Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Aspecte din managementul chinez

Administrarea şi conducerea unei instituţii / companii în economia chineză îşi au originea în procedurile şi regulile practice aplicate în promovarea funcţionarilor prin concurs de pe vremea dinastiei Han (se folosea un sistem relativ birocratic ce aminteşte de opiniile lui Max Weber). La acel moment, sub influenţa gândirii lui Confucius, administrarea unei instituţii se baza pe 4 principii de management:[1]
-  se respectă un număr de reguli şi standarde clare de evaluare / promovare
-  se aplică planificarea strategică şi controlul riguros al funcţionarilor
-  fiecare decident avea o sferă precisă de responsabilităţi şi competenţe
-  limitarea corupţiei şi a accesului unor persoane „din afară”.
Pe parcursul dinastiei Ming şi ulterior, sistemul de evaluare / promovare a funcţionarilor
publici s-a perfecţionat, la bază fiind vechimea şi performanţa înregistrată pe un post.[2]
După introducerea ideologiei comuniste (1920 – 1930), firmele şi alte instituţii au
aplicat sistemul de management bazat pe trei persoane:[3] directorul, secretarul de partid şi un reprezentant al salariaţilor (un tip specific de conducere colectivă). În cadrul reformelor economice şi sociale introduse în anii ’80, managementul companiilor chineze a înregistrat 4 etape de modernizare succesivă:[4]
-  o primă etapă experimentală în care s-au descentralizat unele dintre competenţe la nivel de firmă (1979 – 1983);
-  o etapă de testare succesivă a unor instrumente / procedurii occidentale de management în anumite întreprinderi mari, pe domenii precum adoptarea deciziilor, selecţia personalului etc.(1983 – 1985);
-  o etapă a reformelor de conţinut în peste 90% din întreprinderi în care s-a introdus un tip de contract de management, ce implică descentralizare şi responsabilităţi ample asumate de conducerea din top-ul firmei (1986 – 1991);
-  o etapă a reformelor structurale în managementul întreprinderilor chineze în care se transferă multiple competenţe ale statului la nivel de firmă: domeniul decizional, investiţii proprii, organizarea unor structuri de export – import, constituirea de joint ventures cu parteneri occidentali, distribuirea profitului, salarizarea şi recrutarea personalului etc.(după 1992).





[1] Sandra Anderson ş.a. Editors – Business The Ultimate Resourse, Bloomsbury Publishing, Plc, London, 2002
[2] Idem
[3] E. Burduş – Managementul comparat, Ed. Economică, 2004
[4] Idem

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva