Оплаченная реклама

miercuri, 21 august 2013

CULTUL DIVIN ŞI LOCAŞURILE DE CULT IN EGIPTUL ANTIC

1. Templele:
- la început foarte modeste, simple colibe de paie din nuiele împletite, templele erau considerate locuinţa zeului.
- ulterior, s-au ridicat temple de piatră, ajungându-se la faimoasele temple de la Abu Simbel, Edfu, Denderah, Luxor sau Karnak.
- templele solare primare aveau o curte imensă, unde cultul se presta în lumina soarelui.
- ulterior, camera zeului devine cea mai criptică parte a  unui templu, unde lumina nu pătrundea deloc.
- în această încăpere aveau dreptul de acces doar preoţii şi faraonul, ca unul care era de fapt Fiul soarelui şi sacerdotul prin excelenţă.
- diferite sisteme tainice mişcau uşi imense din piatră, tocmai pentru ca efectul de mister să fie şi mai autentic.
- de reţinut este faptul că porţile templelor erau flancate de sfincşi, care apărau intrarea în incintă.
- un alt element sacral, alături de templu, era obeliscul.
- au existat foarte multe obeliscuri în Egipt, care însă au fost furate sau cumpărate pe nimic, pentru a fi depozitate în pieţele marilor metropole ale lumii (Londra, Roma, Paris).
- cele mai multe sunt la Roma, unde se întâlnesc  nu mai puţin de 12 obeliscuri.
- o altă caracteristică a arhitecturii cultice egiptene o constituie prezenţa coloanelor, ornamentate variat.
- numai în templul de la Luxor se găsesc 134 de coloane foarte înalte de aproximativ 10 metri, dispuse pe un aliniament de 16 rânduri.
- dintre templele cele mai renumite amintim:
- templul de la Karnak, în cinstea lui Amon-Ra;
- templul de la Denderah, închinat zeiţei Hathor;
- templul de la Edfu, închinat lui Horus;
- Ramesseum-ul de la Luxor;

2. Sacerdoţiul:
- existau două categorii de preoţi: cei mireni şi cei consacraţi sau preoţii-funcţionari.
a. Preoţii mireni, numiţi şi „cei puri” (wabu):
- îndeplineau alte atribuţii în viaţa civilă, dar slujeau o lună pe an la templu.
- ei reprezentau cei mai mulţi dintre slujitorii templelor.
- aceşti preoţi trebuiau să nu aibă defecte fizice, defecte care îi făceau improprii pentru slujirea zeului din templu.
- pe perioada slujirii, ei respectau abluţiunile ritualice, spălările de tot felul, restricţiile alimentare şi cele sexuale.

b. Preoţii funcţionari:
- proveneau din rândul preoţilor mireni, dar se supuneau unor restricţii speciale, cum ar fi prezentau un „certificat al sexului”, prin care se concluziona genul masculin al candidatului.
- apoi ei erau unşi, raşi, epilaţi de păr şi îmbrăcaţi numai în haine de in.
- trebuiau să se purifice cu apă de două ori pe zi şi de două ori pe noapte.
- nu aveau voie să consume peşte, nici să călătorească cu barca.
- de asemenea, preoţii egipteni erau circumscrişi.
- preoţii funcţionari erau împărţiţi în trei grupe:
-servitorii zeului (hemu netjer):
- conduşi de o căpetenie, care împlineau slujirea zilnică în faţa statuii zeului din templu;
- părinţii divini (itu netjer):
- erau un fel de profeţi, inferiori celor dintâi;
- cei curaţi (wabu):
- despre care am amintit, din care se recrutau sacerdoţiul consacrat, adică cei care rămâneau permanent la temple.
- pe lângă tagma preoţească, mai existau şi lectorii, cei care trebuiau să cunoască pe de rost textele sacre, care se intonau cu ocazia diferitelor prilejuri ale vieţii omului.
- la templele zeiţelor existau tagma preoteselor, având rolul de cântăreţe sau dansatoare.
- în Theba exista o „mare preoteasă”, considerată „soţia lui Amon”.
- în ceea ce priveşte numărul preoţilor la templu, se pare că întotdeauna acesta a fost destul de mare.
- de exemplu, un papirus, scris în timpul lui Ramses al III-lea, prin anul 1200 î.Hr., preciza că la templul de la Karnak existau circa 80.000 de angajaţi, lucru unic în lume.

3. Cultul:
         a. Slujirea de la templu:
- în fiecare dimineaţă, preotul intra în templu, unde aprindea focul sacru, punând în el tămâie.
- apoi deschidea nişa, unde se afla statuia zeului, prosternându-se cu faţa la pământ în faţa acesteia, îmbrăţişând în acelaşi timp şi pe zeul Qeb, pământul.
- statuia era spălată, tămâiată[1] şi îmbrăcată cu patru veşminte ritualice din in.
- apoi, în faţa statuii se aşeza o masă de flori, alimente şi băutură, care evident, în numele zeului, era consumată de către preoţi.
- statuia era în cele din urmă pusă la loc, sigilându-se apoi intrarea în sanctuar.
- acest ritual era apoi repetat la prânz iar seara, statuia era pregătită de somn.
- simbolismul acestei exagerate griji era că soarele trebuie îngrijit, altminteri el îşi pierdea forţa de a fertiliza pământul.

b. Zilele de sărbătoare:
- în ceea ce priveşte zilele de sărbătoare, ele erau destul de numeroase, legate în general de ritmurile anuale (recoltare, revărsarea Nilului, semănare).
- existau, de asemenea, acele „teofanii”, când zeii se „arătau” oamenilor de rând.
         - Sărbătoarea Opet:
- de exemplu, sărbătoarea Opet, marca un pelerinaj cu barca pe râu a statuetei de la Luxor la Karnak.
- acum, după spusele lui Herodot, bucuria sărbătorii devenea chiar orgiastică, simbol al fertilităţii.
         - Sărbătoarea Sed:
- o altă sărbătoare, Sed, era consacrată faraonului care împlinise 30 de ani de domnie.
- acum se comemora zeificarea faraonului şi identificarea lui cu Osiris.
- faraonul se îmbrăca acum în hainele zeului, iar în faţa lui dansa prinţul moştenitor.
- se spune că la astfel de ceremonii, altminteri destul de rare, se sacrificau foarte multe animale (400.000 de boi, 1.422.000 de capre, 1.200.000 de captivi).
- din perioada dinastiei a XIX-a, osirificarea faraonului se realiza o dată la trei ani.
c. Misterele lui Isis şi Osiris:
- Misterele lui Isis şi Osiris au jucat un rol foarte important, deoarece prin ele cel care se iniţia în ele deţinea puterea învierii de la Osiris, iar de la Isis el primea şansa de a practica şi de a domina magia şi ocultismul.
- de fapt, oracolele au jucat un rol destul de mare pentru viaţa egipteanului.
- cel mai mare oracol era cel descoperit la Siuah, unde o sută de preoţi slujeau lui Amon, iar zeul dădea răspunsul prin gura celor mai bătrâni.
- se pare că însuşi împăratul Alexandru cel Mare ar fi consultat acest oracol unde i s-ar fi spus că va cuceri lumea şi va ajunge până la marginea ei.
d. Magia:
- magia era foarte răspândită la egipteni, unde ea se practica prin diferite descântece, invocaţii magice pentru binecuvântarea celor dragi sau distrugerea celor răi.
- exista chiar tipul de magie analogică punitivă, ca în cultul wodoo, confecţionându-se figurine de ceară, care reprezentau chipul zeilor războinici sau ale unor oameni, care puse în casa duşmanilor îi chinuia pe aceştia.








[1] Tămâierea însemna de fapt sanctificarea aerului, a lui Shu, căruia i se aducea astfel jertfă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva