Оплаченная реклама

miercuri, 21 august 2013

Crestinismul

Crestinismul este o religie universala,cu vechime bimilenara, construita pe temeiul credintei in Iisus Christos, ca fiu si mesager al lui Dumnezeu, trimis pe pamant in vederea rascumpararii omenirii din captivitatea pacatului original al cuplului Adam si Eva, precum si a mantuirii omenirii. Aparut in sec.I d.Hr. in Palestina si acceptat de unii evrei din diaspora, apoi atragand prozeliti dintre cei de alte religii, crestinismul se dezvolta repede, de la forma sa initiala de secta iudeo-crestina, la o religie autonoma, sprijinita pe miturile cuprinse in textele epice din Evanghelii si din Faptele Apostoli-lor si consolidata teologic prin Epistolele apostolului Pavel si in Epistolele sobornicesti ale apostolului Ioan, raspandita apoi in cuprinsul Imperiului Roman chiar in sec.I, constituindu-se intr-o comunitate de adepti, numita Biserica crestina, care se considera “trupul lui Christos”, iar dupa sfarsitul evului mediu invadand lumea, astfel ca azi (potrivit unor statistici formale) ar insuma peste un miliard de credinciosi. Crestinismul a avut nevoie de cateva secole pentru a-si elabora doctrina; credinta cresti-na e definita abia de conciliul IV ecumenic (Calcedonia, 451), prin formulareacrezului ,care stabileste esenta ei; aceasta esenta rezida in: acceptarea misiunii de mantuitor a lui Iisus Christos, calitatii lui de fiu al lui Dumnezeu, nascut din Fecioara Maria, deci de Dumnezeu si de om in acelasi timp, “monogen, in doua naturi, fara confuzie nici schimbare, fara diviziune nici separatie”. 46215ceh98jqm8c
Iisus Christos este considerat nu un semizeu, ci intruparea Logosului divin, o fata a Absolutului, a esentei divine unice.Iisus Christos/ Iisus Hristos este intemeietorul si figura centrala a crestinismului. Numele de Iisus este forma geaca a lui Iosua (care inseamna “Mantuitorul” sau “Domnul care mantuie”). A fost numit si Iisus din Nazaret. Hristos este echivalentul gerc al ebraicului “Messiah ”,”Unsul lui Dumnezeu”, titlu ce se refera la originea si misiunea divina a lui Iisus.Intemeietorul traditional, ca Dumnezeu intrupat, al crestinismului si strania figura-cheie a religiei crestine, personaj mitologic enigmatic si paradoxal, socotit si om si divinitate, presupusa personalitate istorica, necertificata insa direct de nici un document autentic, cu o biografie construita fluctuant, inconsecvent, in 4 variante canonice (in cele 4 evanghelii) din Noul Testament si in cateva evanghelii apocrife.
Dupa conceptul hagiografic esential, Iisus s-a nascut in localitazea palestiniana Nazaret, din Feciora Maria, necunoscatoare de barbat, logodnica dulgherului Iosif, zamislind spiritual de la Sfantul Duh, dupa ce fusese anuntata prin bunavestire de Ingerul Gabriel. Nascut intr-o iesle, intampinat de trei magi orientali, supus ritualului traditional al circumciziei (iar indeplinirea acestui ritual e considerata de teologia crestina o dovada exemplara a intruparii omenesti autentice – in Dumnezeu-Fiul), isi petrece o copilarie precoce intre familie si templu, dispare misterios pana la varsta de 30 de ani cand, reaparut este botezat in apa Iordanului, apoi incepe sa-si predice invatatura, sa faca miracole (vindecari de boli,invieri de morti, exorcisme, inmultirea piinilor si pestelui pentru masa multimii, schimbarea apei in vin la nunta din Cana Galileii), rosteste mai multe parabole doctrinare, apoi e tradat de unul din cei 12 discipoli: Iuda, arestat, judecat de procurorul roman Pontius Pilatus, la instigatia castei sacerdotale evreesti din provincia romana Iudeea, e condamnat la moarte, si rastignit pe o cruce pe care si-o poarta singur pe muntele Golgota intr-o zi de vineri(14 sau 15 nisan a anului 33 d. Hr), unde moare, suferind omeneste, dar invie dupa 3 zile, reaparandu-le discipolilor schimbat la fata si, dupa 40 de zile de la inviere, se inalta la cer.
Avand ca punct de plecare o ipocrizare si spiritualizare a sperantei mesianice iudee, noua religie inglobeaza apoi elemente ale cultelor si religiilor orientale, ale filozofiei elene si ale utopiilor sociale elenistice. Proclamand programatic egalitatea si fraternitatea, speranta de mantuire intr-o noua viata, dupa moarte, crestinismul este imbratisat la inceput de paturile sociale cele mai dezmostenite ale imperiului, sclavi, liberti, saracimea urbana, mai putin rurala. Pana in vremea imparatului Nero noua religie este confundata cu cea iudaica in sanul careia luase nastere. Din acest moment, crestinismului i se retrag privilegiile religioase si juridice acordate iudaismului. Datorita monoteismului intransigent, morelei sale distincte, completei respingeri a panteonului traditional roman si a cultului imperial, noua religie se afirma ca un corpus doctrinar distinct in Imperiu Roman. Nerecunoscut oficial in primele trei secole de existenta, crestinismul este practicat ilicit, adeptii sai fiind tolerati sau persecutati de autoritati. In primul veac de la aparitie noua religie se raspandeste in Egipt, Siria, Fenicia, Asia Mica, apoi in Africa de Nord si numai foarte lent in provinciile europene; la Roma i-a fiinta din vremea imparatului Claudius(41-54) o comunitate crestina. In cursul sec.II d.Hr., crestinismul isi clarifica doctrina, isi cristalizeaza propriile norme, delimitandu-se net de religiile mistice elenistice, si incepe confruntarea cu celelalte culte. Criza generala a societatii romane de la sfarsitul sec.II si din sec.III, destramarea vechilor culte politeiste, faptul ca noua religie se adreseaza fara discriminare mozaicului de popoare care alcatuiau imperiul, simplitatea cultului si a mesajului sau, reprezinta tot atatea elemente care inlesnesc transformarea crestinismului intr-o religie universala. In sec.I-II noua doctrina este persecutata in mod izolat, in sec.III are loc confruntarea deschisa intre statul roman si religia ilicita care este acum supusa unor prigoane sistematice in vremea imparatilor Decius, Valerian, Diocletian, Galeriu.
La Roma, Constantin cel Mare desfiinteaza cohortele pretoniene si initiaza o politica favorabila crestinilor. In urma intrevederii dintre Constantin cel Mare si Lcinius de la Mediolanum (febr.-mart. 313) este pronuntat “Edictul de la Milano”, prin care crestinismul devine o religie egala in drepturi cu celelalte culte din stat. eq215c6498jqqm
Dupa 320 d.Hr., in conditiile adancirii contradictiilor dintre cei doi imparati, Licinius, sprijinit de cercurile pagane din Orient, initiaza o politica anticrestina, in timp ce Constantin cel Mare se apropie tot mai mult de pozitiile bisericii crestine.
Dupa moartea lui Licidius la Tesalonic, imperiul este reunificat si supus autoritatii unui unic imparat, situatie nemaiintalnita din 285 d.Hr.. Constantin cel Mare, care se revendica alesul pe pamant al divinitatii unice, abandoneaza politeismul tetrarhiei in favoarea monoteismului crestin, care devine fundamentul ideologic al monarhiei despotice.
Pe plan religios, Constantin cel Mare intervine in conflictele cristologice luand pozitie impotriva schismelor si ereziilor, urmarind unitatea bisericii, important factor de spirjin al statului.
In 325 d.Hr. are loc la Niceea, convocat din initiativa lui Constantin cel Mare, primul conciliu ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii. Constantin moare la Nicomedia, in drum spre granita rasariteana a imperiului,unde izbucnise un nou razboi cu Imperiul Sasanid (22 mai 337). Pe patul de moarte este botezat in religia crestina de catre episcopul Eusebios.
In 392 imparatul Teodosiu I interzice toate cultele pagane ,decretand crestinismul ca unica religie a Imperiului Roman.
Biserica crestina este o institutie concreta, cu statut juridic si cu istorie politica; ae se considera trupul mistic al lui Iisus Christos si isi asuma sarcina de a propaga invatatura acestuia, ca intemeietor al ei; in acest cadru, afirma a avea un rol matern si pedagogic fata de credinciosi (fiind, intr-o formulare catolica, mater et magistra ).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva