Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Evolutia managementului comparat

Pe fondul expansiunii instituţiei managementului, pe măsură ce această instituţie devine indispensabilă la nivelul tuturor organizaţiilor, în paralel/conexat cu fenomenul de globalizare a afacerilor, din ansamblul a ceea ce numim azi “ştiinţa managementului” se desprind sau individualizează diverse “ramuri” sau domenii distincte. Între astfel de domenii – alături de managementul strategic, MRU, comportamentul organizaţional etc. – se numără în prezent şi managementul comparat.
Primele studii teoretice şi aplicaţii empirice ce pot fi incluse în sfera managementului comparat au avut loc în SUA, după anul 1950.[1] Astfel, la nivelul anilor ’60 economia americană era deja relativ internaţionalizată, fapt ce a favorizat efectuarea primelor studii privind practicile de management din mai multe ţări/companii. În mare măsură, astfel de studii de management comparat au fost făcute de profesori universitari şi specialişti în management din cadrul unor corporaţii americane multinaţionale, care aveau importante interese de afaceri în alte zone/ţări ale lumii. Aproximativ în aceeaşi perioadă, o întrebare standard este formulată tot mai des de analiştii economici şi specialiştii în management mondial: Cum se explică succesul economic obţinut de ţări precum Japonia, Coreea de Sud sau Hong-Kong?  Care a fost rolul importului de tehnologie în dezvoltarea economică a Japoniei? Care a fost rolul importului de cunoştinţe în cadrul aceluiaşi proces ? Cum au reuşit companiile nipone să adapteze sau să japonizeze diverse concepte preluate din occident ? “ [2] Astfel de întrebări, într-o formulare sau alta, vor polariza interesul către studii/aplicaţii de management comparat şi evoluţia acestui domeniu. Aşa cum demonstrează convingător Alvin Toffler, nu mai există strategii infailibile de urmat în afaceri sau modele ce au produs rezultate favorabile într-un caz concret şi care să poată fi copiate/aplicate într-un alt caz. Într-un mediu competitiv global, schimbarea condiţiilor de piaţă a devenit o trăsătură constantă şi ea obligă la aplicarea unui management creativ. Prin urmare, este de dorit să înţelegem cum se explică succesul economic al Japoniei şi altor ţări recent industrializate dar nu este oportun să fie „importate ca atare” diverse practici de management sau modele teoretice care au condus la succes în cazul altor ţări; se recomandă în toate cazurile ca firmele interesate (din România sau alte ţări) să cunoască astfel de practici/reguli de urmat către succesul în afaceri dar să recurgă la o filtrare şi adaptare la specificul culturii organizaţionale şi mentalitatea salariaţilor în cauză.
În general, analiştii în management comparat discută de mai multe etape ale evoluţiei/dezvoltării acestui domeniu:[3]
·         Perioada 1965 – 1972: este considerată a fi primul “boom” al managementului comparat; în această perioadă s-au publicat peste 11.000 de studii şi articole de management comparat; marile universităţi din Europa şi SUA introduc această disciplină în planul de învăţământ; marile corporaţii din lume alocă fonduri substanţiale pentru cercetări şi studii etc.; se publică diverse explicaţii privind succesul Japoniei şi altor ţări asiatice, deşi nu există încă un punct de vedere sau o explicaţie completă cu privire la acest subiect;
·         Perioada 1972 – 1980: este considerată ca reflectând o anumită stagnare în evoluţia managementului comparat; deşi se publică noi studii/analize, totuşi scade interesul pentru acest domeniu şi fondurile alocate pentru cercetări de amploare; aplicarea practică imediată nu oferea rezultate concrete; în lipsa unei finalităţi practice imediate corporaţiile multinaţionale s-au orientat către studii de management internaţional, strategii pe pieţe externe, politici de marketing global şi alte subiecte similare;
·         Perioada 1980 – 1990: este perioada în care se manifestă un nou “boom” în managementul comparat; se multiplică studiile de management comparat şi management internaţional, se încearcă a sistematiza volumul de cunoştinţe deţinute prin editarea unor lucrări de sinteză; între astfel de lucrări amintim[4]:
-         Richard Farmer – Advances in International Comparative Management, Vol. I-II;
-         Raghu Nath – Comparative Management: A Regional View
-         Geert Hofstede – Cultures and Organizations. Software of the Mind
·         Perioada 1990 şi până în prezent: în care se constată un trend ascendent în evoluţia managementului comparat, pe fondul accentuării procesului de globalizare economică şi creştere a interdependenţelor dintre ţări/regiuni/companii. În această perioadă se constată un interes crescând şi pentru studii comparative din alte domenii socio–economice (drept comparat, contabilitate comparată etc.).
Între problemele nesoluţionate încă de studiile de management comparat amintim:
¨      Succesul economic înregistrat de ţări precum Japonia, Thailanda sau Taiwan este doar într-o mică măsură înţeles şi explicat; „repetarea” acestui succes în alte ţări din America Latină sau Europa nu a funcţionat;
¨      Tehnicile /metodele de import şi adaptare a “cunoştinţelor de management” ce au dat rezultate în cazul Japoniei nu au funcţionat pentru alte ţări; importul „invers” din Japonia s-a dovedit a fi imposibil ; în acest sens amintim că anumite concepte precum TQM (Total Quality Management), MBO (Management By Objectives) sau altele cunoscute nu au dat decât rezultate parţiale în ţările occidentale;
¨      Fiecare problemă (notat P) aflată sub incidenţa managementului unei companii naţionale sau multinaţionale reclamă o soluţie creatoare şi specifică; altfel spus, nu putem discuta de soluţii standard ce ar putea fi importate şi aplicate la rezolvarea unor probleme din managementul zilnic al unei firme; rezultă o finalitate practică parţială a studiilor de management comparat (eficienţa firmei nu rezidă numai în profit; creşterea economică şi funcţia socială sunt definite/percepute diferit de la o ţară la alta);
¨      Marile corporaţii multinaţionale “inventează” zilnic practici şi strategii de management pentru a obţine succes într-o competiţie globală extrem de dură; ele se îndepărtează frecvent de recomandarea unor lucrări de management comparat, de concluziile şi/sau orientările formulate de teoreticieni în manuale de management; conform cu Toffler, nu mai există reţete standard care să poată fi preluate şi aplicate „ad literam”. [5]
¨      Managementul comparat încă operează cu termeni/noţiuni ce au accepţiuni diferite pe ţări sau “şcoli de management”; se fac eforturi de uniformizare a unor concepte şi de efectuare a unor studii globale, cu influenţă din mai multe contexte culturale[6]; se adaugă un anume decalaj între recomandările teoreticienilor şi practicile la care recurg corporaţiile multinaţionale.




[1] O. Nicolescu – Management comparat, Editura Economică, 1998
[2] Robert J. Mockler – Multinational Strategic Managemet an Integrative Context Specific Process, under Strategic Management Group (SMRG), 2001; Traducerea în limba română, Editura Economică, Bucureşti, 2001; Alvin Toffler – Corporaţia Adaptabilă, Editura Antet, 1995
[3] O. Nicolescu – Management comparat, Editura Economică, 1998; Eugen Burduş – Management comparat, Editura Economică, 1998; Richard Farmer – Advances in International Comparative Management, Vol. I, 1984
[4] Richard Farmer – Advances in International Comparative Management, Vol. I-II, Jai Press Greenwitch, 1984-1986; Raghu Nath – Comparative Management, Regional View, Cambridge, 1988; Geert Hofstede – Culture’s Consequences International Differences in Work, Related Values, Beverly Hills CA: Sage Publications; Geert Hofstede – Cultures and Organizations, Software of the Mind, Institute for Research on Intercultural Cooperation (IRIC), Published by McGraw – Hill Book Company, Europe, London, 1991
[5] A. Toffler – The Eco-Spasm Report, traducere în română Spasmul Economic, Editura Antet, 1995
[6] O. Nicolescu – Management Comparat. Uniunea Europeană Japonia şi SUA, Ediţia a II a Editura Economică, Bucureşti, 2001

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva