Оплаченная реклама

luni, 25 februarie 2013

Reconstrucția prezidențială a lui Johnson

Reconstrucția prezidențială a lui Johnson Supărarea din Nord pentru asasinarea lui Lincoln și pentru costul uman enorm al războiului a condus la cereri pentru politici dure față de Sud. Vicepreședintele Andrew Johnson adoptase o linie dură și vorbea despre spânzurarea confederaților rebeli, dar când i-a urmat lui Lincoln ca președinte, Johnson a adoptat o linie mult mai moderată, oferind grațieri multor lideri confederați.[25] Jefferson Davis a fost închis timp de doi ani, dar alți lideri confederați nu. Nu s-au ținut procese pentru trădare. O singură persoană—maiorul Henry Wirz, comandantullagărului de prizonieri de la Andersonville, Georgia—a fost executată pentru crime de război.
În martie 1865, Congresul înființase Biroul pentru Eliberați (în engleză Freedmen's Bureau). Această instituție furniza hrană, îmbrăcăminte, și combustibili foștilor sclavi și refugiaților albi, precum și sfaturi pentru negocierea contractelor de muncă. A încercat să supervizeze noile relații între foștii sclavi și foștii lor stăpâni. Nu a promis nimănui, așa cum afirmau unele mituri ulterioare, 40 de pogoane de pământ și un catâr.[26]
Deși au cedat în fața abolirii sclaviei, mulți foști confederați nu erau dispuși să accepte schimbările sociale ce aveau loc și nici dominația foștilor sclavi. Învinșii nu erau dispuși să admită schimbarea societății lor. După cum spunea Benjamin F. Perry, numit de președintele Johnson ca guvernator provizoriu al Carolinei de Sud: „La început, negrilor li se vor da toate puterile politice, și apoi antagonismul intereselor între capital și forța de muncă urmează să producă rezultatul.”[27]
Totuși, temerile elitei stăpânilor de plantații, în majoritate conservatoare, și ale altor albi au fost parțial atenuate de acțiunile președintelui Johnson, care a dat asigurări că sclavii eliberați nu vor fi masiv împroprietăriți cu pământuri confiscate de la proprietari. Președintele Johnson a ordonat ca pământurile confiscate sau abandonate administrate de Biroul pentru Eliberați să nu fie redistribuite foștilor sclavi, ci returnate unor proprietari grațiați. Pământurile ce ar fi fost naționalizate confor Legii Confiscării adoptate de Cognres în 1861 și 1862 au fost retrocedate.

[modificare]Situația sclavilor eliberați în 1865-66 și intrarea în vigoare a Codurilor Negrilor

Desen apărut în Harper's Magazinecaricaturizând opoziția Ku Klux Klan șiWhite League față de Reconstrucție
Guvernele statelor din Sud au pus în aplicare rapid niște legi restrictive pentru negri, care însă au fost abolite în 1866 și nu au avut efect deoarece Biroul pentru Eliberați (și nu tribunalele locale) au tratat chestiunile legale ale sclavilor eliberați.
Legile negrilor sunt un indiciu privind planurile pregătite de albii din sud pentru foștii sclavi.[6] Negrii urmau să aibă mai multe drepturi decât aveau negrii liberi înainte de război, dar acestea aveau să se limiteze la o serie de drepturi civile minore. Nu urma să aibă drept de vot, și, cum ei nu erau cetățeni, nu aveau dreptul de a purta armă, nici cel de a face parte din juriul unor procese în care erau implicați albi, și nici cel de a se muta fără loc de muncă.[28] Legile negrilor ar fi restrâns puterea negrilor de a-și controla propriile locuri de muncă. Opinia publică din Nord a fost scandalizată de aceste legi. Ele au fost abrogate prin Legea drepturilor civile din 1866 care a dat sclavilor eliberați egalitate în fața legii (însă nu și dreptul de vot).[29]
Negrii au respins metodele coloniilor de muncă din perioada sclaviei; cu susținerea puternică a Biroului pentru Eliberați, ei au forțat proprietarii de plantații să negocieze contractele de muncă. Aceste negocieri au condus la înființarea sistemului arendei, care le-a dat negrilor o mai mare independență economică și socială decât coloniile de muncă. Totuși, din cauza lipsei de capital și deoarece proprietarii de plantații continuau să controleze mijloacele de producție (unelte, animale de povară și pământ), foștii sclavi au fost forțați să cultive plante industriale (mai ales bumbac) pentru proprietari și pentru negustori. Sărăcia pe scară largă, perturbarea unei economii predominant agrare puternic dependentă de bumbac, și prăbușirea prețului bumbacului, au condus în câteva decenii la îndatorarea majorității negrilor, și la sărăcirea multor proprietari de plantații.[30]
Oficialii din Nord au furnizat relatări diferite privind situația foștilor sclavi din Sud. O evaluare dură a venit din partea lui Carl Schurz, care a relatat situația din statele de pe coasta Golfului Mexic. El a documentat zeci de linșări și a susținut că sute sau mii de alți afroamericani erau omorâți.[31]
Numărul de omoruri și de violențe comise împotriva negrilor este foarte mare; ne putem forma doar o părere estimativă asupra a ceea ce se petrece în aceste părți ale Sudului care nu sunt sub supraveghere militară strictă, și de unde nu provin rapoarte regulate, după ce se petrece chiar sub ochii autorităților noastre militare. În ce privește experiența mea personală, voi menționa doar că în timpul sejurului meu de două zile în Atlanta, un negru a fost înjunghiat mortal pe stradă, și trei au fost otrăviți, dintre care unul a murit. În timp ce eram la Montgomery, un negru a fost tăiat la gât cu intenția evidentă de a fi ucis, și un altul a fost împușcat, dar amândoi au scăpat cu viață. Câteva ziare atașate acestui raport dau o relatare a numărului de cazuri de crimă care au avut loc în diverse locuri într-o perioadă anume de timp. Este un fapt trist că aceste acte nu se limitează la acea clasă de oameni care ar putea fi denumită pleava. Carl Schurz, "Report on the Condition of the South", decembrie 1865 (U.S. Senate Exec. Doc. No. 2, 39th Congress, 1st session).
Raportul conținea mărturii date sub jurământ de soldați și oficiali ai Biroului pentru Eliberați. În Selma, Alabama, maiorul J.P. Houston a notat că albii care au omorât 12 afroamericani în districtul său nici măcar nu au fost judecați. Multe alte omoruri nici nu au fost investigate oficial. Căpitanul Poillon a descris patrule de albi din sud-vestul statului Alabama „care abordează unele ambarcațiuni; după plecarea vaselor, ei împușcă, spânzură sau îneacă victimele pe care le găsesc la bord, și toți cei găsiți pe drumuri sau venind dinspre râuri sunt aproape întotdeauna omorâți. Negrii uluiți și îngroziți nu știu ce să facă--să plece înseamnă moartea; să rămână înseamnă să sufere povara crescândă impusă asupra lor de cruzii supraveghetori, al căror singur interes este munca negrilor, stoarsă prin orice metodă pe care o ingeniozitate inumană ar putea-o găsi; se recurge la biciuiri și omoruri pentru a-i intimida pe cei pe care doar teama de o moarte groaznică îi face să rămână, în vreme ce patrulele, câinii și iscoadele, deghizați în yankei, îi păzesc veșnic pe acești nefericiți.”

[modificare]Răspunsurile moderaților

Ca răspuns față de legile negrilor și la semnele îngrijorătoare ale recalcitranței sudiștilor, republicanii radicali au blocat readmiterea fostelor state rebele în Congres în toamna lui 1865. Congresul a reînnoit și Biroul pentru Eliberați, dar Johnson a refuzat să promulge legea Biroului pentru Eliberați în februarie 1866. Senatorul de Illinois Lyman Trumbull, liderul republicanilor moderați, s-a simțit jignit de legile negrilor. El a propus prima lege a drepturilor civile, deoarece abolirea sclaviei era vidă de conținut dacă „vor fi aplicate legi care să priveze persoanele de descendență africană de drepturile esențiale ale unor oameni liberi... O lege care nu permite unei persoane de culoare să treacă dintr-un district în altul, și una care nu le permite să aibă proprietăți, să predea, să fie preoți, sunt sigur legi care încalcă drepturile unor oameni liberi... Scopul acestei propuneri legislative este distrugerea tuturor acestor discriminări." [32]
Partea cea mai importantă a propunerii lui Trumbull era secțiunea introductivă:
„Toate persoanele născute în Statele Unite... sunt declarate cetățeni ai Statelor Unite; acești cetățeni de orice rasă sau culoare, indiferent dacă au fost sau nu sclavi ... vor avea aceleași drepturi în toate statele ...de a semna și pune în aplicare contracte, de a iniția proces, de a face parte în proces, de a depune mărturie, de a moșteni, cumpăra, închiria, vinde, deține și de a transporta orice proprietate personală, și de a beneficia în mod egal de toate legile și prevederile legale privind siguranța persoanei și a proprietății, de care se bucură și cetățenii albi; lor li se vor aplica aceleași pedepse ... și se vor supune acelorași legi.”
Congresul a adoptat rapid legea drepturilor civile; Senatul la 2 februarie a votat 33–12; Camera Reprezentanților a votat-o la 13 martie cu 111–38.

[modificare]Vetoul lui Johnson; ralierea republicanilor împotriva lui

Deși presat de moderații din Congres să semneze legea drepturilor civile, Johnson s-a îndepărtat decisiv de aceștia, refuzând să o promulge la 27 martie. Mesajul său de veto obiecta împotriva măsurii deoarece ea acorda cetățenie sclavilor eliberați într-un moment când unsprezece din cele treizeci și șase de state nu erau reprezentate și încerca să impună prin lege federală „o egalitate perfectă între rasele albă și neagră în toate statele Uniunii”. Johnson a spus că aceasta reprezintă un amestec al autorității federale în drepturile statelor, ceea ce nu era costituțional și era contrar tuturor precedentelor. Era o „încercare de centralizare și de concentrare a întregii puteri legislative la nivelul guvernului național.”[33]
Dezbaterea privind Reconstrucţia şi Biroul pentru Eliberaţi a atins scara naţională. Acest afiş electoral din 1866 din Pennsylvania sugerează că banii Biroului pentru Eliberaţi sunt cheltuiţi pe negri leneşi pe cheltuiala muncitorilor albi.[34]
Partidul Democrat, proclamându-se partid al albilor din nord și din sud, l-a susținut pe Johnson.[35] Totuși, Congresul putea vota în proporție de două treimi pentru a forța președintele să promulge o lege, iar republicanii au strâns această majoritate (în Senat—la limită—33:15, și în Camera Reprezentanților cu 122:41) iar legea drepturilor civile a devenit oficială. Congresul a trecut și legea Biroului pentru Eliberați cu aceeași majoritate, peste vetoul lui Johnson.
Ultima propunere a moderaților a fost Amendamentul al 14-lea, al cărui principal autor a fost reprezentantul John Bingham. Acesta a fost gândit pentru a introduce în Constituție specificațiile cele mai importante ale legii drepturilor civile, dar a mers mult mai departe decât atât. A extins cetățenia la toate persoanele născute în Statele Unite (cu excepția vizitatorilor și a indienilor din rezervații), a penalizat statele care nu acordau sclavilor eliberați dreptul la vot, și mai ales, a înființat noi drepturi civile federale care puteau fi apărate în instanțe federale. A garantat plata datoriei de război federale (și a promis că plata datoriei de război confederate nu va fi efectuată niciodată). Johnson și-a folosit influența pentru a bloca amendamentul în state, deoarece era necesar ca trei sferturi din state să-l adopte pentru a fi ratificat. (Amendamentul a fost totuși ratificat în cele din urmă.) Efortul moderaților de a ajunge la un compromis cu Johnson a eșuat, și a izbucnit o luptă politică între republicani (radicali și moderați) pe de o parte, și Johnson și aliații săi din Partidul Democrat din Nord, și din grupările conservatoare (cu diverse nume) din statele sudice, pe de altă parte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva