Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Bursa de valori

Dumitrescu Catalin
Grupa 203
An II, zi


BURSA DE VALORI


1. Definire

Bursa de valori este una din cele mai importante institutii ale economiei de piata, un segment al pietei financiare, o piata secundara organizata, transparenta si supravegheata, pe care se încheie tranzactii referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.
Valorile mobiliare (titlurile financiare) care constituie obiectul principal al contractelor ce se încheie la bursa de valori reprezinta economii financiare, disponibilitati neutilizate ce sunt redirijate în procesul negocierilor catre cele mai productive activitati economice. Bursa de valori apare ca un regulator al fluxurilor financiare, un stimulator si diversificator al productiei rentabile, precum si un detector al productiei nerentabile.
Indiferent de forma ei juridica, care poate fi de drept public sau de drept privat, bursa de valori functioneaza sub controlul si supravegherea guvernului. Pe plan international, în cele mai multe state functioneaza burse de drept privat ca societati pe actiuni. Bursele de drept public sunt administratii ale statului cu caracter nelucrativ. Bursa de valori înfiintata în România în 1994 este o institutie de drept public.

2. Obiectul bursei de valori

La bursa de valori se negociaza:
a) Valori mobiliare (titluri financiare): actiuni, obligatiuni, bonuri si bilete de tezaur, titluri de renta, etc.
b) Valute selective.
c) Produse bursiere derivate: contracte futures, optiuni pe marfa, optiuni pe titluri financiare, optiuni pe valute, optiuni pe indici de bursa, optiuni pe rata dobânzii, etc.
Exista burse la care obiectul principal al negocierilor îl constituie actiunile. Aceste burse se mai numesc si burse de actiuni. Unele burse de valori au ca obiect de activitate tranzactionarea valorilor mobiliare pe plan local si acestea sunt burse locale, necaracteristice în comertul bursier international, altele au un obiect extins la un numar mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de tara emitenta. Acestea sunt burse caracteristice, de reputatie internationala, detinând un rol conducator în tranzactiile bursiere generale.

3. Conditiile esentiale pentru înfiintarea unei burse de valori

Pentru fondarea unei burse de valori sunt necesare trei conditii:
a) existenta în zona respectiva sau în apropiere a unor societati anonime de mare anvergura;
b) difuzarea actiunilor si a obligatiunilor emise de societatile anonime respective la un numar mare de actionari;
c) reglementarea judicioasa a activitatii tranzactionale prin norme legislative imperative cu privire la codul de conduita, limita participarilor, modul de desfasurare a negocierilor, etc.

4. Scopul esential al bursei de valori

Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finantarii activitatii economice si de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea îsi îndeplineste acest rol mai ales prin operatiunile de vânzare si cumparare de actiuni si obligatiuni emise de societatile pe actiuni. Cei care doresc sa devina proprietari si sa participe nelimitat la riscuri si beneflcii cumpara actiuni simple, cei care nu doresc sa-si asume riscuri si beneficii nelimitate cumpara actiuni preferentiale cu un venit fix si cu un risc minimal, iar cei care nu doresc sa devina proprietari ci numai creditori, micsorându-si riscul la maximum, cumpara obligatiuni cu un venit fix exprimat procentual si denumit cupon.
Ordinea în care societatea emitenta distribuie beneficiile: banii rezultaiti din vânzarea celor trei feluri de efecte financiare sunt utilizali de societatea emitenta pentru investitii productive, cumparari de materii prime si materiale, angajarea fortei de munca, plata gestiunii economice etc. În conditiile în care activitatea economica se desfasoara normal, rezulta venituri totale care se diminueaza cu costurile de lucru (în care intra si rambursarea datoriilor) si se obtine profitul de lucru. Distribuirea profitului de lucru se înscrie în urmatoarea ordine de prioritati:
-        se platesc cupoanele la obligaliuni;
-        din ce ramâne se platesc impozitele pe venit sau pe cifra de afaceri;
-        profitul ramas se numeste net si se împarte între coproprietari, respectiv intre detinatorii de actiuni.
Si repartizarea profitului net urmeaza o ordine de prioritati:
-        se platesc mai întâi veniturile la actiunile preferentiale;
-        restul se împarte în doua: pentru plata dividendelor la actiunile simple si pentru constituirea cotelor de rezerva în vederea noilor investitii (sau conform statutului).


5. Clasificarea burselor de valori

Din punct de vedere juridic se disting:
a) Bursa de valori oficiala este piata la care se negociaza valorile mobiliare admise la cotare. Operatiunile se desfasoara într-un spatiu special amenajat conform unui regulament de functionare. Tranzactiile sunt centralizate si accesibile informarii continue a clientilor. Operatiunile se desfasoara cu exclusivitate în cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal specializat în negocierea tranzactiilor si un personal tehnic care se ocupa de pregatirea negocierilor, evidenta contractelor si urmarirea realizarii lor. Accesul în bursa este restrictiv.
Bursa de valori oficiala poate fi:
-         bursa clasica
-         bursa moderna.
La bursele de valori clasice se formeaza un curs unic, centralizat, întrucât procesul negocierilor este supus regulamentului de functionare, adica este dirijat si supravegheat, preturile fonnându-se pe baza de licitatie publica.
La bursele de valori moderne, procesele de negociere sunt automatizate, pe baza de mijloace electronice si computere, în exclusivitate sau în combinatie cu mijloace clasice.
b) Bursa de valori neoficiala este o bursa cu un acces mai putin restrictiv. Pe aceasta piata se negociaza valorile mobiliare neînscrise la cotarea oficiala. Este vorba de societati mici si mijlocii care doresc sa obtina fonduri pentru dezvoltare dar nu pot îndeplini conditiile severe de admitere la piata oficiala.
Pe lânga acestea, la Bursa neoficiala mai apar:
-         societatile radiate de la cotatia oficiala;
-         societatile în dificultate, cum sunt cele în curs de dizolvare si lichidare etc.
c) Piata la ghiseu (OTC - Over The Counter) este piata organizata direct între operatori, în afara burselor organizate si care se deruleaza printr-o retea de telecomunicatii. Pe aceasta piata se pot vinde si cumpara valori mobiliare în cantitati oricât de mici si nu numai pachete de actiuni care sa aiba la baza o unitate de masura. Preturile, desi se formeaza pe baza cursurilor cotate la Bursa oficiala, sunt diferite, variind de la o firma la alta.

Din punct de vedere al modului de negociere se disting:

a)    Piata cu amanuntul, la aceasta se încheie tranzactii de valori mobiliare exprimate în una sau mai multe unitati de masura, stabilite prin regulament.
b)   Piata en-gros sau cu toptanul, obiectul îl constituie marile tranzactii, negocierile de blocuri de valori mobiliare, care presupun intermediari puternici, detinatori de importante stocuri de valori mobiliare, în lipsa de cumparatori semnificativi.


Din punct de vedere al termenelor de livrare a valorilor mobiliare se disting:

a)    Piata la disponibil (la vedere) denumita si piata „spot". Este piata pe care se încheie tranzactii cu livrarea imediata (tehnic, în câteva zile de la încheiere), cu reglarea imediata, dupa caz;
b)   Piata la termen este cunoscuta si sub denumirea de piata „futures". Pe aceasta piata se încheie contracte cu livrarea sau reglarea la termen, dupa caz. Ca forma speciala a pietei la termen este si piata cu reglementare lunara.

6. Supravegherea si controlul negocierilor la bursa de valori

Se are în vedere controlul si supravegherea pietei bursiere în scopul ocrotirii intereselor investitorilor; se realizeaza prin impunerea de catre puterea de guvernamânt a unor norme de informare a publicului si a unor norme care sa stea la baza activitatii profesionale a agentiilor de brokeraj si a societatilor financiare.
Sunt de remarcat urmatoarele atributii ale controlului guvernamental:
-         Înregistrarea agentilor bursieri si autorizarea lor;
-         Limitarea volumului de tranzactii pe agent si unitate de timp;
-         Controlul sumelor constituite în depozit;
-         Asigurarea concurentei loiale printr-o permanenta supraveghere;
-         Emiterea de autotizatii pentru dobândirea calitatii de membru al bursei sau al Casei de compensatie.


COTAREA UNEI SOCIETATI PE ACTIUNI LA BURSA DE VALORI

        Într-o economie de piata o societate pe actiuni devine importanta numai daca actiunile si obligatiunile ei sunt admise sa fie cotate la bursa.
        Problema care se pune nu este aceea a mobilului economic care determina o societate pe actiuni sa se introduca în bursa, ci a posibilitatii întrunirii unor conditii impuse de legislatia nationala spre a putea ca actiunile si obligatiunile emise pe piata primara sa poata fi vândute si cumparate la bursa.

A. METODE DE COTARE

        Actiunile si obligatiunile emise de societatea pe actiuni (societatea de capitaluri) pot fi cotate la bursa de valori în doua situatii distincte, carora le corespund doua metode diferite:
Ø     Cotarea actiunilor si obligatiunilor existente;
Ø     Cotarea unor noi emisiuni de actiuni si obligatiuni.

B. MOTIVARE

a) Prin Cotarea la bursa, societatea comerciala poate sa-si mareasca capitalul aditional pe termen lung.
        Orice societate care necesita o finantare pe termen lung poate sa o faca în doua moduri:
-         prin autofinantare (din profitul retinut);
-         prin finantare exterioara societatii.
Finantarea exterioara clasica poate consta în:
-         împrumuturi bancare;
-         subventii de la stat etc.
        Societatea cotata la bursa beneficiaza de un circuit financiar suplimentar. Sursa potentiala de finantare este enorma, fiind constituita din marele public investitor. Autonomia financiara a societatii este astfel considerabil mai mare decât cea a unei întreprinderi similare, necotate.
b) Pentru societate este mai putin oneros sa-si sporeasca potentialul financiar pe calea valorificarii la bursa a actiunilor, decât pe calea împrumuturilor.
c) Prezenta la bursa a societatii îi îmbunatateste imaginea fata de creditorii potentiali.
d) Prin Cotarea la bursa creste notorietatea publica a societatii producatoare în cauza, fapt ce îi înlesneste desfacerea productiei.
e) Potentialul societatii se confrunta cu potentialul altor societati cotate la bursa, astfel încât valoarea actiunilor este determinata de cererea si oferta pietei si nu de judecata subiectiva a unor consultanti în materie. Societatea cotata la bursa îsi cunoaste în permanenta valoarea reala atribuita de piata bursiera.
f) Din necesitati de lichiditate, detinatorii de actiuni sau de obligatiuni simt nevoia unei piete organizate (bursa), unde sa le transfonne în bani lichizi.
g) Detinatorii de actiuni sau obligatiuni doresc accesul la o piala organizata unde sa le poata comercializa cu profit sau unde sa aiba posibilitatea retragerii banilor investiti spre a-i plasa în investitii din sectoare economice mai rentabile.
h) Prin Cotarea la bursa, schema de atragere a angajalilor societatii, cu deosebire a muncitorilor, pentru cumpararea de actiuni si obligatiuni ale societatii în care lucreaza, devine mai atractiva, titlurile respective sunt producatoare de venituri suplimentare iar pe de alta parte pot fi transformate în bani lichizi, în orice moment dorit.
i) Cotarea la bursa înlesneste privatizarea societatilor de stat.
j) Prin Cotarea la bursa statul poate usor sa cumpere actiuni si sa le distribuie muncitorilor în procesul de ocrotire si democratizare a capitalului.

Cotarea la bursa implica si o serie de dezavantaje:
a) Societatea cotata trebuie sa furnizeze publicului si specialistilor bursieri numeroase informalii economice ,si financiare. Ea trebuie sa explice public modul în care îsi gestioneaza afacerile. În multe tari, societatile cotare trebuie sa-si prevada anumite provizioane financiare suplimentare.
b) Exista riscul ca investitori nedoriti sa preia în mod treptat controlul societatii pe calea achizitiei de actiuni emise la bursa sau societatea sa faca obiectul unor tentative ostile de achizitie.

C. LISTAREA LA BURSA

        Nu orice societate poate sa adere pentru a-i fi cotare la bursa actiunile si obligatiunile, ci numai aceea care întruneste anumite conditii, cerute de legislatia nationala în materie. Se impune o listare a societatilor ce pot fi admise pentru cotare. Listarea se face pe baza unui regulament acceptat de consiliul fiecarei burse.
        În regulamentul de admitere a actiunilor si obligatiunilor la cotare sunt stipulate conditiile ce trebuie îndeplinite de societatile solicitante spre a fi admise pentru cotare, continutul cererii pentru listare si modalitatea de vânzare a actiunilor si obligatiunilor.

1.  Conditiile de indeplinit

a) Valoarea probabila de piata a titlurilor pentru care se doreste Cotarea trebuie sa fie egala sau superioara valorii impuse de lege. Se subliniaza faptul ca emisiunile ulterioare de actiuni, dintr-o clasa deja cotata, nu se mai supun acestor limite.
b) Titlurile trebuie sa fie liber transferabile, adica degrevate de orice garantie reala sau poprire legala.
c) Societatea trebuie sa fi publicat bilanturile si conturile de profit si pierdere pe ultimii cinci ani premergatori cererii pentru cotare.
d) Cel putin 25% din fiecare clasa de actiuni trebuie sa fie detinuta de public alcatuit din persoane neasociate cu directorii sau cu actionarii majoritari.
e) Solicitantii trebuie sa publice un document (este un document care sa demonstreze bonitatea societatii) care sa contina informatii despre titlurile pe care le-au emis si cele pe care sunt gata sa le emita. Acesta este folosit ca baza pentru admiterea la cotare. Se cere publicarea lui si pentru emisiuni ulterioare, cu anumite modificari specifice, îndeplinind functia de prospect pentru subscriptia publica.
f) De regula, actiunile dintr-o noua emisie trebuie sa se ofere de catre societatea emitenta cu precadere actionarilor existenti, participanti la capitalul sau social, daca nu s-a hotarât de actionari ca noua emisie sa se faca în alte scopuri specifice (pentru atragerea unui numar mare de actionari in afara celor existenti).
g) Societatea trebuie sa-si informeze actionarii în scopul ocrotirii intereselor acestora. Sunt de remarcat:
-         lansarea, periodic, de anunturi publicitare;
-         publicarea anuala a situatiei conturilor contabile;
-         prezentarea de rapoarte de analiza economica la jumatatea anului;
-         întocmirea unui raport preliminar cu privire la profitul preconizat pe anul financiar si la investitii, amplasamente, conventii încheiate, diverse reglementari de însemnatate majora;
-         prezentarea de informatii cu privire la schimbarile în structura comitetului director si în general în structura aparatului de conducere de baza;
-         comunicari cu detinatorii de titluri.
Fiecare solicitant pentru cotarea la bursa trebuie sa numeasca un membru al bursei ca garant al cererii de cotare, care sa poata furniza toate informatiile cerute de departamentul pentru cotatii al bursei.

2. Continutul cererii pentru listare în cazul unei noi emisiuni de titluri fînanciare

·        persoanele participante:
-         emitentul;
-         persoanele responsabile pentru publicarea prospectului de emisie;
-         auditorii si consultantii;
·        titlurile noi pentru care se cere cotarea;
·        infotmatii generale despre emitent si capitalul sau; • activitatile emitentului;
·        infotmatii financiare privind emitentul; • managementul societatii solicitante;
·        dezvoltarea recenta a societatii si perspectiva dezvoltarii;
·        informatii aditionale privind instrumentele de datorii ale societatii, precum:
-         obligatiuni de stat,
-         titluri de renta,
-         bonuri sau obligatiuni de tezaur, etc.
Organele guvernamentale de supraveghere si control urmaresc sa nu fie lansate simultan mai multe emisiuni mari spre a nu tulbura piata cu supraoferte si sa nu fie prea multe emisiuni neconsumate.

3. Modalitatea de vânzare a titlurilor în cazul unei noi emisii ale carei titluri urmeaza sa fie prezentate pentru cotare oficiala

Oferta publica se face în scopul maririi bazei de proprietate si crearii pietei, pe baza de prospect de emisie. Prospectul se publica în doua ziare de importanta nationala, o data cu cererea de cotare. Prima oferta publica de actiuni ale unei firme se mai numeste si oferta publica initiala. Emisia se face printr-o societate financiara intennediara (sponsor), de regula o banca de investitii. Banca, în scopul exercitarii functiei de emisie în conditii optime:
-         se familiarizeaza cu operatiunile societatii emitente;
-         sfatuieste societatea emitenta ce metode optime de emisie sa fie aplicate;
-         coordoneaza activitatea consilierilor societatii implicati în realizarea emisiei;
-         sfatuieste asupra momentului si pretului emisiei, cu ajutorul brokerilor de care dispune;
-         organizeaza si administreaza desfasurarea operatiunilor.
Se disting:
a) Oferta de vânzare. Banca de investitii subscrie întreaga emisie înainte de a fi oferita publicului, la un pret fix. Exceptie facand cazul când vânzarea se face prin licitatie (pentru obligatiuni). Emitentul este asigurat ca va primi suma subscrisa, indiferent daca emisia va atrage suficiente cereri sau nu. Banca va fi remunerata pe baza unui comision sau, ca alternativa, pe baza diferentei dintre pretul încasat de la public si cel platit emitentului. De regula, banca plateste complet titlurile subscrise la pretul fixat, asumându-si riscul neplasarii totale. În caz ca este retribuita pe baza de comision, nu-si mai asuma decât partial acest risc. De regula, i se acorda publicului un ragaz de 5 zile de la publicarea subscriptiei în vederea examinarii si lansarii cereri. Dupa lichidarea subscriptiei se publica un anunt privind modul de alocare a actiunilor. În cazul în care cererile depasesc baza de alocare, se satisfac cu prioritate cererile mici si numai partial cererile mari sau unele cereri mari chiar se anuleaza. Se are în vedere realizarea unui numar cât mai mare de actionari, contribuindu-se astfel la largirea pietei bursiere. Sunt si situatii, când piata este suficient de dezvoltata, în care se aplica strategia satisfacerii cu precadere a cererilor mari, urmarindu-se reducerea cheltuielilor de emisie si a cheltuielilor de plata a dividendelor, dar aceasta numai în limitele legislatiei nationale în vigoare.
b) Oferta de vânzare prin licitatie. Ca la orice licitatie, se urmareste obtinerea pretului maxim pentru emitent, stabilindu-se un pret minim de pornire a licitatiei. În final se aloca titlurile la un pret unic de exercitare, eliminându-se cererile care prin preturile oferite se situeaza sub nivelul pretului de exercitare. Procedura de determinare a pretului de exercitare ca si procedura de alocare a actiunilor trebuie sa fie agreata de departamentul bursei specializat în formarea si coordonarea cotatiilor. Se va avea în vedere înfaptuirea unei emisii cât mai largi, respectiv alocarea actiunilor la un numar cât mai mare de actionari, cu scopul de creare a unei piete bursiere active. Prin subscrierea unei emisii de actiuni, casa emitenta (banca de investitii) accepta sa preia orice actiuni care nu au fost subscrise de public. Partea nesubscrisa de public este oferita de banca de investitii spre subscriere unor institutii, de regula unor clienti traditionali.Banca de investitii ramâne principalul si ultimul responsabil al subscrierii insuficiente. Daca un subsubscriitor nu plateste, riscul incumba banca de investitii. In cazul unei subscrierii insuficiente, banca de investitii abordeaza subgarantii sai, care de regula sunt diverse banci comerciale. Acestea trebuie sa se hotarasca în câteva ceasuri daca accepta cotele ce le-au fost alocate din actiunile ramase nedistribuite si vor accepta cotele respective, când sponsorul are pe piata o buna reputatie si daca pretul este rezonabil.
c) Oferta pentru subscriere. Procedura.
• Se ofera titlurile catre public de catre societatea emitenta, direct sau prin intermediul unei banci de investitii sau o alta autoritate emitenta. Riscul subscrierii este al societatii emitente, daca banca implicata actioneaza numai ca agent, pe baza de comision.
• În cazul emisiei de obligatiuni (mai rar pentru actiuni) se poate face lansarea subscriptiei pe baza de licitatie.
• Ca raspuns la cererea subscriitorului, emitentul îi da o scrisoare de acceptare plus un cec pentru diferenta nealocata, în cazul în care subscrierea s-a facut pe baza concomitenta de varsaminte. Scrisoarea de acceptare se refera la oferta pentru vânzare. În cazul ofertei pentru subscriere, scrisoarea de acceptare este o scrisoare de alocare. Solicitantii care nu au primit decât titlurile alocate returneaza cecurile si li se restituie, din varsamintele efectuate, sumele corespunzatoare. Daca primesc toate titlurile solicitate, restituie emitentului cecurile pentru diferentele nealocate initial. Se retine ideea ca beneficiarii de scrisori de alocare, potrivit unor legislatii au posibilitatea:
-         sa renunte la alocare;
-         sa vânda alocarea altor persoane, total sau partial, îndeplinind o procedura specifica: completarea unor formulare de renuntare si respectiv de înregistrare pentru noi beneficiari.
Unii investitori cumpara actiunile spre a le revinde imediat ce sunt admise pentru a fi negociate la bursa si nu ca investitori pe termen lung. Speculatorii solicita asemenea actiuni daca sunt convinsi ca le pot revinde la preturi superioare celor de emisie. De fapt, de multe ori, emitentul stabileste un pret de emisie cu un discont fata de pretul asteptat de piata tocmai pentrn facilitarea cumpararii emisiei. Acest pret se stabileste pe baza evaluarii de piata a unor investitii comparabile.
În general exista doua motive pentru aplicarea discontului:
-         Un volum mare de titluri nu se poate vinde tara a stimula subscriitorii potentiali.
-         Pretul se fixeaza cu câteva zile înainte de termenul-limita pentru subscriere, ca atare, subcriitorii trebuie sa se decida într-un termen relativ scurt.

D. METODE SPECIALE DE OBTINERE A COTARII LA BURSA

Orice emisie de actiuni sau obligatiuni ce urmeaza sa fie cotate la bursa trebuie sa obtina în prealabil aprobarea departamentului pentru cotatii al bursei la care urmeaza sa se faca înscrierea pentru cotare.
Exista doua metode speciale de aprobare a cotarii la bursa, avantajul acestor metode consta în costurile reduse, deoarece cheltuielile pentru subscriere nu mai apar.
a) Marketingul selectiv
Firma emitenta, singura sau in asociere cu o banca de investitii, organizeaza plasarea titlurilor la preturi fixe convenabile clientilor sai - tipic, investitori institutionali.
Conditii pentru aprobarea cotarii actiunilor:
• Departamentul pentru cotatii al bursei nu-si da aprobarea decât pentru actiuni emise în cadrul unei sume prestabilite. Acest prag este valabil numai pentru actiunile care nu sunt deja cotate la bursa.
• Daca volumul actiunilor emise depaseste un anumit prag, cel putin 25% din restul emisiei trebuie sa fie oferite marelui public sau sa fie distribuite de o alta finna, independenta de prima.
• Prospectul trebuie publicat numai într-un singur ziar de mare tiraj.
În mod traditional, prin aceasta metoda se emit obligatiunile comune.
b) Recomandarea
Titlurile pot fi recomandate la cotare de un membru al bursei si sunt distribuite la un mare numar de cumparatori, întrucât piata acestor titluri este sigura, în momentul în care vor fi cotate.
Este metoda cea mai simpla dar nu duce la obtinerea de capital nou.
Regulamentul în materie mentioneaza trei cazuri tipice de cotare la bursa pe baza metodei recomandarii:
-         Titlurile sunt deja cotate la o alta bursa.
-         Titlurile sunt detinute de un mare numar de persoane, îndeplinind una din conditiile de baza cerute de departamentul pentru cotatii al bursei. Deci, au un mare grad de vandabilitate.
• Când se fornneaza o societate holding si titlurile sale sunt emise pentru substituirea titlurilor cotate ale societatilor reunite în holding.

E. PIATA DE TITLURI NEOFICIALA (USM - UNLISTED SECURITIES MARKET)

Cerintele de intrare în aceasta piata sunt mai putin stringente. Se cere numai un mic anunt, într-un ziar de notorietate, în care sa se indice de unde poate fi procurat prospectul societatii emitente, pretul de emisie, natura titlurilor si alte câteva lucruri filndamentale impuse de specificul fiecarei emisii.
Întrarea în aceasta piata se caracterizeaza prin:
-         Proprietarii pot sa-si retina majoritatea actiunilor;
-         0 societate poate intra în USM cu numai 3 ani de experienta;
-         Costurile de intrare în USM sunt foarte scazute (nu se cheltuie pentru reclama).
Sunt trei metode principale de intrare în USM:
a) Recomandarea. Se utilizeaza când societatea are deja peste 10% din actiuni în mâinile publicului si nu are nevoie de capital aditional.
b) Marketingul selectiv. Se utilizeaza când valoarea actiunilor detinute de public reprezinta sub 10% din valoarea capitalului. Se impune publicarea unui prospect. Se pot introduce pe piata neoficiala atât actiuni noi cât si din cele existente. În cazul unei emisii noi pentru piata neoficiala, sponsorul, de regula un membru al bursei de valori, cumpara actiunile si apoi le ofera clienrilor sai la un pret putin mai mare. Prin legislatiile nationale se limiteaza valoarea actiunilor care pot fi plasate de sponsor. Aceasta metoda genereaza costuri mai mari decât prima, din cauza contabilitatii aditionale si taxelor legale.
c) Oferta pentru vânzare. Se adopta când valoarea actiunilor de plasat depaseste limita stipulata de lege în cazul metodei selective. Publicul poate solicita actiuni, completând un fonnular atasat prospectului. Este metoda cea mai scumpa de intrare în USM. Cheltuielile, de regula, ajung la 1,5% din valoarea actiunilor. Se publica un prospect într-un ziar national. Directorii societatii care intra în USM sunt obligati sa semneze un angajament ca ii vor informa la timp, corect si complet pe actionari.

F. PIATA A TREIA

Este o varianta a pietei neoficiale, pentru societatile care nu îndeplinesc conditiile de intrare în USM. Societatea, printr-o cerere simpla, poate sa intre în aceasta piata, în masura în care gaseste o firma sponsor, membra a bursei de valori. Sponsorul va stabili îndeplinirea de catre societatea solicitanta a conditiilor impuse de bursa:
-         prezentarea modului de functionare în trecut;
-         natura afacerilor practicate;
-         structura comitetului de directori;
-         elementele esentiale ale statutului;
-         prezentarea bilantului si contului de profit si pierdere, subliniindu-se activitatea comerciala reala, cu venituri importante.
Prin exceptie, se admit de unele legislatii si societati fara activitate în trecut, dar care pot dovedi ca obiectul lor de activitate va fi productiv în scurt timp. Nu se impune de bursa un procentaj minim de actiuni care sa fie detinute de public, dar firma sponsor va trebui sa dovedeasca ca va fi un numar suficient de actiuni detinute de public spre a se crea o piata secundara cu o lichiditate corespunzatoare. O societate care intra pe piata a treia trebuie sa-si ia un angajament fata de firma sponsor privind notificarea informatiilor.

G. PIATA LA GHISEU (OTC - OVER THE COUNTER)

Costurile de intrare în OTC sunt similare costurilor de intrare în piata a III-a. Sponsorul poate impune respectarea anumitor reguli cum ar fi nedezvaluirea unor informatii, investitorii nu sunt ocrotiti de regulamentul bursei.

H. EMISIUNEA DE ACTIUNI PENTRU ACTIONARII EXISTENTI

Se poate efectua prin doua metode:
1. Metoda Scrip (pe baza de lista). În mod automat toti actionarii beneficiaza gratuit de noile actiuni emise, proportional cu valoarea actiunilor pe care le detin (lucru stabilit în statutul societatii). Acoperirea emisiei se face din fondurile de rezerva ale societatii, care se transforma în actiuni, majorând capitalul social fara a se majora averea patrimoniala, adica activul ramâne neschimbat. Necesitatea majorarii capitalului social pe aceasta cale este motivata astfel:
-         Pentru ca o actiune sa nu dobândeasca o valoare prea mare, în cazul în care s-ar face restituirea ei si suplimentarea valorii nominale din fondurile de rezerva, se prefera sporirea numarului actiunilor.
-         Alocarea de noi actiuni catre actionarii existenti din fondurile de rezerva se face când societatea functioneaza bine si apare necesitatea rasplatirii actionarilor existenti, care prin actiunile investite au contribuit la sporirea beneficiului societatii.
-         Prin cresterea numarului de actiuni, potential se largeste piata bursiera.
-         Prin capitalizarea fondurilor de rezerva (în limitele legale) creste numarul de actiuni, deci, sporeste oferta si scade valoarea de piata a actiunilor, facându-le mai usor comercializabile. Pentru stimuiarea cumpararii lor, bursa va informa despre previziunea dividendelor în crestere.
În scopul cresterii numarului de actiuni fara afectarea fondurilor de rezerva, emisia se poate înfaptui si pe calea divizarii stocului de actiuni. Adica, actiunile existente se anuleaza si se înlocuiesc cu un numar sporit de actiuni cu valoare nominala mai mica, situatie în care valoarea capitalului social ramâne neschimbata.
2. Emisia pe baza de drepturi statutare. Prin statut se prevede dreptul de preemptiune al actionarilor existenti pentru cumpararea de actiuni dintr-o noua emisie. Noua emisie este motivata de necesitatea sporirii capitalului de investit într-un proiect nou sau pentru plata unor împrumuturi pe termen scurt. Pentru atragerea cumparatorilor din rândul acjionarilor existenti emisia se va face cu un discont de 15-20% fata de valoarea de piata din momentul în care se anunta emisia. Metoda este folosita de societatile cotate la bursa care doresc sa-si mareasca capitalul social. Sunt de subliniat doua idei relativ la realizarea de asemenea emisii:
-         în statutul societatii sa fie stipulat dreptul de preemptiune al actionarilor la cumpararea de actiuni din noile emisii;
-         pentru a obtine cotarea la bursa, societatea sa se angajeze ca va face astfel de emisii.
Procedural, comitetul de direclie trimite o circulara catre toti actionarii societatii prin care le anunta noua emisie, cu motivarea necesara si procedura de urmat. De regula, emisia este subscrisa de o banca de investitii sau de o alta autoritate financiara de notorietate. Exista argumente contra subscrierii pe calea sus mentionata, precum:
-         daca valoarea de piata este mult mai mare decât valoarea pentru noile actiuni, devine inutila subscrierea prin intermediar, deoarece actiunile se pot vinde usor;
-         toti actionarii existenti pot beneficia de un discont substantial, iar cei neinteresati în subscriere pot sa-si vânda drepturile pe piata.
Exista si argumente pro intermediar:
-         un pret foarte scazut poate sugera unor investitori potentiali, mai putin versati, o lipsa de încredere în bunul mers al societatii.
De regula, pretul actiunilor se poate modifica în urma anuntarii unei emisii noi. Desi la prima vedere se poate concluziona ca societatea nu-si poate asigura finantarea din profitul capitalului existent, în fond se poate argumenta cu angajarea acesteia pentru înfaptuirea de proiecte noi de investitii. Anuntul pentru o noua emisie este însotit de informatii documentare asupra scopului emisiei si asupra perspectivei dividendelor.
La primirea scrisorilor provizorii de alocate, actionarul are patru posibilitati:
v    Exercitarea drepturilor prin retrimiterea scrisorii de alocate primite, împreuna cu suma necesara cumpararii actiunilor alocate, înainte de ultima zi de acceptare si plata. Societatea emitenta confirma primirea platii si îi trimite certificatul de actiuni cumparat.
v    Actionarul avizat semneaza un formular de renuntare la alocarea de noi actiuni si vinde noile actiuni alocate si neplatite. Îsi transfera astfel dreptul de a cumpara pe calea înmânarii tertului interesat a scrisorii provizorii de alocate.
v    Îsi exercita numai partial dreptul de cumparare si vinde partea pentru care nu este interesat, îndeplinind formalitatile cuvenite.
v    Lasa sa expire valabilitatea dreptului de a cumpara. În fapt, el adopta o asemenea pozitie când pretul actiunii existente la bursa scade sub pretul de subscriere la data limita de acceptare si plata. Uneori, societatea îi vinde drepturile pe piata si îi îmnâneaza profitul net, alternativa care însa trebuie stipulata în statut si în prospectul de emisie.

I. PRELUARI DE SOCIETATI

Daca o societate achizitioneaza majoritatea actiunilor cu drept de vot ale altei societati, ultima, în fapt, a fost preluata de prima. Preluarea poate fi efectuata:
-         prin plata de bani gheata;
-         prin substituirea actiunilor unei societati ctf ac~iunile altei societati rezultate dintr-o noul emisie;
-         prin aplicarea ambelor metode, combinat sau ca alternativa.

BIBLIOGRAFIE:

Ion Stoian
Emilia Dragne
Mihai Stoian

COMERT INTERNATIONAL – Tehnici, strategii, elemente de baza ale comertului
electronic - Volumul II, Editura Caraiman, 2000.



50%;ms� 6=s : 0� �?_ lfo12;tab-stops:list 54.0pt 171.0pt'>Ø     Rata produselor finite:

Rpf = Stoc de produse finite x 360 / Costul de productie
Ø     Rata creditului – clienti:
Rcc = Clienti x 360 / CA
          c)Rate de gestiune de pasiv:
Rata creditului furnizori:
Rcf = Furnizori din exploatare x 360/ Intrari (cumparari) de marfuri
Aceasta metoda de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscuta in teoria economica sub denumirea de “metoda expertilor contabili”[18].







[1] .M.Niculescu, Analiza economico-financiara, Bucuresti, 1993, pag.279
[2] .M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992
[3] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.283
[4]   D. Margulescu si colectivul, Analiza economico – financiara a societatilor comerciale, Supliment la Revista Tribuna economica, Bucuresti, 1994
[5] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii,Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2000
[6] . M. Assaeaf, Analyse financiere de l’entreprise europeenne, Note de curs, Toulouse, 1991.
[7] www.contab – audit. ro
[8] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[9] . J. P. Thibaut, Le diagnostic d’entreprise, Paris, 1989
[10] D. M. Paraschivescu, W. Pavaloaia, Modele de contabilitate si analiza financiara, Editura Neuron, Focsani, 1994
[11] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[12] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[13] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[14] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[15] . G. Charreaux, Gestion financiere, Ed. Litec, Paris, 1991, pag. 371
[16] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.298
[17] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993
[18] . J. P. Rayband, Analyse financiere, Paris, 1989

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva