Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Evaluarea procesului politicilor publice

Există în literatura de specialitate actuală o diversitate de opinii relativ la oportunitatatea momentului ales (înainte de implementarea politicii respective, după implementarea politicii sau pe toată durata implementării.)   pentru a evalua o politică publică.  Alegerea acestui moment este în directă legătură cu cee ce interesează referiror la politica evaluată. Afirmaţia anterioară este argumentată de faptul că rezultatele evaluărilor în diferitele secvenţe ale procesului unei politicii publice sunt diferite..
       7.3.2.1.  Evaluarea  prospectivă
        Focalizarea asupra evaluării procesului prezintă o serie de avantaje comparativ cu evaluarea rezultatelor, deoarece urmăreşte predicţia despre calitatea în viitor şi identificarea îmbunătăţitilor necesare. În cazurile în care politica publică traversează un mediu dinamic şi turbulent, predicţia bazată pe extrapolarea rezultatelor trecute nu mai este valabilă.
     Constatarea calităţii unei politici se face doar pe baza criteriilor aproximative, care conturează exigenţele, determinate în mod obiectiv, faţă de rezultatele viitoare.
     Acest tip de evaluare  specifică pentru proiectele politicilor publice are ca scop proiectarea evaluării într-un program desfăşurat în viitor, pe o durată medie.
      Practica europeană relevă faptul că perioada de implementare pentru majoritatea politicilor  publice coincide cu un ciclu de guvernare, stabilit prin constituţie.
    Deoarece nu dispune de propriile modele,  evaluarea prospectivă adaptează exigenţelor sale modele aparţinând altor domenii ştiinţifice, în special, ştiinţelor economice, sociologice, juridice.      
     În condiţiile tehnologiei informaţionale actuale, evaluărilor prospective au un grad relativ redus de incertitudine, oferind, totodată, posibilitatea comparării   intrărilor şi a ieşirilor din sistemul politicii publice.. Ca în orice proces de transformare, ceea ce interesează sunt intrările şi valoarea adăugată acestor intrări în cursul procesului de transformare.
     Şi în cazul politicilor publice, intrările sunt importante din aceeaiaşi perspectivă, respectiv din cea a rezultatului,  în termeni de efecte asupra realităţii ( inclusiv costurile şi beneficiile) şi cea a rezultatului net, definit prin diferenţa dintre resursele cu care societatea a contribuit şi resursele consumate de procesul politicii.
     Deşi, intrările sunt mai uşor de identificat şi cuantificat comparativ cu rezultatele, măsurarea calităţii intrărilor este un proces al cărui grad de dificultate rămâne ridicat.
     Se impune menţiunea că intrările trebuie măsurate nu din perspectiva costurilor nominale, ci a costurilor de oprtunitate. 
Relaţia dintre intrări şi ieşiri(rezultate) este complicată deoarece, în general, ambele sunt doar parţial cuantificabile. Chiar şi în această situaţie,  rezultatul ca şi concept îşi păstrează relevanţa  ceea ce conduce la concentrarea atenţiei asupra necesităţii luării în considerare în procesul de evaluare atât a intrărilor, cît şi a ieşirilor. Acestea pot oferi, cel puţin, o imagine calitativă asupra procesului politicii publice  în comparaţie cu situaţia în care intrările şi ieşirile sunt vag reprezentate şi confuze.
            Punctul slab al acestei relaţii este  determinat de  imposibilitatea stabilirii unei legături directe între intrări şi ieşiri. Creşterea intrărilor nu înseamnă, în mod obligatoriu, creşteri ale valorii rezultatelor. Conform teoriei marginale, creşterea intrărilor trebuie să se facă până la obţinerea unei valori marginale pozitive a rezultatului net şi nu până la punctul de maxim al raportului marginal rezultate/ieşiri.
         Pentru ca această afirmaţiei să fie corectă  intrările trebuie măsurate în costuri de oportunitate, iar rezultatele în unităţi de utilitate. 
     În plus, relaţia dintre intrări şi ieşiri este complexă deoarece intrările depind de ieşiri în sensul că cererea pentru schimbarea în calitatea sau cantitatea intrărilor este un important rezultat pentru politică, obţinut prin feed-back.
         Evaluării  prospectivă îi sunt necesare două categorii de informaţii legate de posibilităţile de exprimare a efectelor politicii, şi anume : posibilităţi monetare şi nemonetare. Corespunzător acestor exigenţe s-au dezvoltat două tipuri de abordări ale procesului e evaluare prospectivă.( vezi fig. 7.1.)  

 



                                    

Подпись: Metode Nemonetare Подпись: Metode Monetare                                                                 

 


Подпись: Studiul 
efectelor 
Подпись:    Analiza 
cost-beneficiu
Подпись: Analiza eficienţei     costurilorПодпись: Metode pluricriteriale                                                                                 
                                                                             


Figura. 7.1. Abordări fundamentale pentru evaluarea prospectivă
Metodele monetare se concentrează  asupra  (a) costului proiectului şi (b)  beneficiilor şi efectelor produse de politicile proiectate. . Atât costurile, cât şi efectele sunt exprimate în termeni monetari, corectaţi cu indicii de inflaţie sau deflaţie şi aceştia previzibili.  În cele mai multe dintre cazuri, beneficiile sunt considerate sigure sau, chiar, garantate, analizându-se în detaliu doar costurile diferitelor alternative. Metodele se raportează, cel puţin, la două componente:
§         rezultatele obţinute până la data proiecţiei  (ultimii 5-7 ani)   a indicatorilor utilizaţi în evaluare;
§         alternativele de proiecte , motivate ştiinţific, pentru perioada prevăzută de aplicare a politicii:.
       Metodele nemonetare  vizează evaluarea efectelor şi au la bază studiile tradiţionale, mai simpliste, pentru care informaţiile sunt mai uşor  de determinat şi cuantificat. Analizele multicriteriale sunt metode în care clasificarea alternaţivelor  presupune un grad ridicat de dificultate datorită perspectivei largi asupra impactului acestora.. În privinţa aplicării metodelor pluricriteriale, reticenţa factorilor de decizie  în furnizarea  setului de măsuri necesar aplicării este o problemă serioasă care trebuie luată în considerare.
7.3.2.2. Evaluarea retrospectivă 
         Evaluarea retrospectivă se realizeză după parcurgerea întregii perioade de monitorizare, care va fi tratată în paragraful următor. Într-un mediu cu o certitudine deplină şi o administraţie perfectă  s-ar cunoaşte dinainte efecte  care vor fi obţinute. prin implementarea celei mai bune opţiuni. 
       Lumea reală este însă departe de cazul ideal, astfel încât nu se poate şti  apriori ce efecte vor produce intervenţiile guvernului.  Anumite schimbări neprevăzute sau interferenţele cu alte politici în derulare  fac dificilă separarea efectelor unei politici  noi.
       Aprecierea unei politici, după implementarea acesteia înseamnă nu doar o evaluare  retrospectivă corectă din punct de vedere tehnic, ci ridică, de asemenea, întrebări legate de modurile în care vor fi  utilizate rezultatele evaluării.
       Studierea experienţelor din ţările europene relevă faptul că până relativ recent atenţia acordată evaluării retrospective a fost total insuficientă. Şi în România, după 1989, s-a procedat în mod  asemănător.. În plus, echipele guvernamentale care s-au succedat  au uitat, de cele mai multe ori, să-şi analizeze propriile politici  publici lansate. În prezent, există o luptă deschisă ca după implementarea unei politici publice să se desfăşoare procesul de evaluare a realizărilor şi rezultatelor obţinute. În teoriile cu aplicaţii  recunoscute după începutul sec. XXI, metodele de evaluare retrospective au fost abordate în relaţia cu bazele de comparaţie a informaţiilor care  le împart în două mari grupe, conform reprezentării din fig. 7.2.



Подпись: Evaluarea retrospectivă.  
                                                               

Подпись: Metode bazate pe determinarea efectelorПодпись: Metode bazate pe raţionament plauzibil                                  
 



                                              
Подпись: Analiza situaţiei rezultatelor Подпись: Analiza atingerii obiectivelor Подпись: Analiza impactului Подпись: Analiza eficacităţii
 




Figura 7.2. Abordări fundamentale privind evaluarea retrospectivă
          Metodele bazate pe raţionamente plauzibile,  încep cu o abordare directă  a rezultatelor (eforturi şi efecte) , apreciate după raţionamente bazate pe comparaţiile:
ü                  eforturi-resurse utilizate şi efecte-rezultatele obţinute;
ü                  relaţiile cauze-efecte asupra performanţelor.
Aceste metodologii confruntă informaţiile despre performanţele politicii  stabilite înainte implementării, deci în etapa proiectării politicii, cu informaţiile de după încheierea aplicării politicii.
În cazul în care comparaţiile se bazează pe analiza atingerii obiectivelor, informaţii comparabile se referă la obiectivele cuantificabile, performanţele la care s-a ajuns şi limitele admisibile atinse. Acestă abordare  se bazează pe căutarea raţionamentelor de plauzibilitate cu argumentarea impactului factorilor  antagonici asupra politicilor implementate.
            Metodele bazate pe determinarea efectelor sunt considerate superioare din punct de vedere calitativ. Efectele sunt determinate pe baza comparaţiei dintre situaţia  existentă înainte de implementarea politicii cu cea de după implementare politicii. Se are în vedere impactul produs sau /şi eficacitatea  în domeniului supus evaluării.  În general, calitatea evaluării retrospective depinde de contextul studiului respectiv şi mai ales de timpul  acordat celor care efectuează analizele comparative, stabilesc influenţa factorilor implicaşi şi au puterea argumentării ştiinţifice, nu numai politice.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva