Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Caracteristica generala a filosofiei medievale etapele dezvoltarii si problemele principale.

În spaţiul european, începând cu secolele IV-V, evul mediu filosofic este pregătit, chiar dacă numai în parte, de două mari momente, cu puternică coloratură teologică: Apologetica şi Patristica. Amândouă legitimează şi sistematizează în mod doctrinar creştinismul, printr-o argumentare, menită să-i asigure superioritatea deplină ca religie, filosofie şi morală.

In filozofia medievala apare: -patristica adica lucrarile asa numitor parinti ai bisericii in care se apara bazele filozofice ale crestinismului; -glosnicismul adica credinta in existenta lui dumnezeu si caile de cunoastere a lumii.
Se dezvolta si -scolastica prezinta filozofia care se preda in scoli iar mai tirziu in universitati.
Principala problemă în filozofia medievală a fost raportul dintre credinţă şi raţiune, religie şi  ştiinţă, filozofie şi teologie. Ea s-a rezolvat foarte original – prin formularea teoriei adevărului dublu: sunt adevăruri ale raţiunii, filozofiei şi adevăruri ale credinţei, religiei, ceea ce este adevărat în una poate fi neadevăr în alta şi invers. Asta a fost un fel de compromis, împăcare între religie şi ştiinţă, dacă iniţial religia persecuta şi ignora ştiinţa, atunci cu acumularea cunoştinţelor religia a fost nevoită să o recunoască. Dar  deşi se recunoştea existenţa adevărurilor raţiunii, adevărurile credinţei erau mai presus. Ştiinţa se ocupă cu mărunţişuri, cu lucruri trecătoare, pe cînd religia se ocupă cu valori veşnice, sacre.Ceea ce omul nu poate înţelege cu raţiunea sa el atinge prin credinţă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva