Оплаченная реклама

miercuri, 21 august 2013

COREEA DE SUD

În cazul Coreei de Sud este oportun a sublinia distincţia majoră între succesul economic al acestei ţări faţă de situaţi economică şi nivelul de trai al Coreei de Nord; în esenţă este vorba de două ţări/naţiuni ce au aceeaşi matrice culturală (religie, limbă, istorie, tradiţie, valori etc.) însă, comparativ, diferă numai sistemul politic aplicat:[1]
-   în Coreea de Nord funcţionează un singur partid  şi se aplică principiile economiei centralizate, ceea ce a condus, în circa o jumătate de secol, la o situaţie economică catastrofală, populaţia fiind la limita subzistenţei; între 1910-1945 această parte a Coreei a fost sub ocupaţie japoneză, similar cu partea de Nord a peninsulei, ceea ce a însemnat o anumită dezvoltare industrială şi un anumit progres în ceea ce priveşte practicile de  management (Coreea de Nord: 25 milioane locuitori, rată de creştere economică 1-2% anual, 60% grad de urbanizare, aproximativ 1000 USD GDP/locuitor, resurse naturale în lemn, cărbune, magnezie, fier, aur  etc.; forţa de muncă este relativ educată, se alocă fonduri guvernamentale pentru cercetare în metalurgie, chimie, farmaceutică, medicină, textile etc., însă rezultatele sunt modeste);
-   în Coreea de Sud funcţionează pluripartitismul  şi se aplică principiile economiei capitaliste, ceea ce a însemnat, pe acelaşi interval de timp, un nivel ridicat de trai pentru populaţie şi o poziţie de invidiat în competiţia globală dintre ţări; datele sintetice pentru Coreea de Sud arată următoarele: aproximativ 50 milioane locuitori, 7-10% rata anuală de creştere economică, 82% grad de urbanizare, 2-4% rata anuală a inflaţiei, circa 9000 USD GDP/locuitor ceea ce îi asigură locul 13-14 ca putere economică la nivel mondial; serviciile deţin circa 53% din GDP, urmate de industrie – 32% şi agricultură  - 5%; baza strategiei macroeconomice de dezvoltare a ţării a fost pusă în anii ¢60, moment la care s-a adoptata un vast program de restructurare socio-economică, ceea ce a însemnat privatizarea principalelor sectoare controlate de stat în industrie, finanţe şi servicii, dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare şi navale şi o reformă profundă în educaţie prin care s-a dublat numărul de studenţi; urmare a reformei educaţionale invocate, circa 70% din populaţie urmează cursuri  universitare, iar în anul 2000 existau 355 universităţi şi circa 3,4 milioane studenţi; această ţară investeşte circa 2,5% din GDP pentru R&D şi are ca obiectiv propus să devină a şaptea naţiune a lumii în domeniul tehnologic în anul 2025.
            Alături de strategiile gândite la nivel macroeconomic, managementul întreprinderilor/firmelor  coreene este unul dintre factorii ce explică succesele înregistrate de Coreea de Sud în ultima perioadă; în esenţă, managementul la nivel microeconomic s- a inspirat  profund din managementul nipon, cel american şi cel european.
Filosofia dominantă în Coreea de Sud timp de aproximativ 5 secole (sfârşitul sec. IV – începutul sec. XX),Confucianismul, şi-a pus amprenta şi asupra managementului întreprinderilor/firmelor coreene, mai ales prin sistemul său de valori şi prin modelul comportamental pe care îl promovează această doctrină filosofică. În timpul ocupaţiei japoneze(1910-1945), managementul coreean a fost influenţat de principiile/practicile managementului nipon; se poate afirma că o bună parte din succesul acestei ţări în competiţia globală se datorează „ocupaţiei” japoneze; în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război  Mondial, companiile/firmele coreene au devenit receptive şi la elemente ale managementului occidental, mai ales din SUA. Sub acţiunea acestui complex de factori s-a conturat în Coreea de Sud un sistem propriu de management cunoscut sub denumirea de management de tip K (K-type management); între diverse caracteristici ale acestui tip de management, sintetic amintim următoarele:[2]
        luarea deciziilor de sus în jos, ceea ce diferenţiază procesul decizional faţă de cel din firmele nipone;
        orientarea către armonie (inhwa), ceea ce presupune o menţinere sub control a conflictelor dintre diverse grupuri din organigramă;
        flexibilitatea angajării pe viaţă, , ceea ce înseamnă combinarea diverselor tehnici/raporturi contractuale şi formarea a trei categorii de salariaţi: manageri profesionişti, salariaţi permanenţi şi salariaţi temporari ;
        recompense pe bază de vechime şi rezultate, ceea ce face ca promovarea spre vârful piramidei să fie lentă şi apropie această procedură de managementul nipon;
        loialitatea personalului, ce se câştigă prin construcţia unor raporturi de încredere între individ şi grupul structural de care aparţine .
Există o serie de direcţii în care managementul coreean, în ciuda influenţelor şi a diverselor presiuni către schimbare, şi-a conservat un anumit specific, direcţii între care amintim următoarele:
-   organizarea structurală;
-    procesul decizional;
-   managementul resurselor umane (MRU);
-    strategiile corporaţiilor.




[1] Sandra Anderson – Business. The Ultimate Resource, Bloomsbury, PLC, London, 2002, pag. 1659
[2] E. Burduş – Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 227

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva