea raspunderii civile delictuale si contractuale pentru produse. Ambele sunt forme ale raspunderii civile, avand la baza ideea repararii unui prejudiciu patrimonial, si in acelasi rand si pe cel nepatrimonial produs prin fapta ilicita si cu vinovatie a unei anumite persoane ( uneori chiar indiferent de vinovatie, dupa cum vom vedea mai jos).
Intre aceste doua forme nu exista deosebiri esentiale. Pentru a putea fi antrenata, oarecare dintre aceste doua forme necesita prezenta a catorva elemente:
1. existenta unei fapte ilicite, prin care se incalca o anumita obligatie, aducandu-se, prin aceasta, o atingerea unui drept subiectiv a consumatorului;
2. savarsirea cu vinovatie a acestei fapte, ca element subiectiv al raspunderii, ( mai mult ii este caracteristica raspunderii contractuale, pe cata vreme insa, in proiectul noului cod civil se propune ca, in materie delictuala raspunderea pentru produse sa fie aplicata indiferent de vina producatorului (vanzatorului);
3. existenta unui prejudiciu;
4. un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Raspunderea civila contractuala este indatorirea debitorului unei obligatii nascute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii in sens larg a prestatiei datorate, adica executarea ei cu intarziere, executarea necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala. Astfel, avand in vedere materia propusa spre analizare, raspundere contractuala va surveni pentru:
• comercializarea unor produse (servicii, lucrari), de o calitate inadecvata (cu toate urmarile prevazute de legislatie in aceste situatii);
• comercializarea unor produse (servicii, lucrari) cu neindicarea, in cazurile strict prevazute de lege a termenilor de valabilitate, utilizare, garantie;
• pentru lipsa de informatie despre produs (lucrare, serviciu) sau informatie necorespuzatoare s.a.
Raspunderea civila delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata prin lege sa raspunda. In materia raspunderi pentru produse defectuoase se presupune ca, din moment ce bunul achizitionat a pus in pericol viata, sanatatea, averea consumatorului (nu numai a celui, ce nemijlocit l-a dobandit, dar si al celor care se foloseau de acest bun sau, se aflau prin preajma la momentul cauzarii prejudiciului), se va aplica raspunderea delictuala pe cata vreme insa, pentru un bun defect prin el insusi, care din anumite motive nu poate fi folosit dupa destinatie, neprezentand pericolul, despre care s-a amintit mai sus, va putea fi antrenata raspunderea contractuala.
Privitor la raportul dintre cele doua forme ale raspunderii civile, mentionam ca raspunderea civila delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, pe cand raspunderea contractuala este o raspundere cu caracter special, derogator. Ori de cate ori nu avem de-a face cu o raspundere contactuala, vor fi aplicate regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.
In literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridica a acestor doua forme a raspundeii civile; avand in vedere ca aceste au elemente comune si, in acelasi timp, intre ele exista si deosebiri. Astfel, s-au purtat discutii controverse in incercarea de a rezolva problema in cauza, raspunsul fiind diferit, conturandu-se doua teorii: teoria dualitatii raspunderii civile si teoria unitatii raspunderii civile. Dat fiind faptul ca aceste teorii sunt analizate pe larg in litaretura de specialitate, nu ne vom opri mai mult la descrierea lor in acest context.
a) La etapa actuala teoria unitatii raspunderii civile pare a fi mai mult sustinuta atat de teoriticieni, cat si de praticieni, invocandu-se, macar si ipoteza ca culpa contractuala are aceeasi natura ca si cea delictuala si consta in atitudinea psihica fata de fapta ilicita. Aceasta teorie s-a accentuat mai cu seama in literatura de specialitate franceza din ultimii ani , unde se sustine abogarea tuturor diferentelor intre situatia victimei contractante si a unei terte persoane.
Cunoastem faptul ca unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este principiul relativitatii, adica, in aceasta ordine de idei responsabilitatea contractuala pentru produse va putea fi invocata numai de partile contractante. Tertele persoane nu vor putea invoca raspunderea contractuala pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii ori a executarii necorespunzatoare a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, tertii vor putea apela la raspunderea civila delicuala, in masura in care sunt intrunite conditiile pentru aceasta raspundere.
Admitem cazul cand un consumator a procurat un frigider, care are termen de garantie stabilit de producator (un an de zile). Peste o saptamina de zile consumatorul vinde, la randul sau acest frigider unei terte persoane, din cauza ca nu mai are nevoie de el in virtutea faptului ca va pleca pe o perioada indelungata peste hotare.
In intervalul termenului de garantie frigiderul se deterioreaza si nu mai poate fi folosit dupa destinatie (fara a fi prezenta vinovatia noului proprietar). Apare intrebarea: va putea oare noul proprietar sa-l atraga pe producator (sau unitatea comerciala) la raspundere contractuala, din moment ce intre ei nu exista un raport contractual? Este oare rezonabil sa inaintam actiuni catre persoana care i-a vandut nemijlocit acest frigider, cu posibilitatea inaintarii ulterioare a actiunii in regres de catre acesta fata de producator (realizator- organizatia comerciala)?
Sirul de deosebiri intre raspunderea contractuala si cea delictuala, permite totusi sa spunem ca ele exista in cadrul unitatii raspunderii civile. Stabilind anumite limite ale aplicarii raspunderii delictuale sau contractuale, legiuitorul se orienteaza la faptul, care din aceste forme este capabil cat mai efectiv sa influenteze asupra particiantilor la relatiile civile, stimulandu-i pe acestea la luarea deciziilor optime in situatii concrete.
Alegerea de catre legiuitor a formei raspunderii se infatuieste tinand cont de specificul functional al raspunderii contractuale si delictuale, de aceea aceasta situatie urmeaza a fi luata in consideraqtie la imbunatatirea legislatiei privind imbunatatirea protectiei consumatorilor.
Examinand raspunderea juridico-civila ca modalitate de aparare a dreptulor consumatorilor, trebuie de precizat functiile acesteia, fiindca aceasta permite de a stabili limitele aplicarii efective in scopul atingerii obiectivelor propuse.
Acestea sunt:
• functia preventiva;
• functia compensatorie.
Una din functii poate prevala celeilalte in functie de domeniile dreptului civil. De exemplu, in cadrul incheierii contractului de prestare de servicii prevaleaza functia preventiva, fiindca acest contract are menirea de a asigura o deplina si multilatareala satisfacere a necesitatilor materiale si culturale ale cetatenilor. Daca este vorba insa de repararea prejudiciului, cauzat vietii, sanatatii sau proprietatii consumatorului printr-un produs periculos sau defectuos, atunci pe primul plan va fi functia compensatorie.
In literatura de specialitate este mult discutata problema cumulului dintre raspundere contractuala si cea delictuala. Desigur, aceasta problema poate fi discutata doar cand intre autorul prejudiciului si persoana pagubita exista un contract valabil incheiat, a carui neexecutare s-a concretizat in producerea prejudiciului.
Apar cateva intrebari in aceasta situatie:
1) Poate oare creditorul sa opteze intre actiunea pe temei contractual si actiunea pe temei delictual, alegand-o pe cea care o considera mai avantajoasa?
2) Poate consumatorul, dupa ce a folosit actiunea in raspundere contractuala, sa recurga si la actiunea in raspundere delictuala pentru a obtine intregirea reparatiei obtinute pe temei contractual?
Mai intaii de toate urmeaza de precizat ca consumatorul nu are dreptul sa obtina doua reparatii in cadrul aceleasi fapte ilicite, una pe temei contractual si alta pe temei delictual, adica fiind cumulate aceste despagubiri ar depasi valoarea integrala a prejudiciului cauzat.
Un principiu care se impune in practica judecatoreasca este ca nu este posibila nici o combinare, in cadrul unei actiuni mixte, a regulilor ce se aplica atat in cadrul raspunderii delictuale, cat si celei contractuale, asa cum si apelarea, in completare, la actiunea contratuala, pe baza careia au fost obtinute despagubiri.
Admitem cazul cand un consumator a procurat un oarecare produs (frigider,televizors.a.) care, fiind conectat la reteaua electrica, a explodat, provocand un incendiu. Drept consecinta, toata averea acestuia a fost distrusa, incusiv a avut de suferit si copilul minor de (5 ani) care s-a soldat cu arsuri de gradul II si deosebite consecinte de ordin moral. Desigur, nu se urmareste nici o vina a consumatorului in aceasta situatie, deoarece cazul s-a produs din motiv ca bunul a fost necalitativ.
Este foarte greu de imaginat ca consumatorul in cauza va inainta mai intai o actiune pe temei contractual (care ar insemna, in cazul dat, inlocuirea cu un alt bun de calitate corespunzatoare sau rezilierea contractului), si, ulterior, sa inainteze o actiune pe temei delictual, pentru a dobandi repararea intregului prejudiciu, atat material, cat si moral.
Reiesind din situatia ilustrata, consumatorul in cauza va avea tot temeiul de a inainta nemijlocit actiune in ordine de raspundere delictuala, deaceea nu suntem de acord intrutotul cu parerea, ca in cazul in care intre parti a existat un contract, din a carui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la raspunderea delictuala, calea de ales fiind aceea a raspunderii contractuale.[


Bibliografie

v    C. Statescu, C. Barsan, ‘ Tratat de drept civil. Teoria Generala a obligatiilor’, Ed. Academiei R.S.R., 1981, pag, 146 – 228
v    Revista ‘ Dreptul’ – nr. 1/1986, pag. 72
v    Revista ‘ Dreptul’ – nr. 4/1988, pag. 69

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva