Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Caracteristici ale Euromanagementului

Pe măsură ce se structurează ceea ce numim euromanagemnt, se constată că firmele şi instituţiile din spaţiul UE apelează tot mai frecvent la o serie de metode, tehnici, proceduri sau practici de organizare a a afacerilor care devin treptat specifice Europei. Prin urmare, rezultă că putem discuta de anumite caracteristici ale euromanagementului în activitatea de planificare şi conducere a pe termen lung a unei afaceri de succes; între astfel de caracteristici amintim:[1]
-   elemente comune în strategiile financiare sau alt tip la care recurg firmele europene;
-   constituirea unor alianţe strategice care să exploateze avantajele oferite de Piaţa unică şi Euro;
-   noi criterii de restructurare a organigramei şi de adaptare a structurii organizatorice funcţie de misiune, obiective şi noi factori de influenţă;
Deoarece structurarea organigramei unei companii are un impact decisiv în managementul zilnic, este oportun să amintim că şi pe plan mondial dar şi în Europa se recomandă următoarele:[2]
-   punctul de plecare în a defini sau adapta organigrama este definirea misiunii firmei;
-   urmează apoi definirea unui număr redus de obiective propuse pe termen mediu;
-   principalele tipuri de organigrame recomandate teoretic sunt în reţea sau structurate pe criterii mixte;
-   evoluţia structurilor organizatorice include patru tipuri de organizaţii: verticală, birocratică, descentralizate, tip reţea.
Schema grafică a unei organigrame tip reţea, organigramă întâlnită frecvent în companiile europene, se prezintă în figura 12.3.:

Fig. nr. 12.3. Organigramă de tip reţea în companiile europene













Între diverse situaţii cu caracter dual constatate pe parcursul consolidării UE amintim şi de o situaţie paradoxală privind structura organizatorică şi performanţa obţinută în timp; se discută de aşa numita situaţie paradoxală a dualităţilor organizatorice conform tabelului (companii organizate şi administrate zilnic după metode/reguli diferite obţin performanţe apropiate):
Nr. crt.
Dualităţi
A
B
1
axarea pe managementul activelor actuale
concentrarea managementului asupra activelor viitoare
2
orientarea spre satisfacerea cerinţelor actuale ale consumatorilor
prefigurarea cerinţelor viitoare ale consumatorilor
3
viziune pe termen scurt
viziune pe termen lung
4
cost scăzut
valoare adăugată ridicată
5
accent pe viteza „feed-back”-ului
abordare şi implementare precaută
6
diferenţierea produselor şi activităţilor
integrarea produselor şi activităţilor
7
centralizare managerială
descentralizare managerială
8
„laissez-faire” şi aproximare
rigurozitate şi fermitate
9
schimbări sistematice
accent pe continuitate
10
accent pe responsabilităţi individuale
accent pe responsabilitate de grup
11
recompensare individuală
recompensarea echipei
12
primatul specialiştilor
primatul generaliştilor
13
fundamentarea pe logica tehnică
fundamentarea pe logica economică (de afaceri
14
abordare de sus în jos
abordare de jos în sus
15
toleranţă managerială
intrasigenţă managerială
16
asumarea riscurilor
evitarea eşecurilor
17
concentrarea asupra realizării sarcinilor
concentrarea asupra factorului uman
18
abordare analitică
abordare intuitivă
Sursa: Adaptat după P. Evans &Y. Doz, The Dualistic Organization, in P. Evans, Y. Doz, A. Laurent, Human Resourse Management, in International Firms. Change, Globalisation, Innovation, Macmillan, London, 1989; după O. Nicolescu – Management Comparat, Ed. a II-a, Ed. Economică, 2001

Din analiza atentă a caracteristicilor tipului A şi B de management rezultă că proceduri predominant opuse conduc firmele europene spre succes în afaceri, că nu există o singură regulă universală care să poată fi recomandată teoretic pentru a soluţiona un aspect concret din administrarea afacerii: istoricul companiei, poziţia ei în competiţie la un moment dat, calificarea salariaţilor executanţi şi manageri, alte elemente ce definesc un caz concret îşi vor pune „amprenta” asupra drumului urmat de o firmă sau alta în competiţia globală.




[1] M. Comănescu – Management European, Ed. Economică, Bucureşti, 2001
[2] H. J. Harrington , J. S. Harrington – Total Improvement Management
amânk-� a � 0� i de capital şi o ocolire a apelării la majorarea clasică prin noi emisiuni de acţiuni.    

5)împrumuturi obligatorii grupate/colective

Asemenea împrumuturi pot fi acordate de către unele instituţii financiare create special în folosul unui anumit grup de întreprinderi.

Instituţiile financiare le permit în special I.M.M.-urilor să intre pe piaţa financiară şi să obţină condiţii favorabile de împrumut.

6)euro-obligaţiunile

Împrumuturile internaţionale iau în mare măsură forma euro-obligaţiunilor, adică a titlurilor plasate în afara graniţelor ţării şi în valutele altor ţări. Asemenea împrumuturi sunt accesibile numai marilor corporaţii şi firmelor multinaţionale şi nu diferă de obligaţiunile simple/clasice sau uneori de obligaţiunile indexate.

Plasarea euro-obligaţiunilor se face prin intermediul unor uniuni sau grupuri bancare internaţionale,obligaţiile putând fi cumpărate de către diverşi investitori care nu domiciliază neapărat în statul pe pieţele căruia sunt lansate titlurile.

Din considerente de echilibrare a balanţelor de plăţi externe, marile întreprinderi sunt încurajate să se împrumute de pe pieţele europene.

Împrumuturi de la organisme publice specializate

Recursul la aceste instituţii financiare se face ca urmare a dificultăţilor pe care le întâmpină unele societăţi în apelarea la pieţele financiare tradiţionale şi prin modalităţile menţionate anterior.

Instituţiile financiare respective intervin direct pe pieţele financiare, permiţând obţinerea indirectă a societăţii capitalurile de împrumut pe termen lung.

Împrumuturi de la stat

Reprezintă intervenţii financiare ale statului menite să acopere diferenţa cu care se confruntă întreprinderile de interes naţional în procurarea capitalurilor de pe piaţa financiară şi au rolul de a favoriza dezvoltarea anumitor ramuri şi sectoare ale economiei.

Împrumuturile de la bănci

Băncile intervin la rândul lor sub diferite în asigurarea necesarului de capitaluri pe termen lung necesare activităţii societăţii.

2.2.Împrumuturi pe termen mediu

Pentru asigurarea echilibrului financiar al activităţii, întreprinderile trebuie să coreleze termenele de exigibilitate a datoriilor cu termenele la care îşi recuperează creanţele faţă de clienţi, precum şi în funcţie de alte elemente ca durata de amortizare a imobilizărilor (ne)corporale.

Sub influenţa progresului tehnic unele elemente de active fixe (utilajele) îşi pierd valoarea mai repede decât era prevăzut la momentul achiziţionării, trebuie să fie înlocuite pentru a nu prejudicia societatea în raporturile concurenţiale. În acest scop este necesar să se accelereze cadenţa amortizării cu acordul organelor fiscale.

Înlocuirea acestor elemente de activ necesită adesea contractarea de împrumuturi pe durate mai reduse decât cele pe termen lung.

Prin urmare creditul pe termen mediu are rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizări, fiind acordate în principiu pe o durată de 5 ani şi cu excepţie până la 7 ani.

În acordarea creditelor pe termen lung şi mediu în economia de piaţă s-au impus anumite reguli financiare care au în vedere următoarele :

-         fondurile împrumutate nu pot depăşi fondurile proprii

-         durata minimă a împrumuturilor nu trebuie să fie mai mică decât durata de folosinţă a investiţiilor

-         se impune şi precizarea că rambursarea acestor credite este garantată în special pe seama rentabilităţii viitoare a firmelor

Creditului pe termen mediu şi lung îi poate fi asimilat şi creditul prelungit pe termen scurt,acordat pe baze periodice precum şi creditele de leasing (credit de închiriere sau credit „bail”).

Creditul pe termen mediu propriu-zis se acordă de regulă de bănci sau instituţii financiare.Creditul pe termen scurt prelungit se acordă pentru diferite necesităţi de exploatare,respectiv vânzări la export,achiziţii de materii prime precum şi pentru finanţarea vânzărilor cu plata în rate.Dacă împrumuturile pe termen scurt au o durată de până la 1 an, împrumuturile prelungite pot fi acordate până la 2-3 ani. Aceste credite se datorează practic duratelor mai mari ale ciclurilor de fabricaţie şi de comercializare şi sunt destinate finanţării capitalurilor circulante.

Creditul sub forma leasingului este operaţia prin care o instituţie financiară specializată cumpără la cererea unei societăţi anumite bunuri care îi sunt acordate în folosinţă în schimbul plăţii unei chirii periodice (redevenţă). Astfel, societatea nu este proprietarul bunurilor şi nu le înregistrează în contabilitate decât la conturile din afara bilanţului. În contractul ce se încheie între instituţie şi societate se prevede adesea posibilitatea pentru societate de a cumpăra bunul la sfârşitul închirierii la un preţ avantajos care ţine seama de ratele plătite anterior.

           Întreprinderile de dimensiuni reduse dar care au o activitate profitabilă nu pot recurge la modalităţi cum ar fi emisiunea de obligaţiuni sau împrumuturi bancare pe termen lung, astfel că găsesc în leasing un mijloc modern de finanţare şi dezvoltare, beneficiind şi de o durată avantajoasă de creditare. Acest tip de credit poate fi considerat şi ca un mijloc suplimentar de finanţare în vederea realizării programului de investiţii, în cazul în care toate mijloacele clasice de finanţare au fost epuizate.

          Caracteristicile leasingului sunt :

-         se încheie pe o perioadă determinată care corespunde perioadei de amortizare completă a bunului

-         la expirarea contractului există posibilitatea înapoierii bunului către proprietar sau cumpărarea acestuia la o valoare reziduală stabilită prin contract sau există posibilitatea reînnoirii contractului

-         d.p.d.v. economic,angajamentele de credit-leasing sunt considerate datorii pe termen  mediu şi lung

-         d.p.d.v. financiar,chiar dacă este un contract oneros,acest credit prezintă avantajul,în raport cu creditele obişnuite,că este flexibil în utilizare, oferindu-i întreprinderii posibilitatea de a dispune de capital fix, beneficiind în acelaşi timp şi de un tratament fiscal favorabil

2.3.Capitaluri împrumutate pe termen scurt

Aceste credite sunt acordate de obicei pe perioade de maxim 1 an şi sunt destinate finanţării operaţiilor curente de exploatare, facilitând aprovizionarea cu capital circulant şi reprezentând componente pe termen scurt a asigurării echilibrului financiar global al firmei.

În structura acestor credite se regăsesc : creditele furnizor şi diferite creanţe şi credite bancare.


>Aici�'p e e Д 0� nţionat cum noi vom produce bunul sau cum vom presta serviciul dat.  Aceasta înseamnă că ar trebui să răspundem la următoarele întrebări:

1.     De cât spaţiu de producţie e nevoie?
2.     Ce tipuri de echipamente vor fi necesare?
3.     În ce încăpere vom produce bunul/presta serviciul?
4.     Sânt oare procese critice care nu au fost dezvolate?
5.     Sunt oare unele detalii  sau materiale care sunt dificil de obţinut şi sunt costisitoare în timp?
6.     Sunt oare detalii care pot fi obţinute de peste ocean?
7.     Sunt oare detalii sau materiale care sunt disponibile dintr-o sursă unică?
8.     Care sunt sursele de suport pentru aceste materiale?
Tot aici ar trebui să includem şi costurile de producţie, destulă informaţie pentru a convinge potenţialii investitori că noi înţelegem că costurile noastre vor fi la diferite nivele de producţie, explicaţii ale posibilelor planuri de reducere a costurilor de producţie.

Alte elemente de menţionat la secţiunea Produs/Serviciiu sunt Controlul calităţii, Serviciile Post-vânzări, Reglementările guvernamentale tangenţiale noului proces de producţie, noului produs sau serviciu, Definirea costurilor de producţie – costurilor R&D, producţie, control al calităţii, asigurare, şi alte aspecte

Vânzarea şi Promovarea

Vânzările şi promovarea sunt analizate separat de MK deoarece ele sunt lucruri diferite, vânzarea include diferitele eforturi de convingere a consumatorilor să procure producţia noastră.
Nici un aspect al businessul-ui nu e mai important decât determinarea cum vor fi efectuate vânzările.  Fără vânzări nu există business-un, indiferent cât de bună este producţia, cercetarea de marketing, etc. Descrierea procesului de vânzare trebuie să cuprindă trei aspecte – metodele de vânzare- adică canale şi metode de distribuţie, ajutorarea vânzătorilor, promoţia agresivă.

Informaţia Financiară

Secţiunea financiară a BP e scrisă ultima, după ce au fost asamblate datele privitoare la costuri si venituri potenţiale.  Cantitatea şi tipul de informaţie financiară necesară pentru BP nostru depinde în mare măsură de stadiul de dezvoltare al companiei şi  de care sunt obiectivele planului. Companiile mai mature, vor avea la dispoziţie mai multe date istorice şi de aceea rapoartele sale financiare trebuie să fie mai complete. Pentru o companie care necesită fonduri pentru acoperirea unor datorii, planul ar trebui să descrie la general tipul şi volumul de finanţare cerut.
Ar trebui să fie stresat faptul că planificarea financiară  utilizată în BP este esenţială pentru toate companiile.  Procesul de asamblare a previziunilor financiare ajută executivii să fie în stare să sesizeze mai devreme atât problemele potenţiale cât şi ariile de oportunitate.

Cererea de Finanţare
Companiile care urmăresc obţinerea unor fonduri, trebuie să includă în cadrul compartimentului IF cererea de finanţare .  Aceasta trebuie să exprime câţi bani avem nevoie, de ce avem nevoie de bani, şi ce vom face cu ei. În timp ce cererea de finanţarea vine de obicei în secţiunea întâia datele sale se măresc considerabil de pe urma rapoartelor financiare care urmează a fi analizate. De aceea trebuie de avut în vedere:
1.     să fim consistenţi
2.     să fim flexibili în ceea ce priveşte suma cerută
3.     să indicăm cum va fi afectată structura de capital
4.     să descriem planuri financiare adiţionale
5.     să monitorizăm datoria
6.     să descriem necesităţile pe viitor.

Rapoartele Financiare
Rapoartele financiare ale companiei sunt baza secţiunii financiare a BP.  Pregătirea acestor rapoarte necesită expertiză în finanţe şi contabilitate. Următoarele consideraţii sunt importante pentru elaborarea acestor rapoarte:
1.     Restricţiile temporare
2.     Previziunile prognozate
3.     Previziuni de vânzări
4.     Costurile vânzărilor
5.     Inventarul
6.     Creanţele
7.     Banii
8.     Acţiuni simple şi preferenţiale
9.     Investiţiile
10. Proprietatea şi deprecierea
11. Datoria şi cheltuielile privitor plăţi dobânzilor
12. Datorii creditoare
13. Cheltuieli de MK
14. Costurile de R&D
15. Cheltuieli generale şi administrative
16. Taxe pe venit
17. Analiza senzitivităţii

În urma analizei rapoartelor financiare experţii financiari vor determina dacă întreprinderea va putea în ultimă instanţă să le aducă avantaje.






Combinarea Tuturor Datelor

La momentul dat al procesului de pregătire a BP trebuie să fim gata să exprimăm toate lucrurile sus menţionate în forma lor finală.  Întreaga noastă echipă trebuie deja să aibă datele organizate în sub formă de maculatoare, schiţe.
Următoarele noastre acţiuni sunt:
Rescrierea extensivă – Mulţi executivi sunt obosiţi de procesul de scriere, din cauza schiţelor lor iniţiale care sunt prost organizate. E important de ţinut în minte că cele mai bune scrieri vin din rescrierile extensive. Chiar şi cei mai experimentaţi profesionişti rescriu de mai multe ori varianta BP înainte de prezentarea variantei sale finale. Cel mai bine e ca scrierea finală să fie amânată pentru o săptămâna sau 2-ă. Iar atunci când reluăm scrierea BP problemele lui vor fi mai evidente.
Consultarea opiniei unui outsider – schiţa BP ar trebui să fie analizată de cel puţin 2 părţi independente, pentru a elimina posibile deficienţe ce din anumite motive nu au fost observate de noi.
Tendinţa spre detalii – BP nostru trebuie să prezinte cât mai multe detalii, dar detali în care poate fi cel mai mult interesat cititorul. Trebuie definite anumite priorităţi care în BP sunt expuse conform secvenţei lor logice.
Considerearea mai multor versiuni ale BP -  pentru a asigura un spaţiu de mobilizare a opţiunilor noastre cu cerinţele potenţialilor investitori.
Pregătirea unei prezentări orale- Dacă BP nostru reuşeşte să convingă outsiderii că business – ul nostru are un viitor solid, ei vor dori să ştie mai multe.  În acest cazul dat ei vor dori să se întâlnească cu executivii cheie şi să-i întrebe mai multe întrebări referitoare la proiect. Pentru aceasta se pregăteşte o prezentare succintă de 15-30 minute – pentru a suma planul şi a face cunoscută echipa de management. Această prezentare trebuie să fie atent structurată. Trebuie să fie pregătite schiţe sau chiar scenarii ale discuţiilor. Slide-uri sau transparente de asemenea ar trebui incluse în prezentare.
Drept concluzie aş putea spune că trebuie să ţinem minte faptul că activitatea bancară, investiţia, achiziţia şi alte relaţii ce se dezvoltă din BP nu sunt asemenea căsătoriilor.  În cazul dat BP e mai mult ca o primă întâlnire, iar prezentarea şi întâlnirile ce vor urma sunt o parte componentă din procesul de a face curte.  Dacă noi prezentăm BP nostru cât mai bine, mai atractiv în perioada de curte, perspectiva noastră pentru un mariaj fericit şi productiv mai târziu este mărit considerabil.


0pt'>-         Costurile de intrare în USM sunt foarte scazute (nu se cheltuie pentru reclama).

Sunt trei metode principale de intrare în USM:
a) Recomandarea. Se utilizeaza când societatea are deja peste 10% din actiuni în mâinile publicului si nu are nevoie de capital aditional.
b) Marketingul selectiv. Se utilizeaza când valoarea actiunilor detinute de public reprezinta sub 10% din valoarea capitalului. Se impune publicarea unui prospect. Se pot introduce pe piata neoficiala atât actiuni noi cât si din cele existente. În cazul unei emisii noi pentru piata neoficiala, sponsorul, de regula un membru al bursei de valori, cumpara actiunile si apoi le ofera clienrilor sai la un pret putin mai mare. Prin legislatiile nationale se limiteaza valoarea actiunilor care pot fi plasate de sponsor. Aceasta metoda genereaza costuri mai mari decât prima, din cauza contabilitatii aditionale si taxelor legale.
c) Oferta pentru vânzare. Se adopta când valoarea actiunilor de plasat depaseste limita stipulata de lege în cazul metodei selective. Publicul poate solicita actiuni, completând un fonnular atasat prospectului. Este metoda cea mai scumpa de intrare în USM. Cheltuielile, de regula, ajung la 1,5% din valoarea actiunilor. Se publica un prospect într-un ziar national. Directorii societatii care intra în USM sunt obligati sa semneze un angajament ca ii vor informa la timp, corect si complet pe actionari.

F. PIATA A TREIA

Este o varianta a pietei neoficiale, pentru societatile care nu îndeplinesc conditiile de intrare în USM. Societatea, printr-o cerere simpla, poate sa intre în aceasta piata, în masura în care gaseste o firma sponsor, membra a bursei de valori. Sponsorul va stabili îndeplinirea de catre societatea solicitanta a conditiilor impuse de bursa:
-         prezentarea modului de functionare în trecut;
-         natura afacerilor practicate;
-         structura comitetului de directori;
-         elementele esentiale ale statutului;
-         prezentarea bilantului si contului de profit si pierdere, subliniindu-se activitatea comerciala reala, cu venituri importante.
Prin exceptie, se admit de unele legislatii si societati fara activitate în trecut, dar care pot dovedi ca obiectul lor de activitate va fi productiv în scurt timp. Nu se impune de bursa un procentaj minim de actiuni care sa fie detinute de public, dar firma sponsor va trebui sa dovedeasca ca va fi un numar suficient de actiuni detinute de public spre a se crea o piata secundara cu o lichiditate corespunzatoare. O societate care intra pe piata a treia trebuie sa-si ia un angajament fata de firma sponsor privind notificarea informatiilor.

G. PIATA LA GHISEU (OTC - OVER THE COUNTER)

Costurile de intrare în OTC sunt similare costurilor de intrare în piata a III-a. Sponsorul poate impune respectarea anumitor reguli cum ar fi nedezvaluirea unor informatii, investitorii nu sunt ocrotiti de regulamentul bursei.

H. EMISIUNEA DE ACTIUNI PENTRU ACTIONARII EXISTENTI

Se poate efectua prin doua metode:
1. Metoda Scrip (pe baza de lista). În mod automat toti actionarii beneficiaza gratuit de noile actiuni emise, proportional cu valoarea actiunilor pe care le detin (lucru stabilit în statutul societatii). Acoperirea emisiei se face din fondurile de rezerva ale societatii, care se transforma în actiuni, majorând capitalul social fara a se majora averea patrimoniala, adica activul ramâne neschimbat. Necesitatea majorarii capitalului social pe aceasta cale este motivata astfel:
-         Pentru ca o actiune sa nu dobândeasca o valoare prea mare, în cazul în care s-ar face restituirea ei si suplimentarea valorii nominale din fondurile de rezerva, se prefera sporirea numarului actiunilor.
-         Alocarea de noi actiuni catre actionarii existenti din fondurile de rezerva se face când societatea functioneaza bine si apare necesitatea rasplatirii actionarilor existenti, care prin actiunile investite au contribuit la sporirea beneficiului societatii.
-         Prin cresterea numarului de actiuni, potential se largeste piata bursiera.
-         Prin capitalizarea fondurilor de rezerva (în limitele legale) creste numarul de actiuni, deci, sporeste oferta si scade valoarea de piata a actiunilor, facându-le mai usor comercializabile. Pentru stimuiarea cumpararii lor, bursa va informa despre previziunea dividendelor în crestere.
În scopul cresterii numarului de actiuni fara afectarea fondurilor de rezerva, emisia se poate înfaptui si pe calea divizarii stocului de actiuni. Adica, actiunile existente se anuleaza si se înlocuiesc cu un numar sporit de actiuni cu valoare nominala mai mica, situatie în care valoarea capitalului social ramâne neschimbata.
2. Emisia pe baza de drepturi statutare. Prin statut se prevede dreptul de preemptiune al actionarilor existenti pentru cumpararea de actiuni dintr-o noua emisie. Noua emisie este motivata de necesitatea sporirii capitalului de investit într-un proiect nou sau pentru plata unor împrumuturi pe termen scurt. Pentru atragerea cumparatorilor din rândul acjionarilor existenti emisia se va face cu un discont de 15-20% fata de valoarea de piata din momentul în care se anunta emisia. Metoda este folosita de societatile cotate la bursa care doresc sa-si mareasca capitalul social. Sunt de subliniat doua idei relativ la realizarea de asemenea emisii:
-         în statutul societatii sa fie stipulat dreptul de preemptiune al actionarilor la cumpararea de actiuni din noile emisii;
-         pentru a obtine cotarea la bursa, societatea sa se angajeze ca va face astfel de emisii.
Procedural, comitetul de direclie trimite o circulara catre toti actionarii societatii prin care le anunta noua emisie, cu motivarea necesara si procedura de urmat. De regula, emisia este subscrisa de o banca de investitii sau de o alta autoritate financiara de notorietate. Exista argumente contra subscrierii pe calea sus mentionata, precum:
-         daca valoarea de piata este mult mai mare decât valoarea pentru noile actiuni, devine inutila subscrierea prin intermediar, deoarece actiunile se pot vinde usor;
-         toti actionarii existenti pot beneficia de un discont substantial, iar cei neinteresati în subscriere pot sa-si vânda drepturile pe piata.
Exista si argumente pro intermediar:
-         un pret foarte scazut poate sugera unor investitori potentiali, mai putin versati, o lipsa de încredere în bunul mers al societatii.
De regula, pretul actiunilor se poate modifica în urma anuntarii unei emisii noi. Desi la prima vedere se poate concluziona ca societatea nu-si poate asigura finantarea din profitul capitalului existent, în fond se poate argumenta cu angajarea acesteia pentru înfaptuirea de proiecte noi de investitii. Anuntul pentru o noua emisie este însotit de informatii documentare asupra scopului emisiei si asupra perspectivei dividendelor.
La primirea scrisorilor provizorii de alocate, actionarul are patru posibilitati:
v    Exercitarea drepturilor prin retrimiterea scrisorii de alocate primite, împreuna cu suma necesara cumpararii actiunilor alocate, înainte de ultima zi de acceptare si plata. Societatea emitenta confirma primirea platii si îi trimite certificatul de actiuni cumparat.
v    Actionarul avizat semneaza un formular de renuntare la alocarea de noi actiuni si vinde noile actiuni alocate si neplatite. Îsi transfera astfel dreptul de a cumpara pe calea înmânarii tertului interesat a scrisorii provizorii de alocate.
v    Îsi exercita numai partial dreptul de cumparare si vinde partea pentru care nu este interesat, îndeplinind formalitatile cuvenite.
v    Lasa sa expire valabilitatea dreptului de a cumpara. În fapt, el adopta o asemenea pozitie când pretul actiunii existente la bursa scade sub pretul de subscriere la data limita de acceptare si plata. Uneori, societatea îi vinde drepturile pe piata si îi îmnâneaza profitul net, alternativa care însa trebuie stipulata în statut si în prospectul de emisie.

I. PRELUARI DE SOCIETATI

Daca o societate achizitioneaza majoritatea actiunilor cu drept de vot ale altei societati, ultima, în fapt, a fost preluata de prima. Preluarea poate fi efectuata:
-         prin plata de bani gheata;
-         prin substituirea actiunilor unei societati ctf ac~iunile altei societati rezultate dintr-o noul emisie;
-         prin aplicarea ambelor metode, combinat sau ca alternativa.

BIBLIOGRAFIE:

Ion Stoian
Emilia Dragne
Mihai Stoian

COMERT INTERNATIONAL – Tehnici, strategii, elemente de baza ale comertului
electronic - Volumul II, Editura Caraiman, 2000.



50%;ms� 6=s : 0� �?_ lfo12;tab-stops:list 54.0pt 171.0pt'>Ø     Rata produselor finite:

Rpf = Stoc de produse finite x 360 / Costul de productie
Ø     Rata creditului – clienti:
Rcc = Clienti x 360 / CA
          c)Rate de gestiune de pasiv:
Rata creditului furnizori:
Rcf = Furnizori din exploatare x 360/ Intrari (cumparari) de marfuri
Aceasta metoda de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscuta in teoria economica sub denumirea de “metoda expertilor contabili”[18].







[1] .M.Niculescu, Analiza economico-financiara, Bucuresti, 1993, pag.279
[2] .M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992
[3] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.283
[4]   D. Margulescu si colectivul, Analiza economico – financiara a societatilor comerciale, Supliment la Revista Tribuna economica, Bucuresti, 1994
[5] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii,Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2000
[6] . M. Assaeaf, Analyse financiere de l’entreprise europeenne, Note de curs, Toulouse, 1991.
[7] www.contab – audit. ro
[8] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[9] . J. P. Thibaut, Le diagnostic d’entreprise, Paris, 1989
[10] D. M. Paraschivescu, W. Pavaloaia, Modele de contabilitate si analiza financiara, Editura Neuron, Focsani, 1994
[11] . A. Leiritz, La practique de la question financiere, Paris, 1990
[12] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[13] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[14] . G. Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Bucuresti, 1995
[15] . G. Charreaux, Gestion financiere, Ed. Litec, Paris, 1991, pag. 371
[16] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993, pag.298
[17] . M. Niculescu, Analiza economico- financiara, Bucuresti, 1993
[18] . J. P. Rayband, Analyse financiere, Paris, 1989

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva