Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Factori care influeneaza implementarea unei politici publice

       Procesul de implementare al unei politicii este, în general, caracterizat de interacţiunile dintre guvern şi spaţiul ţintă al politicii respective. 
       De cele mai multe ori, aplicarea anumitor instrumente politice ocupă un loc mai puţin important în acest proces comparativ cu cel declarat în procedurile oficiale.
    Sunt destul  de frecvente situţiile în care atât membrii spaţiului ţintă al politicii, cât şi organismele guvernamentale responsabile cu implementarea acordă o atenţie insuficientă aplicării instrumentelor. Actorii care intervin în procesul de implementare al unei politici publice au propriile interese care, deseori, nu coincid cu activităţile în care sunt implicaţi sau chiar cu politica în sine.
      Primul set de factori care favorizează aplicarea instrumentelor politice este construit din obiectivele celor care implementează politica şi cele ale membrilor spaţiului ţintă al politicii. Mai concret, problema principală este în ce măsură aplicarea concretă a instrumentului politicii va contribui la atingerea propriilor scopuri a părţilor implicate în implementare.
     Al doilea grup de factori de care depinde aplicarea cu succes a instrumentului politicii  este exprimat prin de cantitatea de informaţii de care dispun entităţile implicate. În acest sens, este importantă ca managerii procesului de implementare să cunoască îndeaproape spaţiul ţintă al politicii.
       Sunt, de exemplu, cunoscute societăţile sau activităţile sectorului care se califică pentru subvenţionare? În cazul în care spaţiul ţintă are de câştigat prin aplicarea instrumentarului politicii (de exemplu în cazul subvenţiilor), atunci informaţiile disponibile membrilor spaţiului ţintă pot duce la creşterea considerabilă a posibilităţilor de aplicare.
      Cel de al treilea grup de factori determinant pentru desfăşurarea procesului de implementare este distribuţia puterii între cei care fac implementarea şi membrii spaţiului ţintă. În cazul subvenţiilor, de exemplu, dacă membrii grupul ţintă solicită acest tip de susţinere, puterea aparţine în exclusivitate celor ce implementează politica respectivă.. Poziţia membrilor spaţiului ţintă este mult mai puternică în situaţia în care acesta nu se manifestă în favoarea utilizării acestui tip de instrument.
  Combinaţia de circumstanţe (valorile diferitelor categorii de factori) determină tipul de interacţiune dintre guvern şi grupul ţintă, pe parcursul procesului de implementare. Există şi situaţii în care nu apare nici un fel de interacţiune între guvern şi grupul ţintă. În acest caz posibilitatea aplicării instrumentului politic este extrem de redus.
       Din punct de vedere teoretic pot fi diferenţiate trei tipuri de interacţiuni:
q                      parteneriatul, ale cărui baze se pun în situaţia în care ambele părţi împărtăşesc un ţel comun;
q                      cooperarea, care  presupune ca una dintre părţi să adopte o atitudine pasivă (nici nu stimulează, nici nu împiedică  aplicarea instrumentului politic);
q                      rezistenţa se materializează prin opunerea directă sau ascunsă la svchimbările aduse de implementarea politicii publice.
Cum interacţiunile legate de parteneriat şi cooperare sunt cunoscute şi comune  multor alte domenii cercetate deja, paragraful următor este dedicat celui de-al treilea tip de interacţiune rezistenţa la schimbările vizate prin dezvoltarea unei politicii publice. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva