Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă este o comunitate de credință creștină. Creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe naționale autocefale (greacă, rusă, română, sârbă etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe naționale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. După numărul de credincioși, ortodocșii formează în lume a doua comunitate creștină, după Biserica Catolică.
Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și δοξα (doxa - slăvire sau, într-un înțeles mai general, opinie), traducându-se deci literal "dreaptă-slăvire", cu înțelesul de "credință, opinie corectă". Este de menționat că și unele din celelalte biserici creștine își consideră propriile învățături ca fiind drepte sau chiar singurele drepte.
Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a credincioșilor creștini. Istoric și cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiții bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață creștină într-o largă zonă geografică.
Fundamentele teologiei creștine ortodoxe au fost stabilite la primele șapte sinoade ecumenice, ținute între secolele al IV-lea și al VIII-lea. Din motive religioase, dar și politice, geografice și culturale, între biserica apuseană (romano-catolică) și cea răsăriteană (ortodoxă) s-a produs o separare în 1054, cunoscută sub numele de Marea Schismă. În urma acestui eveniment, atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică se consideră a fi singura biserică universală (καθολικι - catolică sau "sobornicească") și apostolică, ca și deținătoarea dreptei credinței (Ορθόδοξια - ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei, ce pune accentul pe universalitate (catolicitate), cea ortodoxă pune accentul pe puritatea credinței, de unde diferența de nume.
Biserica Ortodoxă (în integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră că are la bază succesiunea apostolicăneîntreruptă începută de la apostoli.
Prezența Bisericii Ortodoxe este dominantă în zone ce s-au aflat în spațiul cultural al imperiilor bizantin și rus: Europa de Est și de Sud-est, Asia, și părți ale Orientului Mijlociu și ale Africii. În prezent, numărul de credincioși ortodocși este majoritar în Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Muntenegru șiUcraina. Mari comunități de creștini ortodocși trăiesc și în Albania (aprox. 30%), Bosnia (31,4 %), precum și în unele state care au aparținut Rusiei țariste, respectiv Uniunii Sovietice (Statele baltice și Asia Centrală). Prezențe ortodoxe semnificative se găsesc în multe alte țări din America de Nord, Europa de Vest etc., datorate în special comunităților formate prin emigrarea est-europenilor.

>2 TRANSPUNEREA ELEMENTELOR PATRIMONIALE                

                                 IN BILANT





   Transpunerea elementelor patrimoniale  in bilant se face  prin preluarea datelor din conturi si balanta de verificare (procedee specifice  ale metodei contabilitatii), fiind prezentate sub forma soldurilor conturilor sintetice la sfarsitul exercitiului.Inregistrarile in conturi sunt generate de operatii economico-financiare .Fluxul de prelucrare a datelor contabile parcurge urmatorul traseu:


   operatii economice à conturi  à balanta à bilant

   Datele preluate astfel se prezinta sub forma de elemente de activ si elemente de pasiv , precum si rezultate .

           PREZENTAREA SI ORDONAREA ELEMENTELOR DE
                                     ACTIV SI DE PASIV

   LICHIDITATEA indica posibilitatea transformari elementelor patrimoniale in bani (in decursul timpului).Cu cat termenul de trannsformare in bani este mai mic ,cu atat lichiditatea este mai mare.

   EXIGIBILITATEA  indica termenul (intervalul de timp) la care o datorie va trebui sa fie achitata (scadenta) termenul sau cand elementul de pasiv se lichideaza (iese din patrimoniu).Cu cat  intervalul de timp in care o datorie va fi achitata este mai mic , cu atat exigibilitatea creste  (datoria este mai exigibila).






BIBLIOGRAFIE : CONTABILITATE CLASA a X a  (MANUAL PENTRU LICEE ECONOMICE) de MARIA POPAN
ix � u u Џ �?_ eresate, ea nu are şanse ridicate să supravieţuiască. Desigur, uneori membrii acestor grupuri au valori diferite. Adesea există un consens general asupra unei valori, în timp ce în cazuri concrete ea este interpretată diferit de aceştia. De exemplu, ideea reducerii mărimii sectorului public pare să exprime o valoare împărtăşită în societatea noastră de cele mai importante grupuri care se manifestă public. Dar în cazuri particulare ea este respinsă cu putere: de exemplu, în privinţa privatizării unor mari regii autonome, sindicatele şi mulţi oameni politici s-au opus cu forţă. Al treilea set de teste pe care trebuie să le treacă o alternativă pentru a supravieţui este acela de a satisface constrângeri viitoare. În primul rând, dacă ea implică cheltuieli ridicate, mai mari decât cele pe care decidenţii pot să le asigure, alternativa are mici şanse de a fi promovată. Multe dintre alternativele considerate ca bune sau chiar ca necesare în învăţământ sau în sănătate nu au putut fi menţinute datorită costurilor ridicate pe care le impuneau. În al doilea rând, alternativa trebuie să se poată impune ca acceptabilă public, deci ca acceptabilă pentru cele mai importante grupuri implicate. Uneori acest lucru nu e posibil: orice politică afectează negativ unele grupuri; de aceea, este necesar să se atragă un sprijin puternic din partea celorlalte. În sfârşit, o alternativă trebuie să poată fi acceptată de către politicieni: multe alternative bune sunt eliminate pentru că specialiştii nu găsesc căile de a le face acceptabile de public sau de politicienii aleşi sau de cei numiţi. Altele sunt ţinute în viaţă în speranţa că în viitor climatul politic se va schimba. Alegerea unei alternative depinde mult de capacitatea de a convinge conducerea unui minister, a unei primării sau jumătate plus unu din membrii unei comisii a parlamentului.

Lista scurtă de alternative. Procesul de acceptare a unor alternative şi, corelat, cel de respingere a altora, duce la producerea unei liste scurte de alternative, care vor fi apoi supuse unei analize mai atente, comparării şi, în final, selecţiei dintre ele a politicii urmate. Nu este nevoie ca în urma acestui proces de formulare a listei scurte toţi specialiştii să fi căzut de acord asupra unei singure alternative; mai curând, ei propun decidenţilor un set de alternative care satisfac, mai mult sau mai puţin, criteriile pe care ei le consideră relevante. Odată cu această listă de alternative, sunt propuse şi anumite moduri de a gândi politicile într-un anumit domeniu. Aşa cum subliniază Kingdon (1995: p. 144), această listă nu indică însă şi un consens asupra unei anumite politici: mai curând, ea subliniază că se poate cădea de acord asupra câtorva propuneri, dintre care se va putea apoi alege politica promovată.


o:p>&� N ; / Џ �?_ n>






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva