Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Biserica Romano-Catolica

Biserica Romano-Catolică este Biserica Catolică de rit latin.
Conducătorul Bisericii Romano-Catolice este episcopul Romei, Papa, care este urmașul Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos", "pasce oves meas" ("Paște mielușeii mei"; "paște oile mele." Ioan 21:15, 21:17) și "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui." Matei 16:18).
Biserica Romano-Catolică este nu numai denominația creștină, ci și confesiunea cu cei mai mulți aderenti din lume. Este cea mai timpurie Biserică Creștină si se consideră urmașa de drept a Bisericii Apostolice, formată din Isus Cristos și apostolii săi.

Cuprins

  [ascunde
·                                 1 Etimologie
·                                 2 Caracteristici
o                                        2.1 Doctrina esențială
·                                 3 Conducerea și ierarhie bisericii
·                                 4 Istoria
o                                        4.1 Evul Mediu
o                                        4.2 Contrareforma
o                                        4.3 Contemporaneitate
o                                        4.4 Distribuția în lume
·                                 5 Vezi și
·                                 6 Note
·                                 7 Legături externe

[modificare]Etimologie

Termenul „biserică” provine din latinul „basilica” și, ca nume propriu, desemnează societatea religioasă fondată pe baza învățăturilor lui Iisus Hristos.
Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.
Ignațiu de Antiohia, discipol al Apostolului Ioan, dă în anul 110 cea mai veche mărturisire în care apare acest nume. În primele trei secole aleBisericii, creștinii spuneau: „creștin este numele meu, catolic este prenumele meu”. Ulterior s-a folosit termenul „catolic”, pentru a face diferența față de unele grupuri creștine ale căror doctrine diferă de dogmatica crestină (cum ar fi gnosticii).

[modificare]Caracteristici

Biserica se consideră și se proclamă ca fiind însărcinată de Isus Cristos pentru a ajuta credinciosul creștin să străbată drumul spiritual cătreDumnezeu, trăind dragostea reciprocă prin sacramente (botez, mir, euharistie, pocăință, maslul, preoție și căsătorie), prin intermediul cărora credinciosul se va mântui.
Biserica Catolică consideră că are misiunea de a elabora și propaga învățătura creștină, precum și aceea de a veghea asupra unității credincioșilor. Biserica Catolică este formată într-o o structură piramidală, destinată să mențină unitatea tuturor creștinilor și respectarea dogmei oficiale a Papei de la Roma și a Vaticanului.
[modificare]Doctrina esențială
Papa se bucură în Biserica catolică de un status ierarhic suprem, posedând primatul și plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilor catolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai de catolici.
Atitudinea celorlalte ramuri ale creștinismului față de instituția papalității diferă în mod substanțial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice. Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității.

[modificare]Conducerea și ierarhie bisericii

În plan ierarhic clerul este clar definit de popor și se divizează conform nivelelor de sanctitate:
§                    episcop;
§                    preot;
§                    diacon.
Ierarhia clerului presupune și un număr mare de gradații și posturi bisericești, ca exemplu:
§                    cardinal;
§                    arhiepiscop;
§                    mitropolit;
§                    prelat;
§                    abate;

[modificare]Istoria

Conform doctrinei catolice, Isus a fondat o comunitate creștină organizată ierarhic și cu autoritate, condusă de apostoli (primul a fost Petru. După aceea, apostolii și primii adepți ai lui Iisus au format o biserică organizată.
O scrisoare scrisă în jurul anului 100 de Ignațiu din Antiohia este cel mai vechi text conservat azi în care se folosește termenul  καθολική κκλησία (Biserica catolică).
Episcopul Romei a avut primat universal încă de la inceput, acesta venind însuși de la Petru care a primit misiunea Divină de a întări pe frații săi în credință, ulterior primatul Episcopului Romei s-a văzut în primul secol din scrisoarea lui Clement I care a trimis o epistolă Corintenilor spre a stinge un conflict local (deși Sf. Apostol Ioan era în viață și era mult mai aproape de Corint decât Clement, totuși corintenii au apelat la Papa Romei pentru a le rezolva neînțelegerile). După unii, Primatul Roman se datorează unor motive politice: Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul.
Primul Conciliu de la Niceea (325) a condamnat Arianismul excluzându-i din Biserică pe cei ce urmau această opinie teologică. Alte Concilii au definit mai precis credința catolică și au exclus alte grupuri.

[modificare]Evul Mediu

Inițial, Biserica Creștină ocupa tot teritoriul Imperiului Roman (din Hispania până în Siria). După Marea Schismă dintre Est și Vest din anul 1054 datorată rivalităților dintre EpiscopulRomei și cel Constantinopolului și, teologic, adaosului Filioque.
În sec XVI apare protestantismul. Primul reformator, a fost călugărul augustinian Martin Luther, care a atras în noua sa biserică o mare parte din populația din Imperiul German. Acesta a fost urmat de Jean Calvin și Ulrich Zwingli în Elveția. În Marea Britanie reforma a fost impusă de regele Angliei, Henry al VIII-lea, iar în Scoția de predicatorul John Knox.

[modificare]Contrareforma

Pentru detalii, vezi: Contrareforma.
Ca replică la Reforma Protestantă propagată de Martin Luther și alții, Biserica Catolică a realizat o serie de reforme în interior, reforme ce primesc colectiv numele de Contrareformă. Conciliul care a salvat o mare parte din Biserică a fost Conciliul Tridentin.
[modificare]Contemporaneitate
Cronologie
1869, Conciliul Vatican I.
1870; Destrămarea Statului Pontifical.
1907, lupta contra modernismului.
1962, Conciliul Vatican II.
1973, Teologia eliberării.
1978, Începe pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Orientat în mod special către ecumenism și înțelegerea tuturor religiilor. Activ în recuperarea doctrinei tradiționale catolice despre sexualitate.
2005, Începe pontificatul lui Benedict al XVI-lea. Și acesta este deschis către alte religii.

[modificare]Distribuția în lume

Hartă ce arată procentajul catolicilor în lume
Numărul total teoretic al catolicilor, dacă se consideră a fi catolici toți cei botezați în această credință, în lume este mai mare de un miliard, concentrându-se în special în Europa și America. [1].
În Europa, cei botezați catolici sunt majoritari în următoarele țări: Andorra, Austria, Belgia, Croația, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania,Malta, Monaco, Polonia, Portugalia, San Marino, Slovacia, Slovenia și Spania. În Germania, Republica Cehă, Țările de Jos, Elveția și Irlanda de Nord, sunt, la număr, similari cu protestanții.
Potrivit datelor recensământului oficial din 2002 numărul romano-catolicilor din România era de 1.028.401 de persoane. Potrivit recensământului intern al Bisericii Catolice, numărul romano-catolicilor ar fi mai mare cu aprox. 100.000 de persoane.
În țările anglofone și, în general, în statele din Commonwealth, catolicismul nu a fost foarte popular datorită puternicei tradiții anglicane și protestante a Imperiului Britanic. Cu toate acestea, în unele din aceste state există puternice comunități catolice, de origine irlandeză sau latino-americană.
Cea mai mare parte a populației din America Latină se consideră catolică mai mult sau mai puțin, cu excepția Cubei, unde catolicismul este religia a mai puțin de jumătate din populație.
În Asia, statele catolice sunt înconjurate de state musulmane: Filipine (influențat de faptul că este o fostă colonie spaniolă) și Timorul Oriental (fostă colonie portugheză); în alte țări, cum ar fi Liban, reprezintă doar jumătate din populație și în Israel, Siria, Coreea, India și Vietnam sunt mici comunități catolice.
În Africa, populația catolică este de circa a 100 milioane, fiind majoritară în Ruanda și Burundi.

~ �.i c Д 0� te membre acelea dintre ţările candidate care vor fi pregătite la sfârşitul anului 2002.


2001
- Ianuarie - iunie: în timpul Preşedinţiei suedeze a UE sunt deschise spre negociere 5 noi capitole: Dreptul societăţilor comerciale (Cap 5); Pescuitul (Cap 8); Uniunea vamală (Cap 25); Libera circulaţie a capitalului (Cap 4) şi Politica în domeniul transporturilor (Cap 25). Un singur capitol este inchis pe durata acestei presedintii: Pescuitul;
- 13 noiembrie - al patrulea Raport de Ţară este publicat;
- noiembrie - Comisie prezintă o ediţie revizuită a Parteneriatului pentru Aderare cu România; - 14-15 decembrie - Consiliul European de la Laeken nominalizează, pentru prima dată, ţările candidate susceptibile să încheie negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2002. Zece dintre ţările candidate sunt nominalizate, cu excepţia României şi Bulgariei;
- iunie - decembrie (în timpul Preşedinţiei Belgiene a UE) - alte trei capitole sunt deschise: Cap 10 - Impozitare, Cap 13 - Politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă şi Cap 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii. Două capitole sunt închise: Cap 5 - Dreptul societăţilor comerciale şi Cap 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii;
- Decembrie - numărul capitolelor de negociere închise de către România ajunge la 9.

2002
- ianuarie - mai (în timpul Preşedintiei Spaniole a UE) - sunt dechise 9 capitole: Cap 1 - Libera circulaţie a mărfurilor, Cap 2 - Libera circulaţie a persoanelor, Cap 11 - Uniunea Economică şi Monetară, Cap 14 - Energie, Cap 21 - Politica regională şi de coordonare a instrumentelor structurale, Cap 22 - Protecţia mediului, Cap 24 - Justiţie şi afaceri interne, Cap 28 - Control financiar şi Cap 30 - Instituţii. Trei capitole sunt închise: Cap 13 - Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă, Cap 11 - Uniunea Economică şi Monetară şi Cap 30 - Instituţii;
- 9 octombrie - Comisia Europeană publică al cincilea Raport de Ţară;
- 13 noiembrie - Comisia adoptă câte o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria;
- 20 noiembrie - Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca data ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană;
- 12 - 13 decembrie - Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria;
- iunie - decembrie (în timpul Preşedintiei Daneze a UE) - sunt deschise ultimele 4 capitole de negociere: Cap 15 - Politica industrială, Cap 7 - Agricultură, Cap 3 - Libera circulaţie a serviciilor şi Cap 29 - Prevederi financiar-bugetare. Tot în cursul acestei preşedinţii sunt închise 4 capitole: Cap 15 - Politica industrială, Cap 19 - Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, Cap 20 - Cultură şi audiovizual şi Cap 25 - Uniunea vamală.

2003
- 26 martie - Comisia Europeanăa prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România;
- ianuarie - mai (în timpul Preşedinţiei Elene a UE) - sunt închise trei capitole: Cap 1 - Libera circulaţie a mărfurilor, Cap 4 - Libera circulaţie a capitalurilor şi Cap 10 - Impozitarea;
- 5 noiembrie - este dat publicităţii Raportul de Ţară privind progresele României în procesul de aderare;
- iunie - decembrie (în timpul Preşedintiei Italiene a UE) - sunt închise încă trei capitole: Cap 2 - Libera circulaţie a persoanelor, Cap 9 - Politica în domeniul transporturilor şi Cap 28 - Control financiar;
- decembrie - din cele 30 de capitole, 22 sunt închise provizoriu.

2004
- ianuarie-iunie - (în timpul Preşedinţiei Irlandeze a UE) alte trei capitole de negociere au fost închise: Cap 7 - Agricultura, Cap 14 - Energie şi Cap 29 - Prevederi financiare şi bugetare.
- 30 iunie - la finalul Preşedinţiei Irlandeze a UE, 25 din 30 de capitole de negociere au fost închise.
- 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, România a primit confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. României i se recomandă să continue reformele şi să implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar, în special în domeniile: Justiţie şi afaceri interne, Concurenţa şi Mediu. Uniunea Europeană va continua monitorizarea pregătirilor de aderare şi consideră că România va fi capabilă să-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007. De asemenea, Consiliul European recomandă semnarea Tratatului de aderare comun pentru România şi Bulgaria în aprilie 2005, după primirea avizului Parlamentului European, şi aderarea efectivă la 1 ianuarie 2007.

2005
- 13 aprilie, Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană
- 25 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abatia de Neumunster din Luxemburg, Preşedintele României, Traian Basescu, semneazâ Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

2007
- România devine Stat Membru al Uniunii Europene
Tratatul de aderare prevede ca, dacă exista deficienţe grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile economic, piaţa internă şi, respectiv, justitie şi afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.

            Aderarea României a fost însoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficientele în domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei.
Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia deficientele grave în lupta împotriva corupţiei.



                                                       CONCLUZIE

Amplasarea geopolitică a României va influența politica UE cu privire la relațiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia și Asia. Prin Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o oportunitate de a-și demonstra supremația în regiune.
Integrarea în Uniunea Europeană a influențat și relațiile regionale ale României. În consecință, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-europene precum Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus și Turcia.
Oficialii consideră că țara face parte atât din Europa Centrală cât și din Balcani. Acest lucru reflectă ambițiile dualiste ale guvernului român, care dorește îmbunătățirea integrării euro-atlantice a țării, concomitent cu crearea unei zone de stabilitate la Marea Neagră.








BIBLIOGRAFIE

3.      http://www.adevarul.ro/adevarul_europa/Evolutia_Romaniei_in_UE-o_-legenda_neagra_0_502150149.html

if !sup; �6F o 0� �?_ span class=MsoFootnoteReference>[15] in 1982, 5o % din nevoia de fond de rulment din exploatare era acoperita din credite bancare curente, iar in 1988 acest procent era de 34 %, stabilitatea financiara a intreprinderilor fiind asigurata prin reinnoirea automata a imprumuturilor bancare curente. Desi este incontestabil ca o acoperire corespunzatoare a nevoii de fond de rulment limiteaza riscul de faliment, nu se poate insa conchide ca o incalcare a regulii functionale de echilibru amintite maximizeaza automat riscul.

Pornind de la aceste neajunsuri, anumite organisme bancare occidentale au introdus un prag critic, fundamentat pe importanta creditelor bancare curente. Pragurile cele mei utilizate sunt:
a)    creditele bancare curente (C.B.C.) nu trebuie sa depaseasca doua luni cifra de afaceri: C.B.C.< 2 luni CA;
b)    creditele bancare curente sa nu fie superioare a ½ NFR.
Recunoasterea caracterului de reinnoire sistematica a anumitor credite bancare curente a condus la definirea notiunii de fond de rulment bancar.
Fondul de rulment bancar reprezinta fondul de rulment functional necesar acoperirii nevoii de fond de rulment din exploatare, diminuat cu creditele bancare curente (ce se reinnoiesc automat).[16]
Se apreciaza ca echilibrul financiar e respectat daca:
FR functional > FR bancar.

3.4.CALCULUL SI ANALIZA NEVOII DE FOND DE RULMENT PENTRU EXPLOATARE CU AJUTORUL RATELOR DE GESTIUNE

Calculul nevoii de fond de rulment din exploatare se poate face si prin folosirea ratelor de gestiune, stabilite ca raport intre un stoc si un flux de aceeasi natura. Aceste rate se calculeaza pentru elementele de activ si pasiv care definesc continutul nevoii de rulment.
a)    Rata globala a nevoii de fond de rulment:
RgNFR = NFR x 360 / CA

Aceasta rata[17] permite aprecierea globala a nevoii de fond de rulment in raport cu volumul de activitate.
b)    Ratele de gestiune de activ:
Ratele de gestiune a stocurilor se calculeaza, in masura in care este posibil, pe fiecare categorie de stoc in parte, astfel:
Ø     Rata stocului de marfuri:
Rmf = Stoc de marfuri x 360/ Costul de cumparare al marfurilor vandute
Ø     Rata produselor finite:
Rpf = Stoc de produse finite x 360 / Costul de productie
Ø     Rata creditului – clienti:
Rcc = Clienti x 360 / CA
          c)Rate de gestiune de pasiv:
Rata creditului furnizori:
Rcf = Furnizori din exploatare x 360/ Intrari (cumparari) de marfuri
Aceasta metoda de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscuta in teoria economica sub denumirea de “metoda expertilor contabili”[18].







[1] .M.Niculescu, Analiza economico-financiara, Bucuresti, 1993, pag.279
[2] .M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992
[3] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.283
[4]   D. Margulescu si colectivul, Analiza economico – financiara a societatilor comerciale, Supliment la Revista Tribuna economica, Bucuresti, 1994
[5] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii,Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2000
[6] . M. Assaeaf, Analyse financiere de l’entreprise europeenne, Note de curs, Toulouse, 1991.
[7] www.contab – audit. ro
[8] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[9] . J. P. Thibaut, Le diagnostic d’entreprise, Paris, 1989
[10] D. M. Paraschivescu, W. Pavaloaia, Modele de contabilitate si analiza financiara, Editura Neuron, Focsani, 1994
[11] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[12] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[13] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[14] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[15] . G. Charreaux, Gestion financiere, Ed. Litec, Paris, 1991, pag. 371
[16] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.298
[17] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993
[18] . J. P. Rayband, Analyse financiere, Paris, 1989

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva