Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Bursa

Bursa – definire si carateristici


Ce este bursa?

Termenul desemnează o instituţie cu putere de autoreglementare, specifică economiei de piaţă liberă - bursa - ca formă organizată de schimb pentru mărfuri şi valori.
În esenţă, noţiunea indică locul de întâlnire a negustorilor şi oamenilor de afaceri, în sensul unui spaţiu de concentrare a cererii şi ofertei. Acest conţinut rezultă din definiţiile date în limbajul de specialitate.
Astfel „Legea română asupra burselor" din 1929 - „Legea Madgearu" - se arată că „bursele sunt instituţii publice create în scopul de a reuni pe comercianţi, industriaşi, producători, armatori şi asigurători în vederea negocierii valorilor publice şi private, monedelor, devizelor, mărfurilor, productelor, închirierii vaselor şi acoperirii riscurilor de tot felul" .
Prin urmare bursa este o piaţă, care se particularizează prin obiectul tranzacţiilor şi modul de organizare şi funcţionare.
În domeniul dreptului se apreciază că bursele sunt instituţii unde se negociază (se vând şi se cumpără) valori mobiliare sau mărfuri, după o procedură anumită şi numai de către anumiţi intermediari, sub supravegherea autorităţilor.
Formarea şi afirmarea bursei exprimă însăşi definirea relaţiilor de schimb, a pieţei ca structură de bază a economiei de piaţă moderne. Odată cu consacrarea bursei, relaţiile de schimb ajung la deplină extindere şi maturizare, primind rolul central în reglarea mecanismului de piaţă.


Caracteristicile pieţelor bursiere


Natura specifică a bursei este dată de o serie de caracteristici ce vor fi prezentate mai pe larg în cele ce urmează.

Piaţă de mărfuri: Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru diferitele tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începutul lor, pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionarea în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două categorii de burse.
Bursele sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează mărfuri, titluri pe mărfuri, active monetare şi financiare, care au anumite caracteristici:
- sunt generice; se individualizează prin măsurare, numărare sau cântărire
- sunt fungibile; pot fi înlocuite unele prin altele
- au caracter standardizabil; marfa poate fi împărţită pe loturi omogene
- sunt depozitabile; permit executarea obligaţiilor contractuale la o anumită perioadă de la încheierea tranzacţiei
- au un grad redus de prelucrare; menţinerea caracterului de produs de masă, nediferenţiat, omogen.

Piaţă simbolică: Unul dintre principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativităţii tranzacţiilor comerciale şi financiare, realizarea acestora pe o bază standardizată. Necesitatea extinderii şi intensificării schimburilor a generat o tendinţă de dematerializare a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se la mostre şi eşantioane reprezentative. Pe măsura consacrării de uzanţe comerciale s-a trecut de la eşantion la tipuri şi denumiri uzuale, adică la calităţi abstracte de marfă, pe baza cărora se încheie tranzacţii comerciale. Astfel bursa simplifică la maxim activitatea de tranzacţionare şi reduce negocierea la elementele sale esenţiale: sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare), marfa, cantitatea, preţul şi termenul de livrare.
Bursa nu mai este o piaţă originară, pe care se vând şi se cumpără mărfuri fizice, ci o piaţă derivată pe care se vând şi se cumpără titluri pe marfă. Dovada existenţei mărfurilor se face cu un document acceptat de comercianţi: recipisa (actul) de depozit pentru mărfurile aflate în antrepozite şi conosamentul pentru mărfurile încărcate pe vas. Transferul proprietăţii asupra mărfii, deci executarea obligaţiilor contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv. Bursa nu îşi asumă rolul de realizare a tranzacţiei în forma sa fizică, mişcarea mărfurilor având loc în afara acestei pieţe.

Piaţă organizată şi liberă: Bursa este o piaţă organizată în sistem de autoreglementare, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi respectate de către toţi participanţii. Aceasta nu înseamnă administrarea pieţei, ci reglementarea ei în scopul obţinerii unui sistem ce garantează caracterul liber şi deschis al tranzacţiilor comerciale şi financiare.
Nu pot fi tranzacţionate la bursă decât mărfuri sau valori pentru care există concurenţă liberă, pentru care oferta provine de la un număr suficient de mare de ofertanţi, cererea este solvabilă şi relativ constantă, astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului.

Piaţă reprezentativă: Bursa este o piaţă reprezentativă în care se stabileşte preţul mărfurilor pentru care ea constituie o piaţă organizată - cotaţia bursei - element ce serveşte drept reper pentru toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare care se desfăşoară în ţara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.


CONTRACTELE BURSIERE


Încă de la apariţia lor, bursele de mărfuri s-au bucurat de un interes deosebit din partea marelui public, reprezentând pentru unii o speranţă de îmbogăţire rapidă iar pentru alţii soluţia în căutarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau îndepărtat. Procesul de dematerializare a mărfii a constituit primul mare pas spre tranzacţiile futures. Facilitarea stabilirii calităţii a contribuit la o dezvoltare a lichidităţii.
Fluctuaţiile ample şi neanticipate ale preţurilor pe pieţelor spot, împreună cu puterea limitată a participanţilor la aceste pieţe, au fost factori favorabili în apariţia tranzacţiilor forward şi futures.
Tipuri de contracte bursiere:
- contractul spot - are ca obiect o marfă prezentă, existentă în momentul încheierii contractului şi care urmează să fie livrată şi achitată imediat
- contractul forward - este un acord privat de a cumpăra sau a vinde, de a livra şi respectiv de a plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei
- contractul futures - este un angajament standardizat de a cumpăra sau vinde un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei, cu lichidarea la o dată viitoare
- opţiunile - contracte între un vânzător şi un cumpărător care dau dreptul dar nu şi obligaţia de a cumpăra sau a vinde la o anumită dată viitoare un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar, drept obţinut în schimbul plăţii unei prime.


Contractul spot


Contractele spot sunt contracte de vânzare - cumpărare a căror executare are loc, teoretic, imediat după încheierea lor. Practic, ele sunt executate în termene cuprinse între 24 de ore şi 10 zile bancare şi presupun livrarea obligatorie a mărfii.
Marfa ce stă la baza contractului spot este:
- la vedere (adică există)
- disponibilă (nu e grevată de vreo obligaţie; de exemplu, gajul)
- prezentă (se află într-un depozit agreat de bursă)
Preţul de execuţie al contractului este cel stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.


Contractul forward


Odată cu apariţia burselor, vânzătorii şi cumpărătorii aveau posibilitatea de a reduce nesiguranţa preţurilor printr-o vânzare forward cash. O vânzare forward cash sau un contract forward reprezintă o negociere privată în care vânzătorul şi cumpărătorul convin asupra unui preţ pentru o marfă care urmează să fie livrată în viitor. La contractele forward cash, marfa nu se putea transmite până la data de livrare prestabilită. Acum vânzătorul şi cumpărătorul au posibilitatea de a bloca un preţ cu mult timp înaintea executării contractului şi să elimine astfel incertitudinea cauzată de fluctuaţiile de preţ din această perioadă.

Certitudinea preţului conferă posibilitatea cumpărătorilor şi vânzătorilor să îşi anticipeze corect veniturile viitoare. Contractul forward a ajutat la scăderea riscului schimbării preţului şi a facilitat dezvoltarea pieţelor şi vânzarea mărfurilor.
Totuşi nu a dispărut riscul ca un comerciant (cumpărătorul mărfii) să nu-şi îndeplinească prevederile contractuale în cazul în care preţurile au scăzut dramatic, producătorul rămânând cu mărfurile pe stoc şi fără alt cumpărător. În cazul opus, dacă preţurile au crescut dramatic în perioada dintre contractare şi livrare, vânzătorul ar fi fost cel tentat să nu respecte contractul, în încercarea de a vinde altcuiva la un preţ mult mai mare decât cel care s-a stabilit în contract.
Pentru a rezolva problema garantării executării tranzacţiei, s-s dezvoltat o nouă metodă. Fiecare participant la o tranzacţie depozitează o sumă de bani la o a treia parte, neutră. Acest lucru dă siguranţa că fiecare parte va respecta contractul. Dacă una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile cealaltă parte urmează să primească banii ca despăgubire pentru orice pierdere financiară.
Bursele şi-au dezvoltat standarde de calitate şi unităţi de măsură pentru fiecare marfă. Aceasta a dus la comercializarea (vânzarea şi cumpărarea) de contracte pe titluri de marfă care specificau cantitatea, calitatea, data scadenţei şi data de livrare a unei mărfi.
Cel mai reprezentativ exemplu de contract forward folosit zilnic de către fiecare este abonamentul la un ziar, pentru care se percepe preţul convenit anterior pe toată durata valabilităţii abonamentului (contractului).
Există câteva avantaje ale contractelor forward. Pe lângă avantajele evidente, cum sunt cunoaşterea exactă a sumei şi cantităţii pe care urmează să o primească, a nivelului calitativ şi a momentului livrării, certitudinea preţului este importantă deoarece un cumpărător îşi va cunoaşte costurile anticipat. Şi vânzătorul îşi va cunoaşte veniturile dinainte. Astfel, certitudinea preţului dă posibilitatea cumpărătorilor şi vânzătorilor să-şi anticipeze corect veniturile viitoare.


Contractele futures


Contractele forward standardizate s-au transformat în contracte futures. De exemplu, un contract futures pe grâu pentru iunie 2000 obligă vânzătorul să livreze cumpărătorului 20 de tone de grâu de o anumită calitate, la termenul de expirare a contractului; sau un contract futures pe dolari SUA pentru martie 2000 cere celui care îl vinde să livreze celui care l-a cumpărat 1000 de dolari la scadenţă.
Persoanele fizice sau juridice pot executa tranzacţii futures chiar dacă nu au intenţia de a face sau de a primi livrarea.
Deoarece contractele futures sunt standardizate, ele pot fi transmise de mai multe ori. Este necesară o metodă pentru a intersecta ultimul vânzător cu ultimul cumpărător. Operaţiunile de compensare ale casei de clearing a bursei au ajuns să înregistreze toate tranzacţiile şi livrarea documentelor de la vânzători la cumpărători. Această operaţiune facilita şi compensarea contractelor futures deoarece ele erau standardizate şi se puteau schimba între ele. De exemplu, o persoană care a cumpărat un contract futures poate să-l vândă eliminându-şi astfel poziţia deschisă de la agenţia de brokeraj la care a deschis contul de marjă. Compensarea a creat oportunitatea ca cei care doresc să execute contractul.
Posibilitatea de compensare este o caracteristică fundamentală a comerţului futures. Numai aproximativ 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizică. O altă funcţie esenţială a casei de compensaţie este aceea de a se interpune între vânzător şi cumpărător la fiecare tranzacţie. În realitate, un vânzător vinde casei de compensaţie, iar cumpărătorul cumpără de la casa de compensaţie. Aceasta conferă integritate tuturor tranzacţiilor.
Elementele contractului futures sunt: simbolul contractului, unitatea de tranzacţionare, cotaţia, variaţia minimă de preţ (tick-ul), limitele de variaţie zilnică a preţului, lunile de livrare, ultima zi de tranzacţionare, ultima zi de livrare şi programul de tranzacţionare.
Standardizare contractelor şi crearea funcţiei de compensare au mărit eficienţa pieţei, permiţând o piaţă mult mai lichidă (una în care tranzacţiile să fie executate la preţul specificat sau la unul apropiat), oricine putând să intre şi să iasă rapid din piaţă. Cu cât preţul a mai rapid determinat şi piaţa e mai lichidă, cu atât ea devine mai eficientă.
Contractele futures (alături de opţiuni) sunt titluri financiare derivate. Ele dau naştere unor obligaţii contractuale ce pot fi stinse în două moduri: la scadenţă, prin livrare fizică, cash sau plata diferenţelor şi până la scadenţă, prin lichidarea lor la bursă.

Avantajele contractelor futures


Între contractele forward şi futures există o serie de deosebiri:
- contractele futures sunt standardizate;
- preţul variază zilnic în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă;
- spre deosebire de contractele forward, contractele futures au o piaţă secundară.

REGLEMENTARE
Legi comerciale
Legi specificeEMITENT ŞI GARANT_Casa de Compensaţie
Evenimentele externe pot influenţa volatilitatea preţului. Formarea burselor specializate a ajutat la stabilizarea marilor fluctuaţii de preţ, fluctuaţii datorate alternanţei surplusurilor de ofertă, cu momentele de criză. Totuşi în ciuda acţiunilor întreprinse pentru stabilizarea preţurilor mărfurilor, alţi factori puteau destabiliza cotaţiile.
Fenomenele naturale (seceta, inundaţiile, îngheţurile, insectele) puteau influenţa oferta de produse agricole. Războaiele pot face ca valutele multor ţări să fie mai riscante şi cu o valoare mai scăzută pe pieţele monetare ale lumii.
În cazul particular al României, deschiderea internaţională de după 1989 a pus economia românească centralizată şi ineficientă în competiţie cu economiile dezvoltate ale lumii. Competiţia, din start inegală, a dus la importuri masive de produse mai ieftine şi mai bune decât cele autohtone, acestea nefiind susţinute decât în mică măsură de exporturi şi de investiţii străine. Balanţa comercială deficitară astfel creată a dus la devalorizarea monedei naţionale.
Devalorizarea a avut diferite valori de la un an la altul, în funcţie de diversele politici monetare şi economice promovate de guvernele postrevoluţionare. Degradarea continuă a condiţiilor economice, favorizată de haosul legislativ şi de inconsecvenţa cu care a fost aplicată reforma, a condus la alternanţe de perioade de calm relativ, în care leul era susţinut administrativ, cu devalorizări bruşte şi importante.
Pieţele futures ajută la controlarea riscului. Atunci când o firmă, industrie sau sector comercial folosesc efectiv pieţele futures, ele nu fac altceva decât să-şi controleze riscul, care este un element al fiecărei afaceri. Aceasta se traduce prin costuri mai reduse pentru consumatori, pentru că o firmă bine condusă, de obicei poate să-şi aducă pe piaţă produsele sau serviciile la preţuri reduse, având costuri mai mici. Cu cât sunt mai puţine riscurile pe care trebuie să şi le asume o firmă, cu atât preţul final necesar pentru a obţine profit poate fi mai mic. Aceasta ilustrează cel mai bine sistemul de liberă iniţiativă, iar pieţele futures joacă un rol vital în acest proces.
Firmele care fac afaceri cu clienţi sau furnizori din străinătate sunt interesate de modul în care compania face faţă ratelor de schimb. Dacă se doreşte controlul fluctuaţiei riscului ratei de schimb astfel încât profitul să fie protejat se poate apela la hedging cu futures.
Pieţele futures sunt o parte a scenei afacerilor internaţionale. Folosite cu pricepere pieţele futures pot constitui un rol important în modul de a face afaceri.
Cadrul organizatoric al pieţei futures cuprinde instituţiile ce servesc direct această piaţă: bursa, firmele de brokeraj (agenţiile bursiere), casa de compensaţie, precum şi reglementarea legală a desfăşurării tranzacţiilor pe aceste pieţe. Dezvoltarea cadrului organizatoric al unei pieţe contribuie la eficientizarea acesteia prin îmbunătăţirea informaţiei de piaţă şi prin reducerea costurilor tranzacţiilor.
Cea mai importantă componentă rămâne instituţia bursei. Aceasta nu se angajează ca parte în tranzacţiile spot, forward sau futures ci funcţia ei primordială este de a crea un cadru eficient în care să acţioneze liber forţele pieţei, prin asigurarea următoarelor servicii şi facilităţi:
- un spaţiu fizic adecvat desfăşurării tranzacţiilor, care să răspundă particularităţilor mecanismului de licitaţie prin strigare deschisă sau de tranzacţionare computerizată;
- o reţea de telecomunicaţii eficientă care să asigure diseminarea instantanee pe plan naţional a informaţiilor privind preţurile şi volumul de tranzacţii din cadrul bursei respective, precum şi accesul facil la aceste informaţii;
- o înregistrare rapidă şi exactă a tranzacţiilor din incinta bursei, sistemele de marjă şi compensare eficiente, astfel încât participanţii la tranzacţii să poată realiza profiturile aferente poziţiilor lor futures;
- regulamente de funcţionare care să asigure condiţii egale şi corecte de participare la aceste pieţe;
- lansarea de contracte futures viabile, crearea şi introducerea de noi contracte, concomitent cu renunţarea la cele ce nu mai prezintă interes.
Deoarece pe piaţa bursieră mecanismele şi procedeele prin care aceştia acţionează sunt specifice, hedgerii şi speculatorii sunt recunoscuţi prin poziţia de pe care acţionează.
De remarcat că pe piaţa futures şi cu opţiuni nu au acces direct decât cei care sunt membri ai bursei. Aceştia, prin reprezentanţii lor (brokeri de ring, deckeri, runneri, agenţi de bursă), acţionează la ordinele clienţilor şi pot determina prin sfaturile şi opiniile lor direcţii de acţiune, deci ar putea influenţa într-o oarecare măsură piaţa. Pentru a preveni aceste situaţii, regulamentele conţin măsuri contra manipulărilor de orice fel. În plus, pe toate pieţele există reglementări precise dictate de necesitatea transparenţei operaţiunilor bursiere.
Pieţele futures s-au dezvoltat rapid şi reprezintă cele mai competitive pieţe existente în practică, îndeplinind funcţii economice şi sociale de mare importanţă.

 BURSA MONETAR-FINANCIARĂ ŞI DE MĂRFURI SIBIU



Prezentarea generală a BMFMS


Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu a fost înfiinţată în 14 decembrie 1994, având 11 acţionari care deţineau 17 cărţi de membru.
În iulie 1997 Bursa din Sibiu a devenit prima bursă futures şi de opţiuni din România, jucând un rol important în cadrul economiei de piaţă româneşti prin oferirea unor instrumente eficiente pentru managementul riscului.
Crearea primei burse futures din România a constituit o etapă de maximă importanţă în transformarea unei societăţi care se ocupă de intermedieri şi licitaţii, într-un centru naţional în care participanţii la piaţa bursieră au oportunitatea de a-şi acoperi riscurile sau de a specula modificarea preţurilor folosind titluri financiare derivate.
În prezent, capitalul social al BMFMS este de 500.000 USD, reprezentând aportul adus de cei 54 de acţionari care deţin 90 de cărţi de membru, fiecare carte de membru dând dreptul la un loc de broker în toate ringurile Bursei.
Cartea de membru (cartea de bursă = un pachet de 50 acţiuni BMFMS) dă deţinătorului ei dreptul de a efectua tranzacţii în oricare dintre ringurile Bursei.
Întrucât nu toate cele 90 cărţi de bursă sunt active, Asociaţia Bursei a hotărât să nu se mai emită alte cărţi de bursă, cei care doresc să desfăşoare activitate bursieră având posibilitatea să devină membri asociaţi prin cumpărarea sau închirierea uneia dintre cele 90 cărţi emise.
Preţul de adjudecare al unei cărţi de bursă la ultimele licitaţii a fost de aproximativ 5.500 USD / carte, iar preţul de închiriere al unei cărţi este de 100 USD / lună, perioada minimă pentru închiriere fiind de 3 luni.
Membrii Bursei au acces direct în ringurile de tranzacţionare ale BMFMS şi pot fi totodată membri compensatori, având astfel acces şi la mecanismul de compensare oferit de Casa Română de Compensaţie.
Membrii Bursei care nu sunt şi membri compensatori trebuie să aibă o relaţie de colaborare, în vederea compensării tranzacţiilor lor, cu un membru compensator. Aceste acorduri trebuie să fie aprobate de către Bursă.
Directorii şi angajaţii autorizaţi să tranzacţioneze pentru sau în numele agenţiei de brokeraj trebuie să fie atestaţi de către Bursă ca operatori pentru pieţele futures şi de opţiuni.
Patrimoniul evaluat al BMFMS este de 1,12 milioane USD. În anul 1996 s-a finalizat noul sediu al BMFMS, în suprafaţă de peste 1000 mp, BMFMS fiind singura bursă din România cu sediu în proprietate.
Cadrul legal în domeniul burselor de mărfuri din România în prezent se limitează la OG 69/28 august 1997 publicată în M.O. 227/30 august 1997 şi la legea 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare. Deşi Ordonanţa nr. 69 prevedea înfiinţarea unei Comisii a Operaţiunilor la Termen, ea nu este funcţională până în prezent.
Conform prevederilor Ordonanţei, BMFMS este organism cu putere de autoreglementare. Departamentul de Reglementare şi Supraveghere a Pieţelor al BMFMS a elaborat reguli şi regulamente care sunt cunoscute şi respectate de către toţi operatorii. Totuşi, înfiinţarea unei comisii naţionale care să supravegheze tranzacţiile futures în România constituie o necesitate stringentă.
Contractele tranzacţionate în ringurile BMFMS au fost înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci încă din 1997, brevetele pentru acestea constituind dovada priorităţii BMFMS în acest domeniu.


Produsele tranzacţionate la BMFMS


Contractele futures sunt angajamente de a vinde sau cumpăra o marfă, valută, indice financiar, având cantitatea, calitatea, scadenţa şi modalitatea de lichidare / livrare standardizate.
Metoda de stabilire a preţului este sistemul de licitare prin strigare deschisă în ringurile Bursei. Contractul futures are o dată scadenţă până la care poate fi tranzacţionat în ring. Vânzătorii şi cumpărătorii pot iniţia operaţiunile adecvate dând brokerilor ordine de vânzare sau de cumpărare, prin care sunt specificate preţul, cantitatea, data scadenţei şi termenul de valabilitate al ordinului. Scadenţa contractelor futures tranzacţionate la BMFMS este de 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 luni.
Opţiunile pe contracte futures - opţiunile care fac obiectul tranzacţionării în ringurile Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu, sunt contracte standardizate care dau cumpărătorului dreptul dar nu şi obligaţia de a cumpăra sau vinde contractul futures suport la un preţ prestabilit, numit preţ de exercitare pe perioada de valabilitate a contractului. Pentru dreptul dobândit cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului în momentul încheierii tranzacţiei o sumă de bani numită primă. Vânzătorul se obligă să vândă sau să cumpere contractul futures de la baza opţiunii la preţul de exercitare dacă opţiunea este exercitată de cumpărătorul său.
Există două tipuri distincte de opţiuni: put şi call. Prin cumpărarea unei opţiuni put se obţine dreptul de a lua o poziţie short pe contractul futures suport. Cumpărarea unei opţiuni call dă dreptul la o poziţie long pe contractul futures de la baza opţiunii.
Opţiunile call şi put sunt contracte complet separate, distincte şi oferă drepturi diferite. Ele nu sunt părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii. Orice opţiune put are un cumpărător şi un vânzător; la fel şi opţiunea call. _INCLUDEPICTURE  \d "img/imageNQQ.JPG"__Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu este prima bursă din România în care s-au tranzacţionat contracte futures şi opţiuni pe contracte futures. Pentru a răspunde cerinţelor pieţei, BMFMS şi-a diversificat permanent produsele oferite spre tranzacţionare.
Din iulie 1997, data introducerii primului contract futures şi până în prezent, la BMFMS au fost introduse următoarele tipuri de titluri financiare derivate:
11 iulie 1997 - contractul futures pe indicele propriu BMS1 (coşul acţiunilor la societăţile tranzacţionate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti);
1 august 1997 - contractul futures pe dolarul SUA (simbol ROL/USD);
1 octombrie 1997 - contractul futures pe marca germană (simbol ROL/DEM);
1 octombrie 1997 - contractul futures pe lira italiană (simbol ROL/ITL);
1 septembrie 1998 - contractul futures contractul pe indicele BET(ROL);
9 noiembrie 1998 - opţiuni pe contractul futures pe indicele BET(ROL);
2 decembrie 1998 - contractul pe moneda europeană (simbol ROL/EURO);
22 martie 1999 - contractul futures pe raportul EURO/USD
1 iunie 1999 - opţiuni pe contractul futures ROL/USD
1 iunie 1999 - opţiuni pe contractul futures EURO/USD
17 ianuarie 2000 - contractul futures pe rata dobânzii BUBOR 1
17 ianuarie 2000 - opţiuni pe contractul futures pe rata dobânzii BUBOR 1
6 martie 2000 - contractul futures pe raportul USD/JPY
6 martie 2000 - opţiuni pe contractul futures pe raportul USD/JPY
Implementarea tranzacţiilor futures la BMFMS a fost precedată de participarea, în octombrie 1996, a Bursei din Sibiu, reprezentată prin preşedintele său Teodor Ancuţa, la expoziţia burselor de mărfuri din întreaga lume - EXPO '96 care se desfăşoară anual la Chicago. Timp de trei săptămâni au avut loc contacte, schimburi de experienţă cu reprezentanţi ai celor mai importante burse din lume şi procurarea unui valoros material documentar.
Un rol covârşitor l-a avut vasta experienţă a domnului Thomas Curtean, cetăţean american de origine română, născut în Sibiu, care, timp de 2 luni în anul 1997, a condus şi organizat întregul colectiv al Bursei, finalizând metodologia de tranzacţionare a contactelor futures (regulamente, proceduri, tehnici, formulare, casa de compensaţie etc.), ocupându-se de pregătirea primei serii de brokeri care activează în BMFMS .
Thomas Curtean este, din 1957, membru activ la două mari burse din Statele Unite - Chicago Board of Trade şi Chicago Mercantile Exchange - şi are o carieră ca trader de peste 40 ani în aceste două burse. În prezent deţine şi două cărţi de bursă la BMFMS.
În data de 10 iulie 1998, la un an de la lansarea contractelor futures, Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu, a lansat, tot în premieră pentru România, opţiunile pe contracte futures.
Implementarea acestui nou instrument de acoperire a riscului a fost precedată de pregătirea mecanismelor de tranzacţionare, de organizarea unui curs de brokeri pentru piaţa de opţiuni şi de abordarea rolurilor şi a avantajelor pe care le prezintă opţiunile pe contracte futures, în cadrul unui seminar organizat de BMFMS.
Lansarea opţiunilor nu ar fi fost posibilă fără eforturile speciale ale preşedintelui onorific, dl. Thomas Curtean şi ale d-lui Alexander Etienne Hergan, director al Peregrine Financial Group, firmă membră a CME, şi din mai 1998, membru şi al Bursei din Sibiu.
În prezent, în ringurile BMFMS sunt tranzacţionate opţiuni pe contractele futures pe indicele BET (ROL), pe contractul leu/dolar, leu/marcă germană, leu/euro, euro/dolar, euro/yen japonez şi BUBOR 1, cu scadenţe la 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 luni.


Rezultate şi perspective


De la lansarea contractelor futures în iulie 1997 şi până la finele anului 1999 în ringurile BMFMS au fost realizate 431.007 contracte futures, totalizând un volum al tranzacţiilor de 3472,6 miliarde lei, iar în piaţa opţiunilor au fost tranzacţionate 15.449 opţiuni call şi put.
Până în prezent, în cele 16 cursuri organizate de către BMFMS, au fost pregătiţi peste 400 de operatori pentru pieţele futures şi de opţiuni. Actualmente, pe piaţa futures sibiană activează reprezentanţi a 31 agenţii de brokeraj din 20 judeţe ale ţării şi din Bucureşti.
În ringurile Bursei sunt acceptaţi numai operatori care au obţinut atestatul de operator pentru pieţele futures şi de opţiuni în urma absolvirii unui curs organizat de BMFMS.
În momentul actual BMFMS este singura bursă din ţară cu agenţii de brokeraj (pentru contracte futures şi options) care oferă clienţilor lor următoarele servicii:
- instrumente de management al riscului valutar şi posibilităţi de management al portofoliului de investiţii;
- strategii de acoperire a riscului, mecanisme de identificare a riscului şi posibilităţi de transferare a acestuia care sunt indispensabile pentru investitori.
_INCLUDEPICTURE  \d "img/ring_mic.jpg"__
În anul 2000, activităţile Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu se vor concentra spre extinderea gamei de produse oferite şi spre lărgirea numărului de participanţi la pieţele la termen.
Politica Bursei este aceea de a oferi servicii de calitate, de a realiza o bună administrare a resurselor de care dispune pentru menţinerea comisioanelor la un nivel redus.
Obiectivele principale ale BMFMS sunt:
- extinderea oportunităţilor oferite investitorilor;
- posibilităţi eficiente pentru acoperirea riscului;
- o mai mare lichiditate a pieţei;
- costuri de tranzacţionare reduse.

Obiective pe termen scurt şi mediu:
1. Promovarea activităţii specific bursiere prin înfiinţarea de agenţii de brokeraj în toate judeţele ţării (creşterea numărului agenţiilor de brokeraj active, de la 31 existente în prezent până la acoperirea tuturor judeţelor ţării). Acest obiectiv este susţinut de constanta preocupare a BMFMS privind educarea mediului economic românesc, ca singura bursă din ţara care tranzacţionează titluri financiare derivate.
2. Introducerea scadenţelor la 9 şi 12 luni pentru toate contractele futures şi cu opţiuni tranzacţionate în prezent la BMFM Sibiu (ROL/USD, ROL/DEM, ROL/EURO, BET/ROL, EURO/USD, EURO/JPY, BUBOR 1 opţiuni pe contractele futures BET/ROL, ROL/USD, EURO/USD, EURO/JPY, BUBOR 1)
3. Perfecţionarea programelor informatice de transmitere în timp real către agenţiile de brokeraj a tranzacţiilor efectuate în ringurile BMFMS precum şi a programelor de compensare a tranzacţiilor, achiziţionarea unui soft de măsurare a gradului de risc.
4. Organizarea, după un sistem mai eficient şi accesibil, a cursurilor de pregătire şi atestare a operatorilor pe pieţele futures


Casa Română de Compensaţie


Casa de Compensaţie a Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu funcţionează ca societate pe acţiuni, cu personal propriu, având un capital social subscris de 1.800.000.000 lei.
Ea a fost înfiinţată în urma iniţiativei BMFMS, având ca principal obiect de activitate garantarea, decontarea şi compensarea contractelor futures tranzacţionate în ringul Bursei sibiene, activitate ce era asigurată anterior de un departament specializat al BMFMS. Bursa îşi menţine atribuţiile de organizare şi reglementare a pieţei, iar compensarea şi decontarea se execută prin Casa Română de Compensaţie, care introduce în sistem o verigă nouă, şi anume membrul compensator.
Alături de Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu, Casa Română de Compensaţie SA Sibiu (CRC) este una din instituţiile centrale ale pieţei futures şi de opţiuni, de o importanţă egală cu aceasta.
Dacă Bursa organizează şi reglementează piaţa, CRC se ocupă cu gestionarea riscului participanţilor, activitatea sa având reguli proprii. Regulamentele celor două instituţii sunt armonizate şi completate continuu, pentru o funcţionare cât mai sigură şi rapidă a pieţei în ansamblul ei.
Casa Română de Compensaţie este constituită ca societate pe acţiuni din august 1998 cu un capital social de 1,78 miliarde lei, având 50 de acţionari ce deţin 1780 de acţiuni cu valoare nominală de 1 milion lei. Un acţionar CRC poate deţine minim 10 şi maxim 100 de acţiuni. CRC a preluat din septembrie 1998 activitatea fostului Departament de Compensare al BMFM Sibiu. Evidenţa, compensarea şi decontarea tranzacţiilor se realizează cu un program de concepţie proprie. La sfârşitul anului 1997, CRC în colaborare cu BMFM Sibiu a elaborat programul de clearing folosit de agenţiile de brokeraj pentru tranzacţiile clienţilor.
Casa Română de Compensaţie este singura societate de compensare înfiinţată conform Ordonanţei 69/1997, ordonanţă ce reglementează activitatea burselor de mărfuri în România. Activitatea acestei instituţii a fost controlată de Banca Naţională a României în decembrie 1997.
Rolul Casei Romane de Compensaţie
Între operatorii din pieţele futures şi options apar permanent drepturi şi obligaţii generate de cumpărarea şi vânzarea de contracte futures. Datorită amplorii mari a tranzacţiilor şi numărului mare de contracte vândute şi cumpărate este imperios necesar ca pentru evitarea haosului să existe o Casă de Compensaţie („Clearing House"). Aceasta se interpune între vânzător şi cumpărător în momentul tranzacţiei şi cumpără de la primul şi vinde celui de al doilea, la preţul stabilit de cele două părţi. Astfel, relaţia directă dintre cei doi dispare, fiind înlocuită cu două relaţii, dintre aceştia şi CRC.
Funcţiile Casei Române de Compensaţie
Funcţiile Casei Române de Compensaţie sunt compensarea, garantarea şi decontarea tranzacţiilor din pieţele futures şi options ale BMFM Sibiu.
Un prim aspect îl constituie evidenţa tranzacţiilor futures şi options şi a sumelor necesare pentru realizarea acestora. Un contract iniţiat, cumpărat sau vândut, reprezintă o poziţie deschisă, adică o obligaţie faţă de CRC, pentru care este necesară o garanţie numită marjă iniţială. El poate fi compensat oricând, pe timpul duratei sale de viaţă, printr-o tranzacţie egală şi de sens opus, iar suma existentă în contul de marjă poate fi retrasă.
Al doilea aspect tine de siguranţa pieţei. Casa Română de Compensaţie stabileşte regulile financiare pe care trebuie să le respecte toţi participanţii. Aceste reguli cuprind modalităţile de acces în piaţă, marjele minime obligatorii iniţiale şi de menţinere ale contractelor, precum şi garanţiile suplimentare. CRC garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de toţi operatorii, dar numai în condiţiile respectării de către aceştia a respectivelor reguli.
În al treilea rând, CRC compensează şi decontează zilnic rezultatele tranzacţiilor cu contracte futures şi opţiuni, operând modificări în conturile acestora după cum acestea înregistrează profit sau pierdere.
Membrul compensator (MC)
Agenţiile de brokeraj tranzacţionează atât pe cont propriu, cât în numele şi pe contul clienţilor pe care îi reprezintă. Fiecare verigă a sistemului garantează, decontează şi compensează tranzacţiile verigilor inferioare, pe care le reprezintă. Astfel, agenţiile garantează tranzacţiile clienţilor, iar tranzacţiile agenţiilor sunt garantate de către membrii compensatori.
Membrul compensator este o societate membră a Bursei din Sibiu şi acţionară a CRC, cu garanţii solide constituite din gaj pe cărţile de bursă, pe acţiunile CRC şi o contribuţie la fondul de garantare. Din acest punct de vedere, pe piaţa futures şi de opţiuni de la Sibiu există trei categorii de participanţi:
- membri compensatori principali - au minimum 2 cărţi de bursă şi minim 40 de acţiuni CRC. Aceştia se reprezintă direct în faţa CRC, garantând şi tranzacţiile altor agenţii, non-membri compensatori
- membri compensatori direcţi - au o carte de bursă şi 20 de acţiuni CRC, având dreptul de a reprezenta doar agenţia proprie în relaţia cu CRC
- non-membri compensatori - nu îndeplinesc nici una din condiţiile de mai sus şi sunt reprezentaţi de membrii compensatori principali.
Membrii Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu au considerat că prin înfiinţarea unei instituţii specializate va spori încrederea, atractivitatea şi siguranţa pieţelor futures şi de opţiuni. Rezultatul a fost cel scontat. În prezent, sunt acţionare la Casa Română de Compensaţie societăţi bancare şi puternice societăţi financiare, acestea fiind atrase de structura de clearing aplicată la Bursa din Sibiu ce oferă maximum de siguranţă participanţilor pe pieţele futures şi options.

Organizarea şi funcţionarea ANOTR


Asociaţia Naţională a Operatorilor la Termen din România, înfiinţată în 4 mai 1999 este o asociaţie profesională, fără scop lucrativ, non profit şi cu caracter autonom. Asociaţia are în prezent 76 de membri, din care 19 persoane juridice şi 57 persoane fizice din întreaga ţară, persoane participante la tranzacţiile futures şi cu opţiuni.
Asociaţia are ca scop promovarea dezvoltării condiţiilor de desfăşurare a activităţii în pieţele la termen (futures şi opţiuni) şi a interesului persoanelor implicate în acestea, elaborarea de regulamente pentru membrii Asociaţiei privind contractele existente în pieţele la termen. Activitatea este coordonata de un Comitet Director şi se desfăşoară pe comisii. Comitetul Director este alcătuit din 5 membri, aleşi de Adunarea Generală pe o perioadă de un an. Numărul membrilor Comitetului Director poate creşte proporţional cu creşterea numărului de membri ai Asociaţiei. Trezorierul şi secretarul sunt numiţi de Comitetul Director.
Obiectivele Asociaţiei Naţionale a Operatorilor la Termen din România sunt în principal:
- reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor
- întocmirea şi înaintarea propunerilor legislative pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţii pe pieţele futures, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale
- desfăşurarea de către membrii săi a unei activităţi corecte pentru prevenirea actelor şi practicilor frauduloase, în vederea protejării intereselor publice
- diseminarea informaţiilor cu privire la pieţele futures şi cu opţiuni
- impunerea unor standarde financiare de prevenire a insolvabilităţii sau falimentului membrilor
- reglementarea relaţiilor dintre membri şi clienţi, adoptarea şi administrarea unei corecte proceduri de arbitrare a plângerilor clienţilor împotriva membrilor sau invers
- evaluarea periodică şi supravegherea activităţii de marketing a operatorilor din pieţele la termen
- desfăşurarea de programe educaţionale pentru familiarizarea mediului economic românesc cu mecanismul tranzacţiilor la termen şi oportunităţile oferite de acesta
- colaborarea cu organisme similare din străinătate.

t:0c� 0'r i Д 0� 6.0pt;margin-left: 0cm;line-height:17.75pt;background:white'>Numărul total teoretic al catolicilor, dacă se consideră a fi catolici toți cei botezați în această credință, în lume este mai mare de un miliard, concentrându-se în special în Europa și America. [1].

În Europa, cei botezați catolici sunt majoritari în următoarele țări: Andorra, Austria, Belgia, Croația, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania,Malta, Monaco, Polonia, Portugalia, San Marino, Slovacia, Slovenia și Spania. În Germania, Republica Cehă, Țările de Jos, Elveția și Irlanda de Nord, sunt, la număr, similari cu protestanții.
Potrivit datelor recensământului oficial din 2002 numărul romano-catolicilor din România era de 1.028.401 de persoane. Potrivit recensământului intern al Bisericii Catolice, numărul romano-catolicilor ar fi mai mare cu aprox. 100.000 de persoane.
În țările anglofone și, în general, în statele din Commonwealth, catolicismul nu a fost foarte popular datorită puternicei tradiții anglicane și protestante a Imperiului Britanic. Cu toate acestea, în unele din aceste state există puternice comunități catolice, de origine irlandeză sau latino-americană.
Cea mai mare parte a populației din America Latină se consideră catolică mai mult sau mai puțin, cu excepția Cubei, unde catolicismul este religia a mai puțin de jumătate din populație.
În Asia, statele catolice sunt înconjurate de state musulmane: Filipine (influențat de faptul că este o fostă colonie spaniolă) și Timorul Oriental (fostă colonie portugheză); în alte țări, cum ar fi Liban, reprezintă doar jumătate din populație și în Israel, Siria, Coreea, India și Vietnam sunt mici comunități catolice.
În Africa, populația catolică este de circa a 100 milioane, fiind majoritară în Ruanda și Burundi.

~ �.i c Д 0� te membre acelea dintre ţările candidate care vor fi pregătite la sfârşitul anului 2002.


2001
- Ianuarie - iunie: în timpul Preşedinţiei suedeze a UE sunt deschise spre negociere 5 noi capitole: Dreptul societăţilor comerciale (Cap 5); Pescuitul (Cap 8); Uniunea vamală (Cap 25); Libera circulaţie a capitalului (Cap 4) şi Politica în domeniul transporturilor (Cap 25). Un singur capitol este inchis pe durata acestei presedintii: Pescuitul;
- 13 noiembrie - al patrulea Raport de Ţară este publicat;
- noiembrie - Comisie prezintă o ediţie revizuită a Parteneriatului pentru Aderare cu România; - 14-15 decembrie - Consiliul European de la Laeken nominalizează, pentru prima dată, ţările candidate susceptibile să încheie negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2002. Zece dintre ţările candidate sunt nominalizate, cu excepţia României şi Bulgariei;
- iunie - decembrie (în timpul Preşedinţiei Belgiene a UE) - alte trei capitole sunt deschise: Cap 10 - Impozitare, Cap 13 - Politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă şi Cap 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii. Două capitole sunt închise: Cap 5 - Dreptul societăţilor comerciale şi Cap 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii;
- Decembrie - numărul capitolelor de negociere închise de către România ajunge la 9.

2002
- ianuarie - mai (în timpul Preşedintiei Spaniole a UE) - sunt dechise 9 capitole: Cap 1 - Libera circulaţie a mărfurilor, Cap 2 - Libera circulaţie a persoanelor, Cap 11 - Uniunea Economică şi Monetară, Cap 14 - Energie, Cap 21 - Politica regională şi de coordonare a instrumentelor structurale, Cap 22 - Protecţia mediului, Cap 24 - Justiţie şi afaceri interne, Cap 28 - Control financiar şi Cap 30 - Instituţii. Trei capitole sunt închise: Cap 13 - Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă, Cap 11 - Uniunea Economică şi Monetară şi Cap 30 - Instituţii;
- 9 octombrie - Comisia Europeană publică al cincilea Raport de Ţară;
- 13 noiembrie - Comisia adoptă câte o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria;
- 20 noiembrie - Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca data ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană;
- 12 - 13 decembrie - Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria;
- iunie - decembrie (în timpul Preşedintiei Daneze a UE) - sunt deschise ultimele 4 capitole de negociere: Cap 15 - Politica industrială, Cap 7 - Agricultură, Cap 3 - Libera circulaţie a serviciilor şi Cap 29 - Prevederi financiar-bugetare. Tot în cursul acestei preşedinţii sunt închise 4 capitole: Cap 15 - Politica industrială, Cap 19 - Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, Cap 20 - Cultură şi audiovizual şi Cap 25 - Uniunea vamală.

2003
- 26 martie - Comisia Europeanăa prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România;
- ianuarie - mai (în timpul Preşedinţiei Elene a UE) - sunt închise trei capitole: Cap 1 - Libera circulaţie a mărfurilor, Cap 4 - Libera circulaţie a capitalurilor şi Cap 10 - Impozitarea;
- 5 noiembrie - este dat publicităţii Raportul de Ţară privind progresele României în procesul de aderare;
- iunie - decembrie (în timpul Preşedintiei Italiene a UE) - sunt închise încă trei capitole: Cap 2 - Libera circulaţie a persoanelor, Cap 9 - Politica în domeniul transporturilor şi Cap 28 - Control financiar;
- decembrie - din cele 30 de capitole, 22 sunt închise provizoriu.

2004
- ianuarie-iunie - (în timpul Preşedinţiei Irlandeze a UE) alte trei capitole de negociere au fost închise: Cap 7 - Agricultura, Cap 14 - Energie şi Cap 29 - Prevederi financiare şi bugetare.
- 30 iunie - la finalul Preşedinţiei Irlandeze a UE, 25 din 30 de capitole de negociere au fost închise.
- 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, România a primit confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. României i se recomandă să continue reformele şi să implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar, în special în domeniile: Justiţie şi afaceri interne, Concurenţa şi Mediu. Uniunea Europeană va continua monitorizarea pregătirilor de aderare şi consideră că România va fi capabilă să-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007. De asemenea, Consiliul European recomandă semnarea Tratatului de aderare comun pentru România şi Bulgaria în aprilie 2005, după primirea avizului Parlamentului European, şi aderarea efectivă la 1 ianuarie 2007.

2005
- 13 aprilie, Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană
- 25 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abatia de Neumunster din Luxemburg, Preşedintele României, Traian Basescu, semneazâ Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

2007
- România devine Stat Membru al Uniunii Europene
Tratatul de aderare prevede ca, dacă exista deficienţe grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile economic, piaţa internă şi, respectiv, justitie şi afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.

            Aderarea României a fost însoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficientele în domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei.
Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia deficientele grave în lupta împotriva corupţiei.



                                                       CONCLUZIE

Amplasarea geopolitică a României va influența politica UE cu privire la relațiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia și Asia. Prin Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o oportunitate de a-și demonstra supremația în regiune.
Integrarea în Uniunea Europeană a influențat și relațiile regionale ale României. În consecință, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-europene precum Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus și Turcia.
Oficialii consideră că țara face parte atât din Europa Centrală cât și din Balcani. Acest lucru reflectă ambițiile dualiste ale guvernului român, care dorește îmbunătățirea integrării euro-atlantice a țării, concomitent cu crearea unei zone de stabilitate la Marea Neagră.








BIBLIOGRAFIE

3.      http://www.adevarul.ro/adevarul_europa/Evolutia_Romaniei_in_UE-o_-legenda_neagra_0_502150149.html

if !sup; �6F o 0� �?_ span class=MsoFootnoteReference>[15] in 1982, 5o % din nevoia de fond de rulment din exploatare era acoperita din credite bancare curente, iar in 1988 acest procent era de 34 %, stabilitatea financiara a intreprinderilor fiind asigurata prin reinnoirea automata a imprumuturilor bancare curente. Desi este incontestabil ca o acoperire corespunzatoare a nevoii de fond de rulment limiteaza riscul de faliment, nu se poate insa conchide ca o incalcare a regulii functionale de echilibru amintite maximizeaza automat riscul.

Pornind de la aceste neajunsuri, anumite organisme bancare occidentale au introdus un prag critic, fundamentat pe importanta creditelor bancare curente. Pragurile cele mei utilizate sunt:
a)    creditele bancare curente (C.B.C.) nu trebuie sa depaseasca doua luni cifra de afaceri: C.B.C.< 2 luni CA;
b)    creditele bancare curente sa nu fie superioare a ½ NFR.
Recunoasterea caracterului de reinnoire sistematica a anumitor credite bancare curente a condus la definirea notiunii de fond de rulment bancar.
Fondul de rulment bancar reprezinta fondul de rulment functional necesar acoperirii nevoii de fond de rulment din exploatare, diminuat cu creditele bancare curente (ce se reinnoiesc automat).[16]
Se apreciaza ca echilibrul financiar e respectat daca:
FR functional > FR bancar.

3.4.CALCULUL SI ANALIZA NEVOII DE FOND DE RULMENT PENTRU EXPLOATARE CU AJUTORUL RATELOR DE GESTIUNE

Calculul nevoii de fond de rulment din exploatare se poate face si prin folosirea ratelor de gestiune, stabilite ca raport intre un stoc si un flux de aceeasi natura. Aceste rate se calculeaza pentru elementele de activ si pasiv care definesc continutul nevoii de rulment.
a)    Rata globala a nevoii de fond de rulment:
RgNFR = NFR x 360 / CA

Aceasta rata[17] permite aprecierea globala a nevoii de fond de rulment in raport cu volumul de activitate.
b)    Ratele de gestiune de activ:
Ratele de gestiune a stocurilor se calculeaza, in masura in care este posibil, pe fiecare categorie de stoc in parte, astfel:
Ø     Rata stocului de marfuri:
Rmf = Stoc de marfuri x 360/ Costul de cumparare al marfurilor vandute
Ø     Rata produselor finite:
Rpf = Stoc de produse finite x 360 / Costul de productie
Ø     Rata creditului – clienti:
Rcc = Clienti x 360 / CA
          c)Rate de gestiune de pasiv:
Rata creditului furnizori:
Rcf = Furnizori din exploatare x 360/ Intrari (cumparari) de marfuri
Aceasta metoda de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscuta in teoria economica sub denumirea de “metoda expertilor contabili”[18].







[1] .M.Niculescu, Analiza economico-financiara, Bucuresti, 1993, pag.279
[2] .M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992
[3] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.283
[4]   D. Margulescu si colectivul, Analiza economico – financiara a societatilor comerciale, Supliment la Revista Tribuna economica, Bucuresti, 1994
[5] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii,Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2000
[6] . M. Assaeaf, Analyse financiere de l’entreprise europeenne, Note de curs, Toulouse, 1991.
[7] www.contab – audit. ro
[8] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[9] . J. P. Thibaut, Le diagnostic d’entreprise, Paris, 1989
[10] D. M. Paraschivescu, W. Pavaloaia, Modele de contabilitate si analiza financiara, Editura Neuron, Focsani, 1994
[11] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[12] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[13] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[14] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[15] . G. Charreaux, Gestion financiere, Ed. Litec, Paris, 1991, pag. 371
[16] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.298
[17] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993
[18] . J. P. Rayband, Analyse financiere, Paris, 1989

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva