Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Despre competiţia globală

Pe parcursul capitolelor anterioare au invocat, din diverse unghiuri, formele competiţiei globale în perioada postbelică, competiţie extrem de vizibilă între UE, SUA şi Japonia. Pe măsură ce economiile dina cel de-„Al Patrulea Val” prind contur în ţările supra dezvoltate, asociat revoluţiei cunoaşterii, survin noi paradigme în teoria firmei şi managementul aplicat de corporaţia viitorului. Dacă ţinem seama de opiniile lui Maynard şi Mehrtenes, în încercarea lor de a defini modelul social din Al Patrulea Val, rezultă că noua corporaţie va deveni un exemplu pentru alte instituţii, va gândi global şi va acţiona local, îşi va redefini structura activelor sale, va practica contabilitatea socială, va folosi tehnologii nepoluante şi va deveni un model de preocupare ambientală.[1] Atunci când discută despre domenii sau industrii ce vor prospera în secolul XII, conform celor doi analişti invocaţi, se conturează şapte industrii de tip „sunrise”; cele şapte industrii se prezintă shematic în figura nr. 13.1.:






Figura nr. 13.1. Cei 4 R

Подпись: Controlul poluăriiПодпись: Biotehnologia Подпись: Tehnologia informatică














Sursa: H.B. Maynard, S.E. Mehrtenes Al patrulea Val. Afacerile secolului XXI, Ed. Antet, 1999
Echivalent „sunrise – şapte răsărituri de soare; cei 4 R: Reciclare, Reparaţii, Recondiţionare, Refolosire”.
Copyright © All rights Reserved

Oricare vor fi evoluţiile teoretice şi/sau pragmatice în facerile următoarelor decenii este de prezumat că şi în viitor vor exista câştigători şi pierdanţi, companii prospere şi falimente ale unor firme; distincţia între prosperitate şi sărăcie, între salarii bine plătite şi şomaj, va fi făcută predominant de instituţia managementului. Optica vizionară a lui Peter Drucker se confirmă tot mai evident: instituţiile joacă astăzi un rol decisiv în prosperitatea naţiunilor prin prosperitatea companiilor şi a unui mecanism eficient de alocare a resurselor.
La începutul secolului XXI, principalii „actori” înscrişi în competiţia globală rămâne SUA, Japonia şi UE; aminteam anterior de aşa numita regulă „20-80”, însemnând că 20% din populaţia lumii beneficiază de aproximativ 80% din substanţa/avuţia mondială creată de omenire anual; decalările între „” Nordul bogat” şi „Sudul sărac” se amplifică şi nu se reduc de la an la altul. Dacă revenim la schiţa grafică din figura nr: 13.2., întrucât Canada, Mexic şi alte ţări asiatice recent industrializate deţin o pondere modestă la nivel global, vom considera că esenţa regulii „20-80” poate fi menţinută cu referire numai la SUA, Japonia şi UE; în figura 13.2. sugerăm o nouă comparaţie grafică (date pentru anul 2004).

Sintetizând cele arătate în schiţa grafică se impun unele dezvoltări şi aprecieri îndeosebi urmare a faptului că raporturile între ţări şi companii se modifică permanent,  nu există câştigători absoluţi, piaţa şi regulile de supravieţuire se schimbă rapid: în anii '80 succesul Japoniei părea definitiv în anii'90 criza financiară din Asia relevă caracterul fragil al economiei nipone; dacă în anii '80, firmele americane au pierdut unele poziţii în competiţia cu UE şi Japonia, după 1995 se recâştigă acele poziţii; consolidarea UE şi moneda unică sunt certitudini ale competiţiei actuale, etc. Aşadar, competiţia firmelor în următoarele decenii pleacă de la realităţile începutului de secol XXI între care amintim:
1.          SUA rămâne a ţară extrem de prosperă, bogată, cu un standard ridicat al nivelului de trai cu un mare potenţial ştiinţific, tehnic, economic, inovativ; similară este şi poziţia companiilor americane: investiţii în R&D, investiţii şi inovaţii, folosirea IT şi a roboţilor etc. Conform cu H.J. Harrington, SUA rămâne cea mai bună ţară din lume pentru a trăi, a muncii şi a întemeia o familie; în diverse studii efectuate pe ţări SUA ocupă primul loc[2]:
·     Ierarhizarea pe bază de indici relativi:
    SUA: 40 puncte;
    Canada: 39 puncte;
    Europa: 29 puncte;
    Japonia: 16 puncte.
·     Ierarhizarea celor 16 ţări mai bogate din lume ţinând seama de 5 domenii (sănătate, perspective de angajare, venit confortabil, ascensiune profesională, timp liber):
    SUA primul loc;
    Japonia locul 7;
    Germania locul 8;
    Anglia locul 15.
·     SUA alocă anual circa 7% din PIB pentru educaţie (Japonia 6%, Europa 4-6%), se adaugă sume uriaşe din sectorul privat; consecinţe:
    Componenta preuniversitară este foarte slabă (de mărit cu 25% timpul invocat), între 16 ţări SUA ocupă locul 13;
    Educaţia şi cercetarea universitară sunt cele mai bune din lume;
    Alte aspecte notabile în procesul competiţional: în SUA, de la plecarea de acasă până la revenire, un salariat alocă 11,3 ore (mai mult ca în UE).
2.          În Europa Occidentală titlul de MBA înseamna în anii 70 un manager care a fost în America, ceea ce sugerează influenţa pozitivă a SUA în Europa postbelică. În formula UE 27 ţări, Europa poate deveni o superputere economică capabilă să depăşească SUA şi Japonia; poziţia în contextul internaţional şi fluxurile financiare internaţionale este favorabilă Europei. Alte aspecte specifice UE de astăzi:
-         În UE (ţări precum Germania, Anglia Franţa) salariatul alocă în medie 10,5 ore, de la plecarea de acasă până la ore;
-         Educaţia preuniversitară şi universitară sunt relativ performante pe plan mondial;
-         Potenţialul inovativ şi ştiinţific este superior SUA sau Japoniei.
3.          Japonia rămâne un competitor global remarcabil însă viitoarele decenii pot însemna o diminuare a poziţiei de leader:
-         Se tinde spre o cultură individualistă în organizarea afacerilor;
-         Noile generaţii de tineri ce vor deveni salariaţi se raportează la alte valori decât muncitorul tradiţional;
-         Salariatul alocă 13 ore în medie, de la plecarea de acasă la muncă, dar tinerii de astăzi înclină spre distracţii;
-         Componenta de educaţie şi cercetare universitară este modestă, universităţile nu sunt internaţionalizate şi este posibil ca bariera lingvistică să „izoleze” relativ consolidarea educaţiei superioare.




[1] H.B. Maynard, S.E. Mehrtenes – Al patrulea Val. Afacerile secolului XXI, Editura Antet, 1997; tradusă din engleză Ediţia, 1993.
[2] H. J. Harrington , J. S. Harrington – Total Improvement Management; McGraw – Hill Book Company, London, 1991

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva