Оплаченная реклама

marți, 10 septembrie 2013

Filosofia clasica germana-teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei

Fillosofia clasică germană ocupă  o perioadă relativ scurtă, care este mărginită cu anii 80 a sec XVIII dintr-o parte şi anul 1831 (anul morţii lui Hegel ) din altă parte. Însă din punct de vedere teoretic  ea este culmea dezvoltării gîndirii filosifice din acea perioadă. La sfîrşitul sec. XVIII  lichidînd rămînerea în urmă economică şi politică, Germania se apropia de revoluţia burgheză, la fel ca şi în Franţa veacului XVIII, în Germania din veacul XIX revoluţia filosofică a precedat revoluţiei politice. Filosofia clasică germană a fost ca o teorie germană a revoluţiei franceze. Pentru ea este caracteristic:
·          Generalizarea tuturor ideilor filosofice precedente.
·          Divizarea existenţei în lumea naturii şi lumea omului.
·          Se studiază nu numai istoria umană, dar şi esenţa omului. Principala problemă este problema omului, trecerea de la cultul omului abstract la oameni reali consideraţi în acţiunea lor istorică.
·          Se subliniază rolul filosofiei în rezolvarea problemei umanismului.
·          Înţelegerea filosofiei ca un sistem de discipline, categorii şi idei.
·          Formularea dialecticii ca concepţie integrală.

Reprezentanţii filosofiei clasice germane au fost Kant, Fichte, Schelling, Hegel, L.Feuerbach. pînă nu demult în filosofia sovietică concepţia lui K. Marx şi F.Engels era interpretată  ca ceva sinestătător, ca o etapă calitativ nouă în dezvoltarea gîndirii filosofice. Dacă să fim obiectivi, ideile filosifice a acestor mari gînditori  întocmai se înscriu în tradiţia filosifiei clasice germane şi nu-s altceva decît finalizarea ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhiva