Оплаченная реклама

miercuri, 21 august 2013

Cultura

La începutul secolului XX, atunci când începe a se individualiza managementul ca domeniu distinct, mari gânditori precum F. W. Taylor şi H. Fayol lasă impresia că există o “singură modalitate de a conduce un grup de oameni/organizaţie”, că această modalitate ar fi cea “mai bună” pentru a obţine o eficienţă E maximă. Dacă generalizăm, ajungem din nou la a soluţiona o problemă oarecare, notată P; respectiv, o astfel de problemă admite o singură soluţie, notată WS? Pentru o anume generalizare, abrevierele folosite sunt evidente (în cazul WS am utilizat sintagma în engleză way of solving).
Realitatea arată că o metodă/soluţie ce a dat rezultate spectaculoase într-o anume situaţie (o problemă P cu care s-a confruntat o firmă/companie C1) a condus la rezultate catastrofale într-o altă situaţie similară (compania C2 şi o problemă P’); aceasta mai ales dacă aplicarea metodei/soluţiei s-a făcut “ad literam”, adică fără a se adapta la conjunctura şi factorii specifici noii probleme P’. Cum explicăm acest lucru? Există o singură metodă/soluţie de rezolvare corectă a diverselor probleme din managementul zilnic al organizaţiilor de afaceri?
Suntem de părere că există uzual două sau mai multe metode de a soluţiona o problemă P de management şi că aplicarea soluţiei WS trebuie să se facă întotdeauna funcţie de indivizii implicaţi şi diverşi factori specifici. Altfel spus, diferenţele culturale între indivizi (educaţie, valori, mentalităţi, concepţii etc.) au asociate diferite metode WS de soluţionare a problemelor P de management. A identifica cea mai potrivită cale pentru a rezolva o situaţie concretă din managementul unei organizaţii necesită, alături de cunoştinţe teoretice, o anumită experienţă, imaginaţie şi capacitate creativă/inovativă în abordarea cazului concret; în acest sens discută Peter Drucker sau Alvin Toffler de inovaţia socială necesară adaptării la schimbarea mediului de afaceri.[1]
Noţiunea de cultură are semnificaţii diferite de la un individ la altul şi îndeosebi de la un grup/colectivitate de persoane la alt grup/colectivitate. Conform cu profesorul Burduş, pentru a înţelege cum percep indivizii conceptul de cultură, este nevoie să analizăm distinct diversele straturi culturale în care se localizează în timp acele componente culturale ce definesc o civilizaţie. Astfel, funcţie de gradul de vizibilitate, autorul invocat prezintă trei straturi de sedimentare a culturii la indivizi:[2]
-         stratul exterior;
-         stratul de mijloc;
-         stratul interior.
Fig. nr. 2.3. Structurarea straturilor culturale












Sursa:E. Burduş – Management comparat, Ed. II-a, Editura Economică, 1998; Geert Hofstede – Cultures and organizations, IRIC, London, 1991. Copyright © All rights reserved.
Într-o reprezentare grafică sugestivă autorul prezintă distribuţia celor trei straturi culturale:
·         Stratul exterior: include aspecte vizibile cum sunt limba, instituţiile, piaţa, moda;
·         Stratul de mijloc: este dat de valori şi norme ce generează un ideal pentru un grup social; condiţionează distribuţia între bine şi rău, între pozitiv şi negativ pentru diferite caracteristici;
·         Stratul interior: include concepţii de bază despre existenţa umană; conduce la o anume atitudine a individului faţă de natură, determină eficienţa alocării resurselor de care dispune grupul/colectivitatea.

Aminteam anterior unele opinii cu privire la conceptul de cultură, respectiv aprecierile lui Robert Mockler; alte definiţii date noţiunii de cultură:
·          G. Hofstede consideră cultura drept “o programare mentală colectivă care ne face să acceptăm ceva împreună, ca membri ai grupului/naţiunii din care facem parte.”[3]
·          E. Schein defineşte cultura ca fiind “modalitatea prin care un grup de oameni rezolvă problemele (P) cu care se confruntă permanent.”[4]
·          Între definiţiile invocate, reamintim şi concepţia lui R. Mockler, după care cultura se dobândeşte prin educaţie şi adaptare la mediul social, ea nu este moştenită genetic; în mod obişnuit până la vârsta de 9 ani o persoană este deja „modelată” cultural, ea şi-a însuşit deja anumite deprinderi care-i condiţionează comportamentul. „Majoritatea persoanelor nu sunt conştiente de condiţionarea lor culturală” spune Mockler, însă această condiţionare survine atunci când o persoană vine în contact cu alte norme sau valori culturale; în astfel de cazuri survine necesitatea adaptării la o altă cultură, necesitatea de a cunoaşte şi gestiona diferenţele culturale din lumea afacerilor internaţionale.[5]




[1] Peter Drucker – The New Realities, 1989
[2] E. Burduş – Management comparat, Ed. Economică, 1998, pag. 14 - 15
[3] G. Hofstede – Culture’s Comequences London, 1980
[4] E. Schein – Organisational Culture and Leadership, San Francisco, 1980
[5] Robert J. Mockler – Multinational Strategic Managemen An Integrative Context Spedific Process, under Strategic Management Group (SMRG), 2001; Traducerea în limba română, Editura Economică, Bucureşti, 2001

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva