Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Elemente moderne in filosofia romaneasca

Elemente moderne în filosofia românească

Dezvoltarea filosofei, în general, şi celei moderne, în particular, s-a datorat  în mare parte rangului sporit al spiritualităţii româneşti. Cel mai de seamă filosof, cărturar şi om de ştiinţă din toate timpurile, Dimitrie Cantemir(1673-1723), a fost remarcabil prin expunerea absolut clară a unor idei şi concepţii absolut confuze în acea perioadă în Europa. Cantemir admite actul creaţiei divine, însă în comparaţie cu contemporanii săi, care considerau că Dumnezeu intervine în continuare în tot ce se întâmplă în lume, filosoful român afirmă că după creaţie Dumnezeu „de lucru se odihneşte”. Şi aceasta are loc fiindcă în univers domină nişte legi, care determină toate procesele naturale. Prin această nouă concepţie în filosofia românească s-a determinat o privire diferită faţă de religie şi ştiinţă. Însuşi Cantemir spune: ”Despre unu şi acelaşi adevăr, care e simplu, teologii... vorbesc teologiceşte, iar de altă parte fizicii(naturaliştii) vorbesc fiziceşte.”
Un alt merit al filosofului moldovean este că el interpretează puţin diferit cele patru feluri de cauze ce influenţează universul (materia, forma, eficienţa şi finalul). Astfel, Cantemir susţine că primele trei acţionează asupra întregului univers, pe când cea de-a patra este doar parte componentă a existenţei umane. Prin această concepţie, Cantemir distinge clar specificul tuturor procese naturale şi specificul existenţei umane.
Pe lângă faptul că Cantemir e un umanist, el e şi un iluminist de talie. El consideră că omul e o fiinţă deosebită, „cea mai de-a firea şi mai evghenichi(aleasă). Constrângerea fizică poate fi de diferit fel, însă sufletul va rezista tuturor presiunilor. Şi încă o idee iluministă progresistă, şi anume că omul din născare e bun, şi orice om poate deveni bun numai dorind aceasta.
O importanţă considerabilă au avut-o în filosofia românească reprezentanţii Şcolii Ardelene (I.H.Rădulescu, Simion Bărnuţiu). I.H.Rădulescu susţinea ideea dualităţii de principii contrare. Astfel, sunt dualităţi monstruoase(bine-rău, Dumnezeu-Satana, lumină-întuneric), care nu pot produce sinteze din cauza confruntărilor permanente, şi, dualităţile naturale sau simpatice care au forma de teză-antiteză-rezultat(timp-loc-eternitate, suflet-corp-om, guvern-popor-societate, progres-conversaţie-perfectibilitate). Această concepţie vine şi de la dorinţa reprezentanţilor Şcolii Ardelene să dobândească drepturi egale cu celelalte naţiuni din Imperiul Austro-Ungar.
Filosofia sec. al XIX-lea (Nicolae Bălcescu, Titu Maiorescu, Vasile Conta) se caracterizează prin răspândirea şi dezvoltarea ştiinţelor. Are loc o schimbare a primatului artei cu cel al ştiinţei. O asemenea modificare a punctului de vedere a dus la ceea că mai târziu au fost ignorate complectamente poezia şi artele. V. Conta se impune ca cel mai original filosof şi un adevărat materialist. El consideră că sufletul e o „funcţie” a creierului. De asemenea el consideră, în opoziţie cu Kant, că timpul şi spaţiu există obiectiv şi că există corelaţie între timp, spaţiu, timp şi mişcare. Studiind formele de existenţă a corpurilor V. Conta a emis ipoteza că atomii sunt „corpuri relativ mari” ce în alcătuirea lor cuprind corpuri „infinit de mici”. Această a fost confirmată de descoperirile ulterioare din fizică.
Astfel, putem conclude că dezvoltarea filosofiei moderne române a avut loc simultan sau aproape simultan cu cea Europeană, chiar uneori mai rapid. Aşa, de la spiritualismul genial a lui D. Cantemir s-a ajuns la materialismul lui V. Conta, aşa cum în Europa s-a evoluat de la filosofia lui Giovanni Pico della Mirandola pâna la Kant şi Ficthe.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva