Оплаченная реклама

miercuri, 21 august 2013

Definitii Economie

Politica comerciala a UE – obiectivul principal a fost crearea Uniunii Vamale prin aplicarea tarifului vamal extern unic. Crearea pietii unice intermediara a facut necesara unificarea politicilor netarifare din care fac parte standardele aplicate. UE a incheiat mai multe tipuri de acorduri cu caracter preferential: - acorduri bilaterale pentru crearea de zone libere cu tarile AELS; - acorduri de asociere cu tarile  ex comuniste; - acordul cu tarile in curs de dezvoltare membre ACP. UE este membra a SGP (sistem generalizat de preferinte vamale nereciproce si nediscriminatorii prin care se aplica taxe vamale preferentiale la importurile din tarile in curs de dezvoltare).

Politica agricola comunitara – are la baza 3 principii: - unicitatea pietei; - preferinta comunitara pentru produsele agricole din UE fata de celelalte; - solidaritatea financiara care presupune ca fiecare tara participa la bugetul de orientare si garantare agricola.

Tratatul de la Mastricht-principii: -procedura de  codecizie prin care se stabilesc fluxurile decizionale intre institutiile UE; -principiul subsidiaritatii conform caruia UE nu intervine in probleme care nu sunt de competenta sa.

Alte tipuri de institutii ale UE: - Curtea europeana de justitie; -Curtea de conturi europeana; -Fondul social European; -Fondul European de orientare si garantare agricola; -Fondul European de dezvoltare regionala.

Bancile comunitare: -Banca centrala europeana fondata in 1988 care elaboreaza politica monetara  unica a UE, administreaza euro si coordoneaza sistemul bancilor centrale ale tarilor membre; -Banca europeana de investitie fondata in 1958 finanteaza investitiile de importanta comunitara; -BERD (Banca europeana de reconstructie si dezvoltare, 1991) acorda asistenta financiara tarilor ex-comuniste in scopul sustinerii reformelor economice si tranzitie la economia de piata.

Politicile comerciale promotionale de stimulare a exporturilor: - constau in ansamblul masurilor si instrumentelor adoptate de stat si de agentii economici exportatori in vederea impulsionarii globale a unei tari. Scopul consta in influentarea importatorilor potentiali, cresterea competitivitatii marfurilor exportate si cresterea exportatorilor. Formele concrete  privind masurile promotionale sunt: acordurile comerciale  si de plati precum si acordurile de cooperare economica internationala, participarea la targuri si expozitii internationale, reprezentante comerciale organizate in tarile importatoare, prestarea unor servicii de informare si orientare a clientilor externi, consultanta si asistenta tehnica de specialitate si diverse alte activitati de promovare. Masurile  promotionale sunt de natura: bugetara, fiscala, financiar – bancara, valutara.

Masurile bugetare: -subventii la export sunt sumele platite de stat unitatilor economice in  mod direct sau indirect pentru a rentabiliza activitatea de export; -primele de export sunt acordate exportatorilor care realizeaza un volum ridicat al exporturilor sau exporta bunuri de mare importanta pentru economia nationala; -alte instrumente bugetare ofera exportatorilor posibilitatea realizarii unor economii la cheltuielile de certetare a pietei (informare, transport).

Masurile fiscale sunt: -facilitati fiscale acordate pentru marfurile exportate sub forma scutirii, reducerii sau restituirii impozitului in circulatia marfurilor; -facilitati fiscale acordate exportatorilor sub forma scutirii sau reducerii impozitului pe veniturile obtinute din activitatile de export; -facilitati vamale pentru marfuri importate spre a fi reexportate sub forma scutirii, reducerii sau restituirea de taxe vamale.


Masurile financiar-bancare sunt: -creditul de export: a) creditului cumparator acordat importatorului de institutia de credit specializata; b)creditul furnizor acordat de catre exportator direct importatorului; -asigurarea creditului de export prin care se acopera riscul exportatorului de a nu incasa contravaloarea marfii exportate pe credit se asigura creditul furnizor; -garantarea rambursarii creditului de export care consta in obligatia asumata de o institutie specializata de a prelua sarcina achitarii contravaluarii marfii in cazul in care debitorul devine insolvabil se garanteaza creditul cumparator.

Masurile valutare –primele valutare acordate la contravaloarea valutei obtinute de exportator in moneda nationala la cursuri avantajoase; -deprecierea monedei nationale in cazul in care scaderea cursului valutar al monedei nationale este mai mare decat scaderea puterii ei de cumparare.


Politica comerciala promotionala a Romaniei cuprinde reannoirea cadrului juridic referitor la relatiile internationale, participarea la targuri si expozitii internationale, reorganizarea sistemului camerelor de comert si industrie, constituirea centrului national de comert international care acorda asistenta tehnica exportatorilor si participarea Romaniei la acorduri, conventii si organisme internationale. Din 1993, Romania este membru asociat al UE. Din 1997, Romania este membru CEFTA. Prin semnarea acordului final al rundei Uruguay, derulata in cadrul GATT, Romania devine membru al OMC la 1 ianuarie 1995. Romania beneficiaza de clauza natiunii celei mai favorizate in relatiile cu SUA.

Masuri pentru promovarea exporturilor: -scutirea de plata impozitului pe circulatia marfurilor, produselor si servicilor destinate exportului; -restituirea impozitului pe circulatia marfurilor cuprins in pretul materiei prime sau in pretul marfurilor cumparate spre a fi revandute la export; -instituirea regimului vamal de drawback care consta in restituirea totala sau partiala a taxelor vamale aferente marfurilor din import daca acestea sunt reexportate; -infiintarea bancii de import-export a Romaniei Exim Bank care are rol de a asigura si reasigura creditele, de a acorda servicii bancare si facilitati financiare si de a garanta creditele pentru export.

Politica monetara –Mastricht: statele trebuie sa indeplineasca criterii de convergenta: -caracterul suportabil al finantelor publice => deficitul bugetar< 3% din PIB si datoria publica nu poate depasi 60% din PIB; -realizarea unui grad ridicat de stabilitate a preturilor => rata inflatiei nu poate reprezenta mai mult de 1,5% in raport cu media ratelor inflatiei primelor 3 tari care dispun de rata inflatiei cea mai mica; -caracterul durabil al convergentei: rata dobanzii pe termen lung nu poate fi mai mare de 2% in raport cu media ratelor dobanzilor primelor 3 tari. In 1995 la reuniunea de la Madrid, Consiliul Europei stabileste programul introducerii monedei unice europene. In 1998 sunt nominalizate cele 11 state care urmeaza sa faca parte din Uniunea Europeana. In 1998 are loc lansarea oficiala a euro => din punct de vedere institutional in prezent se afla in vigoare tratatul de la Amsterdam 1997 care inlocuieste tratatul de la Mastricht si care isi propune adancirea si largirea integrarii interstatale punand accent pe problemele sociale. La 1 ianuarie 2001, Grecia e admisa sa participe la Uniunea Monetara  =>raman 3 state. Acest proces de adaptare a monedei unice europene a fost precedat de 2 etape.

Transformari institutionaleConsiliul European defineste  politica generala a UE. Fixeaza obiectivele cele mai importante, armonizeaza politicile diplomatice in stabilirea unor optiuni commune. Consiliul de ministrii European . Comisia Europeana care este  institutia cu rol executiv avand urmatoarele atributii: -face propuneri consiliului de ministrii cu privire la politica comunitara; -pune in aplicare deciziile luate de Consiliul de Ministrii; -are putere de control privind respectarea legislatiei comunitare; -are forta  de decizie in domeniul administrarii programelor si fondurilor Uniunii Europene. Cel mai important program multilateral de asistenta nerambursata a UE e programul PHARE care are drept obiectiv sprijinirea procesului de reforma economica, sociala si de construire a statului de drept in tarile ce doresc sa adere la UE.

PHARE national care cuprinde: -criterii politice, fondurile fiind folosite  pentru intarirea democratiei in dezvoltarea societatii civile, apararea drepturilor omului etc; -criterii economice: proiecte  in domeniul energetic, dezvoltarea pietii de capital, intarirea capacitatii de a face fata competitivitatii; -indeplinirea obligatiilor ce decurg din aquis-ul comunitar; -coeziunea economica si sociala pentru proiecte de dezvoltare regionala (dezvoltarea resurselor umane, sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii din sectorul productiei si serviciilor, infrastructura regionala.

Programe comunitare : in afara de PHARE, incepand cu 2000 au fost aprobate inca 2 instrumente financiare: ISPA, SAPARD. In perioada 2000 – 2006, Romania beneficiaza  de asistenta nerambursabila in valoare de 240 mil euro prin ISPA destinate alinierii standardelor infrastructurii de mediu si de transport. In aceeasi perioada, UE acorda Romaniei 1000 mil euro prin SAPARD pentru implementarea AQUIS comunitar si dezvoltarea sectorului agricol si zonelor rurale. Parlamentul European => formularea de dezbatere avand urmatoarele atributii: -participa la procesul legislativ ; -controleaza activitatea comisiei europene; -aproba acordurile internationale; -controleaza bugetul comunitar; -monitorizeaza aplicarea politicilor comunitare.

FMI: sistemul financiar international a cunoscut dupa cel de-al doilea razboi mondial o restructurare prin trecerea de la relatiile bilaterale la o structura unilaterala. In 1944 are loc conferinta monetara si financiara de la Bretton Woods prin care se organizeaza cadrul institutional de sprijin si aplicare a noului sistem international prin crearea FNI. Principiile stabilite cu ocazia conferintei sunt inscrise in statutul FNI si erau: 1) cooperarea universala; 2) convertibilitatea monetara (dolarul e convertibil in aur); 3) stabilirea paritatilor si a cursurilor valutare; 4)furnizarea lichiditatilor internationale. Functionarea acestui sistem a cunoscut dificultati si crize astfel ca apare necesitatea desfiintarii reglementarilor stabilite la Bratton Woods si in 1973 se renunta la definitia in aur a dolarului, iar SUA trece la flotarea cursului valutar al dolarului. In 1978 este modificat statutul FMI. FMI este un organism interstatal autonom si specializat din sistemul ONU care si-a inceput activitatea in 1997 pe baza acordului de la Bratton Woods.

Obiectivele statutare ale FMI: -cooperarea monetara internationala; -facilitarea cresterii echilibrate a CEI; -promovarea stabilitatii valutare; -evitarea deprecierii cursurilor valutare; -sprijinirea sistemului multilateral de plati si eliminarea restrictiilor valutare; -punerea la dispozitia statelor membre a resurselor generale ale FMI pe baza de garantii pentru echilibrarea balantei de plati externe. O tara membra cumpara de la FMI valuta necesara oferind in schimb moneda nationala care este apoi rascumparata la termenul de scadenta al tranzactiei. Aceste operatii se numesc trageri asupra FMI.

Categorii de trageri: 1)tragerile propriu zise se efectueaza in 5 transe, fiecare transa reprezentand 25% din cota de participare. Prima transa se elibereaza automat. 2)tragerile in cadrul facilitatii de finantare: -finantarea compensatorie pentru fluctuatiile exploatarii din export. Modalitatea extinsa la finantare pentru dezechilibre de durata ale balantei de plati. Tragerile din cadrul balantei de finantare se fac indirect de transe astfel incat un stat poate obtine credite cumulate indiferent de cotele de participare. Tragerile se pot face sub forma: -cumpararii cu moneda nationala a sumelor corespunzatoare; -prin aranjamente sau acorduri stand-by, sumele se elaboreaza esalonat pe marimea necesitatilor angajamentelor asumate. Dupa 1993, FMI a introdus facilitati de transformare sistemica pentru acorduri financiare in favoarea tarilor aflate in tranzitie din estul si centrul Europei.

Grupul bancii mondiale – un organism financiar BIRT; -conform acordului de la Bratton Woods, obiectul de finantare il constituie acordarea imprumuturilor pentru elaborarea proiectelor de reconstituire si dezvolatare a statelor membre.
Sectoarele preponderent finantate sunt: transport, industria energetica. BIRT acorda imprumuturi pe termen lung.


Factorii care influenteaza stabilitatea preturilor in baza acordurilor internationale : -costurile de productie; -cheltuieli specifice de export; -cheltuieli cu distributia; -tendintele conjuncturale ale preturilor mondiale; -conditia de livrare, de plata; -politici comerciale ale diferitelor state. Clauza de pret – difera in functie de specificul marfii care face obiectul contractului. In cazul marfurilor nefungibile,  preturile  se inscriu in contract in ziua incheierii acestuia si ele se mai numesc si preturi determinante. Pentru marfurile fungibile, in contract se pot inscrie fie preturile determinate, fie preturile determinabile  in cotracte se mai inscriu la cluza de pret urmtoarele elemente:  - valuta in care se face plata - cantitatea pt. Care se calculeaza pretul – reduceri de pret pe care le ofere exportatorul – metode sau technici de considerare a pretului contractual inpotriva unor riscuri. Redceri de pret oferite de exportator: - scontul de reglementare acordat clientilor care platesc achizitia inainte de termen – rabatul care se acorda ca urmare a unor defecte de calitate – remiza care a fost acordate lund in considerare valuarea tranzictiei

Metode de consolidare : riscul de pret poate fi generat de 2 factori: A) factorul valutar – ristul poate fi definit ca aparitiei a unei pierderi in cadrul unei tranzacti internationale ca urmare a modificarilor cursului valutar al valutei in care se realizeaza tranzatile in intervalul care curge de la momentul incheieri contractului si pina la momentul livrari. Pentru importator riscul apare exact in situatie inversa.acoperirea riscului valutar se poate face prin tehnici contractuale si respectiv extracontractuale.


Tehnici contractuale -clauze valutare;-sincronizarea incasarilor si platilor in acea valuta;-folosirea unor marje asiguratorii in pret;-alegerea corecta a monedei de plata,etc.


Clauza valutara simpla: -presupune legarea valutei in care se faca plata de o alta valuta de obicei aleasa cu un curs stabilit(valuta etalon)printr-un curs stabilit la momentul inchiderii contractului. Adica partenerii conving ca orice modificare a cursului valent intre cele 2 valute in acest interval sa duca la modificarea proportionala a sumei de plata. Aceasta valuta de plata sufera o depreciere, va avea loc plata pretului intr-o suma proportional mai mare si invers. In  conditiile actualelor fluctuatii valutare se utilizeaza clauza cosului valutar; cel mai frecvent este utilizata moneda DST care joaca rolul valutei etalon.


Tehnicile extracontractuale – presupune acoperirea riscului valutar prin apel la institutii specializate de tip banci sau burse. Sub aspectul factorului comercial (B) riscul de pret este determ de modificarile conjuncturale de pret la materiile prime, materiale , energie etc si care pot afecta partile contractuale indiferent cat de bine este fundamentat contractul.


Tehnici de acoperire a riscului de pret – sub acest factor -clauza pretului escaladat-se utilizeaza in contractul pe termen lung,contract de livrari,de exporturi complexe,de cooperare economica in productie,etc.Pretul recalculat (escaladat)se calculeaza altfel: P1=Po(a+bM1/Mo+cL1/L0). P1-pret escaladat;po-pr.contractual; M1-sau ponderata a pr. la materii prime;m0-  -la momentul incheierii contractului;l1-sau ponderata a salariilor;Lo-la momentul contractual;a-ponderata la costuri fixe incluse in pret;b-ponderarea materiilor prime,materialelor;c-ponderarea manoperei. Partile stabilesc p0, a, b, c si pragul de variatie a preturilor la  materiile prime, materialele, dincolo de care intra in vigoare formula. Clauza de indexare prevede legarea pretului contractual de un anumit etalon care de regula este pretul unui produs de referinta. Daca valoarea etalonului se modifica peste o anumita limita se modifica automat si pretul contractual cu procentul respectiv. Clauza de rectificare a preturilor este folosita in contractele care au ca obiect: masini, utilaje si consta in alinierea automata a pretului contractual la modificarile de pret de pe piata reprezentativa avuta in vedere. Clauza de revizuire a preturilor presupune adaptarea contractelor la noi conditii aparute pe parcursul derularii acestuia privind negocierea pretului. Spre deosebire de celelalte, aceasta clauza presupune noi tratative de pret si de regula se soldeaza cu prelungirea elementelor de expeditie a contractului sau daca partile nu ajung la nici o intelegere, clauza  poate prevedea rezilierea contractului fara ca nici una din parti sa fie obligata la despagubiri.

Conditia de livrare –reprezinta clauza prin care partenerii convin momentul si locul in care are loc pe de o parte livrarea marfii de la vanzator la cumparator, pe de alta parte transferul riscurilor, al cheltuielilor si cel al diverselor obligatii ale partenerilor legate de derularea unui contract international; - este reglementata pe plan international printr-o culegere de uzante care se numesc INCONTERMS, aceasta realizeaza doua functii esentiale: *standardizarea obligatiilor reciproce ale partilor la contractele internationale, *au functie de armonizare a regulilor existente in diferite tari. INCOTERMS 2000 contine 13 conditii de livrare din care 6 destinate transportului maritim si fluvial. Fiecare conditie de livrare  este  codificata cu 3 litere care inseamna abrevierea unor termeni englezi, acestea sunt urmate de localitatea sau portul de expeditie sau destinatie. Clasificarea in functie de cod – E (Exworks) – vanzatorul are obligatia sa predea marfa cumparatorului in propriile sale spatii de depozitare. Din acest moment, toate drepturile si riscurile revin cumparatorului care are obligatia de procurare a mijlocului de transport, suportarii cheltuielilor si obtinerea licentei de transport; -F: FCA – punct de expeditie, FAS – port de incarcare, FUB – port de incarcare; - C: CF, CIF – port de descarcare, CP, CIP – punct de destinatie (vanzatorul este cel care angajeaza mijlocul de transport si suporta cheltuielile de transport pana la destinatie). Daca clauza contine si un I, vanzatorul are si obligatia asigurarii marfii. Riscul se transfera de la vanzator la cumparator in portul de incarcare sau in locul de expeditie; - D: DAF (livrat  la frontiere) – se impart riscurile si cheltuielile intre parti.

Conditia de plata: -moneda in care se face plata; - termenul de decontare; -modalitatile de plata ce pot fi utilizate in tranzactiile internationale sunt:  a) plata in numerar, b) plata prin instrumente de plata si credit; c) plata prin ordin de plata si virament; d) modalitati de plata documentatie; d1) acreditivul de documentare = un ordin de dat de cumparator bancii sale de a face plata in favoarea vanzatorului direct sau prin intermediul altei banci cu conditia ca vanzatorul sa depuna pana la un anumit termen la banca platitoare documentele care dovedesc expedierea marfii sau prestarea serviciului realizat. Avantaje pentru exportator – certitudinea in incasarea contravalorii marfii. Avantaje pentru importator: plata nu se va face decat daca exportatorul indeplineste cu exactitate conditiile cerute de el prin acreditivul documentar. A.d. este un mod deosebit utilizat in tranzactiile de valori mari si in situatia unor parteneri mai putin cunoscuti. A.d. e reglementat pe plan international printr-o culegere de uzante numita “reguli de uzante uniforme prin A.d.”. A.d. are  caractere de baza: -formalismul sau caracter documentar (bancile nu trateaza si nu iau in consideratie decat documente), -independenta fata de contractul comercial international; -fermitatea angajamentului ce decurge din faptul ca e vorba  de angajamentul bancii importatorului; -flexibilitatea acreditivului care presupune ca in functie de anumite clauze inscrise in A.d. acesta poate fi utilizat in situatii speciale cum ar fi situatii de intermediere, plati esalonate etc.


Mecanismul derularii acreditivului documentar: 1)incheierea contractului comercial international; 2) importatorul da ordin bancii sale sa descrie a.d. emitenta; 3) deschiderea a.d. la banca emitenta; 4) avizarea exp de deschidere a acreditivului ; 5)confirmarea de catre exportator a concordantei datelor din acreditive cu cele din contractul international; 6) livrarea marfii de catre exportator; 7) depunerea documentului de catre exportator la banca lui; 8) pentru acreditivul domiciliat in tara exportatoare; 9) transmiterea documentelor de la banca importatoare la banca exportatoare; 10) transmiterea documentelor de la banca exportatoare la banca importatoare; 11) transmiterea documentelor de la banca importatoare la importator.


Tipuri speciale de acreditive: acreditivul documentar transferabil reprezinta acreditivul transferabil in baza caruia beneficiarul are dreptul sa solicite bancii insarcinate cu efectuarea platii sa faca acreditivul utilizabil de catre unul sau mai multi beneficiari secunzi. Acreditivul se utilizeaza in situatia de  intermediere atunci cand beneficiarul  principal nu este si furnizorul marfurilor si acest beneficiar doreste sa  transfere drepturile si obligatiile sale unuia sau mai multor furnizori reali. A.t. trebuie sa contina in text aceasta mentiune si in instructiunea de deschidere a acreditivului trebuie mentionat daca transferul trebuie facut numai in aceeasi tara cu cea a beneficiarului principal sau si in alte tari.A.T.este mai scump decat cel obisnuit,comisioanele suplimenare fiind in sarcina beneficiarului principal.transferul acreditivului se face in aceealeasi  conditii din acr. Principal cu 2exceptii.1-valoarea acr. care e mai redus si termenul de livrare si respectiv termenul de valabilitate care sunt mai reduse decat cele din acr. principal.2--Acr.revolving-utilizat in cazul tranzactiei de valori mari cu plati in transe.Caracteristica lui este de a se deschide numai pentru contravaloarea unei transe urmand sa fie reincarcat pe masura efectuarii platilor.Acr.REVOLVING avantajeaza in mod special importatorul pt. Ca acesta nu este obligat sa-si imobilizeze fondurile aferente tranzactiei din momentul deschiderii acreditarii decat in limita unei transe.Trebuie sa contina specificarea de plata acumulata sau neacumulata ,sa indice suma totala a platilor si respectiv sumele transelor si valabilitatea totala a acreditarilor. Plata necumulativa – presupune ca ptr fiecare transa platile se fac in limita sumei indicate in acreditiv iar plata cumulativa permite ca in cazul in care dintr-o livrare au ramas sume neutilizate total sau partial acestea sa poata fi utilizate ptr livrarea care urmeaza. Acred documentar cu clauza rosie-este un acredit utilizat tot in transe de valoare mari,caracteristica lui este cs exportul este indreptatit sa primeasca din partea importatorilor o cota parte din contravaloarea marfii in avans inainte de livrare. Acordarea acestui avans se face cu conditia ca exportatorul sa remita importatorului o scrisoare de garantie bancara prin care banca garanteaza sa restituie avansul cumparat daca exportarefuza acest lucru in cazul neexecutarii contractului. Acreditivul back to back e acred tot de intermediere. Presupune deschiderea initiala a unui acred de catre cumparator fiind in favoarea intermediarului si in baza acestui acreditiv intermediarul deschide un alt acred in favoarea furnizorului real. Intre aceste 2 acred nu exista nici o leg juridica. Ele se deruleaza independent, coordonarea lor fiind realizarea de intermedieri si ambele acreditive sunt domiciliate la banca ce il serveste pe intermediar. Deosebiri fata de acred transferabil. :in cazul acred back to b exista confidentialitatea operatiunii, fz real si cumparatorul tind sa se cumoasca. Acreditarea secundara poate sa contina elem suplim fata de acred initial. In acest caz import nu poate sa inscrie vre-o restrictie in ceea ce priveste fz in acred marfurilor. Scrisoare de credit comerciala = acred utiliz dat prin cambii sau trate, trare de exportat. Aceasta banca angajandu-se sa le onoreze cu conditia ca exportatorul sa expuna doc atestatoare ale livrarii mf la banca emitentaeste un acreditiv utilizabilin tarile de drept anglo-saxon.

Scrisoarea de garantie bancara: scrisoarea asumata de o banca in favoarea unei persoane anume beneficiarul de a plati acestuia o suma de bani in cazul in care ordonatorul nu a onorat o anumita obligatie fata de beneficiarul garantiei. Cele mai frecvente situatii de utilizare a scrisorii bancare sunt: garantie de participare la licitatii de cumparare (2 – 5% din valoarea ofertei se emite in favoarea organizatorului de licitatie si acesta poate exercita garantia daca ofertantul pentru care s-a oferit garantia isi retrage sau modifica oferta inainte de adjudecare sau daca efortantul castigand licitatia refuza sa incheie contractul.

Garantia de buna executie: garanteaza indeplinirea obligatiilor vanzatorului de a livra cantitatea, calitatea si la termen marfa. Valoarea ei se ridica la 5-10% din valoarea contractului si ea este destinata sa acopere eventualele prejudicii ale cumparatorului cauzate de indeplinirea defectuasa a obligatiilor de catre vanzator. Garantia de buna functionare: -se refera strict la perioada de garantie tehnica, acopera riscul cumparatorului ca vanzatorul sa nu-si indeplineasca obligatiile in perioada de garantie tehnica; -garantia de restituire a avansului; -garantia de plata poate fi: a)garantia de plata la incaso, b) garantia pentru efectuarea de comert, c) garantia pentru plata ratelor scadente, d) garantia pentru deschiderea acreditivului; e) garantia de realizare a obligatiei de contrapartida (utilizarea acestei garantii in situatia operatiunilor de compensatie cand un import de marfuri este achitat printr-un export de valoare egala. In aceasta situatie, partenerul ce livreaza primul marfurile este supus riscului ca celalalt sa nu livreze lotul acoperitor. Acoperirea riscului se face prin solicitarea unei garantii bancare din partea partenerilor de contract prin care banca garanta se angajeaza sa plateasca contravaloarea marfurilor daca partenerul nu-si indeplineste obligatia de contrapartida.


Definirea managementului comparat

Apreciem că definirea managementului comparat se poate în mod distinct, separat de alte ramuri ale managementului sau prin antiteză cu domeniul managementului internaţional.
Există mai multe accepţiuni cu privire la definirea şi conţinutul managementului comparat, ca domeniu de sine stătător al ştiinţei managementului. Astfel, între diverse abordări întâlnite pe plan mondial/naţional amintim următoarele definiţii:
·         În anii ’80, William Newman considera că “managementul comparat îşi propune să studieze similarităţile  şi diferenţele din practica managerială autohtonă a diferitelor ţări”[1];
·         În anii ’90, Raghu Nath extinde concepţia anterioară; el consideră că “managementul comparat vizează a studia similarităţile şi diferenţele întâlnite în sistemele economice aparţinând unor contexte diferite”; apreciem că această optică este mai potrivită întrucât, pentru a înţelege practicele de management dintr-o ţară, este nevoie să înţelegem şi aspecte juridice, tehnice, economice sau politice ce definesc mediul de afaceri din acea ţară;[2]
·         Mai recent (1984), Edwin Miller propune o definiţie mai largă asupra managementului comparat; el consideră că managementul comparat studiază procesele de management ce au o bază multinaţională, respectiv el introduce în ecuaţie factorul cultural  naţional diferit în care se aplică anumite metode/tehnici de management;[3] această influenţă a factorului cultural în managementul diferitelor ţări este strălucit argumentată de specialistul olandez Geert Hofstede;
·         Richard Farmer consideră că managementul comparat reprezintă studiul managementului în medii/culturi diferite şi raţiunea pentru care firmele obţin rezultate diferite în ţări diferite. Se cunoaşte faptul că dezvoltarea economică impune transferul de tehnologii, capital şi informaţii/cunoştinţe. Conform lui Farmer, managementul are un rol determinant în sporirea productivităţii muncii şi creşterea economică a unei ţări.[4]
·         Profesorul Ovidiu Nicolescu, opinie la care subscriem, consideră că managementul comparat studiază procesele şi relaţiile de management din firme/organizaţii aparţinând unor contexte culturale naţionale diferite; această disciplină vizează a stabili asemănările şi deosebirile din practica managerială pentru a permite transferul internaţional de know-how, adică importul de cunoştinţe de management; pe baza acestui import firmele şi ţările importatoare ar trebui să-şi îmbunătăţească practica afacerilor şi să obţină succes în competiţia globală.[5] Agreăm această interpretare, inclusiv atunci când considerăm că definiţia surprinde patru aspecte:[6]
a)      analizele comparative de acest tip vizează elemente/aspecte de management; totuşi, considerăm că în mod implicit astfel de studii includ obligatoriu şi aspecte juridice, sociale, economice, tehnologice, psihologice etc.;
b)      specificul managementului comparat este dat de viziunea culturală multinaţională, adică se abordează realităţi ale managementului din două sau mai multe ţări;
c)      studiile de management comparat încearcă să prezinte similarităţi şi diferenţe întâlnite în practicile/conceptele de management ce conduc la performanţă în afaceri; se vizează a explica succesul în competiţia economică globală;
d)      managementul comparat are un obiectiv pragmatic: să favorizeze transferul internaţional de know-how managerial; adică un posibil import de cunoştinţe de management care să fie apoi aplicate de cei interesaţi (firme şi ţări/naţiuni).
Pe de altă parte, unii specialişti tratează managementul din SUA ca un tip standard de management şi consideră că managementul comparat se ocupă de transferul de cunoştinţe din managementul american în managementul unor ţări mai puţin dezvoltate; este cazul inclusiv al unor manageri din Europa ce neglijează Japonia sau alte ţări ce încep a se impune în competiţia mondială.[7] În realitate considerăm că, atât procesul de globalizare, cât şi studiul practicilor de management din diverse ţări nu se rezumă numai la situaţia companiilor americane, la poziţia deţinută de această superputere pe plan mondial; este şi cazul studiilor de management comparat care prin conţinutul lor reliefează, într-o viziune comparatistă, reguli/practici/proceduri de management din toate ţările dezvoltate.
În sfârşit, mai amintim că se impune a distinge clar între două noţiuni/ sintagme:
-         managementul comparat;
-         managementul internaţional.
Conform definiţiei formulate de Edwin Miller, managementul internaţional se ocupă de managementul şi activităţile companiilor multinaţionale, el vizează a asigura accesul la fonduri, oameni şi informaţii ce traversează frontierele naţionale şi politice. Este adevărat că studiile de management internaţional ce încearcă să surprindă/descrie practicile manageriale din cadrul firmelor multinaţionale recurg în mod inevitabil şi la analize comparative. Invers, studiile de management comparat – chiar atunci când fac comparaţii între organizarea unor IMM, a unor ONG din ţări diferite – pot oferi concluzii şi reguli care să conducă la îmbunătăţirea practicilor de management din firmele multinaţionale. Prin urmare, discutăm de o strânsă interdependenţă între domeniile management comparat şi management internaţional, dar suprapunerea este numai parţială.[8] Deşi există elemente comune între cele două discipline/domenii, avem şi multiple diferenţe de fond:[9]
- sfera de analiză a managementului comparat este mai mare decât cea a managementului internaţional; el se ocupă de toate cunoştinţele de management ce au un fundament multicultural;
- se poate considera că managementul internaţional este doar o componentă majoră a managementului comparat;
- managementul internaţional răspunde unor cerinţe exprese ale companiilor multinaţionale; oferă acces la resurse, pieţe de desfacere, specialişti pe diverse domenii de vârf gata formaţi, acces la manageri profesionişti ce au activat în medii culturale diferite etc.;
- managementul comparat încearcă a răspunde unor cerinţe de performanţă a firmelor din majoritatea ţărilor lumii, pentru ca pe această bază naţiunile să-şi aloce o mai bună poziţie în competiţia globală; încearcă a identifica ce metode sau practici de management curent pot fi „importate” cu succes de firme sau ţări din eşalonul doi / trei.
„Data de 11 septembrie a însemnat o experienţă traumatizantă”, spune omul de afaceri George Soros, cu referire la atacul terorist de la WTC; iluzia că Statele Unite ar fi invulnerabile s-a spulberat, remarcă acelaşi autor.[10] Cu unul sau două decenii în urmă, unii analişti apreciau că SUA ar putea fi depăşită economic de Japonia, fapt ce nu s-a confirmat. Între timp, Uniunea Europeană în „formula celor 27” va deveni un formidabil competitor global incluzând unitar o forţă economică, inovativă, ştiinţifică şi comercială fără precedent (peste 500 milioane consumatori informaţi, selectivi şi cu putere de cumpărare). Care va fi rezultatul competiţiei globale între cele trei „superputeri economice” pe parcursul următoarelor 4 sau 5 decenii ? Ce se va întâmpla dacă pe arena globală se va afirma şi China ca o nouă superputere economică, incluzând o piaţă de 1,3 miliarde consumatori ? Este extrem de dificil de conturat răspunsuri pertinente la astfel de întrebări întrucât, spune Peter Drucker, viitorul nu poate fi anticipat; putem numai să încercăm a identifica care vor fi consecinţele unor procese/fenomene/modificări ce au avut loc în mod ireversibil la nivel planetar.
„Deţinând deopotrivă puterea economică şi cea militară, spune Soros, Statele Unite deţin incontestabil hegemonia în lumea de astăzi”. Ele nu pot face chiar ce ar dori, însă nimic nu se face fără acordul lor, remarcă acelaşi autor.[11] Într-adevăr, pe parcursul ultimului secol de istorie a umanităţii, drumul urmat de SUA, fie de către firme în afaceri, fie ca naţiune pe plan mondial, acest drum s-a dovedit a fi de mare succes. Însă succesul succesiv pentru individ, organizaţie sau naţiune poate deveni extrem de periculos. “Succesul este mereu obiectivul principal pentru o întreprindere – spune profesorul Plumb – dar când se atinge”, el poate induce influenţe negative, poate genera rezistenţă la nou/schimbare.[12] Mai mult chiar, succesul corupe iar succesul total corupe complet, afirmă lordul Acton.[13] Aşadar, succesul incontestabil al SUA în competiţia globală rămâne sub semnul întrebării şi rămâne să identificăm care sunt cunoştinţele necesare Europei pentru a se impune în lume ca superputere economică; o piaţă internă unică de peste 500 milioane de locuitori constituie deja un argument concret de care trebuie să se ţină seama. Dacă avem în vedere şi uriaşul potenţial tehnic, tehnologic, resurse naturale, capacitatea de inovare, capacitatea ştiinţifică, gradul de educare al populaţiei, prestigiul şi internaţionalizarea unor universităţi europene etc. – toate fiind în patrimoniul Europei de astăzi – înseamnă că poate fi gândită o strategie adecvată la nivelul UE pentru a se impune în competiţia globală pe parcursul următoarei jumătăţi de secol. Totuşi, o ţară precum China dezvoltată economic, cu un GDP per locuitor de 20-30 mii USD, nu poate fi exclusă ca ipoteză şi poate deveni o realitate a viitorului.

*
*          *

În sfârşit, întrucât am utilizat deja sintagma „corporaţie multinaţională” este oportun să remarcăm că, deşi există unele diferenţe de nuanţă, întâlnim în literatura de management două noţiuni:
      MNC: (multinaţional corporations), corporaţii multinaţionale;
      TNC: (transnational corporations), corporaţii transnaţionale.
Fără a dezvolta subiectul invocat – specific managementului internaţional – arătăm că prin corporaţie multinaţională (MNC) înţelegem o companie/firmă ce desfăşoară operaţiuni semnificative în două sau mai multe ţări. Firme precum General Motors, General Electric, Exxon din Statele Unite, Toyota, Nissan din Japonia sau SAS, Volvo din UE obţin 20% - 70% din cifra totală de afaceri şi din profitul total în alte ţări decât ţara de rezidenţă (ţara în care se află sediul central al firmei). Prin urmare, înţelegem că ţările invocate şi diverse companii / instituţii din structura lor sunt puternic implicate în procesul de globalizare contemporan; mai concret, astfel de MNC din ţările dezvoltate exploatează la maximum diverse faţete favorabile ale globalizării.
Etapele teoretice în care poate fi internaţionalizată o afacere, o companie din orice ţară, se prezintă grafic în figura 1.1.

Fig. 1.1. – Etapele internaţionalizării unei companii










Sursa: Adaptat după: Samuel C. Certo – Modern Management, Eight Edition Pretince Hall, Inc. 2000; traducere în limba română, Ed. Teora, 2002. Copyright © All rights reserved.






[1] Conform cu O. Nicolescu – Management Comparat, Editura Economică, 1998
[2] R. Nath – Comparative Management. A Regional View, Cambridge, 1988
[3] E. Miller – Comparative Management Conceptualization, Greenwich Press, 1984; vol I, Advances in International Comparative Management
[4] R. Farmer – Advances in International Comparative Management, vol I – II Greenwich, 1984 - 1986
[5] Ovidiu Nicolescu – Management comparat, Editura Economică, 1998, pag.30
[6] Idem – pag. 30-31
[7] Eugen Burduş – Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag.44
[8] Eugen Burduş – Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag.45
[9] Ovidiu Nicolescu – Management comparat, Editura Economică, 1998, pag. 31
[10] G. Soros – Despre globalizare, Ed. Polirom 2002; traducere după On Globalization
[11] G. Soros – Idem
[12] I Plumb – Elemente moderne ale abordării contextuale ale întreprinderii, vol II din lucrarea „Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei”, Editura Economică, 2004, vol. I, II, III şi IV; coord. O. Nicolescu, ş.a.
[13] I. Plumb - Idem
o-l] � h i �� � exactly;mso-list:l7 level1 lfo7'>2.    contractul de credit cu toate completarile, precum si dispozitiilie directiei operatiuni bancare

3.    documentele prezentate de client
4.    documentatia privind asigurarea creditului
a.) in caz ca se depune gaj: 
-        contract de gaj;
-        certificat de inregistare notariala;
-        nota informativa despre controlul la fata locului a averii si estimatia gajului;
-        alte documente prezentate la intocmirea gajului;
-        informarea ce confirma posibilitatea realizarii gajului.
b)   in cazul ca se da garantie, se depune cautiune: 
-        garantie, cautiune legalizata notarial;
-        analiza situatiei financiare a garantului, cautionatarului;
-        aviz despre inregistrarea garantiei sau contractului cu banca-garant despre ordinea executarii scrisorii de garantie.
c)   in cazul ca este de acord cu cesiunea numerarului:
-        acord despre cesiunea numerarului



De la MBO la managementul prin consens

Încercarea de a defini modelul managementului japonez – prin raportare la SUA sau alte ţări occidentale – include, alături de alte caracteristici (leader social, puterea grupului, accent pe relaţiile umane, etc.), şi aplicarea unui „management prin consens” ca echivalent al sistemului MBO din alte ţări, după spusele specialistului japonez Fukuda.[1]. În fapt, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor concepte sau teorii dezvoltate în Occcident – de pildă, cercurile de calitate, sistemul JIT sau conceptul de TQ – firmele japoneze au adoptat şi aplicat creator managementul prin obiective; a rezultat acel „management prin consens”. Pe marginea aplicării acestui concept în Japonia, dispunem de puţine lucrări: S. Kobayash – Creative Management (1980); H. Takanobu – Management by Objectives: A. Japonese Experience (1980). Ideea de bază ce se deduce din lucrările amintite este aceea că firmele japoneze nu au inventat nimic pe marginea MBO, ele au aplicat doar structura de rezistenţă a managementului prin obiective. Cu alte cuvinte, factorul uman localizat la nivelul firmelor japoneze – adică participarea salariaţilor, resposabilitatea colectivă, viziunea holistică asupra indivizilor etc. – explică în cea mai mare măsură succesul în aplicarea sistemului MBO, implicit succesul în competiţia cu firmele occidentale. O comparaţie pertinentă între concepţia japoneză şi cea occidentală (americană, în special) – pe marginea aplicării MBO – aparţine lui Paul Mali. În sinteză, diferenţele esenţiale între cele două concepţii se prezintă ca în tabelul nr. 6.3. (unele aspecte sunt specifice managementului general, majoritatea însă reflectă aplicarea MBO).

Tabelul nr. 6.3. – Analiza comparativă a practicilor manageriale ale firmelor
japoneze, faţă de cele occidentale cu accent pe aplicarea MBO
Companiile japoneze
Companiile occidentale
-         responsabilităţi colective (cecuri de calitate etc);
-         angajare pe viaţă şi stabilitate;
-         centralizare în reţea;
-         greve specifice;
-         decizii colective;
-         preocupare holistică pentru salariaţi;

-         sistemul Kanban sau JIT;
-         obiectivele se definesc dinspre baza piramidei spre „vârf”;
-         analizează / planifică înainte de a se implica;
-         soluţia la problemele complexe se decide în grup;

-         în „negocierea” obiectivelor între niveluri ierarhice, fiecare manager devine un real linking-pin; extrem de rar ciclul MBO este reluat
-         responsabilitate individuală;

-         fluctuarea angajarii;
-         descentralizate pe grupuri;
-         greve clasice;
-         decizii individuale;
-         preocuparea pentru salariaţi doar în procesul muncii:
-         sisteme clasice;
-         obiectivele coboară de la top management;

-         analizează în timp ce se implică;

-         la probleme complexe, uzual decizia se ia la top;

-         apar unele fricţiuni în „negocierea” obiectivelor între niveluri ierarhice; frecvent se reia ciclul MBO.

q       şefii deleagă autoritatea necesară, asigură informaţii, rezolvă în comun unele probleme etc.
q       se manifestă o anume reticenţă, informaţiile sunt asociate puterii etc.






Companiile japoneze
Companiile occidentale
-         utilizează MBO pentru o motivare complexă;

-         aplică MBO în egală măsură pentru manageri şi nonmanageri;
-         aplică MBO pentru a forţa inovarea pe ansamblul firmei, pentru toţi salariaţii;
-         MBO a devenit stil de viaţă;


-         MBO a devenit o practică revoluţionară de management;
-         MBO vizează un orizont foarte lung de timp;
-         predomină autocontrolul specific MBO
-         utilizează MBO preponderent ca strategie de planificare şi control;

-         aplică MBO pentru manageri;

-         procesul de inovare se bazează pe compartimentul R&D;
-         MBO vizează preponderent indivizii;
-         MBO este mai mult un instrument de management;
-         se manifestă o anume rezistenţă în aplicarea MBO;
-         MBO se concretizează pe perioade medii şi scurte de timp;
-         predomină controlul clasic.
Sursa: P. Mali – MBO Updatep, Rd. Wiley & Sons, New York, 1986, pp. 693 – 722.
Copyringht © All right reserved

Dacă analizăm faţă în faţă caracteristicile prezentate în tabelul nr.6.3., rezultă că mentalitatea şi viziunea pe termen lung a salariaţilor / decidenţilor din economia japoneză au „transformat” concepţia MBO în „managementul prin consens” (printre consecinţe, acceptarea unor profituri mici iniţial, pentru penetrarea unor pieţe; acceptarea unor venituri mai mici; forma specifică de recompensare la retragerea din firmă etc.). Mai mult, companiile japoneze tratează – explicit sau nu – sistemul MBO ca un stadiu necesar în obţinerea succesului în afaceri.
Organizarea structurală în întreprinderile japoneze se particularizează şi prin accentul pus pe dezvoltarea responsabilităţii salariaţilor şi îmbogăţirea posturilor indiferent de nivelul ierarhic; apoi, implicarea managerilor în activităţile productive este mai pregnantă în întreprinderile japoneze decât în cele din ţările occidentale; inginerii în Japonia sunt consideraţi ca făcând parte din aşa-zisele “gulere albastre”; ei lucrează împreună cu muncitorii la bancurile de montaj.[2]
Pe de altă parte, executanţii se implică în soluţionarea unor probleme cum ar fi calitatea produselor, prin sugestiile pe care le fac pentru îmbunătăţirea acesteia. Chiar dacă şi în firmele din Vest se practică strângerea de sugestii de la salariaţi, acest sistem este diferit în Japonia; în ţările occidentale accentul se pune pe calitatea acestor idei, în firmele nipone importantă este CANTITATEA pe considerentul că dintr-un număr mare de idei şansele de a găsi idei valoroase sunt mai mari.[3]În urma unui studiu întreprins s-a constatat că General Motors a înregistrat 0.84 sugestii pe angajat şi pe an ,din care a aplicat 23%; în anul 1980 Toyota a înregistrat 17,9 sugestii pe angajat şi a adoptat 90%.[4] Acest sistem de înregistrare a sugestiilor face parte din climatul organizaţional general din întreprinderile japoneze prin care se dezvoltă încrederea şi comunicarea atât între departamente ,cât şi între manageri şi subordonaţi.[5]Asociaţia Japoneză a Sistemelor de Sugestii (JASS) şi Asociaţia Relaţiilor Umane Japoneză sunt principalele promotoare ale conferinţelor, vizitelor în cadrul firmelor prin care se caută dezvoltarea acestui sistem de propuneri din partea angajaţilor.[6]
În concluzie, se poate aprecia că managementul japonez combină multe caracteristici structurale ale companiilor americane cu o filosofie specifică prin care se urmăreşte integrarea individului în colectivitate.[7] Ceea ce este specific constă în modul în care valorile culturale japoneze îi dau forţă prin combinarea intereselor individului cu cele ale colectivităţi. Cercurile de calitate, care au fost prezentate în programe TQM reprezintă şi o vastă reţea organizaţională de colectare a ideilor de la personalul întreprinderilor.[8] Funcţionarea acestor cercuri de calitate în S.U.A. sau în Europa demonstrează faptul că ele nu sunt specifice numei firmelor japoneze. În fapt, „cercurile de calitate” constituie un exemplu de import invers de cunoştinţe de management din Japonia către SUA; în anii’90 firmele americane şi-au recuperat unele poziţii pe chestiuni calitate.




[1] John Fukuda – Japanese Style Management Transfered. The of East Asia, Ed. Routlege, London, 1988
[2] E. Burduş Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998
[3] O. Nicolescu – Management comparat, Ed, economică, 1998
[4] E. Burduş – Management comparat, Editura Economică, pag.134
[5] M. Imai - Kaizen, McGraw- Hill N.Y, 1986
[6] E. Burduş - Management comparat, Editura Economică, pag.135
[7] A se vedea sistemul MBO şi corespondentul său în Japonia (A. Burciu - MBO & Ciclul Afacerilor)
[8] E. Burduş - Management comparat, Editura Economică, pag.135
anQ � l = @h �� mark:_Toc94935896'>Extrovertit

Introvertit
Adaptat după T.Z. Chung, Culture: A Key to Management Communication between the Asian – Pacific Area and Europe, in European Management Journal, vol.9, nr.4, 1991 după O. Nicolescu – Management Comparat, Ed- II-a, 2001; Copyright © All rights reserved
Concluziile degajate de autor sunt două:
·    Cultura europeană este masculină, de tip Yang, potrivit concepţiei şi terminologiei asiatice;
·    Conform aceleiaşi terminologii asiatice, cultura din Asia este feminină, de tip Yin.

Aşadar, specialistul Chung atestă indirect că formula unor comparaţii globale – Europa, Asia, America – scoate în evidenţă ideea invocată că, per ansamblul Statului Federativ European, aspectele culturale comune sunt predominante, că cetăţenii naţiunilor europene au un fond cultural comun. Mai mult, prin aplicarea unor strategii macroeconomice adecvate competiţiei cu SUA şi Japonia, este posibil ca diferenţele culturale dintre naţiunile europene să devină sursa unor avantaje competitive.



[1] S. Makridakis – Single Market Europe, Basisik Publisher, Oxford, 1991
[2] O. Nicolescu – Management Comparat, Editura Economică, Ediţia a II-a, 2001
[3] O. Nicolescu – Management Comparat, Editura Economică
aH � e t �� � ructia drumurilor si transportare - sunt eloverate pentru constructia drumurilor si dezvoltarea domeniului transportarii;

10. alte credite acordate clientilor.

Creditul nu poate fi utilizat pentru acoperirea bresilor financiare, lipsei de spirit gospodaresc si pierderi.

Informatia si documentele prezentate la banca in vederea aprobarii creditului

Pentru primirea unui imprumut agentul economic prezinta la banca urmatoarele:

a.    cererea clientului de acordare a creditului;
b.   informatia de baza despre client: darile de seama - contabile pentru anul precedent (inclusiv bilanturile lunare); contractele privind actiunile creditare; business-planul pentru perioada curenta; prognozarea circulatiei mijloacelor banesti in perioada de folosire a creditului, pe linga aceasta, in cazul creditarii pentru activitatea de investire trebuie prezentata argumentarea tehnico-economica, documentatia de proiect si deviz, concluzia respectiva a organului corespunzator, concluzia expertizei ecologice, proiectul resurselor de finantare;
c.    argumentarea tehnico-economica a creditului si termenul rambursarii acestuia

In dosarul personal al creditului se afla umatoarele documente:

1.    permisiunea de acordare a creditului, eliberata de organul competent
2.    contractul de credit cu toate completarile, precum si dispozitiilie directiei operatiuni bancare
3.    documentele prezentate de client
4.    documentatia privind asigurarea creditului
a.) in caz ca se depune gaj: 
-        contract de gaj;
-        certificat de inregistare notariala;
-        nota informativa despre controlul la fata locului a averii si estimatia gajului;
-        alte documente prezentate la intocmirea gajului;
-        informarea ce confirma posibilitatea realizarii gajului.
b)   in cazul ca se da garantie, se depune cautiune: 
-        garantie, cautiune legalizata notarial;
-        analiza situatiei financiare a garantului, cautionatarului;
-        aviz despre inregistrarea garantiei sau contractului cu banca-garant despre ordinea executarii scrisorii de garantie.
c)   in cazul ca este de acord cu cesiunea numerarului:
-        acord despre cesiunea numerarului



Arhiva