Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Emil Cioran

Emil Cioran (1911-1995)

Filosof, eseist si moralist. Nume de referinta in folosofie, reprezentant al trairismului ; influentat de existentialism.

Biografie :


1911 –Emil Cioran se naste la 18 aprilie, in judetul Sibiu, sat Rasinari, unde tatal sau era preot. Face studiile liceale la Sibiu, la liceul Gheorghe Lazar

1928-1932-Urmeaza cursurile Facultatii de Filosofie si Litere, din Bucuresti, incheiate cu o teza despre Henry Bergson.

1933-1935- Are o bursa de studii in Germania, la fundatia Humboldt din Berlin.

1934- Primeste premiul Comitetului pentru premierea scriitorilor tineri needitati, cu prima sa carte, “Pe culmile disperarii”

1936-1937- Este profesor de filosofie la liceul Andrei Saguna din Brasov

1937- Obtinand o bursa a statului francez pentru doctorat, care-I va fi prelungita in 1938, se stabileste la Paris
In Romania a colaborat la “Gandirea”, “Vremea”, “Floarea de foc”,
“Calendarul”, “Revista de filosofie”, “Convorbiri Literare”, etc.

1940- Este consilier cultural la Ambasada Romaniei din Paris. Septembrie, Emil Cioran se intoarec in tara, aducandu-si contributia pe plan cultural la fundamentul noului stat.

1945- Dupa cotropirea tarii si insaturarea regimului communist, se stabileste definitive la Paris.

1947- Incepe sa scrie in limba franceza

1949-Scrie “Precis de decomposition”

1950-I se acorda  Premiul Rivarol, pentru cartea publicata cu un an inainte.

1950-1994-Scrie o serie de carti in limba franceza, foarte appreciate in Occident, printre care “Revelatiile durerii”, “Ispita de a exista” , “Istorie si utopie”, “Singuratate si destin”, toate publicate in Franta, la editura Gallimard, Paris.

1995- Se stinge din viata

Emil Cioran lasa posteritatii o opera deosebit de valoroasa, prin ideile originale si profunde pe care filosofia sa le adduce in peisajul filosofic
international.Publicand cinci carti in Romania si peste zece in Franta,
toate extrem de apreciate, Cioran se inscrie in seria marilor filosofi, mereu actuali.
Ca om, putini l-au cunoscut cu adevarat, poate doar prietenul sau cel mai bun, Constantin Noica.Prin sentimentele sale, dovedeste ca dragostea pentru filosofie se imbina cu cea pentru patrie. Ajuns in Franta, regreta ca si-a instrainat limba meleagurilor natale.
Majoritatea cartilor si romanelor au o tenta pesimista (“Demiurgul cel rau”, “Pe culmile disperarii”). Daca am sta si ne-am gandi, am putea in final afirma ca pentru Cioran, cartile au reprezentat modalitatea prin care acesta si-a gasit echilibrul, un fel de contrabalanta a sufletului, caci aflam poate cu mirare ca era optimist si chiar iubea viata si pe semenii sai.
Aceast paradox este prezent si la nivelul conceptiei lui Cioran despre filosofie.Acesta se situeaza pe o pozitie opusa lui Senecca,.firma ca s-a desprins de filosofie, atunci cand a sesizat la filosfi o anumita indiferenta, raceala in raport cu problemele lumii.Daca explicatia este aparent viabila, se pune intrebarea de ce si-a dedicat Cioran intreaga viata filosofiei? El va ajunge chiar sa spuna ca adevarata viata este doar la marginile filosofiei, pe baza si prin intermediul acesteia. Iata deci , chiar el a precizat argumentul  suprem  in favoarea filosofiei, si nu impotriva ei.
Din perspectiva lui Cioran, existenta umana este intr-o stricta corelatie cu timpul.Cazut in timp, omul isi ordoneaza proiectele existentiale,
posibilitatile, in functie de desfasurarea de clipe care-I promite noutatea. In “asfixia devenirii”, omul se afla fixat intr-un timp care nu mai curge,care nu are nici un sens, nici macar cel al indreptarii catre sfarsitul existentei .



“Pe culmile disperarii”  1933

Scrisa in anul 1933, cand autorul avea doar 22 de ani, cartea avea sa starneasca o serie de revolte, in ea fiind oglindita viziunea indrazneata, originala a filosofului asupra vietii si a sensului ei.
Lucrarea cuprinde o serie de 41 de eseuri, Cioran dand unor termeni uzuali o profunzime filosofica. Opera abunda in pesimism, situandu-se din acest punct de vedere in proximitatea existentialismului, prin ipostazierea determinarilor negative ale existentei umane si prin temele abordate: moartea, singuratatea, boala, angoasa, absurdul, infinitul, haosul, agonia, nebunia, etc.

·        Lirismul cioranian
Viziunea originala se contureaza inca din primul eseu, “A fi liric”, lirismul lui Cioran insemnand “a nu putea ramane inchis in tine insuti”. Capacitatea omului de a fi liric este, in viziunea filosofului, “o efervescenta a vietii[…], prin care individualul se ridica in planul universalului”.In alt eseu, pe aceeasi tema, accentueaza ideea lirismului absolut, dorind sa se contopeasca cu lumea, sa-si simta propria moarte ca pe un triumf, insa este constient ca acest lirism absolut este “lirismul clipelor din urma”
“Este caracteristic faptul ca inceputul psihozelor se caracterizeaza printr-o faza lirica in care toate barierele si limitele dispar”

·        Moartea in viziunea filosofului
Nota pesimista a operei implica o autoanaliza a autorului asupra manierei in care acesta concepe moartea. Autoanaliza este prezenta la nivelul intregii carti, filosoful gasind ca “ nu exista argumente pentru a trai”. Moartea implica o durere fizica ingrozitoare, reprezinta temperatura absoluta, unde pana si speranta de viata e inghetata. Moartea este imanenta vietii, este prezenta in toate si de aceea orice agonie este invinsa de moarte.Moartea ar trebui insa sa dea omului un sentiment de calm, pentru ca in viziunea filosofului, ea este singurul lucru sigur. Oamenii se tem insa de moarte, o concep ca pe ceva ce vine dinafara, cand in realitate moartea izvoraste dinauntrul fiintei. Asa cum omul are viata, are si moarte. Teama de moarte apare la filosof ca teama de neantul in care esti aruncat de trecerea in nefiinta.Orice teama ascunde in fond teama de moarte, si chiar cei ce cred in nemurire se tem de fapt de moarte.
“Filosofii sunt  prea orgoliosi pentru a-si marturisi frica de moarte, in realitate ei tremura mai mult decat toti”
“Moartea este ceva scarbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptoasa”

·        Focul
Viata, dupa filosof, are o temperatura normala, astfel incat mediocrii sa poata trai. El se revolta acestei realitati si propune “metoda agoniei” prin care vrea sa demonstreze lumii ca fiecare dintre noi e capabil de mai mult. Ar pune foc lumii, cu scopul de a le releva tuturor esenta vietii. Acest foc ar ridica temperatura vietii. Flacarile sunt un simbol al aspiratiei filosofului spre depasirea conditiei umane.Baia de foc este calea ideala de purificare, de emancipare de sub greutatea trupului.Focul da iluzia unei morti armonioase, gratioase.
“As vrea sa fiu ridicat de elanul si transcendenta flacarilor, sa fiu aruncat de impulsul lor insinuant si fin, sa plutesc intr-o mare de flacari”

·        Cunoastere si naivitate
La nivel emotional, naivitatea reprezinta cel mai fecund teren, este o stare pura unica, insa ea se regaseste la foarte putini dintre noi, pentru ca a fost distrusa de cunoastere, “dusmana declarata vietii”. Filosoful distinge in acest sens doua atitudini fundamentale in viata: cea naiva si cea eroica. Din pacate, majoritatea suntem ghidati de cea eroica, ne aruncam in viata pentru a dobandi trimful si uitam primordialul.
“Nu toti oamenii au pierdut naivitatea, de accea nu toti oamenii sunt nefericiti”

·        Fericirea
O conditie esentiala de a accede la fericire este inconstienta organica, ce se traduce prin ignoranta omului asupra propriei conditii.In momentul in care omul atinge starea sublima de fericire, daca aceasta exista, ea trebuie comunicata.Asa cum avem lacrimi pentru suferinta, ar trebui sa stim sa ne exteriorizam si fericirea.Nefericirea provine din noi insine si a realiza aceasta inseamna primul pas spre a o combate.La fericire mai contribuie si frumusetea, care ne apropie de beatitudine.
“Fericiti sunt aceia care pot trai in moment , care pot trai prezentul absolut, pe care nu-I intereseaza decat beatitudinea clipei”



·        Suferinta
Filosoful estimeaza ca suferinta nu are justificare, nu exista un criteriu obiectiv dupa care sunt alesi cei ce sufera. Suferinta este nascuta din bestialitatea vietii si de obicei dureaza.Totusi, omul are marele avantaj de a putea suferi singur si de a-si controla mimica fetei in acele momente.Lacrimile sunt manifestari ale suferintei, si de multe ori ele se transforma in ganduri, deci gandurile omului ce sufera sunt la fel de amare ca si lacrimile.Suferinta este o separare de ceilalti, apare ca o scara pe care cobori. Atunci cand suferi vrei sa uiti totul, insa natura face ca tocmai acele intamplari sa ti se fixeze in memorie.

·        Iubirea
Prima iubire are un rol deosebit de important, este singura care are valoare, marcand existenta individului. Relatiile se bazeaza pe comunicare. Barbatul are nevoie de o pasiune nebuna pentru a putea iubi aceeasi femeie, care apare la Cioran ca o fiinta limitata, care nu poate rezista unui barbat.Totodata, el sustine ca incercarea barbatilor de a gasi misterul psihologic al femeii este in van, pentru ca in realiotate nu exista nici un mister, totul este generat de sensibilitatea feminina.Iubirea gaseste in tristete un mare dusman, iar cine ajunge sa fie singur inseamna ca nu mai iubeste.Deci iubirea poate da sensul existentei, iar atunci cand nu este implinita, ea anuleaza existenta individului.Sentinentului de iubire ii da valoare unicitatea, iubirea fiind orientata spre voluptate, iubesti cu adevarat o singura femeie, catre care se dirijeaza entuziasmul tau.
“Iubirea este prin esenta deschisa, ca o floare de primavera. Si nu inchide racoarea tristetii petalele acestei flori?”
“Oricat m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea”


·        Sinuciderea
Nici un om nu se sinucide in urma unei analize rationale a vietii.Nu intamplarile exterioare duc la sinucidere, ci dezechilibrul interior. Unii cedeaza in fata unor intamplari ce altora le sunt indiferente.
Sinuciderea apare ca un capriciu, nu ca o afirmare a vietii.Faptul ca cineva si-a luat viata este atat de impresionant incat nu ar mai trebui cautate motivele ce l-au determinat. Sub acest aspect, Cioran ii apreciaza pe cei ce se pot sinucide in orice moment, caci acestia sunt capabili de trairi interioare impresionante., luand contact permanent cu realitatile vietii.


·        Religia
Filosoful afirma ca nu ii plac profetii , insa apreciaza capacitatea lor de a se indoi, ceea ce ii deosebeste de maniaci.In viziunea lui, Hristos  aflat pe crucear fi invidiat destinul oricarui om, temandu-se nu de moartea lui, ci de moartea oamenilor.Cioran e sigur ca Hristos ar fi cerut ostasilor romani sa il elibereze de pe cruce, pentru a putea muri departe de oameni. El crede ca Hristos a regretat ca este fiul lui Dumnezeu.Insa a regretat doar in momentul final, in timp ce noi ne regretam existenta, de aceea nu putem accede la esenta credintei.Detesta predica din Iisus, dar iubeste momentele de indoiala, clipele tragice.Dar oamenii sunt rai si criminali, sensul religiei este de fapt dat de sacrificiul lui Iisus, singurul care le-a dat incredere in principiul crestinismului.Au avut nevoie de o dovada de suferinta pentru a se consola.Insa Dumnezeu este cu mult mai departe de noi decat suntem noi de el.
“Imi inchipui un Dumnezeu plictisit pana dincolo de margini de acesti oamnei care nu stiu decat sa ceara.”
“Regretul meu este ca diavolul m-a ispitit atat de rar…Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit.”




Bibliografie:

Dictionar Enciclopedic Roman
Emil Cioran    “Pe culmile disperarii”









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva