Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Descoperirea si elaborarea metodei dialectice de gindire in filosofia clasica germana(de la Kant,Hegel).

  Kant s-a dovedit un mare filosof al moralitatii, cel mai important dupa Aristotel si probabil, cel mai original. Performanta nepieritoare a lui Kant, echivalenta cu o rasturnare revolutionara a stiintei despre demnitatea umana, consta in centrarea acesteia pe libertate si pe deducerea ei din libertate. De la descoperirea libertatii ca definitorie pentru om si umanitate putem data adevaratul inceput al constiintei umane de sine.
  In cadrul dialecticii transcendentale, daca obiectul intelectului este sensibilitatea, obiectul ratiunii sunt cunostintele intelectului; sintetizand, intelectul uneste fenomenele prin reguli iar ratiunea raporteaza aceste reguli la propriile ei principii. Ratiunea este asadar o facultate a principiilor, a judecarii dupa principii; aceste principii raman intr-o pozitie transcendenta fata de fenomene, fata de real. Dupa cum categoriile sunt concepte originare pure ale intelectului, conceptele rationale pure ale ratiunii devin Ideile.
 Dialectica transcendentala delimiteaza aceste Idei si sistemul lor, supunand unei critici erorile disciplinelor care se ocupasera de aceste Idei, pe care le-au presupus ca obiecte reale ─ deci cognoscibile: "psihologia rationala", "cosmologia rationala" si "teologia rationala". Potrivit conceptiei kantiene, cauzalitatea dupa legile naturii nu este singura cauzalitate a fenomenelor; mai trebuie admisa o cauzalitate prin libertatea celui care gandeste. Apare astfel al doilea sens al libertatii, cel moral. Rezolvarea antinomiei dintre cele doua cauzalitati este posibila prin distinctia dintre fenomen si noumen: intrarea in lumea libertatii obliga la eliberarea de sub legile sensibilitatii din fenomenalitatea empirica in favoarea unei lumi inteligibile, a legiferarilor practice ale ratiunii. Noumenul nu poate fi cunoscut, ci gandit si regandit, in intentia apropierii de absolutul pe care nu-l va putea atinge vreodata.
 Filosofia lui Hegel are ca unul dintre fundamentele sale dialectica.Dialectica proclama dezvoltarea generala si la baza ei se afla idea ca sursa oricarei dezvoltari este autodezvoltarea  notiunii,adica dezvoltarea are natura spirituala .dialectica notiunilor ,determina dialectica lucrurilor.
  La baza dezvoltarii in opinia lui Hegel se afla niste legi:1.Legea interdependentei dintre transformarile cantitative si calitative si invers;2.Legea negarii negatiei-care presupune ca teza devine antiteza si pe urma are loc propriu-zic sinteza.
  Invatatura lui Hegel constituie un sistem filosofic,el fiind idealist,acceptind dialectica ca metoda ,dar recunoscind natura ca o lume incremenita si moarta.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva