Оплаченная реклама

sâmbătă, 10 august 2013

Caracteristicile structurii de retea a sistemelor de guvernare

Multiformitatea este caracteristica dominantă a structurii de reţea, fiind expresia implicării unui număr relativ mare de personaje, fiecare dintre aceştia având propriile scopuri, viziuni şi interese. Este important de reţinut că participarea acestor personaje nu este uniformă, ci variază la schimbările mediului, în funcţie de nivelul de receptibilitate al fiecăruia..
Consecinţa acestei caracteristici este că nivelul de sensibilitate al actorilor, la semnalele normative, poate să difere foarte mult. Fiecare dintre actori va reacţiona cel mai bine la un anumit “semnal”.  Structura de reţea a sistemelor administraţiei include atât persoane cât şi instituţii. Unii actori sunt implicaţi în mod individual, alţii sunt reprezentanţii altor sisteme sau grupuri profesionale. În acest fel, caracterul multiform al reţelei este parţial determinat de faptul că actorii participanţii diferă ca tip, nivel de conglomerare şi bază de reprezentare.
În plus, multiformitatea este dată şi de configuraţia mai mult sau mai puţin, distinctă a scopurilor, viziunilor, intereselor şi resurselor proprie fiecărui personaj al reţelei.
Izolarea reprezintă cea de-a doua caracteristică a structurii în reţea. Actorii dintr-o reţea au o anumită autonomie, ceea ce conduce la o relativă izolare faţă de mediul în care aceştia se manifestă. Fiecare actor are propriul său sistem de referinţă şi reacţionează doar la semnalele ce intră în rezonanţă cu acest sistem. Cu alte cuvinte, participanţii la reţea sunt interesaţi, cu prioritate, de propriile interese, dar şi de cele ale participanţilor ale căror sisteme de referinţă sunt compatibile cu ale lor.
În aceste circumstanţe, un actor din reţea va renunţa la izolare şi va coopera doar dacă va considera că instrumentele politice utilizate se  încadrează în sistemul său de referinţă. În cazul în care normele care stau la baza instrumentelor legislative şi de reglementare nu sunt percepute de către acesta în acord cu propriile norme, utilizarea acestora se va dovedi ineficientă şi ineficace.
Cea de-a treia caracteristică este interdependenţa existentă între elementele oricărei reţele. Aceasta se exprimă prin mai multe variabile: financiare, competenţe, suport politic, spaţiu etc. Caracteristica se referă implicit la motivele pentru care o multitudine de personaje participă la elaborarea politicilor. În general, configuraţia structurii de reţea este stabilită pe baza principiului conform căruia, fiecare participant îmbogăţeşte capacitatea procesului politic cu resurse, know-how, activităţi şi că fără această participare procesul politic ar fi mai puţin funcţional din punct de vedere al legitimităţii, eficacităţii şi eficienţei.
Interdependenţa trebuie înţeleasă ca rezultanta compunerii a doi vectori. Primul vector este reprezentat de actorii reţelei care controlează resurse sau instrumente ale puterii, relevante pentru realizarea scopurilor.
Cel de-al doilea vector considerat este definit prin efectele pozitive sau negative ce se repercutează asupra actorilor reţelei, în condiţiile în care, unul  dintre  ei  reuşeşte să-şi atingă scopurile. Aceasta înseamnă că, pentru realizarea propriilor scopuri, participanţii la reţea trebuie să coopereze sau să negocieze între ei. Rezultă aşadar, că interdependenţa se bazează atât pe scopurile comune ale participanţilor la reţea, cât şi pe cele conflictuale. De obicei, interdependenţa se referă la relaţii între grupuri de interese distincte, ceea ce face ca acestea să fie orientate  asupra dezvoltării şi controlului relaţiilor de putere (Crazier şi Friedberg –1977).
Relaţiile de interdependenţă admit următoarea clasificare:
-asimetrice: elementul A este dependent de B, B este dependent de C şi C este dependent de A;
-asincrone: relaţia de interdependenţă  nu se manifestă simultan;
-complexe: analiza relaţiilor de interdependenţă relevă faptul că pentru anumiţi actori din reţea ar putea fi benefică relaţia de cooperare. Complexitatea izolării şi a interdependenţei se amplifică una pe cealaltă.
Caracteristicile structurale ale reţelei de guvernare, rezumate în tabelul 4.1, oferă guvernului o serie de oportunităţi,  dar, în acelaşi timp, pot reprezenta şi ameninţări la adresa acestuia.

Tabel 6.2.  Ameninţări şi oportunităţi ale reţelelor de guvernare
Provocări    pentru administraţia centrală
Multiformitate
Izolare
Interdependenţă
Ameninţări la adresa guvernării
Entitatea guvernantă nu este din organizaţie, nu este capabilă să guverneze întreaga organizaţie.
Actorii din reţea sunt sensibili la diferitele semnale normative
Semnalele normative pot fi anulate prin izolarea actorilor din reţea
Actorii din reţea se folosesc de relaţiile de interdependenţă datorită cărora pot apare efecte neintenţionate şi întârzieri neprevăzute
Oportunităţi pentru guvernare
Cel  puţin o parte dintre actorii reţelei sunt sensibili la semnalele normative.
Vulnerabilitatea unor actori, efect al multiformităţii, contribuie la sensibilizarea acestora faţă de semnalele normative
Iizolarea actorilor reţelei implică autonomia acestora, ceea ce se poate reflecta pozitiv asupra eficacităţii guvernării
Actorii izolaţi sunt foarte sensibili la acele semnale ce rezonează cu un sistemul lor de referinţă.
Combinate izolarea elementelor reţelei.
Sunt favorizate procesele care se derulează.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva