Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

EROII GRECI

1. precizări preliminare. eroul vs. sfânt:
- eroii joacă pentru lumea greacă un rol foarte important, deoarece ei reprezintă acea stare de desăvârşire la care a ajuns omul.
- poziţia eroului este poziţia râvnită a muritorului, care vede în eroi modelul suprem.
- însă diferenţa dintre eroii greci şi sfinţii creştini este imensă şi aş preciza câteva puncte de comparaţie între aceste două stări:
- eroul grec este aşa datorită naşterii sale dintre un zeu şi o pământeancă, în vreme ce sfântul creştin este sfânt datorită strădaniei sale de a ajunge la acea stare de dumnezeire;
- de cele mai multe ori, starea de erou se datorează nu unei virtuţi a vreunui zeu, ci mai ales a unei aventuri dintre zeu şi o pământeancă, ceea ce contravine ideii de moralitate şi de spiritualitate autentică;
- ori, orice imoralitate în creştinism elimină definitiv valoarea de sfânt atribuită unui om;
- criteriile după care un om este sau nu este sfânt sunt moralitatea, viaţa lui conform Evangheliei şi facerea de minuni;
- viaţa eroului nu este una de profunzime spirituală, ci una de forţă sau de demonstrare a puterii în faţa zeilor;
- scopul existenţei lor este de a deveni asemeni zeilor, adică de a trăi în Olimpul plăcerilor, ori scopul vieţii sfântului este de a trăi în comuniunea cu Dumnezeu, în viaţa cea veşnică;

2. eroii principali:
- iată, pe scurt, cei mai importanţi dintre eroi:
a. Perseu, fiul lui Danae cu Zeus:
- el îi taie capul Meduzei.
- din gâtul retezat al acestei fiare marine, s-ar fi înălţat la cer calul Pegas.
- pentru că ochiul Meduzei nu putea fi privit, deoarece cel care îl privea încremenea şi devenea stană de piatră, Perseu îl pedepseşte astfel pe titanicul Atlas, care îl alungă pe erou, crezând că acesta vine să-i fure merele de aur.
- din momentul în care Atlas a privit faţa Meduzei, acesta a devenit muntele Atlas.
- tot Perseu este cel care o salvează pe Andromeda, cu care apoi se însoară, împlinind astfel profeţia că el se va căsători cu o fată pe care o va salva de la moarte.
b. herakle (hercule), fiul lui Zeus şi al pământencei Alcmena:
- Herakle este pus să sugă pe ascuns lapte de la sânul Herei, devenind astfel nemuritor.
- luat cu furie de la sânul ei, când aceasta s-a trezit, de la sânul de la care sugea Alcide (alias Herakle) a început să curgă râuri de lapte pe tăria cerului, apărând astfel Calea Lactee.
- căsătorit cu Megara, fiica regelui Tebei, cu care a avut trei copii, dar înnebunit de Hera, Heracle îşi vede soţia şi copiii ca pe patru ciclopi şi îi ucide, neştiind că ei sunt familia lui.
- zeiţa Athena îi schimbă numele din Alcide în Heracle.
- ajuns la oracolul de la Delfi, Apollon, prin gura ghicitoarei Pythia îi cere să împlinească cele douăsprezece munci ale regelui Euristeu.
- înteresant în această relatare este dialogul moral dintre Virtute şi Desfrânare, pentru a-l convinge pe Herakle să accepte fie virtutea, fie păcatul.
- este printre singurele luări de poziţie ale ideii de moralitate din relatările hesiodiene.
- după răpunerea leului din Nemeea, a cărui piele nu putea fi răpusă de săgeată sau de lance, Herakle îşi face din pielea acestuia un veşmânt şi din ţeasta lui un coif.
- ritualul de iniţiere pentru a dobândi imunitatea are în vedere ideea de sacrificiu şi de luptă.
- urmează apoi uciderea hidrei din Lerna, păsările simfaliene, mistreţul din Erimant
- în concluzie, Herakle reprezintă puterea umană care, combinată cu ideea de divinizare şi cu cea de nemurire, poate deveni rivala zeilor.
c. asclepio, fiul lui Apollon:
- Asclepio, fiul lui Apollon, a primit puterea de a vindeca bolile, devenind astfel patronul medicilor şi a vindecătorilor.
- este de fapt o trimitere spre o perioadă în care puterea magică şi cea şamanică era definitorie pentru religia greacă.
- prezenţa şarpelui în simbolul vindecării pleacă de la următoarea legendă:
- plecând Asclepio să vindece un bolnav, un şarpe i s-a încolăcit de toiagul lui;
- Asclepio l-a lovit cu o piatră şi l-a ucis;
- la scurt timp a apărut şerpoaica, partenera şarpelui ucis, cu un fir de iarbă în gură şi atingându-l de şarpele ucis l-a readus la viaţă, după care au dispărut amândoi într-o groapă;
- Asclepio a băgat de seamă ce fel de plantă utilizase şarpele şi a cules-o;
- prin această plantă a vindecat o mulţime de oameni şi i-a înviat din morţi, încât se spune că Tartarul a rămas pustiu;
- ideea se leagă de tema nemuririi şi chiar de cea a mesianităţii ca ridicare a neamului omenesc din robia morţii;
- între alţi eroi mai amintim pe:
- Castor şi Polux;
- Dedal şi Icar;
- Belerofron;
- Ulise;


lismu� r (� @ zierea determinarilor negative ale existentei umane si prin temele abordate: moartea, singuratatea, boala, angoasa, absurdul, infinitul, haosul, agonia, nebunia, etc.


·        Lirismul cioranian
Viziunea originala se contureaza inca din primul eseu, “A fi liric”, lirismul lui Cioran insemnand “a nu putea ramane inchis in tine insuti”. Capacitatea omului de a fi liric este, in viziunea filosofului, “o efervescenta a vietii[…], prin care individualul se ridica in planul universalului”.In alt eseu, pe aceeasi tema, accentueaza ideea lirismului absolut, dorind sa se contopeasca cu lumea, sa-si simta propria moarte ca pe un triumf, insa este constient ca acest lirism absolut este “lirismul clipelor din urma”
“Este caracteristic faptul ca inceputul psihozelor se caracterizeaza printr-o faza lirica in care toate barierele si limitele dispar”

·        Moartea in viziunea filosofului
Nota pesimista a operei implica o autoanaliza a autorului asupra manierei in care acesta concepe moartea. Autoanaliza este prezenta la nivelul intregii carti, filosoful gasind ca “ nu exista argumente pentru a trai”. Moartea implica o durere fizica ingrozitoare, reprezinta temperatura absoluta, unde pana si speranta de viata e inghetata. Moartea este imanenta vietii, este prezenta in toate si de aceea orice agonie este invinsa de moarte.Moartea ar trebui insa sa dea omului un sentiment de calm, pentru ca in viziunea filosofului, ea este singurul lucru sigur. Oamenii se tem insa de moarte, o concep ca pe ceva ce vine dinafara, cand in realitate moartea izvoraste dinauntrul fiintei. Asa cum omul are viata, are si moarte. Teama de moarte apare la filosof ca teama de neantul in care esti aruncat de trecerea in nefiinta.Orice teama ascunde in fond teama de moarte, si chiar cei ce cred in nemurire se tem de fapt de moarte.
“Filosofii sunt  prea orgoliosi pentru a-si marturisi frica de moarte, in realitate ei tremura mai mult decat toti”
“Moartea este ceva scarbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptoasa”

·        Focul
Viata, dupa filosof, are o temperatura normala, astfel incat mediocrii sa poata trai. El se revolta acestei realitati si propune “metoda agoniei” prin care vrea sa demonstreze lumii ca fiecare dintre noi e capabil de mai mult. Ar pune foc lumii, cu scopul de a le releva tuturor esenta vietii. Acest foc ar ridica temperatura vietii. Flacarile sunt un simbol al aspiratiei filosofului spre depasirea conditiei umane.Baia de foc este calea ideala de purificare, de emancipare de sub greutatea trupului.Focul da iluzia unei morti armonioase, gratioase.
“As vrea sa fiu ridicat de elanul si transcendenta flacarilor, sa fiu aruncat de impulsul lor insinuant si fin, sa plutesc intr-o mare de flacari”

·        Cunoastere si naivitate
La nivel emotional, naivitatea reprezinta cel mai fecund teren, este o stare pura unica, insa ea se regaseste la foarte putini dintre noi, pentru ca a fost distrusa de cunoastere, “dusmana declarata vietii”. Filosoful distinge in acest sens doua atitudini fundamentale in viata: cea naiva si cea eroica. Din pacate, majoritatea suntem ghidati de cea eroica, ne aruncam in viata pentru a dobandi trimful si uitam primordialul.
“Nu toti oamenii au pierdut naivitatea, de accea nu toti oamenii sunt nefericiti”

·        Fericirea
O conditie esentiala de a accede la fericire este inconstienta organica, ce se traduce prin ignoranta omului asupra propriei conditii.In momentul in care omul atinge starea sublima de fericire, daca aceasta exista, ea trebuie comunicata.Asa cum avem lacrimi pentru suferinta, ar trebui sa stim sa ne exteriorizam si fericirea.Nefericirea provine din noi insine si a realiza aceasta inseamna primul pas spre a o combate.La fericire mai contribuie si frumusetea, care ne apropie de beatitudine.
“Fericiti sunt aceia care pot trai in moment , care pot trai prezentul absolut, pe care nu-I intereseaza decat beatitudinea clipei”



·        Suferinta
Filosoful estimeaza ca suferinta nu are justificare, nu exista un criteriu obiectiv dupa care sunt alesi cei ce sufera. Suferinta este nascuta din bestialitatea vietii si de obicei dureaza.Totusi, omul are marele avantaj de a putea suferi singur si de a-si controla mimica fetei in acele momente.Lacrimile sunt manifestari ale suferintei, si de multe ori ele se transforma in ganduri, deci gandurile omului ce sufera sunt la fel de amare ca si lacrimile.Suferinta este o separare de ceilalti, apare ca o scara pe care cobori. Atunci cand suferi vrei sa uiti totul, insa natura face ca tocmai acele intamplari sa ti se fixeze in memorie.

·        Iubirea
Prima iubire are un rol deosebit de important, este singura care are valoare, marcand existenta individului. Relatiile se bazeaza pe comunicare. Barbatul are nevoie de o pasiune nebuna pentru a putea iubi aceeasi femeie, care apare la Cioran ca o fiinta limitata, care nu poate rezista unui barbat.Totodata, el sustine ca incercarea barbatilor de a gasi misterul psihologic al femeii este in van, pentru ca in realiotate nu exista nici un mister, totul este generat de sensibilitatea feminina.Iubirea gaseste in tristete un mare dusman, iar cine ajunge sa fie singur inseamna ca nu mai iubeste.Deci iubirea poate da sensul existentei, iar atunci cand nu este implinita, ea anuleaza existenta individului.Sentinentului de iubire ii da valoare unicitatea, iubirea fiind orientata spre voluptate, iubesti cu adevarat o singura femeie, catre care se dirijeaza entuziasmul tau.
“Iubirea este prin esenta deschisa, ca o floare de primavera. Si nu inchide racoarea tristetii petalele acestei flori?”
“Oricat m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea”


·        Sinuciderea
Nici un om nu se sinucide in urma unei analize rationale a vietii.Nu intamplarile exterioare duc la sinucidere, ci dezechilibrul interior. Unii cedeaza in fata unor intamplari ce altora le sunt indiferente.
Sinuciderea apare ca un capriciu, nu ca o afirmare a vietii.Faptul ca cineva si-a luat viata este atat de impresionant incat nu ar mai trebui cautate motivele ce l-au determinat. Sub acest aspect, Cioran ii apreciaza pe cei ce se pot sinucide in orice moment, caci acestia sunt capabili de trairi interioare impresionante., luand contact permanent cu realitatile vietii.


·        Religia
Filosoful afirma ca nu ii plac profetii , insa apreciaza capacitatea lor de a se indoi, ceea ce ii deosebeste de maniaci.In viziunea lui, Hristos  aflat pe crucear fi invidiat destinul oricarui om, temandu-se nu de moartea lui, ci de moartea oamenilor.Cioran e sigur ca Hristos ar fi cerut ostasilor romani sa il elibereze de pe cruce, pentru a putea muri departe de oameni. El crede ca Hristos a regretat ca este fiul lui Dumnezeu.Insa a regretat doar in momentul final, in timp ce noi ne regretam existenta, de aceea nu putem accede la esenta credintei.Detesta predica din Iisus, dar iubeste momentele de indoiala, clipele tragice.Dar oamenii sunt rai si criminali, sensul religiei este de fapt dat de sacrificiul lui Iisus, singurul care le-a dat incredere in principiul crestinismului.Au avut nevoie de o dovada de suferinta pentru a se consola.Insa Dumnezeu este cu mult mai departe de noi decat suntem noi de el.
“Imi inchipui un Dumnezeu plictisit pana dincolo de margini de acesti oamnei care nu stiu decat sa ceara.”
“Regretul meu este ca diavolul m-a ispitit atat de rar…Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit.”




Bibliografie:

Dictionar Enciclopedic Roman
Emil Cioran    “Pe culmile disperarii”









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva