vineri, 1 februarie 2013

Trasaturile, clasificarea si functiile valorilor

Trasaturile, clasificarea si functiile valorilor      Universul axiologic se caracterizează prin prezenţa şi acţiunea principiilor ierarhiei (valori cardinale şi secundare, specii şi subspecii de valori), polarităţii (realismul economic la un pol şi idealismul moral la celălalt), finalităţii (valoarea morală ca valoare scop) şi analogiei (socializarea valorilor). Principiul ierarhiei este conservat şi depăşit de cel al finalităţii; principiul analogiei asigură continuitatea lor istorică, dobândită prin socializare, înlesneşte aprecierea unitară a mai multor persoane, ceea ce contribuie  la formarea conştiinţei colective.

     Valorile sunt caracterizate prin diversitate, istoricitate, autonomie, normativitate, ierarhizare şi polaritate.
     a) Diversitatea – această multitudine, pluralitate de valori o putem ordona după criteriile: 1. natura obiectului (suportului) – materiale (elemente de tehnică, bunuri de consum etc.) şi spirituale (ideile ştiinţifice, filosofice, religioase, estetice, politice economice etc.); 2. domeniu – fiecărui domeniu îi sunt caracteristice sisteme de valori specifice: valorile vitale, economice, politice, juridice, morale, ştiinţifice, artistice, filosofice, religioase etc.                
     Valorile vitale privesc starea de sănătate a organismului şi psihicului uman, rezistenţa la boli, forţa temperamentului, capacitatea lui de efort şi de muncă, viteza şi capacitatea de reacţie, dexteritatea mişcărilor, frumuseţea fizicului uman. Valorile vitale generează puterea fizică şi psihică pentru individ, au ca suport viaţa, constituie condiţia primară a desfăşurării activităţilor sociale, a asimilării unor deprinderi şi cunoştinţe necesare creaţiei de valori materiale şi spirituale. Ele au o componentă biologică (materială) şi o alta – culturală. Sunt valori personale, aparţin strict individului, şi se comportă ca valori-mijloc. Sunt valori cu caracter naţional şi internaţional, se află sub protecţia unor organisme internaţionale care le garantează conservarea şi viitorul.                                                                         
     Valorile economice sunt valori-mijloc, reprezintă, prin natura lor, modalităţi, căi, instrumente de realizare, de obiectivare în acţiunea concretă a anumitor scopuri. Ele răspund unor necesităţi, trebuinţe esenţiale ale omului în planul relaţiilor sale cu natura şi societatea. În cadrul valorilor economice - tehnica, mijloace de producţie, resurse, metode şi procedee de organizare şi conducere a producţiei de bunuri, avuţia, prosperitatea, bunăstarea etc. - munca este o valoare centrală, fiind privită ca activitate producătoare atât de bunuri materiale, cât şi spirituale, deţine, după cum afirmă G. Lukas, o "prioritate ontologică" ["Ontologia existenţei sociale", vol. I, p. 354]. Valorile economice sunt utilitare, sumative, au o expresie materială, acţională, simbolică (banii), informaţională, teoretică.
     Valorile politice (libertatea, democraţia, statul de drept, pluralismul etc.) vizează raporturile omului, ale individului cu statul, cu partidele, cu instituţiile şi ideologiile politice; exprimă finalităţile sistemului social-politic, tipurile de raporturi sociale fundamentale dominante în societate, conţinutul şi structura puterii, mecanismele exercitării conducerii politice, drepturile, libertăţile, obligaţiile politice ale cetăţenilor, ideologiile politice. O societate democratică nu poate fi edificată decât ţinând seama de relaţia ce se instituie între valorile politice propuse de societate (instituţionalizate) şi orientările valorice ale indivizilor. Soluţia aptă să elimine sursele de alienare politică generată de decalajul dintre valorile instituţionalizate şi opţiunile valorice ale indivizilor este pluralismul politic.
     Valorile juridice (dreptatea, justiţia, legalitatea, constituţionalitatea, independenţa, egalitatea în drepturi, conştiinţa civică, drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti etc.) reglementează relaţia individului cu ordinea de drept, cu instituţiile juridice. Ele reflectă respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, drepturile şi libertăţile omului, precum şi obligaţiile individului într-un stat de drept.
     Valorile morale (binele, răul, echitatea, responsabilitatea, umanismul, solidaritatea umană, fericirea, caritatea, altruismul, cumpătarea etc.) reglementează relaţiile interpersonale, contribuie la realizarea armoniei axiologice, configurarea sensului vieţii şi existenţei umane. Ele sunt valori-scop, valori personale, au un caracter imperativ prin dimensiunea normativă. Valorile şi principiile morale preced normele etice, având un rol hotărâtor în reglementarea comportamentului uman. Criteriul de apreciere a comportamentului individual este adecvarea sau inadecvarea la valorile, principiile şi imperativele morale.
     Valorile ştiinţifice (adevăr, certitudine, obiectivitate etc.) ocupă un loc sui generis în constelaţia valorilor culturale ale lumii contemporane. Acest loc privilegiat se datorează, în opinia lui K. Popper, capacităţii ştiinţei de a asigura progresul cunoaşterii umane, de a furniza instrumente pentru această cunoaştere, de a aplica rezultatele ei în practică.
     Valorile estetice (frumos, tragic, comic, sublim etc.) sunt creaţii de ordin cultural, sunt valori-scop, au un caracter singular, concret, unic, irepetabil şi dezinteresat. Ele satisfac aspiraţii spirituale şi nu nevoi materiale şi vitale, sunt resimţite mai mult, sublinia T. Vianu, "ca o formă liberă a activităţii omeneşti, disociată de interesele practicii şi, prin urmare, mai apropiată de joc".
     Valorile religioase (divin, sacru, tabu, profan, iubirea faţă de aproape etc.) sunt valori-scop, se bazează pe credinţă şi revelaţie, pe sentiment şi trăire, au un rol însemnat în relaţiile cu celelalte valori, în educarea morală a indivizilor, în perfecţionarea relaţiilor sociale, în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei umane;
3. niveluri de structurare – valori general-umane; valori ale unui sistem social-politic, valori ce ţin de o anumită cultură şi etnicitate; valori ale grupurilor sociale mari şi medii (clase sociale, profesiuni etc.), valori ale microgrupurilor (familie, organizaţii); valori individuale [P. Iluţ, "Structurile axiologice", 1995, p. 22-23];
4. gradul de stabilitate – valori perene (libertatea, dreptatea, adevărul, fericirea, frumosul) şi valori cu sferă restrânsă de recunoaştere (stat burghez, stat socialist, economie planificată, economie de piaţă etc.);
5. gradul de impact cu societatea – valori sociale (solidaritatea, binele, dreptatea, egalitatea, bunuri de consum etc.) şi valori individuale (valorile profesioanale);
6. rolul lor în acţiunea umană - valori mijloc (cele care ne ajută să dobândim ceva superior – valorile materiale şi, în parte, cele spirituale) şi valori-scop sau cum le denumea Blaga – "valori terminus" (configurează finalitatea acţiunii umane, devin componente ale idealurilor – fericirea, realizarea umană, în general valorile morale, estetice şi religioase; valori care nu sunt în slujba altor valori).
Precizare. P. Andrei (în "Teoria valorilor") realizează o  interesantă clasificare a valorilor, după criteriile următoare: 1. valabilităţii (relative şi absolute, obiective şi subiective); 2. calităţii (pozitive şi negative, valori-scop şi valori-efect); 3. motivului aderării la valori (accidentale, tranzitorii şi valori propriu-zise ale persoanei); 4. obiectului (economice, politice, juridice, etice, estetice,  religioase, social culturale); 5. subiectului valorilor (personale şi impersonale, proprii şi străine); 6. facultăţile psihice (valori ale sensibilităţii, valori ale raţiunii); 7. sfera de aplicare (individuale, sociale, cosmice) Valoarea supremă o constituie personalitatea ["Opere sociologice", 1973]; T. Vianu (în "Introducere în filosofia valorilor") realizează o tipologie complementară: 1. valori economice; 2. valori afective; 3. valori intelectuale; 4. valori estetice; 5. valori morale; 6. valori religioase; 7. istorice; iar L. Blaga (în "Trilogia valorilor"), fără a intra în detalii, stabileşte două tipuri de valori:1. valori de tipul I – hrana materială; 2. valori de tipul II – hrana spirituală a individului.
     b) Istoricitatea – valorile derivă din concepţia noastră despre om şi necesităţile fundamentale ale naturii sale. Indiferent de domeniul din care fac parte – economic, politic, juridic, etic, filosofic, ştiinţific, artistic etc. -, atât prin geneză, funcţionalitate, cât şi prin modul cum evoluează, se transformă, se integrează într-un sistem sau intră în conflict cu el, valorile poartă o netăgăduită pecete istorică. Tabla de valori a fiecărei epoci istorice este un sistem deschis, articulat în fluxul unor transformări diacronice. Evoluţia lumii valorilor evidenţiază, în egală măsură, perenitatea şi istoricitatea valorilor, faptul că, exprimând esenţa umană, ele au un conţinut general-uman, dar totodată şi o accentuată pecete istorică. Ca obiectivări ale esenţei umane în condiţii istorice determinate, valorile sunt relative. Fiecare epocă îşi produce propriul sistem de valori. E. Bréhier vorbea chiar de o lege a valorilor, conform căreia fiecare dintre formele  pe care le îmbracă valorile trebuie să dispară la scurtă vreme după ce a apărut: un curent artistic care-şi prelungeşte prea mult viaţa cade în convenţionalism şi apoi dispare într-o atmosferă de saturaţie ori indiferenţă.
     c) Autonomia – determinismul social-istoric al valorilor nu este unul rigid, valorile manifestă o relativă independenţă. Sunt cazuri – fapt subliniat şi de K. Jaspers - când valorile teoretice (ştiinţifice, politice, filosofice, artistice etc.) se dezvoltă independent de necesităţile dezvoltării sociale. De asemenea, autonomia se exprimă şi prin specificitatea fiecărui tip de valori; de pildă, frumosul, libertatea, bunăstarea sunt valori care se regăsesc în aceeaşi comunitate, în acelaşi moment istoric, şi, deşi se influenţează, ele au un conţinut şi o dinamică specifice. Valorile influenţează societatea prin relaţiile ce se stabilesc între ele, între sistemele de valori: 1. valorile nu sunt independente, ci interdependente (conexiunea ce se realizează între valorile cunoaşterii şi acţiunii sociale, dintre cele filosofice, economice, juridice şi politice); 2. posibilitatea trecerii reciproce a valorilor dintr-o categorie în alta (fals-adevăr; bine-rău; libertate juridică-libertate politică-libertate filosofică); 3. fundamentarea lor reciprocă (valorile cunoaşterii fundamentează valorile acţiunii; valorile morale fundamentează valorile religioase şi invers).  
     d) Ierarhizarea - valorile se dispun pe verticală, preferenţial, funcţie de interesele individului sau ale societăţii. Omul, de-a lungul istoriei sale, nu s-a raportat uniform şi egal la diferitele tipuri de valori – economice, politice, filosofice etc. –, ci le-a conferit importanţă şi ranguri diferite după modul şi măsura în care diferitele specii de valori contribuiau la satisfacerea unor necesităţi, trebuinţe, aspiraţii ale omului din acel moment istoric. Ordonarea lor are loc funcţie de anumite criterii. Nevoia de ierarhizare este una de esenţă a sistemului. Problema ierarhizării şi stabilirii criterilor şi astăzi rămâne o problemă controversată. Considerând că lumea valorilor nu este haotică, "un conglomerat amorf", ci un sistem deschis, T. Vianu postulează existenţa unei ierarhii a valorilor, pornind de la criteriul "gradualităţii valorilor", prin care el desemnează situaţia în care existând valori mai mult sau mai puţin importante "ele sunt cuprinse, prin actele deziderative ale conştiinţei pe una sau alta din treptele unei ierarhii" ["Opere", vol. 8, 1979, p. 86]. Ierarhizarea ar ţine de estimaţii calitative, nu cantitative. Această ordonare se poate face între diferitele tipuri, nu şi între diferitele valori ale aceluiaşi tip. Tendinţele de ierarhizare evidenţiază pe de o parte, evoluţia contradictorie a culturii ca sistem, pe de alta, oferă o imagine asupra valorizării sociale şi individuale a diferitelor sfere ale culturii în diferite epoci istorice. Criteriul suprem, dacă ar fi să acceptăm ierarhizarea, l-ar reprezentă importanţa, semnificaţia lor pentru om, iar valorile supreme vor fi acelea care contribuie în gradul cel mai înalt la realizarea demnităţii şi perfecţionarea condiţiei umane. Opiniile oscilează, unii pun pe prim plan valorile morale (D. Gusti – idealul etic; P. Andrei – personalitatea), alţii - valorile filosofice (P.Andrei – cultura) etc. Criteriul ierarhizării valorilor fiind funcţional, valorile nu se pot ordona de la inferior la superior, de la simplu la complex, nici dacă aparţin unor domenii diferite sau aceluiaşi domeniu. Se poate concluziona: în virtutea originalităţii şi ireductibilităţii lor, valorile nu admit superiorităţi de rang, ci cel mult comportă priorităţi temporare funcţie de trebuinţele social-umane cărora le corespund. O valoare nu este nici mai mare, nici mai mică decât alte valori, ci cel mult se poate spune despre ea că răspunde într-o măsură mai mică sau mai mare trebuinţelor comunităţii.
     Există, susţine I. Biriş, civilizaţii şi societăţi în cadrul cărora binele şi răul, justul şi injustul sunt considerate valori ierarhic superioare în raport cu valorile de util şi dăunător, agreabil şi dezagreabil, totuşi ierarhia valorilor diferă adesea de la grup social la grup social şi de la individ la individ ["Sociologia civilizaţiilor", 2000, p. 91-92]. 
     e) Normativitatea – valorile joacă rolul de reguli ale vieţii sociale; multe valori devin idealuri (de exemplu, libertatea, justiţia, dreptatea etc. au devenit de-a lungul timpului adevărate idealuri ale comunităţii umane); ele orientează comportamentul uman individual sau colectiv; individul sau comunitatea optează în câmpul acţional pentru o anumită variantă din perspectiva unui set de valori la care au aderat şi l-au însuşit. "Valoarea – scria L Grünberg – este concomitent exigenţă de acţiune şi model latent de acţiune" ["Axiologia şi condiţia umană", 1972, p. 223]. Se impune, totuşi, o distincţie între valoare şi normă, valoarea este un scop faţă de normă care are statutul de mijloc; de asemenea, nu orice normă constituie o valoare (de exemplu, circulaţia pe dreapta sau stânga), după cum nu orice valoare este susţinută de un sistem de norme.
     f) Polaritatea – câmpul axiologic nu este neutru, absolut pozitiv sau absolut negativ, el pendulează între cei doi poli – pozitiv şi negativ; opţiunea valorică impune acceptarea sau neacceptarea, aprobarea sau dezaprobarea; binele apare în raport cu răul; frumosul în raport cu urâtul; adevărul în raport cu falsul; utilul în raport cu inutilul; se vorbeşte de valori pozitive şi valori negative. Această trăsătură a fost remarcată atât de gânditori străini (vezi H. Lotze), cât şi de gânditori români (T. Vianu – în lucrarea menţionată – sublinia această polarizare axiologică: "valorile sunt obiectele dorinţei, nonvalorile sunt obiectele repulsiei"; iar L. Blaga (în "Trilogia valorilor") menţiona că valoarea este "alcătuită din doi termeni polari (…)".                  
Precizare. Considerăm ca nefiind lipsite de relevanţă teoretică aprecierile lui T.Vianu privind trăsăturile valorilor – excentricitatea (obiectivitatea), generalitatea (valoarea este caracteristică unei părţi a societăţii), polaritatea, gradualitatea (ierarhizarea) şi semnificaţia (corelaţia valorii cu un anumit tip de dorinţă, de unde şi multiplicitatea şi varietatea lor).
     Valorile au următoarele funcţii sociale: 1. constituie un factor de progres istoric – asigură coeziunea şi ordinea socială; determină continuitatea şi dinamica sistemelor sociale fie prin situaţia de conflict, fie prin aderenţă şi promovare, sunt un indicator al gradului de civilizaţie şi cultură; 2. funcţia normativ-educaţională – motivează acţiunea umană, fundamentează formarea personalităţii umane; 3. funcţia cumulativ-comunicaţională – tezaurizează cunoaşterea şi experienţa umană şi asigură comunicarea între generaţii şi comunităţi; 4. funcţia de adaptare şi integrare – constituie cadrul condiţiei umane şi conferă sens vieţii, deoarece existenţa umană se desfăşoară în orizontul valorilor.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Arhiva