Оплаченная реклама

duminică, 11 august 2013

Caracterul


              CARACTERUL


1. Latura relational-valorica a personalitatii

         In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un asamblu de particularitati psihoindividuale ce apar ca trasaturi ale unui „portret” psihic global .
         In sens restrans si specific, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe carele intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce.
           In sistemul de personalitate, caracterul reprezinta latura relationala si valorica, este in principal un ansamblu de atitudini-valori.
          In timp ce temperamentul este neutral, gdin punct de vedere al continutului, sociomoral, al semnificatiei umaniste, caracterul se defineste, in principal, prin valorile dupa  care subiectul se calauzeste, prin raporturile pe care le intretine cu lumea si cu propria fiinta.
          Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele,  sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata.
          Intre caracer si aptitudini distinctia este mai pregnanta. In timp ce aptitudinea, ca sistem operational eficient, se investeste in activitate si se apreciaza dupa rezultatele obtinute, trasaturile de caracter constau din modul de raportare la diversele laturi ale realitatii inclusiv activitatea proprie. Poate exita deci o discordanta intre sensurile nivelurile atitudinale ( caracteriale) si aptitudninile, dupa cum poate sa se constate partial denivelari si discordante sau o dezvoltare superioara si concordanta a ambelor formatiuni.

          2. Componentele de baza ale caracterului : atitudinea stabilita si trasatura volitiva

          Insusirea caracteriala reprezinta o pozitie a subiectului fata de cele din jur, un mod de a se raporta la evenimentele existentei sale in lume. In stiintele umaniste, aceste modalitati de raportare  care pornesc de la subiect, il exprima pe el  si se traduc prin comportamente, poarta numele de atitudini.
          La nivelul caracterului ne intereseaza nu atitudinile circumstantiale si variabile, ci acelea care sunt stabile si generalizate, fiind proprii subiectului in cauza, intemeindu-se pe convingeri puternice.
          Definim atitudinea ca o modalitate de raportare la o clasa generala de obiecte sau fenomene si prin care subiectul se orienteaza selectiv si se autoregleaza preferential.




Sistemul intaririlor
       sociale
(aprobare-dezaprobare)
                                                                                   
Fluxul evenimentelor care determina formarea si exprimarea atitudinilor
Intrepretarea
  evaluare
alegere (optiuni)

                                           
Orientare
Directionare
Exteriorizare
   in opinie  
 sau actiune

Efecte

                                                                                            

                                                                                     
                                                                                                                                                                                 
                                                           conexiuni inverse                                                                                                                                            
 


                                                ─ Schema-bloc a formari unei atitudini.

           
         Observam insa ca insusirile voluntare pot sa depaseasca atitudinile de o categorie sau alta si sa se manifeste in orice situatie, constant. In acest caz, se vorbeste de un caracter dominat de vointa, indiferent de orientarile sale atitudinale. De altfel, un vechi psiholog german, P. Klages, definea caracterul ca vointa moraliceste organizata.  Intrucat omul nu exista decat intre oameni, trebuie considerata categoria atitudinilor fata de oameni . Indepartarea sau chiar contrazicerea principiului despre om ca valoare suprema este o retragere pe poziti ostile omului.
         Nu putem despari insa atitudinea fata de oameni de atitudinea fata de sine.
Demnitatea inseamna constiinta propriei valori in conditiile respectului fata de altii neacceptarii injosirii. Sant inacceptabile atat umilinta cat si aroganta. Cat priveste modestia, aceasta se cere a fi colerata cu demnitatea.
         Un rol esential in viata si existenta omeneasca il indeplinesc activitatea, munca. Rolurile profesionale indeplinite cu efort si competenta sunt, dupa multi autori, indicatori ai valorii sociale ale personalitatii.
         Intregrandu-le pe toate celelalte, ultima categorie de altitudini priveste societatea, raspunderile cetatenesti si politice pe care fiecare le are fata de destinele colectivitatii din care face parte in conditile semocratiei si ale deplinei libertati. In plan social-istoric, valoarea diriguitoare este patriotismul.
        
         3. Sistemul de atitudini; structuri caracteriale      

         Atitudinile si calitatile voluntare asociate lor sunt colerate, interdependente si chiar organizate intr-un sistem prin intregrari la diverse niveluri.
         Marele caracterolog american G. Allport arata ca la fiecare individ, asa cum aratau si moralisti francezi, se pot descoperi 1-2 trasaturi caracteriale care domina si controleaza pe celelalte. Este apoi un grup de trasaturi principale (10-15) care pot fi cu usurinta recunoscute la individ ca fiindu-i caracterirstice, iar in rest, sute si mii de trasaturi secundare si de fond, care sunt slab exprimate si pe care insusi subiectul uneori le neaga.
        
         A cunoaste pe cineva, inseamna a-i determina trasaturile caracteriale cardinale.
Trasatura –„stapana” nu trebuie sa se rupa de trasaturile principale pe care si le subordoneaza si pe care le integreaza intr-o structura unica .      
Ierarhizarea atitudinilor si trasaturilor in sistem este principala particularitate a structurii caracteriale.       
¨ Unitatea caracterului inseamna a nu modifica in mod esential conduita de la o etapa la alta din motive de circumstante, contrare principiilor declarate.
¨ Expresivitatea caracterului se refera la dezvoltarea precumpanitoarea uneia sau a catorva trasaturi, care dau o nota specifica intregului. Caracterele expresive sunt cele clar definite, usor de relevat si dominate in raport cu situatia in care se afla;
¨ Originalitatea caracterului presupune autenticitatea in insusirea si realizarea anumitor valori, coerenta launtrica a acestora, forta lor morala, gradul lor diferit de dezvoltare si imbinare la fiecare individ, cu alte cuvinte, nota distinctiva a persoanei in raport cu alte persoane.
¨ Bogatia caracterului rezulta din multitudinea relatiilor pe care persoana le stabileste cu viata sociala, cu munca, cu semenii etc.
¨ Statornicia caracterului se realizeaza daca atitudinile si trasaturile caracteriale au o semnificatie de o mare valoare morala, acesta fundamentand constanta manifestare in comportament.
¨ Plasticitatea caracterului apare ca o conditie a restructurari unor elemente ale caracterului in raport cu noile cerinte impuse  cu necesitatea slujirii acelorasi principii.
¨ Taria de caracter se exprima in rezistenta la actiuni si influente contrare scopurilor fundamentale, convingerilor, sentimentelor de mare valoare morala etc., pe care persoana le-a transformat in linii de orientare fundamentala si de prespectiva. Datorita fortei caracteriale, omul atinge nivelul suprem al eroismului.
Toate aceste particularitati, de ansamblu, ale caracterului releva inca odata faptul ca aceasta poate fi definit ca sistem de atitudini stabile si specific individuale, avand o semnificatie social si moral, atestandu-l pe om ca membru al societatii, ca purtator de valori, deci, ca personalitate.
ft � ] = ��^ �^ %">
[1] O. Nicolescu - Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 2001
[2] E. Burduş – fManagement comparat, Editura Economică, pag 124
[3] O. Nicolescu – Management comparat, Editura Economică, 1998
[4] Charles W. Hill – International Business, McGraw – Hill, Irwin, New York, 2002
[5] E. Burduş –Management comparat, Ed. Economică, pag. 126
[6] N. Sasaki - Management and Industrial Structure in Japan, New York, 1981; după E. Burduş – Management comparat, Ed. Economică, Bucureşti
[7] P. Drucker - Management for Results, Heinemann, 1986

[8] E Burduş – Management comparat, Editura Economică, pag. 130

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva