Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Explicaţii prealabile la succesul postbelic al Japoniei

În cercurile de afaceri din ţările vestice nu există o comunitate de opinii privind succesul economic al Japoniei; uzual, exporturile masive ale economiei nipone se explică prin preţuri scăzute şi calitate ridicată; cu privire la managementul aplicat de firmele nipone există mai multe puncte de vedere, fiecare explicând numai parţial acest fapt:[1]
P1 - Primul accentuează argumentul cultural privind valorile sociale specifice şi instituţiile care favorizează consensul; conform acestei explicaţii, Japonia este unică sub raport cultural, iar dacă anumite practici manageriale îşi dovedesc eficacitatea în Osaka sau Tokio, ele nu vor da aceleaşi rezultate la Londra sau Paris; explicaţia este dată de civilizaţia asiatică de peste două milenii, civilizaţie în care se localizează şi Japonia, morala, consensul şi colectivismul fiind elementele de bază ale acestei culturi;
P2 - Al doilea punct de vedere se bazează pe teoria supraomului din Japonia care, mulţumindu-se cu venituri mici, creează valori mari numai din dorinţa de a fi cel mai bun; acest element ţine de istoria şi tradiţiile japoneze, implicit de cultura niponă.
P3 - Al treilea punct de vedere constă în aceea că sistemul de management japonez este nu atât unic şi nou în felul său, cât diferit în modul de aplicare a principiilor de management, deci individul şi mentalitatea sa ar explica procedurile detaliate pe care le aplică firmele nipone atunci când e vorba de competiţia cu firmele occidentale.
Remarcăm că toate cele trei puncte de vedere invocate, ce încearcă a explica succesul economiei nipone, includ şi factorul cultură în sensul definiţiei date de Geert Hofstede; această condiţionare culturală poate fi redată grafic astfel:
























Mari analişti din lume în management şi economie, precum H.J. Harrington, J.S. Harrington, Peter Drucker sau Alvin Toffler, au sesizat pertinent diferenţele între Japonia şi SUA, respectiv între managementul firmelor nipone şi managementul companiilor americane; astfel, analiştii invocaţi explică implicit succesul economic al Japoniei din ultima jumătate de secol:[2]
F1 – decizia politică şi strategiile macro pe unul, două sau trei decenii;
F2 – gândirea pe termen lung, deoarece companiile japoneze adoptă planuri pe 10 – 30 ani cu privire la poziţia vizată într-un domeniu;
F3 – sacrificarea momentului în favoarea perspectivei, respectiv salariaţii japonezi acceptă să muncească intens pe termen mediu pentru beneficii viitoare;
F4 – companiile japoneze acordă mai mult timp planificării (Japonia 40%, SUA 25%) ceea ce permite o aplicare rapidă;
F5 – prin TQM (Total Quality Management), companiile japoneze au revoluţionat calitatea produselor şi serviciilor;
F6– având planuri de perspectivă de 30 ani, top managementul este mai motivat să investească în cercetare şi dezvoltare (Japonia investeşte cu 50% mai mult ca SUA în cercetarea civilă);
F7 – Japonia are o tradiţie proprie superioară Occidentului în învăţământul preuniversitar (Japonia – locul unu în lume; SUA locul 17), iar pe alte nivele ale educaţiei – adică colegiu, master şi doctorat – se discută de un infern al examenelor;
F8 – Japonia are o tradiţie proprie superioară SUA (şi altor ţări occidentale) privind creşterea copiilor începând cu primul an de viaţă;
F9 – companiile japoneze sunt superioare faţă de SUA, Canada sau Germania cu privire la îmbunătăţirea proceselor ce au loc în structura firmei / organizaţiei (idee dezvoltată de Hammer şi Champy prin conceptul de Reengineering the Corporation în 1993).
În sinteză, vom putea concluziona că factorii F1 + F2 + F3 + F4 + F5 + F6 + F7 + F8 + F9 priviţi per ansamblu (însumaţi) oferă o explicaţie rezonabilă privind managementul de succes al companilor nipone; enumerarea acestor factori este însă generală, fiind necesară o analiză în conţinut a managementului aplicat.
Un rol semnificativ în dezvoltarea Japoniei după 1950 revine:
-         organizaţiilor de afaceri din toate domeniile;
-         statului, cu diversele sale instituţii şi mecanisme de influenţă ale organizaţiilor de afaceri;
-         altor instituţii /organizaţii social - economice, având caracter nonguvernamental, care au influenţat şi sprijinit strategiile macroeconomice.
Schematizat, influenţa statului şi alte organizaţii în viaţa economică a Japoniei se prezintă:














Remarcăm faptul că punctul de vedere emis de Kaidanren şi Zaikai este totdeauna luat în considerare de Parlament şi Executiv; se poate spune că Zaikai deţine un real dar non oficial drept de veto asupra oricăror chestiuni economice.





[1] E. Burduş - Management comparat, Editura Economică, pag.112
[2] P. Drucker – Post – Capitalist Society, 1993, The New Realities, London, 1990; H. J. Harrington, J.S.Harrington – Total Improvement Management , McGrow Hill, 1995; S. Okita – Approaching the 21-st Century, Tokyo 1990

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva